Este la fel de evient ca cei care cunosc misterul puterii idealului manipuleaza oamenii prin intrmediul lui.
De exemplu dacă cuiva innocent i se spune sau i se induce telepatic pe subconstient că Dunmezeu ii cere sa faca ceva, sigur va face acel lucru Astfel se explica de ce atat de multi oameni sustin ca aud voci care le comanda astfel de lucruri cerute de Dumnezeu spre binele omenirii, de regula sa distruga sau sa omare pe cineva, sau sa sustina o anumita miscare. Astfel se ajunge ca in numele iubirii sau lui Dumnezeu sa se comita atrocitati inimaginabile de parca asa s-ar exprima idealul. Povestile de speriat copii cu dracu sau mai stiu eu ce plasmuiri sperietoare sunt promovate pe post de vestitori ai venirii domnului!!! Paradoxal ca sunt multe culturi pe pamant care nu au avut nevoie de dracu ca personificare a minciunii sau ignorantei, sau greselilor de comportament, sau a degradarilor corporale sau psihice. Mnipularile de mai sus prin pervertirea idealului si conceptualizarea mincinoasa a actiunilor sale sunt specialitatea religiilor oricare ar fie ele. Musulmanii cu juhadul, crestinii cu apocalipsa, fiecare are demonii sai preferati cu care ameninta sau calauzesc enoriasii pe cararile doar de ei stiute, bineinteles cele bune pentru ei nu pentru enoriasii cotizanti. Recunoastem puterea idealului pur cand oamenii individual il exprima si intrupeaza prin liber consimtamant interior si puterea idealul pervertit de intermediar sau intermediate (descris sau conceptualizat interesat). Desigur consecintele sunt diferite. Idealul fraternitatii cand este liber consimtit de un om, acel om se va comporta ca un frate adevarat cu oricine indifferent de circumstante, chiar si cu dusmanii sai. Dar daca cineva iti spune ca frate cu tine sunt doar cei care sunt musulmani si care lupta in jihad sau doar cei care sunt crestini si se tem de dracu si de Dumnezeu, acel om este dispus chiar sa ucida pe cei care nu-i sunt frati, sunt dusmanii fratilor sai. Idealul pervertit induce exclusivism, conditionarea exprimarii sale functie de context, il intezice in anumite contexte, il conditioneaza, nu mai este liber nici idealul sa se exprime nici omul care exprima. Astfel idealurile sunt omorate, isi pierd energia iar omul ajunge la dezamagire, in raport cu idealurile crede el; nu realizeaza ca pervertirea sau conditionarea idealurilor sale este cauza disperarii si dezamagirii sale. Omul dezamagit de ceea ce credea el ca este slujirea idealului sau, se abandoneaza pe sine si intra in sfera complacerii in orice fel de atrocitati la adresa sa, se autopedepseste. Idealul iubirii este pervertit prin vălul atasamentului (posesivitate) sau dependentei psihologice, prin valul pretentiei de a fi iubit in locul normalitatii de a exprima iubire neconditionat dar cu atat mai justificat in relatia de parteneriat si intimidate. Alt văl este gelozia considerata ca dovada de iubire, ca-i “pasa” adica ca-l doare, ca sufera! Durerea si suferinta sunt cele mai perfide invaluirii ale iubirii. Domnisoare cu pretentii de mari iubitoare de oameni si semeni afirma televizat ca “sufera” din iubire, realizati contadictia in termini? Unde este suferinta nu este iubire, deci daca sufera nu iubesc pe nimeni, nici macar pe ele! Orgoliul si importanta de sine nu este iubire de sine!!!! Dar ce sa faci cu credinta ca este? Poti sa ataci credinta omului? Sa ataci pe Dumnezeul (idealul) lui chiar daca este fals reprezentat in constiinta ei?
De exemplu dacă cuiva innocent i se spune sau i se induce telepatic pe subconstient că Dunmezeu ii cere sa faca ceva, sigur va face acel lucru Astfel se explica de ce atat de multi oameni sustin ca aud voci care le comanda astfel de lucruri cerute de Dumnezeu spre binele omenirii, de regula sa distruga sau sa omare pe cineva, sau sa sustina o anumita miscare. Astfel se ajunge ca in numele iubirii sau lui Dumnezeu sa se comita atrocitati inimaginabile de parca asa s-ar exprima idealul. Povestile de speriat copii cu dracu sau mai stiu eu ce plasmuiri sperietoare sunt promovate pe post de vestitori ai venirii domnului!!! Paradoxal ca sunt multe culturi pe pamant care nu au avut nevoie de dracu ca personificare a minciunii sau ignorantei, sau greselilor de comportament, sau a degradarilor corporale sau psihice. Mnipularile de mai sus prin pervertirea idealului si conceptualizarea mincinoasa a actiunilor sale sunt specialitatea religiilor oricare ar fie ele. Musulmanii cu juhadul, crestinii cu apocalipsa, fiecare are demonii sai preferati cu care ameninta sau calauzesc enoriasii pe cararile doar de ei stiute, bineinteles cele bune pentru ei nu pentru enoriasii cotizanti. Recunoastem puterea idealului pur cand oamenii individual il exprima si intrupeaza prin liber consimtamant interior si puterea idealul pervertit de intermediar sau intermediate (descris sau conceptualizat interesat). Desigur consecintele sunt diferite. Idealul fraternitatii cand este liber consimtit de un om, acel om se va comporta ca un frate adevarat cu oricine indifferent de circumstante, chiar si cu dusmanii sai. Dar daca cineva iti spune ca frate cu tine sunt doar cei care sunt musulmani si care lupta in jihad sau doar cei care sunt crestini si se tem de dracu si de Dumnezeu, acel om este dispus chiar sa ucida pe cei care nu-i sunt frati, sunt dusmanii fratilor sai. Idealul pervertit induce exclusivism, conditionarea exprimarii sale functie de context, il intezice in anumite contexte, il conditioneaza, nu mai este liber nici idealul sa se exprime nici omul care exprima. Astfel idealurile sunt omorate, isi pierd energia iar omul ajunge la dezamagire, in raport cu idealurile crede el; nu realizeaza ca pervertirea sau conditionarea idealurilor sale este cauza disperarii si dezamagirii sale. Omul dezamagit de ceea ce credea el ca este slujirea idealului sau, se abandoneaza pe sine si intra in sfera complacerii in orice fel de atrocitati la adresa sa, se autopedepseste. Idealul iubirii este pervertit prin vălul atasamentului (posesivitate) sau dependentei psihologice, prin valul pretentiei de a fi iubit in locul normalitatii de a exprima iubire neconditionat dar cu atat mai justificat in relatia de parteneriat si intimidate. Alt văl este gelozia considerata ca dovada de iubire, ca-i “pasa” adica ca-l doare, ca sufera! Durerea si suferinta sunt cele mai perfide invaluirii ale iubirii. Domnisoare cu pretentii de mari iubitoare de oameni si semeni afirma televizat ca “sufera” din iubire, realizati contadictia in termini? Unde este suferinta nu este iubire, deci daca sufera nu iubesc pe nimeni, nici macar pe ele! Orgoliul si importanta de sine nu este iubire de sine!!!! Dar ce sa faci cu credinta ca este? Poti sa ataci credinta omului? Sa ataci pe Dumnezeul (idealul) lui chiar daca este fals reprezentat in constiinta ei?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu