18 ianuarie 2021

explorarea

0 comentarii

 Schitarea posibilitatilor necunoscute ale existentei.

Ceea ce facem acum influenteaza si trecutul si viitorul. Timpul si antitimpul sunt sensuri ale curgerii creatoare a energiilor universale. Evenimentele din trecut si din viitor ne influenteaza in egala masura iar intersectia lor armonica sustine existenta.  Ce e trecutul la propriu altceva decat corpul? Si ce e viitorul altceva decat starea de regenerare celulara a corpului? Este exemplul vietii care sustine si reface mereu orice creatie  in conditii si posibilitati  existentiale  evoluate armonic  ca potential si inteligenta?

Trecutul si viitorul se intalnesc acum Procesul nu se termina niciodata. A perturba trecutul este acelasi lucru cu a perturba viitorul- o inutilitate. Ratiunea existentei individualizate este explorarea/celebrarea posibilitatilor necunoscute inca , nicidecum interventia disonanta a conceptualizarii, generalizarii in procesele lor

Posibilitati necunoscute ale existentei?! Viitorul ce vine in prezentul acum.    

13 ianuarie 2021

cristian albeanu- copacii cerului

0 comentarii


“Copacii cerului” este o poarta deschisa de comunicarea cu natura. In paduri exista langa fiecare copac mare o sumedenie de puieti. Acestia, cel mai adesea, in padurile dese nu au posibilitatea sa se dezvolte. Din semintele unui copac mare apar mici finite care au potentialul de a deveni copaci, dar care lipsite de lumina Soarelui din cauza umbrei pe care o fac copacii mari, raman pitici sau cel mai adesea se usuca.

 In aceasta poveste este vorba despre acesti puieti. Ei exista atat in padurile de foioase cat si in cele de conifere, traind in aceeasi situatie. Pe de alta parte oamenii traiesc in orasele lor poluate, lipsite de contactul cu energiile naturale ale vietii.

 Fara contactul cu energia vie a vietii orice am concepe noi despre un mai bine al trairii are intotdeuna o lipsa. Viata nu poate fi inteleasa, dar in mod evident este o diferenta intre a fi inconjurat de custi de beton si a fi inconjurat de finite vii.

 In acesta dorinta de a  realiza comuniunea cu viul a fost creata poarta “copacilor cerului”. Iata despre ce este vorba.

 Aceste finite mici, viitori copaci, unele dintre ele vor sa creasca, sa se dezvolte sa-si atinga potentialul maxim. Nu o pot face in padure.Au nevoie de spatiu, de cer liber deasupra si de incurajare.

 Pornind de la acest lucru am mers in paduri cautand sa vad care din puietii intalniti ar dori sa iasa la lumina, sa aiba o viata in alta parte. Daca vorbesti cu ei si ii simti nu toti isi doresc acest lucru. Pentru unii este mai bine in umbra sigura a padurii, langa copacii mari.

Sunt insa si puieti care-si doresc sa mearga mai departe. Este important sa simti care sunt acestia.

 Am, folosit peturi de apa de 5 litri. Decupam partea de sus si dadeam cateva gauri la fundul sticlei. Puietii care vroiau sa iasa spre lume ii scoteam din padure cu tot cu pamantul lor dupa ce ii aranjam intr-un astfel de recipient.

 Pe o suprafata de 1mp se pot pozitiona 9 astfel de recipiente, fiecare cu un copacel. Asadar, o suprafata de 1mp unde nu era nimic dintr-o data se poate umple cu 9 viitori copaci.

 Important este  sa nu fie fortati spre o diferenta climatica mare. Astfel, pentru orasele care sunt la ses este bine ca puietii sa fie din padurile de foioase din apropiere, iar pentru orasele care sunt in apropierea muntelui, puii de copac pot fi din padurile zonei.

 Am experimentat acest lucru atat la Bucuresti cu puieti de foioase cat si in Sibiu cu puieti de conifere. In momentul in care aduci cu tine niste finite care se bucura sa te insoteasca si le oferi deasupra un cer liber ele incep sa se dezvolte.

 Interesant este ca de cate ori te aproprii de ele le simti bucuria. Pentru  un om care simte, sa aiba langa el niste finite care in fiecare zi se bucura ca il vad inseamna mult. Acesti copaci ai cerului liber sunt prieteni care intotdeuna iti vor fi loiali.

 Faptul ca produc si oxigen si curata atmosfera  este un lucru stiut de toata lumea, dar prezenta lor ca finite vii, care si-au dat acordul sa te insoteasca, ofera mult mai multe daruri.

 Copacii, planetele in general sunt finite care au Constiinta de sine. Un copac are constiinta ca el este un copac. Nu au minte, intr-adevar, dar au o constiinta de sine care creeaza si emite energie. Prin acesta energie sunt capabili sa comunice cu orice alta fiinta care are constiinta.

Un astfel de copac caruia i-ai dat libertatea devine un prieten de nadejde si un pazitor al casei.

 In pofida poluarii si a zgomotului civilizatiei, dand valoare acestor finite mici dar pline de viata, exista o cale de a readuce padurea in orase. Oamenii de azi merg ei spre padure daca vor sa se mai spele de energiile false in care traiesc.

 Prin copacii cerului, padurea poate veni la ei.

Pe orice balcon deschis de bloc se pot creste 1-2 astfel de copaci.

In curtile betonate 11 mp asigura prezenta si a 100 de copacei in primii 2-3 ani. Nu au nevoie de multa apa. Fiind sub cerul liber au acces la fiecare ploaie, in rest, daca sunt udati o data pe saptamana este suficient.

Crescand, vor avea nevoie de mai mult spatiu si de ghivece mai mari. Evolutia relatiei cu acesti copaci ofera solutiile potrivite la momentul potrivit celui care acorda atentie.

 

In tot ceea ce fac oamenii au ales drept cale de rezolvare lupta. Solutiile la probleme vin prin lupta si de aceea sunt limitate de aceasta perspectiva. Copacii cerului este o solutie care are la baza comunicarea, colaborarea si creativitatea. Lupta cu poluarea si pentru salvarea mediului natural se poate desfasura in continuare pe directia ei. Pe o linie paralela poate fi folosita colaborarea cu natura intr-un mod in care pana la urma toata lumea castiga. Un copac este o fiinta atat de potenta incat in 150 de ani poate crea o padure.

Mediul natural nu este in pericol, nici noi.O altfel de abordare ne va face sa vedem o lume cu cer senin.”

 

08 ianuarie 2021

dragostea de sine

0 comentarii

 

 

                                                        

Este un subiect surpriză și pentru mine in această explorare. De ce ? E o pată alba relevată mie de afirmația cristică: ” iubeșteți aproapele ca pe tine insuți”. Observand comportamentul rutinei sociale mi se relevă ca aceasta este ”pe dos” – urășteți aproapele ca pe tine insuți, rutină pe care cunoastem foarte bine cu toții chiar dacă este bine disimulată  Ca urmare ce este iubirea, dragostea de sine? Un necunoscut ce se relevă a dori să vina in manifestarea umană?

Este foarte dificil să-ți recunoști indiferența  față de propria ființă, mai ales cand este o atitudine generalizată; cunoscutul efort pentru a-ți susține si intreține o buna reputație in anturajul propriu si mai larg, social.  Este ceea ce am denumit ”masca rafinată a detașării și libertății”, efortul demonstrației propriei valori, nevoia de recunoastere si apreciere a acesteia. Cand vorbesc despre astea , fac exact astea.  Sunteți in acord cu mine? Aceasta evidență relevă si demască paradoxul capcanei pentru conștiință: idea confirma experiența și reciproca e valabilă. Cum aș putea comunica evitand capcana asta? Are cineva vreo solutie sau idee? Imi amintesc ca D. Bohme se străduia să inventeze un nou limbaj , ”reomod-ul” tocmai pentru a evita capcana ; fara să găsească prea multi adepti si practicanți. Este evident ca intelectul nu are abilități de comunicare in sferele adevaratei cunoasteri directe, trăite, doar sentimentul, asentimentul universal cu existența sub toate formele ei nemăsurabile de manifestare, limbajul corpului poate releva ceea ce cuvintele nu pot.

Insa noi suntem unde suntem, locul din care pornim este capcana, iar abilitațile native ne releva un mijloc in aceasta situație : ”cui pe cui se scoate” Experiența milenară, așa zis ”populara”, a gasit o păcăleală a păcălelii.  Astfel vom explora descriind rutina obișnuințelor si oglindind in ea ascunsul , ce e dincolo de aceasta, putem scoate la lumina ințelegerii sau minții, ce ar putea fi in manifestare ”dragostea de sine”

Confundăm curent, (automat=hypnotic), iubirea, dragostea cu indulgența, giugiuleala si autoalintul comodității. Astfel suntem mereu disponibili in fața rutinelor comportamentale si atitudinale considerand dragostea disponibilitate, fără sa avem răgazul de a recunoaște la ce suntem disponibili. De regulă la orice slăbiciune a cersătoriei nevoii personale, stupidității invocării unui pretins angajament propiu in a impărți cu ceilalți ce ai  considerat manifestarea frăției umane, lipsei aroganței si orgoliului unei superiorități inchipuite.  Să fim vigilenți și să recunoaștem ca ”opusul” acestei disponibilități este aceeasi atitudine. Ca urmare in relatia de folosire reciprocă, oricum faci bine nu este, nici pentru tine, nici pentru celălalt conditionandu-l de atitudinea ta. Arta atitudinii este inteligența percepției care inaintea unei atitudini ca răspuns releva ceea ce este ascuns, in spatele a ceea ce se vede la ”prima vedere grăbită”, releva deasemenea, relatia a ceea ce este  cu tine insuți. Astfel arta alegerii disponibilității sau indisponibilității este manifestată fără efort. Un moment de pauza, ” time aut”, relevă circumstanța așa cum este ea.

Noi exploram relația noastră cu noi inșine- dragostea sau ura de sine, propria ființă. Exemplul abordarii unei relații exterioare care necesită răspuns, cand este vorba de eu cu eu nu mai functionează. Instinctul de apărare  sau rezolvare a unei situații nu mai funcționeaza așa cum functionează in planul exterior, circumstantial.  Observați cât de usor vedeți ce este necesar sa facă altcineva spre binele său? Cât de ușor dați sfaturi bune celorlalți? Observați ce greu le este să urmeze sfaturile voastre bune si ce ușor repeată rutina propriilor necazuri sau eșecuri?

Toate aceste observații si cele nerelevate care sunt sigur că vi se relevă vouă, mă face să declar că intreaga noastră cunoaștere despre noi inșine, cunoasterea psihologică, astrologică, religioasă, mistică, etc, este falsă, adica trăim intr-o poveste care nu ne aparține, suntem in filmul altuia, (imaginea mentală a unui prădător după cum se desfășoară filmul), ca urmare dragostea de sine ar insemna nedescriind -RENUNTARE la rutina proprie  fiecăruia. Renuntare la rutina obisnuințelor proprii doar pentru că nu ne aparțin iar, prețul pe care-l plătim fiecare este fără masură, suntem 100% in pierdere, hrănim o monstruozitate structurată peste inocența, naivitatea si bunătatea inimii umane. Un model de bunătate fals, implementat hypnotic prin repetiție, mii de ani. Dar ce inseamna timpul pentru viul timp? Dar ce insemni tu pentru tine? Eu pentru mine? Orice răspunsuri dăm ne intoarcem in capcană precum cățelușii legați de cotețul lor. Desigur, aud deja comentariile latrăilor, gardienilor spirituali, etc. De ce vă supară dacă este fals falsul? Aha, falsul generează suferință chiar si sustinatorilor lui - asemenea cum pentru  umani falsul apărat de falsificatori suferinta generează si livrează de milenii.!

Atentie! Renunțarea nu inseamnă reprimare; capcana inforenergetică vă spune că renuntarea la micile bucurii ale vieții este stupiditate. De altfel nici nu poți reprima obișnuința după cum relevă cei care țin posturi sau rețete de slăbire pentru care obișnuințele explodează vulcanic din nou. Reprimarea implică effort ori, renunțarea nu. Obișnuința este un instrument, un mijloc de autoflagelare prin repetiția ei. De ex dacă manânci o prăjitură și-ți pică bine este bine, dar dacă faci din asta un tabiet zilnic , corpul iți spune că nu este bine. Cel care decide oportunitatea sau nu a folosirii unui instrument pentru necesitățile firesti, este corpul. Orice deformare sau disfuncție corporală relevă inadvertența mijloacelor folosite cu scopurile tale. Invățând să ascultăm comunicând cu corpul, vom găsi fiecare arta disponibilității/indisponibilității. Nu există rețete pentru toata lumea asemenea unei formule sau elixir miraculos.

Renunțarea are ca sursa ineligența corpului, nu reprimi ci decizi in armonie si asentiment cu mesajele sale vii, raspunsul proceselor de prelucrare subconstientă a datelor unei circumstanțe denumit intuiție. Intuiția este asentiment cu circumstantele armonizandu-le - complet diferit de  conflictul reprimarii care este discriminare, exclusivism, rutina capcanei. Ca să renunțăm la rutina necontrolată a obișnuințelor avem nevoie de putere si dragostea de sine ne-o conferă. Renunțând acumulăm putere si puterea ne oferă renunțare, suntem stăpânii obișnuințelor nu sclavii rutinei lor. Intenția omului este o fortă incomensurabilă cand este dublată de faptele sale. Circuitul amplificării/recuperării propriei puteri sună cam așa:” fac bine, mă simt bine, mă simt bine arăt bine, arăt bine mă simt bine, mă simt bine fac bine” Este un reper de stare si actiune proprie. Intotdeauna avem nevoie de repere in imensitatea inconjuratoare si reperele false in raport cu intențiile/aspirații sunt mijloacele eșecurilor de care personal m-am ingrețoșat, plictisit de rutina lor zilnică., Nu vorbesc precum popii care zic una și fac alta, am trait cunoașterea renuntării fără reprimare si vorbesc doar din propria trăire asemenea cum, am trait cunoașterea capcanei conștiinței si sunt ingrețoșat de ea. Nu fac promisiuni deșarte, insă provoc cu dragoste față de voi inșivă să experimentați iar consecințele le veți trăi fiecare. Pot in schimb să dau un exemplu al unei prietene dragi care drogată de ciocolată, sta de vorbă cu corpul ei și-i spunea: “eu te-am invațat , acum te dezvăț; astazi mancam cu un cubuleț mai puțin ca ieri. Stiu că dezvătul este mai greu, dar este necesar dragostei mele.” Nu vă mai povestesc cum după cateva luni era liberă fată de ciocolată si cum se premia cu ocazia unei victorii personale cu câte un cubuleț de ciocolată. Se premia constant fără să se mai pedepseacă pentru eșecuri,  care nu reprezentau altceva in existența ei decât reperele propriilor actiuni pe care le corecta in accord cu euritmia ființei sale. Neinduplecarea este una, incăpațânarea alta, ambiția e nebunie completa. Prima folosește direcția nu mijloacele, celelalte doua  foloseșc doar aceleasi mijloace pierzând direcția si ne trezim mereu unde nu am vrut vrodată să ajungem. Cand stim unde vrem să mergem și ne suim in alt tren, de bun simț este să coborâm (hotărârea neânduplecată) , să ne intoarcemn (renunțarea) și să urcăm in trenul potrivit (dragostea). Pentru aspirația intima a dragostei , unicul mijloc potrivit aspirației este dragostea. Scopul si mijlocul atingerii lui este aceeași actiune. Lămurindu-ne fiecare ce scopuri alegem din libertatea esentă ființială a fiecarui uman, aflăm și mijloacele portivite care ne duc acolo. Sau dimpotriva , lămurindu-ne cu mijloacele pe care le folosim in existență ne lamurim și cu scopurile urmărite de noi. Nu exista opreliști altele decat inchipuite de noi sau altcineva asemenea. Renunțarea la inchipuitele opreliști și justificările lor, conduce la acumularea de putere mentală care in tandem cu cea corporală ne poziționează  ca sine de sine stătător in cămpul conștiinței proprii. Nu contează dacă este adevarat sau nu, correct sau incorrect, contează că traiți in propria poveste , sunteți eroii principali nu trepăduși de sacrificiu sau demoni de invins. Povestea asta este cu happy end, nu contează eșecurile si greutătile parcursului ei. Orice victorie nu este un sfârșit ci un nou inceput si mereu , oricât de mica, trebuie celebrată bucuria victoriei. Nici un eșec nu este un sfărșit dar evitați celebrarea lui prin plansul de milă, văcăreli și complacerea in autoabandon. Cănd eram copii aveam un motto: ”Hopa sus și de la capăt”; nu abandonam niciodată jocul, doar când ne plictiseam de el. Sper sincer să vă plictisiți de jocul indiferenței față de voi inșivă și să-l abandonați. Avem destule repere ale unui joc nou; il invățăm doar jucandu-l, trăindu-l. Nu are reguli, nici exigențe ; iubirea in dragoste nu pune condiții. Indrăzniți să -l jucați chiar dacă nu stiți cum! Orice variantă individuală imbogățește jocul.

Cu increderea ca acest ”cui” al descrierilor mele scoate ”cuiul” (sau cucuiul) capcanei rutină , mergem mai departe in joaca de-a explorarea. Chiar acum, nu am nici o idee și iau o pauză pană inspirația si intuiția (care nu-s proprietăti personale, ci fundamente in creație), imi vor releva domeniul si ratiunea acestui ”mai departe”.

 Cu increderea in ratiunea gandirii de a crea contextul unei ”strafulgerari a inteligentei perceptiei” si incredrea in potentialul fiecarui cititor , cred ca aceste descrieri ”dinlauntrul” trairii vor imbogati continutul memoriei individuale si colective cu inedite reelevari ale miracolului existentei sinelui fiecaruia care vor realiza conexiunile necesare unei noi ordini si manifestari sociale, conexiuni ale sincronicitatii existentei, conectandu-ne simtamintele si aspiratiile firesti de dezvoltare si implinire in asentimentul universal cu adevarul a ceea ce este si suntem. Intelegerea e un simplu acord, pace, acordandu-ne adevarului suntem liberi in iubire. Pace si iubire tuturor! In lumea noua ce se asterne in fata noastra factorul rezonator va face distinctii iar ceea ce este adevar se va percepe ca adevar iar ceea ce este mincinos se va arata ca minciuna. Noi ne petrecem existenta explorand si incercand sa comunicam. Daca reusim a realiza conexiuni in adevarul iubirii cel putin cu doua fiinte ne putem considera norocosi.

Ce inconstienti si iubitori trebuie sa fi fost noi cand ne-am asumat o viata de continuu pionerat, pe o planeta atat de frumoasa dar, populatata de o lume atat de straina -intr-un fel- de simplitatea si bucuria vietii. Lume care traieste in ”evul mediu intunecat” din punct de vedere sufletesc. Cate odata ne doare dar in aceasta durere este cea mai mare pasiune a noastra, adica viata aceasta asa cum ne-am asumat-o. Fara curaj si indrazneala nu ne putem trai pe noi insine. Da, viata pe pamant nu poate fi invățată, explicată, predată,  poate fi doar trăită. Ne suntem datori doar noua insine, fiecare siesi, sa o trăim pe deplin si nimeni nu ne poate invăța cum. 

 

 

                                      

 

 

 

 

 

 

             

27 decembrie 2020

o lume nouă

0 comentarii

Din 21.12.2020 a inceput o lume nouă sub semnul ”stelei din Bethleem”!

Dacă este nouă, nu o cunoștem, ca urmare,  fie binevenită. Noi vigilenți să-i recunoaștem manifestarea, să-i apreciem si respectăm exigențele, s-o primim cu delicatețea si tandrețea specifică cu care ne tratăm proprii copii, nou născuții. Fie-vă  crăciun fiecare zi; o sărbătoare fiecare clipă, o renaștere fiecare inceput! Sărbătorile  ?! - o celebrare a victoriei inteligenței contra inerției, a aspirațiilor fiecăruia contra obișnuințelor, a vieții contra estompărilor existenței, a entuziasmului contra tristeții si plictiselii. Mulți ani prosperi fiecăruia!


       Cu drag! V.

 

18 decembrie 2020

capcana pentru spirit

2 comentarii

  Libertatea este principiul fundamental al vietii. 

Paradoxul este ca orice am gandi sau scrie pe aceasta tema intra si intareste campul “capcana constiintei” sau cunoasterea psihologica. Orice informatie/cunoastere comunicata curge in mediu si-l imbogateste;  dupa care prin rutina repetarii ei , manipularii la nesfarsit a acelei cunoasteri se transforma intr-o noua "capcana a constiintei". Evidenta releva ca doar continua autocorectie, inoire, euritmia evolutiva in toate nivelurile fiintei noastre launtrice (nelocalizate spatial si temporal-nediferentiate), cat si in reflectarea  diferentierii ei inteligente din sfera perceptiei si  a reverberatiei ordinii sale in dinamica transformarilor evolutive  in structurile sociale, ar putea crea o platforma/ fundal a implinirilor aspiratiilor firesti de dezvoltare individuala. Insa tocmai individualul/ subiectivul este cel chemat sa exprime euritmia evolutiei universalului si n-are nici o sansa daca asteapta un context social sau de alta factura, extraterestru de ex, care sa-i permita implinirea aspiratiilor sale. In aceasta asteptare utopica, se manifesta si alimenteaza “capacana constiintei” sale si prin reverberatie a constiintei conditionarii sociale.

Suntem pe cont propriu fiecare. Acesta este pretul libertatii : credintele noastre despre lume, viata si rolul individului in aceasta viziune, imaginea noastra de sine, rutina conditionarii- sau existenta. Altceva  decat viata nu avem ce pierde; diferenta este ca o pierdem ca sclavi ai capcanei constiintei planetare a conditionarilor sociale sau ca oameni liberi. Chiar daca pierdem cate o batalie cu pradatorul parazit nu vom pierde niciodata lupta daca am declansat-o . Odata angajati personal si responsabili, neinduplecati  in lupta pentru viata, pentru libertatea iubire, nu putem fi invinsi-impecabilitatea spiritului uman este atotputernicia umanului, inimii acestuia. Ne putem pierde calitatea de “uman”!?. Oare nu am pierdut-o deja in inertia milenara a indiferentei fata de sine si semeni ascunsa sub masca rafinata a detasarii si libertatii?!  A pierde caliatatea de uman este similar cu a nu avea inima, “nemuritor si rece” adica  constiinta unei “stane de piatra”. Evident ca si stana de piatra este in plenitudinea si frumusetea lumii, numai “trebuie sa o parasesc ca sa ma bucur de ea”; sa abandonez intreaga mea cunoastere mediocra si meschina, recuperand forma sanatate a corpului vietuitor. Nu exista forte care sa se opuna ci, dimpotriva. Aceste forte nu sunt  impresionate sau influentate de vaicarelile, revendicarile si explicatiile noastre , de justificari si inchipuiri, de rutina din memorie a “capcanei pentru constiinta”. Suntem pe cont propriu fiecare;