o altfel de istorie III

Daca recunoastem forta de neimaginat a idealului, trebuie sa recunoastem si forta pervertirii lor.

Aceasta din urma este forta care omoara idealul prin ruperea legaturii dintre om si el, prin interpunerea unei pervertiri intre cei doi, omul si idealul sau. Acesta “interpunere” est denumita “văl”, meandre ale constiintei prin care se ascunde ceva (idealul in discutia noastra). Cand “toate vălurile s-au fost sfasiat in templu” adevarul este revelat templului constiintei umane. (Scriu pentru cei pentru care valurile s-au sfasiat ca sa ne confirmam reciproc ca falsul este fals si ca nu am inebunit) Tot ce am scris pana acum a fost impulsionat de idealul meu de a lucra la sfasierea vălurilor din temple. “Păcatul originar” promovat asiduu este vălul sau invăluirea originii cu minciuna pacatului ei. Vă spuneam anterior ca tinta obsesivă a mistificarilor si măsluirilor de tot felul este originea. Tot ce se refera la origine este mistificare de cel mai prost gust. Aceste mistificari irationale si interesate a originiii se constituie in intermediarul, interpusul, filtrul perceptiei curate, de altfel a oricaror intermediari. Cand privim prin aceste filtre perceptia este denaturată, pervertită, idealul pervertit este luat pe post de ideal. Nu mai insist, cine aude aude, cine nu, nu. Revin la explorarea idealului. Care este cel mai inalt, curat si inefabil ideal uman? Este evident ca nu exista altul si ca din el isi trag radacinile toate celelalte idealuri, este Dumnezeu. Orice descriere a Lui este o pervertire a idealului, a originii tuturor idealurilor exprimate sau nu, este o invăluire sau un văl. Daca producem văluri in mintea noastra, ne facem singuri de lucru cu sfâsierea lor ca să revenim la naturaletea a ceea ce suntem. Dacă este cel mai inalt ideal uman si este considerat acest ideal originea omului de ce mai sunt necesari intermediar intre om si Dumnezeu? Idealul sau cel mai inalt si omul unul sunt. Idealul cel mai inalt al lui Dumnezeu este omul, iubirea dintre barbat si femeie si idealul cel mai inalt al omului este Dumnezeu. De ce nu exprimam acest ideal cu totii in faptele noastre? In loc sa exprimam acest ideal de ce muncim la exprimarea pervertirilor si vălurilor lui? De ce ne autoflagelam atat ca sa-i facem pe plac? Pentru ca vălul pacatului originii noastre nu ne lasa? Originea noastra pură am ajuns să o consideram păcătoasă, am ajuns mintiti sa consideram pe Dumnezeu păcătos!!!Originea noastra a devenit  ţărâna!? Probabil pentru aceasta consideratie ne simtim asa de vinovati fara sa stim de ce si tot strigam cine e de vina? Cand au nimicit idealul nostru in locul lui au pus tarana! Cu asemenea origine ce sa exprimam altceva decat praf in ochi?