"Invatati, invatati, invatati!"
Era o moda exprimata de Lenin, si am invatat si am invatat si am invatat si tot mai nefericit eram, ce invatam era paralel cu ceea ce traiam. cu cat am invatat mai mult cu atat mai multa bataie de cap aveam generata de memorarea atator si atatori trebuinte, gandeam si tot mai mult gandeam pana nu am mai avut timp sa traiesc.
La un moment dat am realizat moda careia ma aservisem crezand in ea si in realizarea in existenta prin ea. Am privit indicatia pretioasa si am vazut ca pornea din considerarea inocentei copiilor si maturilor drept prostie, insuficienta; ca urmare era firesc sa invete. Dar ce invatam? meserii care ne fac slujbasi, teorii care ne fac profesori, lupta care ne face soldati, management care ne face vatafi, pe mosiile neinvatatilor, etc.invatand am devenit experti in orice domeniu in afara domeniului vietii. Orice domeniu este al intretinerii in existenta a orice in afara de noi insine; intretinerea inseamna carpire sau multiplicare a ceva ce vrea sa fie si se degradeaza odata cu facerea sa, a ceva contra naturii care este de sine statatoare si fara intretinatorii, autocorectoare si euritmica in dansul ei. IN PAUZELE lucrului la intretinere, evadam in natura si ne recreem distrandu-ne intre prieteni; dar prietenia ce este nu am invatat si toata distractia cade in derizoriul exaltarilor emotionale sau ale drogurilor de tot felul. Intrebam un copil in clasa intaia ce a facut la scoala, ce materii a studiat si nu reusea sa-mi insiruie cursiv ce a facut in clasa, la ora de scriere sau alta materie. Dupa ce facea un efort vizibil sa-si aminteasca si cu greu ingaima cateva vorbe, brusc cu zambetul pe fata continua: " da, dar in pauza...., " si nu mai reuseam sa-i opresc suvoiul de informatii coerente ale desfasurarii pauzei. Cu ochii straluncind imi explica situatiile si cum le facuse fata, ce jocuri si ce performante personale demonstrase in jocurile respective, mai ales batati pentru ca era baietel cu numele de Alex de la Alexandru cuceritorul lumii antice. Noi invatam jucandu-ne si rememorand jocurile fara efort si fara stress. pana si aceasta situatie este exploatata inventandu-se jocuri prin care sa invatam arta razboaielor si dominatiei a stapanirii si controlului teritoriilor, arta acumularilor de putere si teritorii ca si cum nu am avea putere si pamantul ca teritoriu. Invatam arta violentei si indemanarii ei , arta manipularii instrumentelor ca arme. Oare sa fie nevoie doar de soldati mai nou in societate? Soldati care sa execute ordine fara sa carteasca? Pentru ce este pregatita noua generatie? Am incetat din '90 sa mai citesc si sa mai invat din carti si de la televuizor. Am inlocuit "moda" cu alta : "Scrieti, Scrieti, Scrieti!" Scrieti ca sa rememorati povestea si istoria personala ,scrieti ca sa goliti memoria de vechiturile consumate deja, scrieti ca sa eliberati mintea de poverile trebuintelor acumulate acolo inconstient sau constient, scrieti-va propria poveste ca sa-i datti orizont, perspectiva, sa-i dati sens si finalitatea fericita a menirii fiecaruia in eternitatea lui a fi. Nu stiu ce finalitate va avea acesta moda , dar ce stiu nu-mi mai comvine ca finalitate, nonsensul din eternitate. revolta mea striga ca nu ma intereseaza lungimea vietii ci intensitatea trairi, ca nu ma intereseaza eternitatea ci sa nu sfarsec tampit de ceea ce stiu si definitatea acelei stiinte. Mai bine in pauza dintre a fi si a nu fi, decat in definatatea vreunuia, pana ce voi invata sa nu mai caut ce este la indemna tuturor, adevarul a ceea ce este in dinamica lui recreativa. Am luptat sa ma golesc de falsuri fara sa fi reusit , in spatele lor alte si alte orizonturi se relevau, fiecare cu adevarurile si falsitatile lor. M-am hotarat sa actionez dupa instict si nu am reusit, obisnuinta autoreprimarii e puternica, m-am hotarat sa ma exprim asa cum sunt interior si am fost mancat ca painea calda de toti smecherii, m-am hotarat sa joc teatru si am ajuns ca toti ceilalti si nu mi-a placut meschuinaria jocului asta, am hotarat sa mor dar moartea ma refuza, daca mor ea ce mai mananca? Am incetat sa mai caut si am gasit linistea libertatii impregnata de iubire; am crezut ca este 'a mea' si am dat-o iar in bara, am dat peste sursa ei refuzata abitir, de dincolo de imensitate si mi-am amintit o strofa dintr-un catren fara sfarsit; "Omule, omule, unde ti-e coroana? Din infinit si mai departe!" Am vazut ca era descrirea unei relitati in lumina astrelor din alte lumi, si cum omul isi refuza coroana liberttii sale. Negare este irelevanta, adevarul si minciuna actioneaza cand noi le dam crezare, suntem neinvadati de ceva din toate astea, dar ne dorim invadati fara discernamant de toate, temandu-ne de libertate si imensitatea spatiului ei fara timp..Nu stim s-o folosim , nu ne poate invata cineva, acolo invatatura nu functioneaza inspre binele ravnit, ravna in libertate este opozitie.
Era o moda exprimata de Lenin, si am invatat si am invatat si am invatat si tot mai nefericit eram, ce invatam era paralel cu ceea ce traiam. cu cat am invatat mai mult cu atat mai multa bataie de cap aveam generata de memorarea atator si atatori trebuinte, gandeam si tot mai mult gandeam pana nu am mai avut timp sa traiesc.
La un moment dat am realizat moda careia ma aservisem crezand in ea si in realizarea in existenta prin ea. Am privit indicatia pretioasa si am vazut ca pornea din considerarea inocentei copiilor si maturilor drept prostie, insuficienta; ca urmare era firesc sa invete. Dar ce invatam? meserii care ne fac slujbasi, teorii care ne fac profesori, lupta care ne face soldati, management care ne face vatafi, pe mosiile neinvatatilor, etc.invatand am devenit experti in orice domeniu in afara domeniului vietii. Orice domeniu este al intretinerii in existenta a orice in afara de noi insine; intretinerea inseamna carpire sau multiplicare a ceva ce vrea sa fie si se degradeaza odata cu facerea sa, a ceva contra naturii care este de sine statatoare si fara intretinatorii, autocorectoare si euritmica in dansul ei. IN PAUZELE lucrului la intretinere, evadam in natura si ne recreem distrandu-ne intre prieteni; dar prietenia ce este nu am invatat si toata distractia cade in derizoriul exaltarilor emotionale sau ale drogurilor de tot felul. Intrebam un copil in clasa intaia ce a facut la scoala, ce materii a studiat si nu reusea sa-mi insiruie cursiv ce a facut in clasa, la ora de scriere sau alta materie. Dupa ce facea un efort vizibil sa-si aminteasca si cu greu ingaima cateva vorbe, brusc cu zambetul pe fata continua: " da, dar in pauza...., " si nu mai reuseam sa-i opresc suvoiul de informatii coerente ale desfasurarii pauzei. Cu ochii straluncind imi explica situatiile si cum le facuse fata, ce jocuri si ce performante personale demonstrase in jocurile respective, mai ales batati pentru ca era baietel cu numele de Alex de la Alexandru cuceritorul lumii antice. Noi invatam jucandu-ne si rememorand jocurile fara efort si fara stress. pana si aceasta situatie este exploatata inventandu-se jocuri prin care sa invatam arta razboaielor si dominatiei a stapanirii si controlului teritoriilor, arta acumularilor de putere si teritorii ca si cum nu am avea putere si pamantul ca teritoriu. Invatam arta violentei si indemanarii ei , arta manipularii instrumentelor ca arme. Oare sa fie nevoie doar de soldati mai nou in societate? Soldati care sa execute ordine fara sa carteasca? Pentru ce este pregatita noua generatie? Am incetat din '90 sa mai citesc si sa mai invat din carti si de la televuizor. Am inlocuit "moda" cu alta : "Scrieti, Scrieti, Scrieti!" Scrieti ca sa rememorati povestea si istoria personala ,scrieti ca sa goliti memoria de vechiturile consumate deja, scrieti ca sa eliberati mintea de poverile trebuintelor acumulate acolo inconstient sau constient, scrieti-va propria poveste ca sa-i datti orizont, perspectiva, sa-i dati sens si finalitatea fericita a menirii fiecaruia in eternitatea lui a fi. Nu stiu ce finalitate va avea acesta moda , dar ce stiu nu-mi mai comvine ca finalitate, nonsensul din eternitate. revolta mea striga ca nu ma intereseaza lungimea vietii ci intensitatea trairi, ca nu ma intereseaza eternitatea ci sa nu sfarsec tampit de ceea ce stiu si definitatea acelei stiinte. Mai bine in pauza dintre a fi si a nu fi, decat in definatatea vreunuia, pana ce voi invata sa nu mai caut ce este la indemna tuturor, adevarul a ceea ce este in dinamica lui recreativa. Am luptat sa ma golesc de falsuri fara sa fi reusit , in spatele lor alte si alte orizonturi se relevau, fiecare cu adevarurile si falsitatile lor. M-am hotarat sa actionez dupa instict si nu am reusit, obisnuinta autoreprimarii e puternica, m-am hotarat sa ma exprim asa cum sunt interior si am fost mancat ca painea calda de toti smecherii, m-am hotarat sa joc teatru si am ajuns ca toti ceilalti si nu mi-a placut meschuinaria jocului asta, am hotarat sa mor dar moartea ma refuza, daca mor ea ce mai mananca? Am incetat sa mai caut si am gasit linistea libertatii impregnata de iubire; am crezut ca este 'a mea' si am dat-o iar in bara, am dat peste sursa ei refuzata abitir, de dincolo de imensitate si mi-am amintit o strofa dintr-un catren fara sfarsit; "Omule, omule, unde ti-e coroana? Din infinit si mai departe!" Am vazut ca era descrirea unei relitati in lumina astrelor din alte lumi, si cum omul isi refuza coroana liberttii sale. Negare este irelevanta, adevarul si minciuna actioneaza cand noi le dam crezare, suntem neinvadati de ceva din toate astea, dar ne dorim invadati fara discernamant de toate, temandu-ne de libertate si imensitatea spatiului ei fara timp..Nu stim s-o folosim , nu ne poate invata cineva, acolo invatatura nu functioneaza inspre binele ravnit, ravna in libertate este opozitie.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu