In muntii Retezat, sau retezati, dupa o noapte furtunoasa petrecuta la cabana Buta.
Matinal din nastere, ca sa nu ma gasesca Soarele dormind, am parasit cabana in zorii diminetii curatate de dusul rece si puernic al ploilor trecute peste noate. O liniste vibranta incremenea natura inconjuratoare in eternitate. Coplesit de forta linistii vii din jurul meu un simtamant de pudoare puse stapanire pe mine si jena produsa de zgomotul dezordonat al propriilor pasi ma obliga sa ma asez incet si cu mare bagare de seama pe o piatra. Incarcam sa ma confund cu acea liniste fara sa-mi dau seama de meschinaria incercarii mele. la un moment dat neastamparul obisnuit al mintii se linistii cand se vazu cuprinsa in joaca zburdalnica a luminitelor colorate nascute din refractia luminii soarelui rasarind intr-o picatura de apa, ramasa din puhoiul noptii, cu un firicel de iarba... In sfarsit, toate nevoile si problemele disparusera, fara sa dispar. Timpul incetase ca senzatie dar reincepu din nou cand un zgomot venit de departe sfasie linistea diminetii si, aparui din nou asa cum ma stiam, cu toate mofturile si problemele cautarilor mele. Ridicand privirea, jocul culorilor disparu dupa ce paruse a acapara intreaga natura, si o priveliste ciudata in care un om cu o cruce in spate urca spre mine ma uimi. Obisnuit a premedita negativul in orice percepe, gandul meu incepu sa vocifereze nemultumit: "inca un nebun obsedat sa insemneze locul mortii cuiva " sa nu uite posteritatea aceluia moartea".Continua, fara sa mai descriu, cu pictura unei imagini a rautatii prostiei omenesti si a orgoliului sau, imagine amanuntita si detalita, cuprinzatoare si infioratoare.Intre timp, omul nostru cu crucea in spate se apropiase, imi dadu buna ziua si se aseza langa mine. Era un taran dupa vesmintele din lana vopsite in culori maronii, de o varsta indescifrabila dar plin de vigoare tinand cont de greutatea crucii din metal purtata si rasuflarea sa calma in ciuda urcusului abrupt. Calm scose dintr-o pulpana a hainei sale o sticla de palinca si tacut ma indemna sa trag "o dusca", dupa ce el trase una si sterse cu palma gura sticlei. Gestul sau care nu admitea refuz ma magnetiza si luand sticla ma facui ipocrit ca inghit "o dusca" si-i inapoiai sticla cu buzele usturande de taria alcoolului. Cand m-am intins sa-i inapoiez sticla, ochii imi pica pe cruce si pe ce scria la intersectia ei. Uimit de ce vedeam ingainam in gand: " Aici, in anul de gratie... ,s-a nascut Ion Matalica " Cuvintele explodau din gura mea fara sa vreau:" cine este Matalica si unde s-a nascut?" Omul spuse simplu , fara infatuare, "eu sunt si m-am nascut astazi in anul de gratie al nasterii mele sub acel copac" ; se intoarse si-mi arata un copac falnic daca nu ar fi avut trunchuil rupt de o furtuna; dar din tulpina lui groasa ramasa, lastarise noi ramuri care formau o coroana mai apropae de pamant. Omul imi arata " uite sub copacul acela sau a cea mai ramas din el m-am nascut eu" . "Dar cum s-a intamplat asta , prin ce imprejurari?" curiozitatea mea izbucni din nou. Dupa ce trase aer in piept adanc, incepu o poveste; "cu mult timp in urma pe aceasta vale (aratandu-mi in fata) pasteau sute de vaci; acolo era stana regala, multe sure pentru ciobani si mulgatoare, pentru femeile care faceau branza si pentru butoiele cu branza. Mama mea a ramas grea si cand mi-a venit sorocul, s-a oprit din muls, a venit sub copacul asta si m-a nascut pe mine. Astazi am venit sa aduc recunostinta mea locului in care m-am nascut si mamei mele, in ziua mea." In timp ce povestea, mirajul celor spuse de el, parca aparea vibrand in fata ochilor mei umpland valea pustie de pana atunci cu viata ei de dinainte. Omul continua :" Matalica nu e numele meu dar asa ma cunoaste lumea , este porecla pe care mi-a dat-o pentru ca ma adresam fiecaruia cu matalica; si asa mi-a ramas numele; pun crucea pentru lume ca eu stiu" Fara alt cuvant , scose din pulpana sticla si ma indemna tacut De data asta orgoliul meu primise un upercut naucitor si inghitii cu lacomie, sa-i alin durerea. Apoi omul scose din cealalta pulpana un fluier lung de te mirai unde incapuse pana atunci, si incepu sa cante. Canta domol si fara sa stiu cum, am avut senzatia ca se prelungeste in cantecul sau si cantecul sau intra in iarba si copaci in pamant si stanci, invada natura locului si locul il primeste cu drag. Incet, incet, temandu-ma sa nu stric ceva din acel farmec neasteptat , m-am retras ca sa nu perturb meditatia omului si simfonia ei la care participa tot locul. Mai tarziu, peste zi, l-am vazut plantand crucea sub copac, apoi mergand spre cabana, apoi, impartasind restul de tuica cu ciobanii veniti acolo, spunand bancuri, razand din toata inima..
Matinal din nastere, ca sa nu ma gasesca Soarele dormind, am parasit cabana in zorii diminetii curatate de dusul rece si puernic al ploilor trecute peste noate. O liniste vibranta incremenea natura inconjuratoare in eternitate. Coplesit de forta linistii vii din jurul meu un simtamant de pudoare puse stapanire pe mine si jena produsa de zgomotul dezordonat al propriilor pasi ma obliga sa ma asez incet si cu mare bagare de seama pe o piatra. Incarcam sa ma confund cu acea liniste fara sa-mi dau seama de meschinaria incercarii mele. la un moment dat neastamparul obisnuit al mintii se linistii cand se vazu cuprinsa in joaca zburdalnica a luminitelor colorate nascute din refractia luminii soarelui rasarind intr-o picatura de apa, ramasa din puhoiul noptii, cu un firicel de iarba... In sfarsit, toate nevoile si problemele disparusera, fara sa dispar. Timpul incetase ca senzatie dar reincepu din nou cand un zgomot venit de departe sfasie linistea diminetii si, aparui din nou asa cum ma stiam, cu toate mofturile si problemele cautarilor mele. Ridicand privirea, jocul culorilor disparu dupa ce paruse a acapara intreaga natura, si o priveliste ciudata in care un om cu o cruce in spate urca spre mine ma uimi. Obisnuit a premedita negativul in orice percepe, gandul meu incepu sa vocifereze nemultumit: "inca un nebun obsedat sa insemneze locul mortii cuiva " sa nu uite posteritatea aceluia moartea".Continua, fara sa mai descriu, cu pictura unei imagini a rautatii prostiei omenesti si a orgoliului sau, imagine amanuntita si detalita, cuprinzatoare si infioratoare.Intre timp, omul nostru cu crucea in spate se apropiase, imi dadu buna ziua si se aseza langa mine. Era un taran dupa vesmintele din lana vopsite in culori maronii, de o varsta indescifrabila dar plin de vigoare tinand cont de greutatea crucii din metal purtata si rasuflarea sa calma in ciuda urcusului abrupt. Calm scose dintr-o pulpana a hainei sale o sticla de palinca si tacut ma indemna sa trag "o dusca", dupa ce el trase una si sterse cu palma gura sticlei. Gestul sau care nu admitea refuz ma magnetiza si luand sticla ma facui ipocrit ca inghit "o dusca" si-i inapoiai sticla cu buzele usturande de taria alcoolului. Cand m-am intins sa-i inapoiez sticla, ochii imi pica pe cruce si pe ce scria la intersectia ei. Uimit de ce vedeam ingainam in gand: " Aici, in anul de gratie... ,s-a nascut Ion Matalica " Cuvintele explodau din gura mea fara sa vreau:" cine este Matalica si unde s-a nascut?" Omul spuse simplu , fara infatuare, "eu sunt si m-am nascut astazi in anul de gratie al nasterii mele sub acel copac" ; se intoarse si-mi arata un copac falnic daca nu ar fi avut trunchuil rupt de o furtuna; dar din tulpina lui groasa ramasa, lastarise noi ramuri care formau o coroana mai apropae de pamant. Omul imi arata " uite sub copacul acela sau a cea mai ramas din el m-am nascut eu" . "Dar cum s-a intamplat asta , prin ce imprejurari?" curiozitatea mea izbucni din nou. Dupa ce trase aer in piept adanc, incepu o poveste; "cu mult timp in urma pe aceasta vale (aratandu-mi in fata) pasteau sute de vaci; acolo era stana regala, multe sure pentru ciobani si mulgatoare, pentru femeile care faceau branza si pentru butoiele cu branza. Mama mea a ramas grea si cand mi-a venit sorocul, s-a oprit din muls, a venit sub copacul asta si m-a nascut pe mine. Astazi am venit sa aduc recunostinta mea locului in care m-am nascut si mamei mele, in ziua mea." In timp ce povestea, mirajul celor spuse de el, parca aparea vibrand in fata ochilor mei umpland valea pustie de pana atunci cu viata ei de dinainte. Omul continua :" Matalica nu e numele meu dar asa ma cunoaste lumea , este porecla pe care mi-a dat-o pentru ca ma adresam fiecaruia cu matalica; si asa mi-a ramas numele; pun crucea pentru lume ca eu stiu" Fara alt cuvant , scose din pulpana sticla si ma indemna tacut De data asta orgoliul meu primise un upercut naucitor si inghitii cu lacomie, sa-i alin durerea. Apoi omul scose din cealalta pulpana un fluier lung de te mirai unde incapuse pana atunci, si incepu sa cante. Canta domol si fara sa stiu cum, am avut senzatia ca se prelungeste in cantecul sau si cantecul sau intra in iarba si copaci in pamant si stanci, invada natura locului si locul il primeste cu drag. Incet, incet, temandu-ma sa nu stric ceva din acel farmec neasteptat , m-am retras ca sa nu perturb meditatia omului si simfonia ei la care participa tot locul. Mai tarziu, peste zi, l-am vazut plantand crucea sub copac, apoi mergand spre cabana, apoi, impartasind restul de tuica cu ciobanii veniti acolo, spunand bancuri, razand din toata inima..
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu