Stiinta este capacitatea mintii ca intregime de sine statatoare de a manipula timpul obiectivandu-l.
Timpul subiectiv este memoria; intreaga cunoastere este continuta, manipulata, exprimata si conservata in memorie (adn). Templul corpului uman se releva obiectivarea memoriei ca pleniudinea cunoasterii. Intelectul se releva o memorie de lucru, o parte a memoriei structurata infopsihoenergetic ca "eu" si este un produs al gandirii ca prim instrument de obiectivare a potentialului memoriei , o partialitate care reflecta interpretarea memoriei referitoare la continutul sau. Fiind o interpretare este un fragment care tinde spre intregire. Maestri constiintei afirmau natura iluzorie a eu-lui, efemeritatea si fluiditatea lui, care conducea obligatoriu la necesitatea revelatiei adevaratului sine , denumit superior, Crist universal, Atman , etc. ca reflectare a completitudinii si desvarsirii fiintei umane. Aceasta revelatie realiza in subtil ( subspatiu) uniunea "cerurilor cu pamantul", si in util (in spatiu)) a mintii cu corpul denumita realizarea intregimii imanente de sine statatoare functionala in ratiunea universala a existentei. ("mens sana in corpore sano")
Se releva doua miscari; Prima, miscarea cunoasterii/ memoriei universale ca plenitudine obiectivata in templul corpului uman ca intregimea dinamicii de sine statatoare a ordinii cunoasterii, unul cu ea, continator si continut, container si dinamica in acelasi timp, perceptie si observator/senzor al plenitudinii sale. "Containerul" sau "matrita" o denumim minte iar dinamica creativa a cunoasterii din minte, corp. Aceasta cunoastere si dinamica ei este in memoriea adn ca informatie si corp subtil simultan, reflectata ca trup util, senzorul/observator al perceptiei care este creatia sa.
Mintea separata subiectiv de corp nu se poate releva siesi decat ca "gol launtric", o matrita goala. In aceasta stare de gol se manifesta cea mai inalta dinamica a sa, miscarea plenitudinii sale sincronul , viteza gandului unul cu el insusi, miscare/relativa si corp/repaos relativ/ forma, simultan. Nu intaplator ne simtim captivi in mintea proprie, simtamant reflectat ca "inchisoarea memoriei"
Corpul separat de minte nu se poate reflecta siesi decat prin comportament sau fapte (constiinta atributiva esalonata temporal ca forma generica copil, matur sau batran) si prin consecintele lor, starea corporala de boala sau disfunctie. Sanatatea este perceputa ca 'lipsa bolii" nu ca expresia unei intregimi functionale. Sanatatea in perceptie ne apare intotdeauna ca ceea ce am pierdut, o amintire moarta, perntru ca atunci cand o exprimam corporal suntem inconstienti de ea sau o ignoram si exploatam in scopurile nevoilor sau amprentarilor psihologice ale simtamintelor ranite sau dezechilibrelor emotionale., scopul placerii De ex increderea in sine ranita va genera comportamentul asigurarii sigurantei personale fara alt rezultat decat o reactie emotionala remanenta nereusitelor ,teama endemizata. teama se releva apoi ca atitudine inoportuna a reactiilor in orice circumstante.
Evident ca separarea este pur subiectiva si genereaza o stare hipnotica in minte care este dificil de parasit, autoconfirmandu-se . Ideea despre sine a separarii, genereaza experienta ei si experienta o confirma -cercul vicios.al oricarei rutine axiomatice. cand ma vad si consider separat, intreaga mea existenta va fi esalonarea tuturor variantelor existentiale ale ideii de separare. Consecinta este complacerea in experienta si justificarea ideii respective si conduce obligatoriu la estomparea pana la disparitie a simtamantului libertatii de miscare si actiune individuala, captivi ai rutinei/obisnuintelor..
Eu-l ca fragment tinde spre intregire si evidenta miscarilor se exprima prin constienta lor; ceea ce este impartit, fragment nu se poate intregi iar intregimile nu pot fi fragmentat. Este o reflectare in constiinta a axiomaticii ideii: axioma separarii si cea a intregimii se confirma in experientele lor si sunt comportamente mentale in gandire complet diferite care se reflecta reciproc. Comportamentul gandirii fragmentate se constientizeaza ca sine in ideea separarii axiomatice in comportamentul intregimilor ale axiomei ideii de completitudine continatoare . Diferenta bazica a celor doua idei in actiune , in comportamentul lor, este ca ideea separarii implica excusivismul violent si arbitrarul, iar ideea intregimilor functionale implica armonia si omogenitatea continutului intregimii la orice nivel de manifestare Din punct de vedere al reflectarilor psihologice ale celor doua idei complementare sunt doua comportamente complet diferite ca structuri relatii- structura relatii folosire si structura relatii ale asentimentului existential. Nu ne revoltam simultan cu revelatia faptului ca suntem folositi?
Nu suntem in asentiment cu manifestarile dragostei ? Nu se disting reciproc cele doua simtaminte?
Timpul subiectiv este memoria; intreaga cunoastere este continuta, manipulata, exprimata si conservata in memorie (adn). Templul corpului uman se releva obiectivarea memoriei ca pleniudinea cunoasterii. Intelectul se releva o memorie de lucru, o parte a memoriei structurata infopsihoenergetic ca "eu" si este un produs al gandirii ca prim instrument de obiectivare a potentialului memoriei , o partialitate care reflecta interpretarea memoriei referitoare la continutul sau. Fiind o interpretare este un fragment care tinde spre intregire. Maestri constiintei afirmau natura iluzorie a eu-lui, efemeritatea si fluiditatea lui, care conducea obligatoriu la necesitatea revelatiei adevaratului sine , denumit superior, Crist universal, Atman , etc. ca reflectare a completitudinii si desvarsirii fiintei umane. Aceasta revelatie realiza in subtil ( subspatiu) uniunea "cerurilor cu pamantul", si in util (in spatiu)) a mintii cu corpul denumita realizarea intregimii imanente de sine statatoare functionala in ratiunea universala a existentei. ("mens sana in corpore sano")
Se releva doua miscari; Prima, miscarea cunoasterii/ memoriei universale ca plenitudine obiectivata in templul corpului uman ca intregimea dinamicii de sine statatoare a ordinii cunoasterii, unul cu ea, continator si continut, container si dinamica in acelasi timp, perceptie si observator/senzor al plenitudinii sale. "Containerul" sau "matrita" o denumim minte iar dinamica creativa a cunoasterii din minte, corp. Aceasta cunoastere si dinamica ei este in memoriea adn ca informatie si corp subtil simultan, reflectata ca trup util, senzorul/observator al perceptiei care este creatia sa.
Mintea separata subiectiv de corp nu se poate releva siesi decat ca "gol launtric", o matrita goala. In aceasta stare de gol se manifesta cea mai inalta dinamica a sa, miscarea plenitudinii sale sincronul , viteza gandului unul cu el insusi, miscare/relativa si corp/repaos relativ/ forma, simultan. Nu intaplator ne simtim captivi in mintea proprie, simtamant reflectat ca "inchisoarea memoriei"
Corpul separat de minte nu se poate reflecta siesi decat prin comportament sau fapte (constiinta atributiva esalonata temporal ca forma generica copil, matur sau batran) si prin consecintele lor, starea corporala de boala sau disfunctie. Sanatatea este perceputa ca 'lipsa bolii" nu ca expresia unei intregimi functionale. Sanatatea in perceptie ne apare intotdeauna ca ceea ce am pierdut, o amintire moarta, perntru ca atunci cand o exprimam corporal suntem inconstienti de ea sau o ignoram si exploatam in scopurile nevoilor sau amprentarilor psihologice ale simtamintelor ranite sau dezechilibrelor emotionale., scopul placerii De ex increderea in sine ranita va genera comportamentul asigurarii sigurantei personale fara alt rezultat decat o reactie emotionala remanenta nereusitelor ,teama endemizata. teama se releva apoi ca atitudine inoportuna a reactiilor in orice circumstante.
Evident ca separarea este pur subiectiva si genereaza o stare hipnotica in minte care este dificil de parasit, autoconfirmandu-se . Ideea despre sine a separarii, genereaza experienta ei si experienta o confirma -cercul vicios.al oricarei rutine axiomatice. cand ma vad si consider separat, intreaga mea existenta va fi esalonarea tuturor variantelor existentiale ale ideii de separare. Consecinta este complacerea in experienta si justificarea ideii respective si conduce obligatoriu la estomparea pana la disparitie a simtamantului libertatii de miscare si actiune individuala, captivi ai rutinei/obisnuintelor..
Eu-l ca fragment tinde spre intregire si evidenta miscarilor se exprima prin constienta lor; ceea ce este impartit, fragment nu se poate intregi iar intregimile nu pot fi fragmentat. Este o reflectare in constiinta a axiomaticii ideii: axioma separarii si cea a intregimii se confirma in experientele lor si sunt comportamente mentale in gandire complet diferite care se reflecta reciproc. Comportamentul gandirii fragmentate se constientizeaza ca sine in ideea separarii axiomatice in comportamentul intregimilor ale axiomei ideii de completitudine continatoare . Diferenta bazica a celor doua idei in actiune , in comportamentul lor, este ca ideea separarii implica excusivismul violent si arbitrarul, iar ideea intregimilor functionale implica armonia si omogenitatea continutului intregimii la orice nivel de manifestare Din punct de vedere al reflectarilor psihologice ale celor doua idei complementare sunt doua comportamente complet diferite ca structuri relatii- structura relatii folosire si structura relatii ale asentimentului existential. Nu ne revoltam simultan cu revelatia faptului ca suntem folositi?
Nu suntem in asentiment cu manifestarile dragostei ? Nu se disting reciproc cele doua simtaminte?
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu