Este darul formei sau modalitatii sale.
Este relevata aceasta aparenta prin dinamica formelor in sine; Formele sunt in miscare launtrica formativa sau deformativa in continua schimbare si oscilatia sensului ei. Aparenta continuitatii este obtinuta prin concentrarea atentiei.
Daca nu ne concentram asupra formelor ci si a golurilor dintre ele ce se releva in percetie? Un flux interior ca miscare gandire si un sir exterior de evenimente. Gandirea nu poate fi aceeasi, se inoieste sau imbogateste gandindu-se inclusiv pe sine si tocmai aceat flux fara inceput si final este continuitate ca miscare.
Miscarea poate fi considerata continutitatea. Insa, inclusiv miscarea nu poate fi constientizata decat in oglinda a ceva diferit-nemiscare ca denumire. Mintea ca totalitatea a ceea ce este , este miscare, pulsatie, si contine reperul ei nemiscarea, locul tacerii din minte in oglinda caruia se releva orice miscare a mintii. Aceasta evidenta ce releva relativitatea miscarii si nemiscarii ca fundatii sau esente - evidentiaza o esenta generatoare indescriptibila in termeni relativi , care ii foloseste ca repere ale actiunilor sau activitatilor sale. Mintea ca totalitate continatoare este ea insasi continuta in sinele sau pe care l-am denumit Inteligenta universala,
Daca recunostem sensul miscarilor acestei esente indescriptibile si incomensurabile spre exprimarea biologicului si individualizarea lui, recunoastem legea miscarii sale creatoare- legea vietii. Am scris Inteligenta cu i mare ca sa confirm in perceptia mea faptul ca este Viata. Nu pot descrie ce inseamna viata sau inteligenta creatoare care se recunoaste in orice miscare universala, habar nu am, insa semnificatia termenilor releva un contact intim cu ea a oricarei exprimari existentiale.
Subiectivismul trairii individualizate conduce la incertitudine in diversitatea exprimarilor trairii; "asa este sau doar mi se pare mie ca este asa?" Incertitudinea nu ne poate parasi dar nici bloca. Autonegarea si negarea autonegarii pare sa ne evidentieze regula matematica in care minus cu minus se transforma in plus, in cazul de fata dublarea negarii existentiale este certitudine. Certitudinea si incertitudinea sunt repere, fara incertitudine nu putem inoi cunoasterea si fara certitudine nu avem baza care sa sustina inoirea cunoasterii, evolutia manifestarii ei..
Am inlocuit incertitudinea sau am rigidizat-o sun forma negarii si criticii Daca ai incertitudine in fata manifestarilor nu ai ce sa negi si ce sa critici, doar esti receptiv sau in locul tacerii din minte: observi, descoperi, verifici, certifici descoperirea ta Prin repetarea ei obiectivezi subiectiv descoperirea ta si devine certitudine platforma altor descoperiri. Descoperirile trecute la randul lor devin tinta altor incertitudini, alte descoperiri ale dimensiunii lor ti se releva si aceasta miscare nu are finalitate.
Negarea si criticarea incertitudinilor si certitudinilor radiaza psihologic din teama de viata si inoirea ,imbogatirea cunoasterii care te-ar putea nega existential Teama aceasta nu este motivata de ratiune; daca ceva este aparent , imresie , evident ca se va sterge la un moment dat in evolutia cunoasterii ca certitudine existentiala iar daca nu este aparent , nu are cum sa se stearga. Bolcati in negare si critica ne justificam inexistenta axiomatica a propriilor interpretari ale cunoasterii, nu avem nici incertitudini nici certitudini launtrice si ne gatam cu disperare de dogme, Dogmele insasi sunt amprentele efemerului a carei negare sunt - 'asta este asa si numai asa " este reactia la cunoastere si miscarea ei evolutiva. Aceasta reactie si miscarea ei in perceptie se releva ca mineral, o piatra, stanca, bolovan etc, ceea ce este asa cum este in gandire este obiectivat in perceptie la vedere. Cei dogmatici in gandirea lor se mineralizeaza corporal , uscativi si rigizi comportamental au articulatii rigidizate. In acelasi timp grasii si infloritorii promotori ai dogmelor se releva ca ipocriti , dogmele sunt pentru ceilalti nu pentru ei asemenea cum legile nu sunt si pentru cei care le fac.. Dogmele, legile, regulile sunt reperele masurii acceptabile a interactiunilor opusurilor si complementareitatilor, sunt orientative. Evolutia unei societati implica si evolutia reglementarilor ei dar fentam evolutia societatii schimband formal reglementarile sau la suprafata ,in aparenta, in impresie nu in profunzime sau relatie si interactiune.a reciprocitatii evolutive.
Atentia exploratoare a circumstantelor releva o dinamica incomensurabila a lor, fie formala fie informala. Niciodata culorile naturale nu sunt aceleasi pe parcursul zilei, nici pozitia soarelui, lumina sa, nici unghiurile din care percepem, etc, este o nebunie de schimbari si miscari imposibil de descris fara sa pierdem contactul cu ele. Clipele, orele, zilele nu sunt vreodata aceleasi, creatia luminii este exceptional de dinamica si frumoasa Corporal nu suntem mereu la fel.Insa concentrarea nepotrivita a atentiei pe dialogul interior al dogmaticii personificate si intunericului in care se manifesta ea ne priveaza existenta de respiratia si comuniunea empatica cu plenitudinea creatiei naturii si dinamica ei. Ne pierdem receptivitatea, sensibilitatea perceptiva Consecinta este rigidizarea mentala si comportamentala care ne scoate din propria ratiune existentiala .
Este mai greu sa relevi prin gandire dinamici naturale pentru ca se suprapun dinamicii gandirii si nici una dintre ele nu este perceputa ca intregimi reciproc reflexive, ci doar ca jumatati opuse. Observati cum natura este gandita ca salbatica, continatorul unor fiare periculoase sau a tot felul de monstri si pericole ascunse in ea! In acelasi timp mediile arficiale tehnologizate sunt prezentate drept sigure si comode ; un edificiu gandit, intrumentat interesat , lupta cu natura si supunerea stihiilor, ingraditoare reprezentand scopul sau. Dar putem reflecta si lipsa de substantialitate efectiva a acestor gandiri instrumentate in oglinda perceptiei naturii asa cum este ea. In fapt omul este oglinda naturii si natura il oglindeste Lupta cu natura este lupta cu omul si viceversa. Ce intelect strain de natura si in razboi cu ea este gamdit? Metaforic aceste structuri gandite sunt demonii ganditi care nu reflecta adevarul a ceea ce este asa cum este, minciuni, sugestii hiopnotice care starnesc reactii in frolosul cuiva, excitatii sexuale cand in natura lor sexul nu mai pot. Metaforic , inchipuirea si gndirea sinelui genereaza in subtil un tiran imaginar care ne manaca de vii exploatandu-ne potentialul nepervertit pentru placerile sadismului indiferentei sale considerandu-se nemuritor si deasupra consecintelor actiunilor sale sau oricarei legi. Tiranul din fiecare este tiranul personal, nu exista judecator mai nemilos, procuror mai aprig si crud cu mine decat sunt eu insumi. Scoatem tiranul personal din inima si revenim la conditia primordiala, originala a fiintei si la modalitatile sale mentale si faptice sinarhice. Orice ierarhie are in varf un tiran sau un instrument al sau care-l ascunde in anonimat. Jalnici sunt soldatii sai -de regula gloatele, gramezile, gastile colectivizate ale saraciei in spiritul/inima si intunecate in lucratorul /minte, intunecati sau orbiti in constiinta lor.
Dar este simplu sa reflectam prin raspunsuri faptice nu teoretice perceptia inteligenta. Inteligenta naturii apartine, este reflexia propriei inteligente bazice.
Cum putem reflecta inteligenta perceptiei cand atentia nostra este captata si vointa inrobita dogmelor inchipuirilor sau dogmelor stiintifice generatoare de continuitati aparente? Cand acordam atentia doar la ceea ce s-a consumat deja sau stirilor? Cunoasterea nu este o stire, viata nu poate fi consumata vreodata, iar daca credem subiectiv ca o consumam ne pozitionam in afara dinamicii ei inoitoare ca instrument sau jucarie aruncata cand este demodata sau uzata. Comuniunea individului cu viata este comuniunea empatica cu dinamica ei fara sfarsit. Conceptualizarea sfarsitului axiomatic naste experienta care o confirma, psihologic ne grabim sa sfarsim ceva, nu stim ce Graba releva intentia sfarsitului oricarei actiuni dar este inutila, nu sfarseste ceva. In fapt viteza gandului se manifesta in linistea din minte /corp, locul unificarii din constiinta si face inutila orice graba. Stresul este efectul opozitiei la viata prin cultivarea dogmaticii finalitatii psihologice . Inteleptul nu se grabeste niciodata , nu pierde empatia circumstantelor grabidu-se, Cu rabdarea trece marea ecourilor desertaciunilor istorice.
Rabdarea nu este stereotipia asteptarii a ceva ci, comuniunea cu dinamica evenimentelor care conduc la implinire in constienta a ceea ce este activat de tine insuti in propria energie sau minte. Rabdarea releva oportunitatile si ajutorul neasteptat in implinirea viselor si proiectelor fiecaruia in parte. Fara rabdare, (calm, atentie, receptivitate sezoriala) treci pe langa ele refuzandu-le doar pentru ca nu sunt conforme asteptarilor sau premeditatrilor tale dupa care alergi grabindu-te. Implinirea nu este conforma asteptarilor si premeditarilor cuiva , este asa cum este ea. In sport se releva cel mai plastic asta: ex toti fotbalistii vor sa dea gol dar faptul ii ia prin surprindere ca si circumstantele lui si apare bucuria surprizelor placute; cand se ambitioneaza obsesiv sa dea gol sau cand presiunea asteptarilor celorlalti se manifesta asupra lor, nu reusec.
Talentul nu este consecinta vreunui scop, scopul nu este miscarea talentului ci efectul lui. Cand talentul este lasat liber sa se exprime apare si efectul. Antrenorii obsedati de propria afirmare nenorocesc echipele antrenate.( este valabil si pentru profesori, formatori, generali, presedinti, prim ministri, capii famililor, etc)
Daca analizam stereotipiile comportamentale si verbale putem recunoaste claustrofobia saraciei din bogatia potentialului uman. Saracia aceasta este o continuitate aparenta care intrerupta punctual deschide fereastra unui orizont imposibil de imaginat, a unui spatiu vital in care putem respira liberi.
Un intelept spunea ca daca reusesti sa inchizi ochii si sa nu vezi ceva, apoi sa-i deschizi , ceea ce vezi este tot ceea ce-ti imaginezi; ii poti acorda intreaga atentie perceptiei eliberandu-te de efortul inutil al imaginarii imaginatiei care deformeaza perceptia ingustandu-ti potentialul, saracindu-te. Este revelatia intreruperii continuitatii saraciei dialogului interior al premeditarii expesiilor existentiale individuale.. Acest dialog ne pune in postura unui robot controlat din alta parte, calcam in picioare circumstantele propriei perceptii pentru ca in locul din care suntem controlati ele nu exista ,sunt alte circumstante sau nici una.. Eliberandu-ne de legaturile, sforile, dependentele psihologice ale controlului de sine si ale aproapelui, putem acorda atentie propriilor circumstante asa cum sunt si sa ne miscam inteligent in ele. Aceasta posibilitate se releva si exprima punctual, nu este odata pentru totdeauna sau niciodata, este o atitudine a spiritului nostru care modeleaza cocreativ perceptia, ne releva ratiunea utilitatii individuale si parasim sugestiile inutilitatii , neputeintei si nedemnitatii care ne omoara demonstrandu-le falsul autoafirmandu-ne.
Este relevata aceasta aparenta prin dinamica formelor in sine; Formele sunt in miscare launtrica formativa sau deformativa in continua schimbare si oscilatia sensului ei. Aparenta continuitatii este obtinuta prin concentrarea atentiei.
Daca nu ne concentram asupra formelor ci si a golurilor dintre ele ce se releva in percetie? Un flux interior ca miscare gandire si un sir exterior de evenimente. Gandirea nu poate fi aceeasi, se inoieste sau imbogateste gandindu-se inclusiv pe sine si tocmai aceat flux fara inceput si final este continuitate ca miscare.
Miscarea poate fi considerata continutitatea. Insa, inclusiv miscarea nu poate fi constientizata decat in oglinda a ceva diferit-nemiscare ca denumire. Mintea ca totalitatea a ceea ce este , este miscare, pulsatie, si contine reperul ei nemiscarea, locul tacerii din minte in oglinda caruia se releva orice miscare a mintii. Aceasta evidenta ce releva relativitatea miscarii si nemiscarii ca fundatii sau esente - evidentiaza o esenta generatoare indescriptibila in termeni relativi , care ii foloseste ca repere ale actiunilor sau activitatilor sale. Mintea ca totalitate continatoare este ea insasi continuta in sinele sau pe care l-am denumit Inteligenta universala,
Daca recunostem sensul miscarilor acestei esente indescriptibile si incomensurabile spre exprimarea biologicului si individualizarea lui, recunoastem legea miscarii sale creatoare- legea vietii. Am scris Inteligenta cu i mare ca sa confirm in perceptia mea faptul ca este Viata. Nu pot descrie ce inseamna viata sau inteligenta creatoare care se recunoaste in orice miscare universala, habar nu am, insa semnificatia termenilor releva un contact intim cu ea a oricarei exprimari existentiale.
Subiectivismul trairii individualizate conduce la incertitudine in diversitatea exprimarilor trairii; "asa este sau doar mi se pare mie ca este asa?" Incertitudinea nu ne poate parasi dar nici bloca. Autonegarea si negarea autonegarii pare sa ne evidentieze regula matematica in care minus cu minus se transforma in plus, in cazul de fata dublarea negarii existentiale este certitudine. Certitudinea si incertitudinea sunt repere, fara incertitudine nu putem inoi cunoasterea si fara certitudine nu avem baza care sa sustina inoirea cunoasterii, evolutia manifestarii ei..
Am inlocuit incertitudinea sau am rigidizat-o sun forma negarii si criticii Daca ai incertitudine in fata manifestarilor nu ai ce sa negi si ce sa critici, doar esti receptiv sau in locul tacerii din minte: observi, descoperi, verifici, certifici descoperirea ta Prin repetarea ei obiectivezi subiectiv descoperirea ta si devine certitudine platforma altor descoperiri. Descoperirile trecute la randul lor devin tinta altor incertitudini, alte descoperiri ale dimensiunii lor ti se releva si aceasta miscare nu are finalitate.
Negarea si criticarea incertitudinilor si certitudinilor radiaza psihologic din teama de viata si inoirea ,imbogatirea cunoasterii care te-ar putea nega existential Teama aceasta nu este motivata de ratiune; daca ceva este aparent , imresie , evident ca se va sterge la un moment dat in evolutia cunoasterii ca certitudine existentiala iar daca nu este aparent , nu are cum sa se stearga. Bolcati in negare si critica ne justificam inexistenta axiomatica a propriilor interpretari ale cunoasterii, nu avem nici incertitudini nici certitudini launtrice si ne gatam cu disperare de dogme, Dogmele insasi sunt amprentele efemerului a carei negare sunt - 'asta este asa si numai asa " este reactia la cunoastere si miscarea ei evolutiva. Aceasta reactie si miscarea ei in perceptie se releva ca mineral, o piatra, stanca, bolovan etc, ceea ce este asa cum este in gandire este obiectivat in perceptie la vedere. Cei dogmatici in gandirea lor se mineralizeaza corporal , uscativi si rigizi comportamental au articulatii rigidizate. In acelasi timp grasii si infloritorii promotori ai dogmelor se releva ca ipocriti , dogmele sunt pentru ceilalti nu pentru ei asemenea cum legile nu sunt si pentru cei care le fac.. Dogmele, legile, regulile sunt reperele masurii acceptabile a interactiunilor opusurilor si complementareitatilor, sunt orientative. Evolutia unei societati implica si evolutia reglementarilor ei dar fentam evolutia societatii schimband formal reglementarile sau la suprafata ,in aparenta, in impresie nu in profunzime sau relatie si interactiune.a reciprocitatii evolutive.
Atentia exploratoare a circumstantelor releva o dinamica incomensurabila a lor, fie formala fie informala. Niciodata culorile naturale nu sunt aceleasi pe parcursul zilei, nici pozitia soarelui, lumina sa, nici unghiurile din care percepem, etc, este o nebunie de schimbari si miscari imposibil de descris fara sa pierdem contactul cu ele. Clipele, orele, zilele nu sunt vreodata aceleasi, creatia luminii este exceptional de dinamica si frumoasa Corporal nu suntem mereu la fel.Insa concentrarea nepotrivita a atentiei pe dialogul interior al dogmaticii personificate si intunericului in care se manifesta ea ne priveaza existenta de respiratia si comuniunea empatica cu plenitudinea creatiei naturii si dinamica ei. Ne pierdem receptivitatea, sensibilitatea perceptiva Consecinta este rigidizarea mentala si comportamentala care ne scoate din propria ratiune existentiala .
Este mai greu sa relevi prin gandire dinamici naturale pentru ca se suprapun dinamicii gandirii si nici una dintre ele nu este perceputa ca intregimi reciproc reflexive, ci doar ca jumatati opuse. Observati cum natura este gandita ca salbatica, continatorul unor fiare periculoase sau a tot felul de monstri si pericole ascunse in ea! In acelasi timp mediile arficiale tehnologizate sunt prezentate drept sigure si comode ; un edificiu gandit, intrumentat interesat , lupta cu natura si supunerea stihiilor, ingraditoare reprezentand scopul sau. Dar putem reflecta si lipsa de substantialitate efectiva a acestor gandiri instrumentate in oglinda perceptiei naturii asa cum este ea. In fapt omul este oglinda naturii si natura il oglindeste Lupta cu natura este lupta cu omul si viceversa. Ce intelect strain de natura si in razboi cu ea este gamdit? Metaforic aceste structuri gandite sunt demonii ganditi care nu reflecta adevarul a ceea ce este asa cum este, minciuni, sugestii hiopnotice care starnesc reactii in frolosul cuiva, excitatii sexuale cand in natura lor sexul nu mai pot. Metaforic , inchipuirea si gndirea sinelui genereaza in subtil un tiran imaginar care ne manaca de vii exploatandu-ne potentialul nepervertit pentru placerile sadismului indiferentei sale considerandu-se nemuritor si deasupra consecintelor actiunilor sale sau oricarei legi. Tiranul din fiecare este tiranul personal, nu exista judecator mai nemilos, procuror mai aprig si crud cu mine decat sunt eu insumi. Scoatem tiranul personal din inima si revenim la conditia primordiala, originala a fiintei si la modalitatile sale mentale si faptice sinarhice. Orice ierarhie are in varf un tiran sau un instrument al sau care-l ascunde in anonimat. Jalnici sunt soldatii sai -de regula gloatele, gramezile, gastile colectivizate ale saraciei in spiritul/inima si intunecate in lucratorul /minte, intunecati sau orbiti in constiinta lor.
Dar este simplu sa reflectam prin raspunsuri faptice nu teoretice perceptia inteligenta. Inteligenta naturii apartine, este reflexia propriei inteligente bazice.
Cum putem reflecta inteligenta perceptiei cand atentia nostra este captata si vointa inrobita dogmelor inchipuirilor sau dogmelor stiintifice generatoare de continuitati aparente? Cand acordam atentia doar la ceea ce s-a consumat deja sau stirilor? Cunoasterea nu este o stire, viata nu poate fi consumata vreodata, iar daca credem subiectiv ca o consumam ne pozitionam in afara dinamicii ei inoitoare ca instrument sau jucarie aruncata cand este demodata sau uzata. Comuniunea individului cu viata este comuniunea empatica cu dinamica ei fara sfarsit. Conceptualizarea sfarsitului axiomatic naste experienta care o confirma, psihologic ne grabim sa sfarsim ceva, nu stim ce Graba releva intentia sfarsitului oricarei actiuni dar este inutila, nu sfarseste ceva. In fapt viteza gandului se manifesta in linistea din minte /corp, locul unificarii din constiinta si face inutila orice graba. Stresul este efectul opozitiei la viata prin cultivarea dogmaticii finalitatii psihologice . Inteleptul nu se grabeste niciodata , nu pierde empatia circumstantelor grabidu-se, Cu rabdarea trece marea ecourilor desertaciunilor istorice.
Rabdarea nu este stereotipia asteptarii a ceva ci, comuniunea cu dinamica evenimentelor care conduc la implinire in constienta a ceea ce este activat de tine insuti in propria energie sau minte. Rabdarea releva oportunitatile si ajutorul neasteptat in implinirea viselor si proiectelor fiecaruia in parte. Fara rabdare, (calm, atentie, receptivitate sezoriala) treci pe langa ele refuzandu-le doar pentru ca nu sunt conforme asteptarilor sau premeditatrilor tale dupa care alergi grabindu-te. Implinirea nu este conforma asteptarilor si premeditarilor cuiva , este asa cum este ea. In sport se releva cel mai plastic asta: ex toti fotbalistii vor sa dea gol dar faptul ii ia prin surprindere ca si circumstantele lui si apare bucuria surprizelor placute; cand se ambitioneaza obsesiv sa dea gol sau cand presiunea asteptarilor celorlalti se manifesta asupra lor, nu reusec.
Talentul nu este consecinta vreunui scop, scopul nu este miscarea talentului ci efectul lui. Cand talentul este lasat liber sa se exprime apare si efectul. Antrenorii obsedati de propria afirmare nenorocesc echipele antrenate.( este valabil si pentru profesori, formatori, generali, presedinti, prim ministri, capii famililor, etc)
Daca analizam stereotipiile comportamentale si verbale putem recunoaste claustrofobia saraciei din bogatia potentialului uman. Saracia aceasta este o continuitate aparenta care intrerupta punctual deschide fereastra unui orizont imposibil de imaginat, a unui spatiu vital in care putem respira liberi.
Un intelept spunea ca daca reusesti sa inchizi ochii si sa nu vezi ceva, apoi sa-i deschizi , ceea ce vezi este tot ceea ce-ti imaginezi; ii poti acorda intreaga atentie perceptiei eliberandu-te de efortul inutil al imaginarii imaginatiei care deformeaza perceptia ingustandu-ti potentialul, saracindu-te. Este revelatia intreruperii continuitatii saraciei dialogului interior al premeditarii expesiilor existentiale individuale.. Acest dialog ne pune in postura unui robot controlat din alta parte, calcam in picioare circumstantele propriei perceptii pentru ca in locul din care suntem controlati ele nu exista ,sunt alte circumstante sau nici una.. Eliberandu-ne de legaturile, sforile, dependentele psihologice ale controlului de sine si ale aproapelui, putem acorda atentie propriilor circumstante asa cum sunt si sa ne miscam inteligent in ele. Aceasta posibilitate se releva si exprima punctual, nu este odata pentru totdeauna sau niciodata, este o atitudine a spiritului nostru care modeleaza cocreativ perceptia, ne releva ratiunea utilitatii individuale si parasim sugestiile inutilitatii , neputeintei si nedemnitatii care ne omoara demonstrandu-le falsul autoafirmandu-ne.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu