25 octombrie 2014

omul reflecta lumea, dar lumea nu reflecta omul

Atunci ce reflecta lumea?
Lumea se hraneste din atentia si gandul omului si asta releva ca este o reflectare a gandirii lui, campul de exprimare a cunoasterii sale.Daca lumea nu reflecta omul in reciprocitate insemna ca omul manipuleaza prin gandire o cunoastere falsa in raport cu sinele  sunt-ului sau. Rezultatul acestei manipulari este degradarea sa corporala in relatie cu toxicitatea mediului social modelat prin cunoasterea si gandirea sa reflexiva. o cunoastere falsa exprimata in gandirea omului se constituie intr-un mediu psihologic toxic, violent ca reflexie corporala a propriei cunoasteri identitare. Cine nu cunoaste istoria este condamnat sa o repete si cine cunoaste o falsa istorie este condamnat pur si simplu.Cunoasterea are doua aspecte aparent diferite dar in fapt aceeasi miscare cu directii diferite de exprimare. Cunoasterea a ceea ce este asa cum este si cunoastrea dinamicii si dinamizarii a ceea ce este prin inoire, asa numita regenerare accelerata recreativa. Copilul intrebat ce a facut la scoala , stanjenit povesteteste cateva amintiri confuze si greu de exprimat referitoare la lectiile predate dar, suvoiul amintirilor din 'recreatie' de abia poate fi stavilit. In amintirile lectiilor relatia sa este o relatie cu un domeniu abstractizat al carui limbaj nu-l cunoaste, dar in 'recreatie" domeniul manifestarilor sale este cel al relatiei si interactiunilor cu semenii sai vii, domeniul relationarii cu fiintele asemenea lui care este usor de povestit pentru ca-i cunoaste limbajul emitional si corporal, precum cunoaste si tinta sa in acest domeniu, autoafirmarea si demonstratia capacitatilor sale concurentiale, superioare celorlalti, atitudine inoculata in cei 6-7 ani de acasa ca stafeta a frustarilor parintesti generate de propriile insuccese si care doresc ca ai lor copii sa le evite si sa le intrupeze ambitiile si dorintele neimplinite de ei insisi pe calea confruntarii cu ceilalti si dominatiei existentei proprii vazuta ca reusita istorica a acumularii de pozitii si putere in ierarhia societatii.
Am sa relev o similitudine a diversitatii unicului model existential reflecatat de lume ca model al gandirii de sine si lume a omului care nu-si cunoaste istoria , (cunoastere  care sa se constituie o platforma a evolutiei sale ca directie in existenta) si care manipuleaza la nesfarsit o cunoastere istorica falsa sau incompleta (jumatate de adevar e mai periculos ca o minciuna si conduce la confuzie si blocaj). astazi daca deschidem posturile tv de stiri ne simtim violentati emotional de imaginile si descrierile lor care reflecta faptele indivizilor in lume. Principalul pericol relevat de stiri este razboiul juhadist sau ucrainean, etc.Ce se razboiesc de fapt altceva decat conceptii si dorinte politice care-si aservesc multimi mai mari sau mai mici de indivizi sub stindardul lor? Exememplele de mai sus sunt relevante prin ampoarea si violenta manifestarilor lor, dar daca ne apropiem de de mediul social national vedem ca aceeasi situatie a razboiului se manifesta in campania alegerilor. Diferenta este de forme si mijloace ale razboiului, de gradul sau de manifestare transparenta sau ascunsa. indivizii se aservasc unei conceptii reprezentate de un personaj al unui grup de influenta si putere mediatica de autopromovare. Incampanie razboiul este instrumentat prin calomnii, denigrari si relevarea coruptiei ascunse ale adversarilor, in orientul mijlociu prin decapitarile adversarilor. In primul caz se decapiteaza si decapitalizeaza politic in cel de-al doile la propriu. Care modalitate este sincera, transparenta. Evident cea de-a doua pentru ca reflecta fidel conceptia, ce este sus in gandire este si jos in faptele ei, transparenta totala. In cel de-al doilea caz, cel al politicii, decapitarea politica produce decapitari psihologice, amplificarea frustarilor si violentei neputintei ca manifestare , neputintei de a castiga dominatia asupra celorlalte grupuri de interese asemenea care se reverbereaza fiziologic ca disfunctii care conduc la stres, moartea adversarilor in final imbolnaviti psihologic.  A doua metoda este mai ocultata si netransparenta pentru ca se ascund consecvintele fiziologice ale ei , pe cand prima este transparenta si pe fata. In razboiul jihadist impotriva necredinciosilor carora vor sa le bage credinta lor pe gat cu forta sub amenintarea decapitarii, sau in razboiul ucrainean in care cei aserviti promisiunilor desarte ale occidentului si cei aserviti acelorasi promisiuni desarte dar ale orientului se confrunta pe fata militar prin omucideri ale adevrsarilor sub justificarea apararii patriei de invadatorii straini, in esenta acestor confruntari de fapt este aceeasi si unica sursa, conflictul interior natiunilor respective generat de optiuni diferite. Oare sunt chiar asa de diferite optiunile lor? Daca dam la o parte propaganda lor, vedem ca in fapt cetatenii arabi sunt pusi sa alega intre dominatia violenta si agresiva a jihadistilor sau a democratiei americanesub care se ascunde aceeasi   violenta si agresiva a aserviri unor interese Modalitatea asa zis democratica a carei model este prezentat cel american , daca nu ignoram ce se ascunde sub aparentele democratice si realizam ca cei mici sau copii reflecta sincer mentalitatea parintilor lor, faptul ca in democratie copii sau tinerii trag cu armele in semenii lor in scoli sau alte colectivitati sociale , releva adevarata sa fata, cea  a  conflictului interior societatii respective care explodeaza ca un vulvan cand te astepti mai putin si a dominatiei prin fortaasemenilor, dominatie esuata care conduce la razbunarea violenta. Democratia birocratica si formalizata  este tot un fel de "jihadism" (fanatism ) ocultat de ambalajele stralucitoare ale aparentelor, un "jihadism" conceptual abstractizat, ascuns dogmatic, de aceesi esenta cu jihadismul islamic (fanatism religios). In ucraina ceea ce este rusinos este faptul ca in mileniul trei populatia acestei tari, face distinctie intre inrobirea economica prin imprumutare la est sau la vest , considerand ca este modalitatea rezolvarii conflictului launtric din aceasta tara. Sursa razboiului este intotdeauna conflictul launtric din comunitati si este intretinut din exteriorul lor prin amagirirea sulutiilor externe. ceva interor individului sau colectivelor de indivizi nu poate fi rezolvat de ceva din exteriorul lor, ceva exterior va profita de conflict in interes propriu. Conflictualizarea unei natiuni din exterior nu ar fi posibila fara rezonanta cu conflictul primar interior, nu ar avea ce sa amplifice. Acest conflict interior indivizilor si colectivitatilor lor , amplificat prin rezonanta si generalizarea lui planetara, conduce evident dupa cum istopria arata la disolutia colectivitatilor si indidvizilor lor. Cunoasterea ostorica neignorata ar conduce natiunile la cauza conflictului interior , intoleranta in fata diferitului ale aceleiasi dorinte, intoleranta diferitului esential asemenea. Aceasta reflecta o fragmentare a constiintei individuale si sociale, care prin gandire se polarizeaza conflictual la toate nivelurile exprimarii sociale. Mirabila samanta este soarele sau centrul oricarei comunitati si asta nereleva ca am pierdut constiinta sursei comunitatilor respective sau memoria ei; ca nu cunoastem istoria comunitatii din inceputl ei ca samnta a carei dezvoltare este. Fara samanta nu este cominitate precum fara seminte nu creste lanul de grau. Racordarea natiunilor la sursa lor este la fel de necesara ca marilor isvoarele fine din varful munilor prin care circuitul apei in natura este mentinut pe orizonta si vertical si care face ca biosfera sa fie sustinuta constant. O astfel de gandire fragmentata si irationala prin incompletitudinea sa (ignoranta a "jumatate" din continutul sau ) modeleaza o lume injumatatita si conflictuala prin razboiul jumatatilor (conflictul barbat-femeie, conflict interior omului , reverberat social- "Dumnezeu a zis: sa facem Om si a fost barbat si a fost femeie"; dupa cum, "Dumnezeu a zis ; sa fie lumina si a fost ziua si a fost noapte"- aceste afirmatii nu ne justifica superficialitatea conceptiilor si ne acuza de ipocrizie) O astfel de lume modelata de conflictul sau launtri reverberat si amplificat conceptual de gandirea fragmentata, este o "Lume fara iubire" si ea nu poate reflecta omul a carui sursa si izvor iubirea este singura evolutie creativa. Fara iubire ca relatie interna si manfestata delicat si compasiv in relatie cu mediul natural si social, lumea ca viziune-conceptie si manifestare nu poate reflecta omul, il alunga. Superficialitatea perceptiei este imagistica , plana fara profunzime si volum. Profunzimea perceptiei este generata de inteligenta in relatie cu imagistica, inteligenta care se recunoaste sursa a perceptiei si inoirii expreiilor sale prin desavarsirea ei ca mediu creativ in intaractiune directa si neconditionata sau comuniune cu sursa . Semnificatia pe care am dat-o n umerelor si relatiei lor cu formle si miscarile lor din perceptie ne releva actiunea fiziologie interna a mileniului "III" ca expresii sociale si nume relevat al acestora; In matematica materiala a strcutrilor fara constiinta, 1+1 fac doi, inmatematica viului 1+1 fac trei; trei simbolizand armonia formelor complementare ale integritatii expresiei umane prin relatia iubire. Numai in iubire doi se unesc si dau nastre lui  trei, semnificatia renasterii si inoirii evolutive pe nivele de ordine si energie imbogatita a expresiilor renascute ca noi celule ale corpului individual si social. Celulele corpului uman renasc continuu in expresii care inmagazineaza din ce in ce mai multa energie din mediul natural si risipesc tot mai putina, iar corpul se inatreste cand conflictul launtric inceteaza prin lipsa ingurgitarii mentale si fizice a toxicitatii emotionale sau fizico-chimice a elementelor incompatibile cu el insusi ca energie forma expresiva neconditionata. Corpul traieste in fluxul regenerarii sale si viteza acestui flux regenerativ este viteza gandului sau. Iata de ce dupa cum ne gandim unii pe altii ne uratim sau infrumusetam, ne intarim sau slabim ca forta expresiva prin consumul energiei gandirii in expresii potrivnice fiintelor asemenea. Oamenii se imbatranesc unii pe altii cu o viteza fantastica asociind timpul linear formelor lor expresive, cand evidenta releva ciclicitatea siralata a timpului ca desfasurare naturala pe durata a  24 ore.. O conceptie lineara a timpului este una iluzorie si produce confuzie si stagnare, stagnarea iluzorie temporal istorica lineara ca modalitate de expresie si actiune a constientei este sursa involutiei si decaderii din drepturi ale omului aservit acestui concept. fluxul propriei existente este ignorat si constienta lui demotivata de "lungimea" iluzorie a necsitatii sale de efort;( pana cand si pana unde sa ne tot  lungim sau sa crestem? este o rlevare dezamagitoare si demotivanta  prin lipsa raspunsului; inutilitatea si nedemnitatea poate pune hamul pe constiente si sa le determine sa abandoneze existenta obiectiv-dinamica pentru una inchipuita, imagistic-nemiscata care reflecta in fapt nemiscarea sa ). Arhimede a spus candva confuzionand pe cei care nu au trait experienta ca nemiscarea este sursa tuturor miscarilor "Miscatorul Nemiscat' si dorinta nemiscarii este o identificare a obsesiei de putere si sursa a fricilor de nemiscare in acelasi timp ca polaritati ale unei polarizari conceptuale prin formalistica exprimarii simbolice si descriptive a ceva ce nu poate fi descris ci doar trait. Fu tze deasemeni a afirmat simbolizand aceeasi traire de nedescris lingvistic exteriorizand si abstractizand cauza reprezentata exprior de simbol (infapt a ascuns-o simbolizand-o pentru ca atentia urmasilor este spre descoperirea semnificatiei si interpretarii simbolului si nu spre trairea experientei simbolizate asa). Am recunoscut in exprienta "groazei" sursa ei, teama motivata imaginatia pozitionarii proprii in starea de nemiscare la toate nivelurile si consecintele acestei temeri auto- imaginare, epuizarea totala de enrgie si intrarea in inonstienta , prin urmare inconstienta efect este sursa imaginii si temei de imganiea insusita personal prin experienta. 

7 comentarii:

  1. Despre conflictul dreapta-stânga, sus-jos, interior-exterior, interor-interior
    Natura e de dreapta. Asta e afirmaţia. Cum justificăm această afirmaţie? Doar privind la lumea animală, cea vegetală şi probabil si la cea minerală - dacă avem timp destul să observăm direct dar poate citim o istorie geologică a pământului să ne lămurim. Să zicem că la minerale conflictele nu par a fi luate aşa de mult la modul personal ca în lumea vegetală şi mai ales în cea animală. La oameni se ajunge la război chiar dacă ar prefera plăcinte.
    Natura este de dreapta. Cum ar trebui să fie societatea? Am fi tentaţi să zicem că pentru echilibru, ar fi bine să fie de stânga. Dreapta înseamnă competiţie între indivizii unei comunităţi, învinge cel mai puternic dotat fie cu muşchi, fie cu inteligenţă sau şiretenie. Ăsta e naturelul nostru uman sau animal. Folosim conştiinţa când vine vorba de concurenţă? Nu prea ne putem permite fiindcă nu avem garanţii că o s-o folosească şi oponentul. Chiar dacă vrei să îl laşi în pace sau în plata lui, nu te lasă el, că vezi, resursele sunt limitate. Am construit o societate pe aceste linii de dreapta care se regăsesc în natură dar şi în indivizi, în naturelul lor, ca oglindire a marelui în mic şi apoi a organizării micului iar în mare, de data asta social.
    Există în comunităţi indivizi mai visători, aşa, care ar dori egalitate deplină, absolută, armonie, niciun fel de nedreptate, resursele să se împartă în mod egal, la fel şi rezultatele muncii. Să existe sau să nu existe private property? Aici lucrurile sunt un pic încurcate, ne mai gândim, mai medităm. Deci să construim o lume nouă, în care cetăţenii au drepturi egale în orice privinţă. Dar tot există unii mai dotaţi de la natură, ori cu muşchi, ori cu inteligenţă sau şiretenie şi cumvă pot strica armonia asta folosindu-se de cei mai puţin înzestraţi. Dăm nişte legi să îi oprim, că dacă apelăm la conştiinţa lor, rezultatul nu e garantat. Omul e măsura tuturor lucrurilor şi el are free will.

    Meden Agan

    RăspundețiȘtergere
  2. II Revenim la întrebare: cum ar trebui să fie organizată societatea unor indivizi a căror natură este de dreapta, fiindcă însăşi natura e aşa. Organizarea, legiferarea, cum ar trebui ele să fie? Cum, e nevoie şi de legi? Păi cam da, în natură există legi: fizice, chimice, biologice. Unii zic că tot universul se supune unor legi, numite Kybalion, alea cu cauza şi efectul, ritmul, genul, vibraţia. Aşa că există legi atât în lumea naturală cât şi în lumea nevăzută a văzduhului spiritual. Nu ne putem lipsi de legi, oricât de mult ne-am dori, pentru că ce este sus este precum ceea ce este jos şi invers. În univers există şi ierarhii, organizarea este ierarhică. Piramida, da, cu treptele ei. În organizarea socială nu ne putem lipsi de acest rău necesar. Rău, fiindcă se creează o primă nuanţă de inegalitate prin ierarhie. Dar dacă legile nu sunt întocmite bine? Ce garanţii există că cei însărcinaţi cu întocmirea legilor după care trebuie să funcţioneze societatea au o natură altruistă şi că vor căuta să echilibreze situaţia dezavantajoasă a unora şi nu vor da avantaje altora? Nu există. Încă nu m-am decis dacă cei răi sunt deştepţi sau proşti sau şi una şi alta.
    Am vrut doar să subliniez cât de importantă e legea într-o comunitate umană. Toate regatele (minerale, plante, animale, oameni, îngeri, arhangheli, serafimi, heruvimi) sunt sub lege, nu deasupra ei. Dar oamenii, cum îşi fac ei legea? Legea umană reflectă pe cea universală sau aşa ar trebui. Când oglinda e strâmbă, ies nişte legi mai sucite, nedrepte. De aceea există o diferenţă între 'legal' şi 'drept' când oglinzile sunt de bâlci. Dar intervine încă ceva, cireaşa de pe tort, sau aşa ceva: legile economice. Oamenii, într-o comunitate, au nevoie de bunuri ce se realizează prin economie care în greceşte înseamnă "legea casei". Da, e un pic pleonastică expresia "legi economice". De fapt e una mare şi lată: a cererii şi ofertei. Are o rezonanţă uimitor de asemănătoare cu legea cauzei şi efectului. Karmă, nu glumă!


    Lăsând gluma la o parte ca şi utopiile sociale care invariabil sfârşesc în distopii, în acest text s-a vorbit despre Ucraina printre altele. Am fi tentaţi să zicem că e unul dintre multele conflicte locale în desfăşurare acum pe planetă. De ce totuşi intuim că e ceva mai altfel? Că s-ar putea extinde nepermis de mult? Da, e posibil să fie vorba de o sfăşiere lăuntrică sau de o luptă între unii care gândesc că soluţia vine de la vestul democratic sau de la estul autocratic. De ce nu găsesc în ei sursele care să le permită să fie independenţi şi să colaboreze în armonie deplină? Foarte simplu! Pentru că nu au aceste resurse, şi chiar dacă ar gândi o organizare ideală a societăţii şi economiei cu legi perfecte, nu există timp să fie aplicată. Au nevoie de gaze pentru încălzire şi industrie acum. Nu la vară. Bun, şi atunci de ce au mai pornit tot tărăboiul ăsta în care nu s-au înţeles de unde ar fi mai bine să le vină stăpânii, din stânga sau din dreapta? Am o bănuială aici. Totul a pornit de la lege. Adică unii voiau o lege mai dreaptă, mai universală să zic aşa, iar ceilalţi nu vedeau necesitatea legii acesteia. Unii erau mai fără de lege şi voiau să rămână aşa. De aceea zic că nu voiau acelaşi lucru din direcţii diferite ci lucruri diferite.
    Meden Agan

    RăspundețiȘtergere
  3. III În toată povestea asta cu oameni şi legi, unde-i iubirea? De ce nu apare, de ce? Nici nu ştim exact ce e, doar avem experienţa trăirii ei uneori, dar e mai mult îndrăgostire, ceea ce-i altceva. Englezii o numesc cu un termen ciudat: infatuare. Mă rog, din această infatuare de cele mai multe ori rezultă copii. Mai târziu, când, tic-tac, ceasul biologic (de reproducere) s-a oprit, nu mai rezultă copii dar nici infatuarea nu ne mai vizitează ca în anii biologiei. I-a disparut mobilul. Prin iubire creăm sau ne reproducem. Asta ar fi iubirea la modul personal. Există şi acea iubire atotcuprinzătoare, atot de toate, dar e impersonală, fireşte, nu se referă la ceva anume ci la tot. O simţim, uneori ca pe o stare de graţie, dar nu prea putem să o fixăm ca stare permanentă.
    Dacă iubirea este creaţie şi ştim că fără conflict nu există creaţie, concluzia ar fi că iubirea este conflict? Sau că aici în fizic, natură, aceste două stări: de graţie şi negraţie sunt interşanjabile? Se nasc una din alta? Se hrănesc reciproc? Se completează una pe alta?
    Indiciu: Venus, în vechiul Babilon, era considerată planetă a iubirii când răsărea în urma soarelui şi planetă a războiului când răsărea înaintea soarelui.
    Meden Agan

    RăspundețiȘtergere
  4. Putem reflecta in mii de feluri perceptia , dar ceea ce relev este ca nu puem face asta fara raportare la extreme. Putem justifica faptele din perceptie dar consecintele conteaza. Ceea ce evidentizi cu talent , nu este o unitate concept- manifestare in diversitate sa prin adaptare si personificare?. In toate aceste manifestarii sociale exista un puct de confluenta a lor, relatia interumana; oare doar de atat suntem in "stare", de conflict interuman justificat de lacomie si mediocritate? legile naturii si ale kibalionul sunt aceleasi legi, unele exprimate matematic si celelalte psihologic, limbajul e diferit. Ceea ce se releva in relatiile interumane este nerespectarea nici unei legi, naturale sau artificiale. Constiintaa de rasa a raului si binelui este efectul conceptualizarii binelui si raului, initial polaritati-repere ale utilului si inutlilui specific pragmatismului gandirii, pe care de apoi le-am luat la propriu ca realitati (desi erau materfial didactic) si gandirea le-a structurat ca forme si miscari asa cum bine stie foarte bine sa faca ,sa creeze structuri care sa obiectiveze concepte, idei, imagini, lucruri. Nu revendic vreo stiinta a ceea ce este dar nu pot negliJa ca stiu ceea ce fac si asta multiplicat la nivelul multimilor de indivizi asemeni, are consecinte la nivele macro, fie asupra naturii, fie asupra societatii. Ma bucura entuziasmul, relaxarea si umorul cu care reflectezi evenimentelor din perceptie si incompatibilitatea lor cu aspiratiile si faptul care are mai putina importanta de ce se intampla (pot fi identificate multimi de motive si interpretari), este ceea ce este, dar ma determina sa scriu relatia individului cu circumstantele in care indrazneala de a nu le onora nu este revolta, nici libertinaj ci putere, stiinta si magie, a continueiei evolutii a expresiilor folosind aceleasi legi ale naturii ca pe instrumente ale regenerariii ei. Ne putem complace in nevoi si neputinta adaptarii la structuri incompatibile cu propria natura umana, onorandu-le prin gandirea justificativa, explicativa, conservandu-ne simtamantul neputintei de a schimba ceva pacaliti de diversitatea formelor manifestate a aceleisi relatii care structureaza societatea , dar, pe mine individual aceasta rutina ma plictisete. Sunt nu face a fi! Sunt clar in constiinta libertatii fiintelor umane de a-si crea si inoi circumstantele propriei existente prin interactiunea lor inteligenta si rationala cu mediul circumstantial existent, fie natural, fie social -natura si societatea raspunde transparent gandirii si gandirea ca proces intreg este in continua inoire nu doar formalizand ca noi aceleasi relatii si structuri instrumentale tehnologice desavarsind conflictul ci si transformad din seminta structura inlocuid samanta sursa a ei, simtamantul .

    RăspundețiȘtergere
  5. Simtamantul este si atitudine si atitudinea creeaza viitorul circumstantelor Simtamantul inutilitatii si neputintei, sau nevoilor ca raspuns la aceste simtaminte( mai am nevoie de ceva sa pot , sa reusesc, sa fiu util) se conserva pe sine in propria structura nascuta din aceste simtaminte si strucurata conceptual prin gandire, reflectata in relatia structurii. Nu simplific complicatiile, sinteza si antiteza nu sunt procese diferite ci repere ale aceluiasi proces circular al schimbarilor , ceea ce provoc este libertatea de a ne canaliza dupa dorinta simtamintele si senzatiile. Pana nu descoperim miscarea libera in simtaminte precum in idei o facem, toate formele idee sunt diferente ale aceleiasi radacini. Simtamantul si atitudinea lui sunt directii diferite in existenta. Nu cred ca nu exista iubire si ca nu este la fel de naturala ca orice element substantial din natura. Contactul cu elemente substantialitatii naturii umane se reflecta senzorial corporal si psihologic ca simtamant; ceea ce ma conduce la afirmatia ca nu suntem posesorii sau cunoscatorii a ceea ce iubirea este dar ca prin contact ciuceea ce ea este percepem contactul ca simtamantul ei. "Calea durerii" (duka) relevata de Buda era aceea a contactului si "mai multului de contact" , prin senzatia placerii generate de contact la toate nivelurile si simtamantul comuninii prin contact , simtamnt care ne confirma iesirea din izolarea existentei in sine si doar prin sine fara o corespondenta obiectivata a existentei precum existenta in visare este. ca urmare nu contactul este de evitat ci "mai multul de contact- lacomia" care conduce in final la pierderea lui prin consumarea emotionala si senzoriala a simtamantului comuniunii si uniunii existentiale fara de care suntem terorizati de teamam de incertitudinea existentei proprii. Experienta contactului la toate nivelurile lui este unica si intensitate , fara experienta contactului sau cunoasterii directe, orice descriere a comuniunii sau trairii oricarui contac cu ceea ce este universal imanent sau esential, nu poate conduce la intelegere cand fragmentam inconstient gandirea de traire. Cum am putea minti daca nu am fragmenta sau separa ceea ce gandim de ceea ce traim ca simtaminte si sentimente, emotii si interese? Evidenta ne releva faptul ca un om lacom ne vorbeste gandind despre altruism si interese nationale in timp ce o parte a gandirii sale lucreaza in ascuns lucreaza si practica acumularea sau satisfacerea nevoilor hipnotic induse din copilaria sa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oamenii nu ar trebui sa faca legi ci sa respecte legile fiintei sale , caz in care nu mai trebuie legiferat manifestarea sa; incalcarea legilor fiintei sale conduce la nevoia legiferarii si pedepsirii prin legi suplimentare artificiale in mediul artificial creat prin incalcarea legilor fiintei lor. "Primul " legiuitor pe care scormonirea in istoria incomplet cunoscuta, legiferase 8 expresii ale constiintei utilului in existenta, si nu prevazuse nici o pedeapsa. Cine intelegea sensul natural al binelui propriu nu avea nevoie de constrangeri pentru a respecta,asa cum nu este nevoie de pedepse sa evitam accidentarea. Cine nu intelegea era deja pedepsit de accidentele suferite in existenta si nu mai era nevoie de doua pedepse pentru aceeasi greseala. Bolnavii, suferinzii, saracii, nevoiasii era tratati cu compasiune considerati ispasitori de pedepse ale incalcarii legii vietii naturale si nu erau vindecati sau slugariti, erau lasati sa-si ispaseasca pedeapsa care era vindecarea la propriu. Cocolosirea pedepsitului (conditii si drepturi in inshisoare) conduce la intarirea orgoliului sursa a greselilor lor si nu la vindecare. Doar penitenta care este constienta greselii in actiune, conduce la vindecare. Observam cum bolnavii psihici sau disfunctionalii au ajuns minoritati care-si cer dreptul la boala nu la vindecare, manifestare care releva lipsa oricarei smerenii si penitente , a oricxarei intentii de vindecare daca prin tirania minoritatilor se ajuge asigurarea conditiilor nevoilor prin boala sau denaturari."Natura naturalizeaza, denaturarea denaturalizeaza" frumosul si delicatetea este utila, uratul si violenta iunitila. In domeniul meschinariei si mediocritatii negustoresti, suntem inutili. Nu este o judecata e bine si rau ci o elevare a ceea ce evidenta releva, evidenta fiind raspunsul transparent al naturii la atitudinea si gandirea noastra.

    RăspundețiȘtergere
  7. sanatatea mintii nu are nicio legatura cu moralitatea formala ci este impecabilitatea gestionarii propriei energii ,gestionare care in manifestare are comportamentul denumit " moral" dar el nu e generat de criteriile de moralitate legiferate sau cutumice, ci de sanatatea mintii. . Mintea nu poate respecta reguli care o fragmenteaza in trebuie si nu trebuie ca dupa aceea lupta intre cele doua parti ale sale sa fie conflictul sau launtric care ii demoleaza structura functionala originala, fiziologia sanatatii intregimii sale; conflictul launtric din gandirea despre sine, dihotomica si comparativa, conduce la cercul vicios sau bucle temporale in care ea insasi se simte blocata, fara libertate de miscare si aceste bucle sunt stari hipnotice ale mintii din moment ce se considera pe sine asa cum ea nu este sau doar jumatati ale sale motiv pentru care inteleptii afirma ca orice cale a mintii structurata prin gandirea sa de sine sau pentru sine se opreste la jumatate si este comportamentul unei jumatati de minte; Referirile la aceasta situatie sunt atat de cunoscute si populare incat nimeni nu le mai valorizeaza considerandu-le arhaice; "esti intreg la minte?", 'esti cu mintea la tine?"; "nu e in toate mintile!" sunt cateva expresii ale constiintei faptului ca atare si nu pot fi considerate atavice din moment ce intotdeauna se refera si sunt expresii ale timpului prezent

    RăspundețiȘtergere