Nu putem schimba ce a fost dar, nici
obligatoriu nu este sa hranim o istorie falsa repetand-o;
Sau si mai
nefolositor este sa ne invartim in bucla analizand, contestand si cautand
vinovatii, pedepsind nevinovatii si gandul nostru devenirea viitoare sa nu mai
cladeasca sub inspiratia si aspiratia vietii si iubirii, recreerea noastra sa
fie incompleta astfel si sa ne multumim mediocri cu “cladirile sociale’ artificiale
si commode fara sine de sine statator , efemere,
care ne inrobesc ca si pana acum sa le intretinem efemera existenta. Vom cladi
pe piatra dura de nestramutat a originilor primordiale ale conditiei umane
redescoperind definitiile ei si redefinindu-le desavarsit prin actualizare . Orice
avem dreptul sa facem, mai putin unul singur , sa pierdem libertatea; nu o putem
pierde fara a noastra incuviintare. Chiar daca o pierdem si devenim constienti
de asta, nimic nu poate a ne sta in calea redobandirii ei. Indrazneala si
viteza gandului constiintei uamane nu are egal si opozabil. Succes. Timpul
dependentelor s-a sfarsit de mult, de fapt era doar “a noastra considerata stare” hipnotica mostenita si reverberata de la un moment dat. Toate miturile povestesc
momentul, dar va atentionez ca nu ‘am
cazut” niciodata, ci “cadem” de fiecare data cand acceptam orice identitate a
unei origini slabe si pacatoase , conditionate si menite vreunei pedepsiri sau
oricaror autoflagerari si mortii; cand lasam sistemul inertial al apararii
vietii care suntem sa actioneaze automat si inertial prin respingere in locul nostru
a propriilor existentiale circumstante naturale si
artificiale... Nu acest tip de menire este a omului, primordialitatea devenirii
sale divine, sau originea semintei a carei devoltare, inflorire si implinire
perpetua a desavarsitei sale origini, omul
este. Gandirea nepervertita de virusii infoenergetici ai bigotismului este (asemenea unei ode inchinate iubirii in care
nici o oda nu poate fi ultima posibila este) fluxul curgator-desfasurator / infasurator-
conprimant al energiilor universale in armonia lor creativa fara de inceput si
final al carui inceput si final omul este punctul de echilibrium universal
in forma concreta si stabila, de sine statatore, recreat prin timp trece, “print”
vecinic este in energia universalului care
garanteaza stabilitatea armoniilor universale si perenitatea lor existentiala. Intreg
universul si energiile universale iubeste omul si il pazeste de teama propriei
dezordini si risipiri in absenta existentei sale. Energiile universale au
menirea primordiala a creatiei ca in ea, pentru propria existenta, sa se supuna
omului. Nu exista energie vie si constienta universala care sa poata incalca
menirea divina a propriei existente concrete si stabilizate in si prin om. Miriade
de cicluri si interactiuni se petrec in univers si s-au petrecut de cand are
expresie fizica si aceasta atat de dorita si iubita expresie oricui, doar ea poata oricui da posibilitatea de a se simti viu si sa se poate desavarsi posibilitate
care energiilor fara expresie fizica sau
foma nu au. Doar omul este constient de existenta lor si nu se piarde memoria lor sa intre in disperarea izolarii si uitarii, “a recelui” din univers, distrugator fara concentrarea energiilor de catre om. In acest plan al
mirificului desavarsirii si simtirii, planul creatiei, planul fizic, omul este
conditia existentei lui si guvernatorul sau cu grade infinite de miscare. Curaj
imposibil nu se poate. Daca se poate sa nu se poata se poate si sa se poata.29 octombrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Meden Agan
RăspundețiȘtergereClipa este în afara timpului. Un clipit de ochi ne duce în fără-timp. (Nu şi în fără spaţiu). Un alt clipit (de ochi) ne întoarce în timp. Înşirăm clipele ca mărgelele pe o aţă-viaţă. Ei, aţa asta, lungimea ei, ne dă bătăi de cap şi inimă. Cumva, nu timpul este problema noastră, ci spaţiul, sau mă rog, lungimea aţei pe care ne înşirăm şi deşirăm alternativ. Aşa deci, o altă demonstraţie că, de fapt, timp nu există. Cu spaţiul e mai greu să o rezolvăm, avem nevoie de el să fim. Undeva. Parcă de timp nu avem aşa mare nevoie, nu cădem în niciun hău dacă nu există, da' fără o podea sub tălpi e cam greu să ne imaginăm că am putea fi. Undeva. Planeta Pământ este podeaua noastră, pardoseala, pardesiul.
Noi uniti in aceeasi intentie suntem spatiul; intentia intentiei
RăspundețiȘtergere