29 octombrie 2015

experienta separarii II

Suntem ai ‘locului” pentru ca el ne lucreaza?
Conform acestei cutume sclavii lucratori platiti in hartii  cu numere  care reprezinta cuantumul datoriei fata de stapan, dreptul de signoranta, (cat si ce iti deleaga seniorul din puterea sa- moderna fisa de atributiuni, delegari de competente si statul de plata) , sunt in fapt stapanii locului  pentru ca ei il lucreaza si pamanul ii “lucreaza’ pe ei. Stapanul nu lucreaza ocupat cu gestiunea datoriilor si strangerea birurilor implicite lor si se autointituleaza investitor, sponsor, creditor, cu maxime cerinte, exigente si pretentii , in opozitie cu masa de manevra a sa , “dependentii”. De unde iau ei ce investesc, cu ce crediteaza ei, cu ce sponsorizeaza dependentii? Evident ca de la dependenti , evident ca din puterea si naivitatea lor. “De la multi cat de putin de ei, te vei ridica deasupra tuturor”; fiecare crezandu-se neputincios in fata multimii tuturor. Birocratia este mormantul democratiei, centrele de gestitune si control birocratic al bogatiei celor multi se autosubstituie stapanului nu gestionarului; dupa bunul plac ca si cum ar fi propria bogatie si putere se comporta in relatiile cu contribuabili in care cetatenii sunt transformati; doar contributia conteaza nu contributorii pentru birocrati. Functie de contributie te evalueaza nu ca fiinta. Marii contributori, artisti, inventatori, intreprinzatori, etc, in momentul in care nu mai contribuie sunt eviscerati si de ceea ce au acumulat personal din munca lor de pana atunci prin exorbitante cheltuieli de intretinere si aruncati la groapa de inutili ai istoriei. Un prieten afirma contempland situatia ca “pensia este anticamera cimitirului”; pensionarul este contributorul epuizat de resurse vitale prin efortul contributiei sale si marginalizat, se simte inutil, speriat mereu cu darile si taxele in crestere continua pentru proprietatilor sale in raport cu devalorizarea inflationista a pensiei; mereu ulterior platilor efectuate indecsata  este mereu dator sau prins de grija gestionarii a ceva putin in raport cu cerintele supravietuirii sale sociale in pozitia de pensioner. Pensie mare, salar mare nu exista pentru ca intotdeauna cerintele sunt mai mari si pretentiile la fel, intotdeauna nu este de ajuns, indatorirea continua pana la moarte, adica proprietarul  isi paraseste proprietatea datoriei si o lasa mostenire urmasilor spre fala sa cu cat este mai mare. Urmasii au aceeasi soarta si doar amagirea unei pozitionari de privilegiu social comparativ cu ceilalti il motiveaza, sau teama de a nu pierde ceea ce in fapt nu le apartine. Cu cat ceilalti au mai putin si el mai mult cu atat amagirea este mai mare si disperarea dezamagirii mai mare cand pierde la finalul existentei sale mediocre proprietatea datoriilor stabunilor lui. Mare sau mica, nu conteaza cantitatea ci calitatea existentei sale neslefuite de mediul sau social,  sau de cel natural, “gazda de drept”, il ignora cu crasa indiferenta desi consecintele actiunilor collective asupra sa sunt scandaloase dea dreptul si ameninta disparitia speciei, asa cum multe specii din natura “au fost disparate” si multe alte civilizatii ‘si-au disparut mediul existential si odata cu el “s-au disparut” si pe ele. Morala istoriei este nebagata in seama este, desi, official si neoficial toti sunt in accord cu perspectiva consecintelor si constienti de ea, incetarea autodistructiei sau redirectionarea activitatilor si sensului lor pare imposibila justificandu-se imposibilitatea cu aceeasi stupizenie “eu vreau dar ceilalti nu o fac, ma impiedica s-o fac pentru ca numai eu degeaba o fac, cu o floare primavera nu se face” (tot ce e bun de la mine vine, tot ce e rau de la tine vine”- “degeaba fac eu bine ca de raul de la tine nu pot sa scap si atunci fac si eu la fel ca tine, continui raul de care toti sunt constienti ce consecinte are” ). Aceasta paradoxala inertie psihologica mai rea si inutila decat orice inchipuire a raului si inutilitatii, persista in toate aspectele cotidianului; un obez afla ca obezitatea nu e buna, ii face rau; va cauta orice surogat impotriva obezitatii, pastila sau sport, fara sa inceteze sursa ,cauza ei, consumul in exces, acumulare prin ingurgitare, tot maimultul actioneaza la nivel psihologic si faptic indifferent de domeniul sau. Obezul nemarturisit doreste sa manace cat mai mutl ca sursa a placerii impotriva stresului stresului si sa slabeasca in acelasi timp mancand pastile impotriva obezitatii. Poluatorul doreste sa produca poluare adica sa-si continuie inertial activitatea maimultului sau si in acelasi timp, prin nu stiu ce surrogate new ege sau greenspace sa lupte impotriva ei. Unul dintre cei  mai mari producatori de alcool sponsoriza mari actiuni impotriva consumului excesiv de alcool in timp cel producea. Cand ne recunoastem faptele nimic nu este ascuns si de neinteles; dece-ul dispare responsabilitatea poate sau nu sa apara cand  inertia psihologica domina fiintele. Binele meu pe seama raului tau (in productia de alimente si bauturi este evident) nu poate decat autoamagire sa fie dupa cum evidentele recunoastem. Contribuind la disparitia diversitatii speciilor de plante sau animale care nu sunt in domeniul nostru de exploatare, profit si interes nu poate conduce decat la disparitia propriei specii. Impotriva acestei activitati comerciale eminamente meschina si mediocra eforturile de salvare a speciilor nu are nici un effect salvator, doar ne oblojim  onstiinta ca nu am facut nimic. Salvati-va de salvatori pentru ca bunele lor intentii doar ne amortesc si amagesc constiinta. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu