Suntem ai ‘locului” pentru ca el ne lucreaza?
Conform acestei
cutume sclavii lucratori platiti in hartii
cu numere care reprezinta
cuantumul datoriei fata de stapan, dreptul de signoranta, (cat si ce iti
deleaga seniorul din puterea sa- moderna fisa de atributiuni, delegari de
competente si statul de plata) , sunt in fapt stapanii locului pentru ca ei il lucreaza si pamanul ii “lucreaza’
pe ei. Stapanul nu lucreaza ocupat cu gestiunea datoriilor si strangerea
birurilor implicite lor si se autointituleaza investitor, sponsor, creditor, cu
maxime cerinte, exigente si pretentii , in opozitie cu masa de manevra a sa ,
“dependentii”. De unde iau ei ce investesc, cu ce crediteaza ei, cu ce
sponsorizeaza dependentii? Evident ca de la dependenti , evident ca din puterea
si naivitatea lor. “De la multi cat de putin de ei, te vei ridica deasupra
tuturor”; fiecare crezandu-se neputincios in fata multimii tuturor. Birocratia
este mormantul democratiei, centrele de gestitune si control birocratic al
bogatiei celor multi se autosubstituie stapanului nu gestionarului; dupa bunul
plac ca si cum ar fi propria bogatie si putere se comporta in relatiile cu
contribuabili in care cetatenii sunt transformati; doar contributia conteaza nu
contributorii pentru birocrati. Functie de contributie te evalueaza nu ca
fiinta. Marii contributori, artisti, inventatori, intreprinzatori, etc, in
momentul in care nu mai contribuie sunt eviscerati si de ceea ce au acumulat
personal din munca lor de pana atunci prin exorbitante cheltuieli de
intretinere si aruncati la groapa de inutili ai istoriei. Un prieten afirma
contempland situatia ca “pensia este anticamera cimitirului”; pensionarul este contributorul
epuizat de resurse vitale prin efortul contributiei sale si marginalizat, se
simte inutil, speriat mereu cu darile si taxele in crestere continua pentru
proprietatilor sale in raport cu devalorizarea inflationista a pensiei; mereu
ulterior platilor efectuate indecsata este mereu dator sau prins de grija
gestionarii a ceva putin in raport cu cerintele supravietuirii sale sociale in
pozitia de pensioner. Pensie mare, salar mare nu exista pentru ca intotdeauna
cerintele sunt mai mari si pretentiile la fel, intotdeauna nu este de ajuns,
indatorirea continua pana la moarte, adica proprietarul isi paraseste proprietatea datoriei si o lasa
mostenire urmasilor spre fala sa cu cat este mai mare. Urmasii au aceeasi
soarta si doar amagirea unei pozitionari de privilegiu social comparativ cu
ceilalti il motiveaza, sau teama de a nu pierde ceea ce in fapt nu le apartine.
Cu cat ceilalti au mai putin si el mai mult cu atat amagirea este mai mare si
disperarea dezamagirii mai mare cand pierde la finalul existentei sale mediocre
proprietatea datoriilor stabunilor lui. Mare sau mica, nu conteaza cantitatea
ci calitatea existentei sale neslefuite de mediul sau social, sau de cel natural, “gazda de drept”, il
ignora cu crasa indiferenta desi consecintele actiunilor collective asupra sa
sunt scandaloase dea dreptul si ameninta disparitia speciei, asa cum multe
specii din natura “au fost disparate” si multe alte civilizatii ‘si-au disparut
mediul existential si odata cu el “s-au disparut” si pe ele. Morala istoriei este
nebagata in seama este, desi, official si neoficial toti sunt in accord cu
perspectiva consecintelor si constienti de ea, incetarea autodistructiei sau
redirectionarea activitatilor si sensului lor pare imposibila justificandu-se
imposibilitatea cu aceeasi stupizenie “eu vreau dar ceilalti nu o fac, ma
impiedica s-o fac pentru ca numai eu degeaba o fac, cu o floare primavera nu se
face” (tot ce e bun de la mine vine, tot ce e rau de la tine vine”- “degeaba
fac eu bine ca de raul de la tine nu pot sa scap si atunci fac si eu la fel ca
tine, continui raul de care toti sunt constienti ce consecinte are” ). Aceasta
paradoxala inertie psihologica mai rea si inutila decat orice inchipuire a
raului si inutilitatii, persista in toate aspectele cotidianului; un obez afla
ca obezitatea nu e buna, ii face rau; va cauta orice surogat impotriva obezitatii, pastila sau
sport, fara sa inceteze sursa ,cauza ei, consumul in exces, acumulare prin
ingurgitare, tot maimultul actioneaza la nivel psihologic si faptic indifferent
de domeniul sau. Obezul nemarturisit doreste sa manace cat mai mutl ca sursa a
placerii impotriva stresului stresului si sa slabeasca in acelasi timp mancand
pastile impotriva obezitatii.
Poluatorul doreste sa produca poluare adica sa-si continuie inertial
activitatea maimultului sau si in acelasi timp, prin nu stiu ce surrogate new
ege sau greenspace sa lupte impotriva ei. Unul dintre cei mai mari producatori de alcool sponsoriza
mari actiuni impotriva consumului
excesiv de alcool in timp cel producea. Cand ne recunoastem faptele nimic nu
este ascuns si de neinteles; dece-ul dispare responsabilitatea poate sau nu sa
apara cand inertia psihologica domina
fiintele. Binele meu pe seama raului tau (in productia de alimente si bauturi
este evident) nu poate decat autoamagire sa fie dupa cum evidentele
recunoastem. Contribuind la disparitia diversitatii speciilor de plante sau
animale care nu sunt in domeniul nostru de exploatare, profit si interes nu
poate conduce decat la disparitia propriei specii. Impotriva acestei activitati comerciale eminamente meschina si
mediocra eforturile de salvare a
speciilor nu are nici un effect salvator, doar ne oblojim onstiinta ca nu am facut nimic. Salvati-va de
salvatori pentru ca bunele lor intentii doar ne amortesc si amagesc constiinta. 29 octombrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu