experienta separarii IV

Tot ce am scris referitor la Pamant porneste evident din constiinta faptului ca este Viu, o fiinta asemenea noua; abordare neobisnuita?

 In conceptia cotidianului conform careia actionam nu este activa? Doar separarea de o astfel de conceptie dezvaluita prin consecintele ei asupra-ne si asupra naturii, va reeleva evidenta atitudinii si abordarii mele. Suntem obisnuiti ca ce nu ne mai trebuiesc, deseurile, sa le aruncam ‘afara’ sa le dam pamantului sau sa le ascundem in stratul sau mineral. Corespondenta corporala a mineralului planetar in corpl nostru sunt oasele si dintii dar de o factura si ordine desavarsita de “insufletirea” lor-  mineral insufletit. Acum ce am face daca cineva ne-ar arunca deseurile in oase au dinti? ( se spune de oamenii elevati in spirit ca in oase se pastreaza infoenergetic “karma” sau rutina greselilor strabunilor- nu seamana asta cu desurile aruncate sub pamant in conceptiile noastre legate de deseuri? Ne mai intrebam de ce ne pica dintii si ne dor oasele cu trecerea timpului? Seriosii materialisti vor spune cu emfaza si superitatea cunoascatorul absolut decretand: prostii. Ati trait dvs cumva fara sa produceti desuri info-materializate si fara sa le aruncati pamantului sa se descurce cu ele? Aveti aceasta experienta dragilor ca sa decretati prostia? Modul de viata, conceptiile, atitudinile inoculate ca modele existentiale umane, nu ne vor lasa vreodata sa facem experienta propusa de mine. A “ne separa” de aceasta conceptie-lume si nu de corpurile fizice sau Pamant, fara abandonarea lor dupa ce au fost uzate si imbolnvite de manipularea la nesfarsit a acestor  conceptii existentiale (dogmatice si fara reflexie de sine, adica  moarte pentru ca produc degragare si moarte individuala si planetara)  conceptii din afara vietii dar care s-au inoculat in existenta noastra ca modele a”cum trebuie sa fim”, sa ne comportam . Nu seamana asta cu invingerea mortii in viata si cu viata? Nu inseamna inaltare in libertatea primordiala a fiintarii noastre? Ce vom face dupa aceasta “inaltare’ (in fapt se inalta in noi, nu ne inaltam noi in ea- apel la autoritate: “ si lumina s-a inaltat si a luat chip” Isus Cristosul).

Aici fac o paranteza

De ce se injura oamenii de regula de ‘cristosii matii!”? Nu se refera oare inconstienti-constienti la stafeta cunoasterii si constiintei mamei lor pe care acestia o manifesta comportamental? Oare o astfel de ‘ mama-conceptuala” nu vitrega poate fi numita Oare aceasta stafeta care revolta pana la acuza violenta injurioasa, nu este mostenirea rutinei greselilor comportamentale si constienta lipsei de corectie si autocorectie, de vindecare-autovindecare-autoreflexie in propriile fapte si corectie a fiului ei? Uimitor ca “la nervi’ in cele mai vulgare,groptesti si violente expresii acuzatoare, injuraturile, se pastreaza constienta unei meniri umane a existentei, corectia greselilor, rafinarea proprie si desvarsirea faptelor prin inspiratie si aspiratia idealurilor starbunilor neimplinite inca, adevarata povara a responsabilitatii lasate urmasilor ca neinfaptuire a lor!. Nu toti parintii doresc ca fii lor sa fie ce n-au reusit ei sa fie, sa aiba ce n-au reusit ei sa aiba , sa faca ce n-au reusit ei sa faca , sa se comperte cum ei nu au reusit in a lor existenta sa se comporte, etc. ? In acest caz ‘injuraturile’ sunt expresia constiintei care rabufneste violent la perceptia neindeplinirii  idelurilor stramosesti de catre urmasi altuia, cand niciodata nu te opresti la intrebarea daca tu insuti o faci. Toti ne simtim injurati, calomniati, chiar daca nu auzim injuriile si calominiile le simtim, ceea ce insemna ca toti nu facem ce avem de facut ci doar repetam ca si calculatoarele aceleasi rutine comportamentale care au condus stramosii la ale lor neimpliniri si aspiratii ca urmasii sa reuseasca. Se poate denumi gandire vie un astfel de comportament gandit si repetat al gandului despre sine?

 Este un gand viu acela, sau o amintire moarta deja? Mort fiind,  este tacut ca toti mortii, iar acea gandire este minte facuta tacuta ,minte moarta; I s-a inchis gura si a ramas doar rutina gandului sau in energia pamantului.Si rutina ar fi incetat de mult daca nu o mai sustineam cu totii. Amplificarea rutinei respective prin multiplicarea prin fiecare se va umfla atat de tare si mare, ca ne va fi imposibil sa nu o vedem asa cum este- opera gandului distructiv a intentiei sale, putere peste puterea lui Dumnezeu prin dominarea si stapanirea creatiei sale, omul,  santajul pentru putere prin amenintarea cu moartea fiului ca in filmele americane de prost gust pentru bani. Toate mizeriile sunt la vedere ca si toate “neghinele” nesemnate de cultivator cand a crescut graul. Pot fi culese fara pagubirea recoltei. Ce ne ramane este sa ne apucam de cules, de curatirea recoltei, apoi vom culege si graul curat.

In articolul urmator voi reveni sub alt unghi mai personal asupra ‘separarii’