experienta separarii III

Cat de bogata poate fi descrierea faptelor in opozitie cu abstractizarea lor arida prin sinteza, dar de la abstract daca mergem mai departe la universal , la etern si ni-l asumam ca responsabilitate, oare vom reusi sa invingem inertia psihologica a interpretarilor si justificarilor absurde si concluziilor pripite?

Nu cred ca descrierile de mai sus au epuizat tabloul complet al faptelor si interactiunilor noastre cu “locul’ in care ne aflam si nici nu si-a propus asta, este imposibil; Nu cred ca este vreun om, fiinta umana sa fie in acord cu ele, sa-I placa sau sa-l entuziasmeze descrierile respective, sa-I creasca dorinta de viata, sa-I incante si amplifice bucuria de a fi. Cred ca o tristete si un pessimism al neputintei individuale in fata multimii de aceeasi , o demobilizare fetida poate se instaleaza. Sau poate un impuls nou se naste, impulsul unei hotarari individuale si a unei responsabilitati active, acolo in locul in care esti si este sub puterea ta, propriul tau corp, templul spiritului unic care esti. Daca asta se intampla, un angajement personal fata de tine insuti, atunci “obez”( in orice directiesi domeniu) daca esti, obezitatea inceteaza in sursa ei, radacina ei este smulsa din constiinta ta, nu mai o justifici si cu rabdare consecintele ti se vor arata; nu prin efortul tau impotriva ei, ci prin misterul propriei fiinte. Nu m-am indepartat de la tema propusa, fara a vedea de ce sa ne “separam”,  putem interpreta separarea complet nefolositor, istoric, ca indiferenta si abandon. Acum suntem indiferenti pentru ca ni s-a spus ca asa cum facem insemna sa nu fii indifferent. Dovada indiferentei este abandonul viselor idealuri calauzitoare in existenta in plasa mediocritatii si comoditatii ei razboinice. Ce simplu si comod este sa intram in conflict, in razboaie inutile pe care de apoi sa le regretam si sa ne cerem scuze tardive intotdeauna,; ca nu am inteles bine, ca am crezut ca, ca eu am vrut sa…, ca…, ca... Nu este vorba in procesul separarii prin fragmentarea fiintei noastre, suntem deja fragmentati in gandire simtire si reactii. Este vorba despre revenire la intregime si responsabilitatea ei. Unde revenim noi din toate escapadele mentale sau din aventurile visate, din toate expeditiile si explorarile dorite? Acasa; acasa este locul nostru de drept. Acasa este trupul in care ne intoarcem din visari cu ochii deschisi sau inchisi, este locul natal (daca-l mai avem in proprietate sau am avut asa ceva vreodata si nu ma refer la maternitate, ci la sanul mamei de care am fost despartiti imediat dupa nastere majoritatea dintre noi), locul in care am fost conceputi (daca am fost complet conceputi si doriti) si structurati corporal, corpul mamei individuale si corpul geo-cultural concret numit vatra de familie ( daca am avut asa ceva), locul SAT-ului natal daca am avut asa ceva (in sanscrita sat=univers), locul “uniunii cerurilor cu pamantul”, mult cantata si elogiata realizare de catre intelpti (sau locul uniunii  celor trei dimensiuni existentiale universale, neabstracte, specifice fiinite umane), “acasa” in cea mai exaustiva, cuprinzatoare  expresie este Dumnezeu. Daca nu am fost fericiti de strabuni cu acest “acasa’ universal si concret, cu stiinta primordialelor constiinte ale sale si a informatiilor sale creative si vii necesare recreerii-cocreerii noastre ca fiinite complete, daca ne  simtim insuficienti noua insine si incompleti, atunci nu ne ramane decat sa-l recreem sa-l cocreem,  traid IN Dumnezeu si Dumnezeu Creatorul  traiste in noi, traim “Aceea”. Traim “Acasa” oriunde ne aflam in Spatial Iubirii Sale, Iubind, fara sa mai asteptam iubirea sau revenirea cuiva.  Separarea eu-lui individual nevazut de cel vazut ne va conduce la constiinta intregimii reflexive a eu-lui uman. Cele doua euri umane pot fi toxice ca si toxinele din alimente, de care suntem sau nu avertizati pe etichete, cand nu se reflecta reciproc, cand lupta intre ele sa se diferentieze si separe sa sa se domine reciproc. Graba si stresul este efectul acestei lupte fara invingator. Constiinta unitatii reflexive a plenitudinii eu-lui uman conduce prin autoreflexie la responsabilitate si comportament armonic, decenta si masura buna sau bunul simt va guverna existenta individului care nu ,ai hraneste conflicte, ci stabileste in el insusi acorduri si le respecta. Posibilitatile specificine si neasemnatoare  unui eu si  celuilalt , celui invizibil si celui vizibil, vor colabora sub bagheta magica a Spiritului propriu al unicitatii expressive, a plenitudinii acesteia de sine statatoare. Asta nu inseamna autosuficienta, nu inseamana opusul a ce cunoasteti, nici impotrivire la ce cunoastetem, inseamna in termeni proprii mie, intensitate si dinamica in existenta  ea se instaleaza atunci cand dominatiile reciproce ale fortelor universale ce compun cele doua euri sau predominatia vreunei forte din sfera vreunui eu asupra lui inceteaza. Inseamna ca echilibrul dinamicii recreative si cocreative primordiale este restabilit si activ in existenta acelei fiinite umane, s-a intors Acasa (cota zero) si desvarseste rafinand creativ si comportamental expresia viului din el si din spatial vetrei nasterii sale, mirificul pamant, taria la care am ajuns dupa peripetiile pe marile emotiilor si exaltarilor xtrem  senzoriale sau mistice involburate .