particularizare, generalizare, nonactiune spirituala.

Cand nu ne percepem unicitatea expresiei naturale, calitatea de "unicul fiu nascut", dorim sa ne particularizam in turma conceptuala si comportamentala

Acesta dorinta "face o individualizare" prin adaogiri sau lipsuri imaginare in constiinta in raport cu ceea ce percepem si care se reflecta comportamental, inclusiv bilogic sau corporal prin modificari formale. Cand ne simtim singuri, din aceeasi lipsa a perceptiei asa cum suntem de la natura, dorim sa  comunizam, “facem o generalizare”, ne determinam imaginar elemente comune cu toti ceilati singuri care evident se reflecta comportamental  prin renuntari, afecte si corporal prin afectiuni. . Ambele variante de gandire inconstienta de sine care percepe limite fara ceea ce este intre ele, miscarea, ca si cum percepi capetele unui bat fara sa percepi ce este intre capete ( acest gen de perceptie face inutila existenta ei),  sunt generate de ignorarea a ceea ce este, perceptia plenitudini si indescriptibilei frumuseti functionale a ceea ce este unic si a nenumarbil,  formelor de manifestare in care eu si tu suntem una dintre ele, complet diferiti si asemnatori prin aceasta .  Exista o distinctie foarte fina, aceea dintre creatie si facere. Constiinta este unica dar ceea ce ne diferentiaza comportamental si energetic este stralucirea sau radiatia ei. Creatia este un impuls in afara timpului psihologic vazut ca modalitate de expresie iar facerea este activitatea gandirii nascuta din constiinta lipsei: particularizarea, generalizarea, comparatia. Aceasta activitate a gandirii, facerea, este comparabila cu incercarile unui copil de a ajuta dar mai mult incurca. Acesta perceptie conduce in mod obligatoriu la respect neconditionat in fata oricaror forme de expresie a unicului, a sublimului incognoscibil, a fiilor sai unici precum sursa lor este.  Dar "respectul" este cu totul si cu totul alta rutina decat "orgoliul". Intre cele doua rutine ce exista? Exista evident capacitatea discernamantului, a disponibilitatii si indisponibilitatii in fata rutinelor de orice fel denumita impecabilitate comportamentala, atitudine care nu risipeste energia in cultivarea particularului si generalului peste masura de aur  a armoniei generate de bunul simt natural. Nu putem onora permanent rutina 'orgoliu" fara a ne degrada sau uza, si nici rutina respectului in fata sa. Nu putem raspunde cu orgoliu orgoliului si manifestarilor sale fara a starni conflicte interioare in gandire, sau dialog interior, amplificandu-l astfel. Nu putem raspunde respectului cu respect fara sa-l amplificam. A respecta orgoliul tot orgoliu este. Inteligenta, intuitia, intentia si inspiratia sunt potentialul nelocalizat spatial si temporal. Nu exista un model comportamental fixat de reguli, suntem liberi sa decidem si exprimam decizia noastra prin gandire, vorbire si fapte. Aceeasi decizie repetata insemna paralizie. Umorul este mijlocul, este simtul bun sau expresia perceptiei inteligente in circumstante. Daca facem distinctia dintre umor si ironie putem face intotdeauna alegerile cele mai bune pentru noi si atunci sunt si pentru ceilalti,  chiar daca te acuza de egoism. Un prieten spunea ca cine nu are simtul umorului sau macar autoironiei este pierdut. Mai se spune ca umorul salveaza omorul. Umorul nu raneste pe nimeni nici macar pe mine  daca orgoliul nu ma  domina prin neatentie si seriozitate. Omul serios si-a pirdut umorul, a inebunit. Expresia fetei lui este tragica, severa si intunecata. Orgoliul ne inebuneste inainte de a ne omora. Rasul spontan, sincer, vindeca de nebunie. Zambetul discret si inconstient creeaza, cel putin regenereaza. Creatia este completa, sursa ei inteligenta, facerea este incompleta; sursa este memoria si miscarea ei, gandirea reflexiva a continutului sau numit cunoastere, experienta. Creatia genereaza totalitati, plenitudini; facerea fragmente, separa gandirea in ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie, ceea ce este de facut si ceea ce nu este de facut, etc. O astfel de fragmentare inconstienta a procesului gandirii duce la distorsionarea oricarei perceptii intr-un proces autointretinut din care in general este foarte greu sa evadazi si se reflecta ca durerea izolarii. Sinuciderea este maximul de izolare. Cand ne simtim izolati, facerea, activitatea gandirii si actiunea exterioara, este foarte importanta. Cand percepem inteligenta exploreaza creatia, miscarea si frumusetea ei; mintea este acesta miscare si frumusete exprimata si reflectata punctual drept trup sau fiu; monada minte-corp este fiul. Fiul este expresia intregii cunoasteri universale, a universalitatii inteligentei si creativitatii, drept consecinta nu ii lipseste ceva care sa-i conditioneze existenta. Conditionarea existentiala apare odata cu incercarea lui de a face creatie, de a face cunoastere. Cand percepi cunoasterea exprimata in creatia inteligentei nemasurabile, nu mai ai nevoie de a face cunoastere ci doar o poti folosi sau imbogatii prin ordinea relevata sau feed-back-ul ei in constiinta. Procesul sau miscarea universalului spre unicitate vazuta ca punct de singularitate (“gaura neagra”, ca metafora stiintifica), si a unicitatii spre universal, este procesul existentei, procesul universal al nasterii, dezvoltarii si implinirii constiintei a ceea ce este, procesul aspiratiilor firesti de plenitudine si dezvoltare individuala numit existenta. Este parte integranta si integratoare a procesului universal fundamental  numit viata. Evident este un proces fara sfarsit precum sursa lui viata este. Cine se autoevidentiaza isi justifica propria inexistenta in constiinta sa.  Reflectarea sau rememorarea lumineaza magazia memoriei personale face curatenie acolo si  determina uimirea: cum de a incaput atata prostie in atata minunatie!!! Memoria "personala" dispare ca realitate obiectiva, ramane minunatia.Fara 'interfata personal" avem acces la adevarata memorie "unica", nu mai trebuie sa "tinem minte ceva". Incet, incet invatam sa accesam cand ne este necesara orice cunoastere, orice realizare. Cine are acces este privit ca prost, necultivat, infantil, de orgoliul neputintei, dar uimeste prin fermitatea afirmatiilor sale, dinamizeaza sau dinamiteaza. :) Nu evitati reflectarea si rememorarea, ci dinamizatile constient ca sa marim viteza gandului  si realizarilor lui pana la nivelul sau universal. Viteza gandului a fost incetinita intermedierea si complicarea inutila a activitatilor sale, orientarea lor intr-o fundatura, nimicul. Gandul nu este "nimic"; de ce vrea sa devina? Mintea facuta tacuta este minte moarta, mintea in creatie este linistita ,mediteaza, fara comflict launtric. Este corp subtil si util, universal si punctual, singular. Nu ne este necesar sa ordonam ceva ci sa percepem ordinea sau Cristul Universal.