Ce denumim orgoliu? O importanta implicita a persoanei, a gandirii persoanei? Un fel de "tabu" al persoanei?
Care este distictia dintre orgoliu si demnitate?
Am auzit des expresia ca orgoliu este mijlocul sau vehicolul "caderii din rai"! Ca orgoliul este cel care nu ne lasa sa ne intoarcem! Ce personificam ca actiune si comportament sub forma conceptula "orgoliu"? Cum concepem orgoliul? Dar demnitatea? Ce este mandria? O forma acceptabila a orgoliului? Exista orgoliul, sau este o interpretare a unor circumstante si pozitiei individului in acele circumstante? Prin 'rai" intelegm o stare de gratie; suntem gratiati de greselile comise si nu mai suportam consecintelele? Cine ne gratiaza? Daca Dumnezeu ar fi acela, atunci suntem gratiati de mult, de la inceputul existentei. Nu traim starea de gratiere pentru ca refuzam gratia lui Dumnezeu? Sau "orgoliul" trebuie sa ne gratieze? Daca asteptam sa ne gratieze "orgoliul" asteptam de la 'el" ce nu poate! Miscarea "orgoliu" a gandirii, o rutina neschimaboare, o putem numi "moartea gandirii", miscarea ei conditionata de rutina si forma ei? Acest gen de miscare in perceptia noastra corporala este "un lucru", sau nongandire denumit de perceptia independentei sale de modul cum il gandim simultan cu prezenta lui. Lucru mai spunem ca este o existenta conditionata, a fost gandita si este mereu la fel care nu se poate transforma sau misca prin mijloace proprii doar prin interactiunea lui cu alte lucruri in urma unor forte exterioare lor. Orgoliul ca rutina este un lucru? Atunci care este forma sa in perceptia noastra corporala? Nu este obiectivat ca forma, nu putem spune "uite orgoliul"! Atunci este un obiect psihologic pe care nu-l percepem senzorial exterior ci il simtim interior? Un fel de "vraja" care ne manipuleaza si comanda comportamentul? Mintea este hipnotizata de 'miscarea orgoliului"? Se identifica cu ea? Orgoliul este miscarea mintii, a gandirii si comportamentul corpului intr-o rutina? Ca sa obtinem anumite rezultate folosim rutina si in expresii informatice si mecanice. Ce urmarim sa obtinem prin rutina psihologica a orgoliului? Pai sa vedem ce obtinem! Asa cum s-a relevat anterior, finalul este masura inceputului, despartit unul de altul de" timp" sau esalonarea miscarii sale determinate prin repere formale care sa o identifice, asemnator cum miscarea unui schior este esalonata ca partie de stegulete. In cazul nostru aceste stegulete sunt manifestarile sub care identificam "orgoliul' ca miscare, unda, iar partia este amplitudinea frecventei sale vibratorii. Linia de sosire este finalul acelei miscari sau curgeri dirijate ale miscarii. Daca in cazul studiat consideram 'orgoliul' sursa a miscarii comportamentale a indivizilor, linia de sosire, sau incetarea acestui gen miscare este ceea ce denumim 'a murit Dumintru,...." :) Cum a murit desconspira targhetul miscarii sale pana sa moara :) Acest inceput si sfarsit unul sunt si asta ne duce cu gandul la inexistenta orgoliului in structura psihologica a ceea ce individul este in original, nu ar putea desfasura o rutina cu consecintele ei fara a exista individul inaintea rutinei practicate. Putem spune ca individul este energia ce actioneaza ritualul respectiv. Este o expresie care spune ca "omul daca ar fi constient ar spune : eu sunt hrana spiritelor personalitatii, la fel cum bobul de grau constient ar spune eu sunt hrana omului" dar cunoastem ca spiritul este unic si nu are plural in esenta sa, pluralul este al formelor diferite de manifestare pe care le percepem corporal. In perceptia mintii ca energie nu exista plural; cand percepem energia ca energie nu percepem doua energii ci energia. Miscarea gandirii numite orgoliu este un flux , un curent in gandire. Cum a ajuns acolo? Daca suntem rezonabili prin bun simt nu percepem diferite grade de importanta intre expresii umane ale fiintei, nu percepem nici un element corporal in plus sau in minus la un om nesupus unui accident care sa obiectiveze importanta in fata celorlati. Secretele ne fac importanti in societate, dar ele sunt simple facaturi imaginare cand adevarul este la vedere.
Care este distictia dintre orgoliu si demnitate?
Am auzit des expresia ca orgoliu este mijlocul sau vehicolul "caderii din rai"! Ca orgoliul este cel care nu ne lasa sa ne intoarcem! Ce personificam ca actiune si comportament sub forma conceptula "orgoliu"? Cum concepem orgoliul? Dar demnitatea? Ce este mandria? O forma acceptabila a orgoliului? Exista orgoliul, sau este o interpretare a unor circumstante si pozitiei individului in acele circumstante? Prin 'rai" intelegm o stare de gratie; suntem gratiati de greselile comise si nu mai suportam consecintelele? Cine ne gratiaza? Daca Dumnezeu ar fi acela, atunci suntem gratiati de mult, de la inceputul existentei. Nu traim starea de gratiere pentru ca refuzam gratia lui Dumnezeu? Sau "orgoliul" trebuie sa ne gratieze? Daca asteptam sa ne gratieze "orgoliul" asteptam de la 'el" ce nu poate! Miscarea "orgoliu" a gandirii, o rutina neschimaboare, o putem numi "moartea gandirii", miscarea ei conditionata de rutina si forma ei? Acest gen de miscare in perceptia noastra corporala este "un lucru", sau nongandire denumit de perceptia independentei sale de modul cum il gandim simultan cu prezenta lui. Lucru mai spunem ca este o existenta conditionata, a fost gandita si este mereu la fel care nu se poate transforma sau misca prin mijloace proprii doar prin interactiunea lui cu alte lucruri in urma unor forte exterioare lor. Orgoliul ca rutina este un lucru? Atunci care este forma sa in perceptia noastra corporala? Nu este obiectivat ca forma, nu putem spune "uite orgoliul"! Atunci este un obiect psihologic pe care nu-l percepem senzorial exterior ci il simtim interior? Un fel de "vraja" care ne manipuleaza si comanda comportamentul? Mintea este hipnotizata de 'miscarea orgoliului"? Se identifica cu ea? Orgoliul este miscarea mintii, a gandirii si comportamentul corpului intr-o rutina? Ca sa obtinem anumite rezultate folosim rutina si in expresii informatice si mecanice. Ce urmarim sa obtinem prin rutina psihologica a orgoliului? Pai sa vedem ce obtinem! Asa cum s-a relevat anterior, finalul este masura inceputului, despartit unul de altul de" timp" sau esalonarea miscarii sale determinate prin repere formale care sa o identifice, asemnator cum miscarea unui schior este esalonata ca partie de stegulete. In cazul nostru aceste stegulete sunt manifestarile sub care identificam "orgoliul' ca miscare, unda, iar partia este amplitudinea frecventei sale vibratorii. Linia de sosire este finalul acelei miscari sau curgeri dirijate ale miscarii. Daca in cazul studiat consideram 'orgoliul' sursa a miscarii comportamentale a indivizilor, linia de sosire, sau incetarea acestui gen miscare este ceea ce denumim 'a murit Dumintru,...." :) Cum a murit desconspira targhetul miscarii sale pana sa moara :) Acest inceput si sfarsit unul sunt si asta ne duce cu gandul la inexistenta orgoliului in structura psihologica a ceea ce individul este in original, nu ar putea desfasura o rutina cu consecintele ei fara a exista individul inaintea rutinei practicate. Putem spune ca individul este energia ce actioneaza ritualul respectiv. Este o expresie care spune ca "omul daca ar fi constient ar spune : eu sunt hrana spiritelor personalitatii, la fel cum bobul de grau constient ar spune eu sunt hrana omului" dar cunoastem ca spiritul este unic si nu are plural in esenta sa, pluralul este al formelor diferite de manifestare pe care le percepem corporal. In perceptia mintii ca energie nu exista plural; cand percepem energia ca energie nu percepem doua energii ci energia. Miscarea gandirii numite orgoliu este un flux , un curent in gandire. Cum a ajuns acolo? Daca suntem rezonabili prin bun simt nu percepem diferite grade de importanta intre expresii umane ale fiintei, nu percepem nici un element corporal in plus sau in minus la un om nesupus unui accident care sa obiectiveze importanta in fata celorlati. Secretele ne fac importanti in societate, dar ele sunt simple facaturi imaginare cand adevarul este la vedere.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu