06 decembrie 2012

natura naturalizeaza, denaturarea denatureaza


 Excesele au intotdeuna consecinte neplacute asupra manipulatorilor lor.
Greu este sa le identificam ca atare. "A vedea falsul ca fals (inchipuirea fara chip) si adevarul ca adevar este inceputul intelepciunii" Krishnamurti, paranteza imi apartine.Corpul constiintei totale este corpul biologic (logosul viului), de ce cultivam separarea constiintei de corpul sau? Corpul constiintei partiale (de jumatate, vierme , pacatos, sau altceva) este intotdeauna altul decat cel care suntem. Acest "alt" cultivam si denumim orgoliu, consecinta este separarea constiintei de corpul sau, reusita denumita moarte. Asta nu insemna ca suntem nemuritori pentru ca este o expresie reactiva la samanta conceptuala muritor si deci fructul sau. Asta insemna ca suntem inseparabili, de nefragmentat, procesul complet al existentei in viata in care separarea genereza un holospatiu virtual, iluzoriu, de experienta, invatatura si evolutie a constiintei, sentimentului,  gandirii, trupului, etc, a ceea ce numim monada minte-corp, sau energie-forma, sau unda-corpuscul, sau miscare si repos in acelasi timp, acum.  "Care este semnul tatului ca sa stim cand a venit vremea (imparatiei cerului, a sfarsitului timpului pana cand Cristos a promis ca ramane cu ei, venirea tatalui pe pamant sa judece, etc) intrebau apostolii! "Semnul tattalui este o miscare si un repos in acelasi timp" le raspundea invatatorul si ne mai raspunde inca. “Acum”, putem spune, cand percepem proiectia infinitatii temporale in planul plenitudinii perceptiei unice care este universal “si aici” putem spune cand percepem ca intotdeauna ceea ce percepem, percepem de aici. “Aici si acum” nu este localizat spatial sau temporal, vazute ca proiectii ale infinitatii spatiale si temporale ale cunoasterii in planul perceptiei .  Sunt denumiri ale virtualitatii  posibililului, nu denumiri de lucruri masurabile. Denumirea unei valente sau calitati ascunde de cele mai multe ori continutul de senificatii (miscari ale energiei) prin repetarea aceleiasi denumiri. De exemplu denumirea cunoastere folosim,  dar la ce ne referim cand o folosim? De regula la ceva confirmat in experienta deci la experiente. Daca folosim alta denumire care este o alta forma culturala care are aceeasi referinta, de ex " tonalul" cu semnificatia de “tot ceea ce este denumit”, iar pentru necunoscut folosim alt termen de exemplu "nagualul" cu semnificatia de “tot ce este nedenumit”, atunci ne reamntim continutul cuvantului cunoascut: tot ce este denumit este cunoscut, si tot ce nu este denumit este necunoscut dar,  care poate fi cunoscut si denumit intrand in sfera tonalului capatand corp cuvant. O transformare din nagual in tonal continua pe masura evolutiei intelegerii noastre. Dar recunoastem si sensul din tonal in nagual prin uitare, la limita moartea.   Moartea repetata (sentimental izolarii, sau singuratatii, separarii) duce la uitarea a cine si ce esti, a locului de unde vii sa te intorci mereu. Nu mai stim nici de unde venim nici unde ne intoarcem, suntem rataciti in imensitatea posibilitatii. Mai mult orice localizare formala, chiar planetara sau individuala refuzam, sentimentul ratacirii  nu ne iarta; cautarea de Dumnezeu, initiere, iluminare sau orice alta manifestare numita spirituala, nu inceteaza, suntem dispusi sa distrugem totul poate gasim locul de unde venim, unde ne-am nascut contient. Cautam, asteptam linistea profunda "a lui acasa" pe care casa copilariei nu o mai asigura. “Cel care cauta este ceea ce cauta." Eu Sunt va da linistea" spun maestrii; Eu Sunt este linistea casei, linistea gandirii si pacea inimilor. Terenul confruntarii este propria noastra constiinta. Armele sunt in inima, mintea si apoi mana noastra, fara fragmentarea,etapizarea de mai inainte, nu exista arme; sublimul artei confruntarii este incetarea ei, In inima noastra nu mai exista nici o arma, nici o teama, nici o confruntare.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu