Excesele au intotdeuna consecinte neplacute
asupra manipulatorilor lor.
Greu este sa le identificam ca atare. "A vedea
falsul ca fals (inchipuirea fara chip) si adevarul ca adevar este inceputul
intelepciunii" Krishnamurti, paranteza imi apartine.Corpul constiintei
totale este corpul biologic (logosul viului), de ce cultivam separarea
constiintei de corpul sau? Corpul constiintei partiale (de jumatate, vierme ,
pacatos, sau altceva) este intotdeauna altul decat cel care suntem. Acest
"alt" cultivam si denumim orgoliu, consecinta este separarea constiintei
de corpul sau, reusita denumita moarte. Asta nu insemna ca suntem nemuritori
pentru ca este o expresie reactiva la samanta conceptuala muritor si deci
fructul sau. Asta insemna ca suntem inseparabili, de nefragmentat, procesul
complet al existentei in viata in care separarea genereza un holospatiu virtual,
iluzoriu, de experienta, invatatura si evolutie a constiintei, sentimentului,
gandirii, trupului, etc, a ceea ce numim monada minte-corp, sau
energie-forma, sau unda-corpuscul, sau miscare si repos in acelasi timp, acum.
"Care este semnul tatului ca sa stim cand a venit vremea (imparatiei
cerului, a sfarsitului timpului pana cand Cristos a promis ca ramane cu ei,
venirea tatalui pe pamant sa judece, etc) intrebau apostolii! "Semnul
tattalui este o miscare si un repos in acelasi timp" le raspundea
invatatorul si ne mai raspunde inca. “Acum”, putem spune, cand percepem
proiectia infinitatii temporale in planul plenitudinii perceptiei unice care
este universal “si aici” putem spune cand percepem ca intotdeauna ceea ce
percepem, percepem de aici. “Aici si acum” nu este localizat spatial sau
temporal, vazute ca proiectii ale infinitatii spatiale si temporale ale
cunoasterii in planul perceptiei . Sunt denumiri ale virtualitatii
posibililului, nu denumiri de lucruri masurabile. Denumirea unei valente
sau calitati ascunde de cele mai multe ori continutul de senificatii (miscari
ale energiei) prin repetarea aceleiasi denumiri. De exemplu denumirea
cunoastere folosim, dar la ce ne referim cand o folosim? De regula la
ceva confirmat in experienta deci la experiente. Daca folosim alta denumire
care este o alta forma culturala care are aceeasi referinta, de ex "
tonalul" cu semnificatia de “tot ceea ce este denumit”, iar pentru
necunoscut folosim alt termen de exemplu "nagualul" cu semnificatia
de “tot ce este nedenumit”, atunci ne reamntim continutul cuvantului cunoascut:
tot ce este denumit este cunoscut, si tot ce nu este denumit este necunoscut
dar, care poate fi cunoscut si denumit intrand in sfera tonalului
capatand corp cuvant. O transformare din nagual in tonal continua pe masura
evolutiei intelegerii noastre. Dar recunoastem si sensul din tonal in nagual
prin uitare, la limita moartea. Moartea repetata (sentimental izolarii,
sau singuratatii, separarii) duce la uitarea a cine si ce esti, a locului de
unde vii sa te intorci mereu. Nu mai stim nici de unde venim nici unde ne
intoarcem, suntem rataciti in imensitatea posibilitatii. Mai mult orice
localizare formala, chiar planetara sau individuala refuzam, sentimentul
ratacirii nu ne iarta; cautarea de Dumnezeu, initiere, iluminare sau
orice alta manifestare numita spirituala, nu inceteaza, suntem dispusi sa
distrugem totul poate gasim locul de unde venim, unde ne-am nascut contient.
Cautam, asteptam linistea profunda "a lui acasa" pe care casa
copilariei nu o mai asigura. “Cel care cauta este ceea ce cauta." Eu Sunt
va da linistea" spun maestrii; Eu Sunt este linistea casei, linistea
gandirii si pacea inimilor. Terenul confruntarii este propria noastra
constiinta. Armele sunt in inima, mintea si apoi mana noastra, fara fragmentarea,etapizarea de mai inainte, nu exista arme; sublimul artei
confruntarii este incetarea ei, In inima noastra nu mai exista nici o arma,
nici o teama, nici o confruntare.06 decembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu