planul perceptiei intelectuale

Planul perceptiei intelectuale este o reprezentare simbolica a cunoasterii. Fiecare individ are o doza de ignoranta si aceasta este numele sau. Orice referire la individ este o referire la numele sau; astfel numele său capata semnificatia tuturor acestor aprecieri, deprecieri si asocieri de atribute si povesti despre individ. Numele inglobeaza astfel intreaga reflexie a interpretarilor si consideratiilor din memoria si constiinta inconjuratorului associate individului respectiv, este reprezentarea sa simbolica. Este asociat numelui un conglomerat de energii (informatii si reactii emotionale). Adica i se asociaza individului perceput o memorie externa , numele, care se obiectiveaza in acte, certificate si documente, diplome si adeverinte, C.V.-ul, astrograma, schema numerologica, etc. Astfel numele reprezinta si inglobeaza sintetic ceea ce individual este in constiinta si memoria societatii in care traieste.Dar care este memoria si constiinta individului in cazul acesta? Pentru individ nu exista din moment ce ii este substituita de memoria si constiinta referitoare la el a mediului său social, iar individul o percepe si afirmă ca propria sa identitate, cunoatere si constiinta. Un astfel de individ functioneaza total prin acceptari si reprimari a ceea ce el este in constiinta inconjuratorului sau. In sinceritate cu noi insine recunoastem o profunda nemultumire (im pofida momentelor ei de discontinuitate) fata de noi insine si faptele noastre , (vinovatia), dublata de simtamantul imposibilitatii functionarii altfel. In contextual celor afirmate mai sus sustinut de consecinta nemultumirii, acest simtamant al” imposibilitatii lui altfel” este complet justificat. Imboldul tacut al libertatii generator de revolte, rascoale si revolutii, sau de acumulari de proprietate mobila si imobila, se constitue in factorul motor al tuturor activitatilor unui individ a carui constienta de sine este exterioara lui si atasata ca o povara de mediul sau de memorie si constiinta colectiva. Un astfel de individ functioneaza in permanent conflict justificat cu mediul sau, indifferent de natura lui psihologica sau intelectuala. Educatia a cautat permanent sa stabileasca “o pace” intre indivd si mediul sau social, sau natural, prin cunoasterea a ceea ce acesta este si a functionarii sale, prin acceptare si adaptare. Dar ce este acceptarea si adaptarea altceva decat supunere, aservire si obedienta prin modelarea a ceea ce el este conform modelului social respectiv? Este evident ca educatia nu si-a atins obiectivul si nevoia de reforma in educatie este recunoasterea acestui esec. Este la fel de evident ca educatia din exterior nu poate pacifica individul si mediul sau social din moment ce tocmai aceasta abordare prin care individual este tratat ca instrument (obiect) al mediului produce conflictul. Aceasta este contradictia abordarilor in educatie , individul este considerat fiinta dar tratat ca instrument. Prin educatie se incearca fara rezultat ca o fiinta sa devina un instrument social efficient (in normele de eficienta sau cruzime ale societatii respective). Instrumentul nu este fiinţă, ci un mechanism informatic (format, modelat prin cunostintele accumulate) si tehnologic (corp fizic lucrativ prin care cunostintele se manifesta). Nu este fireasca opozitia individului la educatie in acest sistem? (opozitia la a fi transformat in instrument sau obiect social). Numai ca opozitia la acest tip de educatie nu conduce la libertatea individului ci la o forma de educatie opusa, antisociala. Cei modelati de educatie sunt anonimii care sustin sistemul social, iar cei care refuza sustin modele educationale antisociale. Conflictul axiomatic al abordarilor educative exterioare este firesc sa genereze structuri conflictuale, sociale si antisociale (continua)