omul in propria evolutie II

In prima postare pe tema evolutiei s-a manifestat infatuarea si tristetea


Cand vorbim despre evolutie implicam speranta unui "mai bine psihologic". Dar binele nu are grade de comparatie: este sau nu este.
Sinceritatea in fata propriei constiinte ne releva sau ne infirma binele. Atat timp cat binele psihologic nu este, ne vom rafugia permanent in obiectiv, spre a cauta motive sau argumente ale binelui.

Miscarea in constiinta determina constienta, cand esti ceva  nu stii ce esti; cand nu ami esti stii ce ai fost. Constienta determina intrebari punand in evidenta necunoscutul.
Securistul traditional pune intotdeauna intrebari al caror rasouns il cunoaste dinainte; linistea lui provine din garantia faptului ca esti vinovat.

Observatia afectata de prejudecati nu este deloc observatie, descoperire, ci premeditare.Exista inechitate la toate nivele constiintei si vietii; orice am face nu putem schimba acest fapt  Este manifestarea "fostilor" de orice fel: fosti functionari, fosti sfinti, fosti generali, fosti tineri, fosti puternici, puternici, sanatosi, etc etc.Nu exista secta mai violenta si mai rapace decat cea a "Ex-ilor' de orice fel.

Schimbarea nu exista; in schimb modificam continuitatea.
Ceea ce denumim evolutie...mira evolutia fundamentala care este un proces complet diferit si nu are nimic de a face cu evidentele logii euclidiene sau istorice.; evolutie exista doar in intelegerea actiunii ca tot integrat.

O astfel de actiune nu este reactie; cu nicunul dintre cele doua aspecte ale reatiei: reactia antitezei sau cealata reactie denumita sinteza. Integrarea nu este o sinteza intelectuala sau o concluzie verbala bazata pe un studiu tehnic sau istoric. Integrarea capata viata cand se intelege reactia.

Ce ne face evolutia?
Ceea ce cunoastem noi ca "evolutie' a folosit omul ca instrument pentru un anumit scop.Scopul este important nu omul (cu tot bla bla-ul propagandistic).  Acest mod de lucru - a folosi omul pentru un scop- introduce in mod necesar notiuni de "superior/inferior", de, "cel ce este aproape" si de  " cel ce este departe", de "cel care stie" si de "cel care nu stie", etc .. Aceasta separare produce si este in acelasi timp inegalitate psihologica si reprezinta factorul de dezintegrare al oricarei societati. (de unde provine obsesia si efortul continuitatii spectacolului) Singurele aspecte ale raporturilor umane pe care le cunoastem sunt cele de folosire, aspectul lor utilitar. Societatea foloseste individul in acelasi mod in care indivizii se folosesc intre  ei pentru obtinerea de beneficii la diferite nivele.

Motivatiile noastre, stapanii nostri!
Nu exista scop in afara mijlocului. Este evident ca mijlocul si scopul este acelasi lucru sau miscare a gandirii. Mijlocul este ceea ce conteaza, nu scopul. Scopul este determinat de mijloc, nu este separat sau distinct. Violenta ca modalitate, mijloc de atingerea pacii nu conduce decat la perpetuarea si amplificarea violentei. frica nu conduce la iubire. Banii ca mijloc de existenta, nu duc la existenta ci, doar la banioi incetam sa ne mai folosim unii de altii doar cand ideea nu mai este factorul motivational al relatiilor. Ideea aduce cu sine exploatarea, iar exploatarea da nastere antagonismului.
Atat timp catdrapelul,credinta, conducatorul, ideea ca actiune deliberata exista, iubirea nu poate apare.

Iubirea, singura evolutie creativa si neincetata
Refularea e forma de victorie, ca si substituirea sau sublimarea. Iubierea nu este instrument de propaganda, nu este ceva ce poate fi cultivat si strigat de pe acoperisul casei. Noi incetam sa ne mai folosim unii de altii, iar factorul care apare si intra in joc este iubirea. Iubirea este unica evolutie adevarata; ea apare cand ideea "despre" dispare.

Nu este asa ca va simtiti pacaliti?
Nu stiati asta dintotdeauna?
Iubirea este ceva ciudat; cat timp intervine gandirea nu poate exista iubire. Cand te gandesti la iubitul tau el devine simbolul senzatiilor agreabile; al amintirilor; al imaginilor; toate acestea nu sunt iubire. Iubirea este o flacaraNu scate fumul geloziei, al obisnuintelor, al antagonismului, al judecatii. Cata vreme iubirea este sufocata de productiile mintii nu poate exista decat ura.(intunericul). sediul urii este mintea.. Cu cat idealul este mai inaltator, cu atat mai puternica si mai profunda este reflularea; cu atat mai adanc conflictul si mai acerba ura.
Ne putem oare elibera de ura, de gelozie, de aceasta lupta surda si fara sfarsit? Ceea ce cautati veti gasi, dar..., acela nu va fi adevarul. Iubirea nu este opusul urii. Poate fi opusul diferit? Opusul este o forma modificata a ceea ce este. Nu stim sa fim singuri, liberi de orice asociere.Suntem singuri dar nu stim sa fim singuri! Durerea ne sfasie inima iar mintea acopera totul cu frica.

Putem vorbi oare de iubire cand ne identificam complet cu un altul?
Nu cumva este o alta forma de a ne da importanta? Sa fie iubire in tristetea singuratatii? Sa fie iubire atunci cand exista durerea de a fi privat de unele lucruri ce par sa dea sens vietii?
A nega orgoliul procoaca amaraciune, nemultumire, suferinta izolarii! sa fie suferinta iubire?

Singuratatea, profunda izolare este umba intunecata a vietii noastre. Am da orice sa scapam de ea, am apuca pe orice cale sa ne indepartam. Izolarea e calea vietii noastre, caci, in adanc suntem sfasiati, chinuiti, nevindecati. In adancul nostru nu suntem oameni intregi, completi; iar, contopirea cu un altul nu este posibila fara integrare interioara. ne este frica de singuratate caci ea, ne dezvaluie insuficienta si saracia prop[riei fiinte.Insa ,  singuratatea  este cea care vindeca adanca rana a izolarii.

Mintea nu poate fi intreaga si nici nu se poate face pe sine completa Orice efort  este un proces de izolare. Mintea este o bucata de solitudine pe care nimic nu  o poate ascunde. Cel ce este strans la olalta nu poate fi decat singur.

 Asupra iubirii nu avem nici o putere; nu-i putem ordona sa vina sau sa plece. Lacomia , chiar cand vizeaza sublimul, da nastere la durere. Iubirea nu poate fi cumparata prin nici un fel de sacrificiu. Prin nici o virtute, prin nici un drog. Nu este o rasplata sau un rezultat. Vine atunci cand doreste; nu incercati sa o cautati. Realitatea nu are continuitate; este clipa de clipa dincolo de timp si masura.
Nu-i asa ca va simtiti pacaliti? Nu stiati asta dintotdeauna?