despartirea de trecut.

"Ne purtam cu noi trecutul".
Insa evidenta releva ca singurul lucru care-l purtam de colo- colo este corpul. Amintirile ce sunt? Inregistrari corporale , urme corporale ale evenimentelor consumate ca experiente Semnele ranirilor, cutele  framantarilor, deformarile corporale ale exceselor, degradarile parului, pielii, limitarile elasticitatii articulatiilor , disfunctiuni organice si fiziologice, etc. Insa toate aceste urme ale experientelor trecute  acopera , ascunde corpul asa cum este el in expresiea desavarsita a tineretii. Nimic nu se piere sau castiga. Fluxul infoenergiilor functionale ale corpului este o rezonanta  si nu este in opozitie cu fluxul infoenergiilor cu care interferam  prin experiente, o alta rezonanta. Opozitia si presiunea acestora este un mijloc al perceptiei.  Aceasta situatie este o consecinta a atitudinii in existenta care releva un refuz al experientelor prin intentia controlului lor. Nu traim experientele asa cum sunt ele ci dorim sa le controlam , sa le modelam personalizandu-le prin interpretarea perceptiei sau realitatii proprii si asta insemna interferenta, experientele se opun, sunt o reflectare in circumstante a atitudinii prin care nimanui nu-i convine sa fie asa cum ar dori altcineva ci vrea sa ramana asa cum este el, adica sa-si pastreze originalitatea, individualitatea libertatea nealterata. Scopul este nobil dar mijloacele lui ignobile.

Mintea unica releva ca mijloacele prin care vrem sa obtinem sunt chiar scopurile si reciproc. Daca dorim sa ne pastram neschimbati , tineretea,  originali asa cum suntem, mijloacele acestei dorinte implica sa lasam neschimbate experientele si circumstantele. Asta inseamna a le absorbi asa cum sunt si a le lasa sa treaca , lasand  memoria  libera de continut . Caliatatea receptivitatii nu ar fi diminuata

Asta ar insemna ca urmele experientelor nu se mai inregistreaza corporal sau ca inregistrarile lor se sterg pentru a lasa locul liber altora ce va sa vina. Cand nu avem asteptari, premeditari, suntem pregatiti pentru orice, orice este posibil sa traim ca experiente noi. Acest proces il mai numim si vindecare. Orice experienta intr-un mediu violent  produce evident raniri la diferite nivele subtile, emotionale mentale, senzoriale  care se manifesta ca limitari corporale de miscare , etc. Vindecarea este implicita ranirior respective ca ratiune existentiala si la randul ei implica despartirea de trecut, stergerea urmelor , eliberarea memoriei de continutul impovarator al infoenergiilor consumate prin experiente sau amintirilor, interferentelor.

 Identificarea istorica si identitatea data de istorie, este atitudinea prin care ne agatm de amintiri chiar daca sunt violatoare psihologic, fiziologic si corporal. Daca pierdem amintirile ne pirdem pe noi insine? Evident ca da atunci cand insasi noi suntem o amintire, o fantoma, un ecou a ceea ce a fost si daca pierdem ceea ce a fost , ecoul se pierde, si-a consumat energia impulsului sau trecut. Am fi obligati sa pastram amintirea impulsului trecut, pentru ca noi ca ecou, sa ne permanentizam existenta. Dar daca suntem un ecou, de ce ne temem de peretii de care ne lovim si reverberam? Evidentele releva cel putin comice astfel de atitudini si scenarii, le respingem ca variante existentiale. Este firesc s-o facem din moment ce reflectarea  , ecoul a ceea ce suntem sau a  experientelor este dupa noi, nu inaintea noastra; noi producem ecouri nu ecourile ne produc pe noi.

Evident ca daca ne pierdem amintirile pierdem o identitate, una  istorica, nu prezenta, nici viitoare , vie prin prezenta noastra biologica corporalizata.

Daca exploram propria identitate istorica relizam ca nu este originala, sau a nasterii noastre,  ci determinata de circumstantele locului unde ne-am nascut si istoria locului respectiv si ne revendica proprietatea consemnata prin inscrisuri , certificate si buletine. Daca pierdem inscrisurile locului unde ne-am nascut, numai existam pentru oficialitati, nimeni nu ne  crede  afirmatiile  referitoare la loc  daca nu sunt dovedite prin inscrisuri. Insa noi asa cum suntem, mai existam fara inscrisuri? Indiferent de adevarul sau minciunile spuselor noastre , existam asa cum suntem. Amintirile sunt un fel de inscrisuri corporale ale experientelor, inclusiv ale locului unde ne nastem si locului unde ni se confirma sau atesta prin inscrisuri nasterea. Interesant este in  regula mondenitatii ne nastem mai nou prin maternitati fara sa fie inregistat spitalul si nu-i apartinem desi ar fi primul loc unde respiram. Evident identitatea istorica ne pozitioneaza ca apartinand cuiva , un fel de pierdere a libertatii de a-ti apartine tie insuti, pierderea proprietatii propriei existente castigata prin nastere. Un drept castigat care este incalcat prin identificari istorice.

Daca pierdem inscrisurile amintirilor nu mai existam? Evident ca da , insa se releva o identitate neincrisa undeva , una care nu lasa urme modificand circumstantele, nu interfereaza cu ele , ci rezoneaza cu adevarul lor, identitatea nasterii. Aceasta perceptie a fost reprezentata simbolic ca semnificatie si miscare sub forma "conceptia imaculata", conceptia lui Dumnezeu , unul cu ea, (" cuvantul era cu Dumnezeu si Dumnezeu era cuvant'). Dumnezeu este cu omul (afiul ,fiinta sa) si omul este cuvantul sau cel viu. Aceasta evidenta tacuta este in toate culturile prezenta si simbolizata lingvistic ca semnificatii. In cultura mususlmana se releva "rugaciunea continua" Daca interpretam  cuvintele, absurdul se releva, dar daca nu interpretam, simtamintele vor releva semnificatia si continatorul cuvintelor auzite.

In toate invataturile se promoveaza necesitatea functionala a despartirii de trecut, a golirii memoriei de deseurile informationale , uzate cel putin moral. Teama nu ne lasa si ne agatam de orice . Insa cei care indraznesc, nu cei obligati sa o faca de degradarile celulelor memoriilor individuale supraincarcate informational de lacomie, vor avea cel putin o revelatie. un simtamant nou.Nu stiu si nici nu vreau sa stiu care;  imi ajunge al meu care deja este o amintire.

Nu este o problema faptul ca ne purtam cu noi trecutul, ci natura, esenta  trecutului purtat.  Ca trecut  pozitionat in constiinta - este "ceva pretios", amintirea lui/ei este durerea pierderii . Cautam in trecut ca sa-l (o) recastigam.  Insa este ascuns de pozitionarea ca trecut  si numai in intimitatea prezentei  putem reeleva, scoate  in lumina constiintei  acel 'ceva" .Uitam ca nimic nu se pierde si castiga ca fapt relevat de stiinta ratiunii. Daca castigam/recastigam evident vom pierde din nou si vom cauta sa recastigam- cercul vicios al castigului/ pierderii. Regasirea este o utopie cand identitatea nasterii nu lasa urme si daca lasa urme nu este a nasterii, a originii.. Cel ce cauta este ceea ce cauta si cel care gaseste este ceea ce a gasit. Ce am gasit cautand fiecare? Durerea pierderii a ceea ce aveam inainte de cautare. Mai binele e raul binelui; maimultul pierderea calitatii

Ceea ce avem prin dreptul nasterii nu putem pierde, nici gasi; nici castiga, recastiga. Toate acestea  sunt consideratii exterioare care refelcta in gandire  atitudini si comportamente. Uniunea este comuniune, si nu poti face unire cand comuniunea lipseste, lipsa/ nevoia este unita in cuget si in gand. Uniunea tripartita simtamant, gand,  fapta, nu se pierde si castiga;  este izvor a ceea ce suntem in circumstante  reflectat corporal. Circumstantele naturale reflectate in tinerete si cele gandite artificial ale maimultului si fabricantului sau ale devenirii, artificialul, sunt reflectate in degradarile corporale. Se pot corobora cele doua circumstante? Din moment ce exista se releva ratiunea lor existentiala si se releva deasemenea si proportia de aur a campului desfasurarii lor in existenta, Suntem constransi de consecintele proastei gestionari a potentialului existentei sa redimensionam inteligent coroborand cele doua directii, de gestionare inteligenta a naturii si a facaturilor noastre.

Maiputinul nu este opusul maimultului ci aceeasi miscare directionata diferit si asceza este o  extrema limitativa ca si lacomia, maimultul. Devenirea nu ierhizeaza telul ei dimpotriva, este acerasi miscare a deveni sfant cu a deveni pacatos. Adevarul elibereaza de rutine irationale memoria si comportamentul. Tot ce este, este sacrul, exsitenta este sacra; A sacraliza este inconstienta sacrului , ignorarea sacrului. Sacralizarea a generat cele mai acerbe confruntari. In numele lui Dumnezeu sau oricaror valori considerate sacre, libertate , democratie, etc, s-au ars oameni pe rugurile ignorarii sacralitatii existentei umane. Sacralizarea genereaza "pagube colaterale" care se dovedesc a fi inestimabile ca valoare, valoarea diversitatii in uniune existentiala.

 Despartirea de trecut se releva prin consecinte o revenire la sensibilitate si rceptivitatea originala corporala, adica la capacitatea de a primi energia si substanta vietii nepervertite, conceptualizate exclusivist  Receptivitatea, sesibilitatea sunt conditii corporale ale comuniunii existentiale naturale. Nu puten darui fara a primi , nici raspunde fara a auzi . Devitalizarea este consecinta opturarii senzoriale a receptivitatii printr-o chimie hormonala disfunctionala generata de un psihism atitudinal disfunctional.

Desigur ca totdeauna in spate si ascuns sta gandul hipnotic tacut ca identitate facuta , gandita deja, acceptata sau inoculata sugestiv fara sa fim constienti de inoculare. Aceste "taceri" ,amintiri tacute , necredinte se evidentiaza intotdeauna prin dorinte. Spuneti-mi ce doriti ca sa va spun cine va credeti a fi, sau parazitul energiilor voastre. Credinta/ necredinta este tacuta ,identitate tacuta, hotul care nu face galagie sa nu fie prins; insa se da de gol prin dorinte impulsuri tacute si ele pe care noi le transformam in ganduri si fapte. Gandul viu este al nostru nu al dorintelor ca lucruri gandite deja sau minte/ energie  facuta tacuta consumata in experienta- iar puterea gandului este exploatata perfid dar inteligent.  Dorinta este o amintire reactivata , vrem sa recastigam ce am pierdut candva., sanatate, putere, tinerete, pozitie in ierarhii, indemanari, raiul, viata risipita. .Aceste miscari implica valoarea receptivitatii prin eliberarea memoriei de trecut ca importanta infoenergetica si deschide efectiv calea infoenergiilor inoitoare ale existentei care vindeca si regenereaza corporalitatea individuala si colectiva umana, armonizand coeziv si coroborand contrariile asa cum  inceputul corporalitatii  este..

Orice am face tot la noi ne intoarcem, la atitudinile si comportamentul cultivat de fiecare in mediul existential comunitar. Suntem inchisi in propriile memorii conceptualizate in inscrisuri sau adn.

Insa este o afirmatie surprinzatoare " Cel mai mare dintre oameni era Ioan botezatorul (inteleg prin asta ca pe calea adn-ului; avea adn-eul intemeietorului culturii si poporului Abraham, era urmasul regelui de drept, rege considerat a fi tatal poporului si era astfel rege de drept prin nastere a evreilor, adica cel mai mare dintre oameni); dar va spun voua ca acela care ii va sluji pe toti ceilalti va fi mai mare decat el " ( este o parafrazare,  sa ma ierte cei care au memoria exacta a insrisului respectiv- insa semnificatia intereseaza)  Aceasta afirmatie a constiintei faptului il releva. Ce releva altceva decat ca fiinta umana nu este conditionata nici macar de propriul adn sau memorie inregistrata si reverberata biologic. Doar atitudinea si faptele sunt relevante si astea numai fiecare poate pentru sine.

Nu stiu voua ce simtaminte va trezeste semnificatia asta dar, mie imi da un tonus al bucuriei cand vad ruinate eforturile celor ce vor sa controleze adn-eul si prin intermediul lui oamenii sa programeze de un anumit tip comportamental sau valoric, sau sa se cloneze permanentizandu-se . Clonarea ca orice copiere introduce erori care se vor acumula si vor degrada efectul dorit (nu tine nici cu clonarea, nu putem pacali viata sau pe dumnezeu). Existenta in bucla temporala este una inchisa in sine fara forma si manifestare in creatia naturii, o pulsatie si atat pe care viata o remodeleaza eliberand energia inchisa in tot felul de bucle si meandre ale constiintei.

  Despartirea de trecut nu inseamna abandonarea trecutului ci positionarea infoenergiilor lui acolo unde este locul potrivit pentru ele , in mediul social ca holospatiu al experintelor de rodaj si invatare care sa nu deformeze existenta cand intram in ea.. Orice vreti sa cunoasteti din trecut mergeti in locul respectiv al experientelor care le pastreaza memoria. Nu este necesar sa-l carati in propria memorie de lucru ca pe o povara din care se nasc obligatiile si datoriile vinovatiilor sau blocajul fricii de a nu gresi sau de pacatul inchipuirilor. Unii nu mai suporta presiunea lor ca blocaj/ neputinta personala si se sinucid dar le amintesc ca nu se rezolva ceva ci doar ei dispar; teama de disparitie genereaza agatarea de amintirile violatoare de care fugeau sinucigandu-se, disparand din peisaj - cercul vicios este inchis din nou si pe directia asta, tot o inchisoare a conceptiile respective sinucigase.

 Imi dau seama ca lipsa de solutii sau metode care sa rezolve ceva de care abunda postarile blogului si abundenta problematicilor ce cer a fi solutionate relevate, poate duce la disperarea cuiva - tot probleme fara solutii. Nu am solutii din respect pentru libertatea fiecaruia  Insa probeleme actuale nu sunt ele solutiile trecutului ? Solutiile conceptualizate si corporalizate de strabuni si urmasii lor , cei dedinantea noastra ? In fata noastra nu aceste modelari ale solutiilor trecute percepem ca circumstante sociale? Au rezolvat ele  problema aspiratiilor umane? De ce am fi obligati moral sau altfel sa  hranim in viata cu energiile noatre prezente edificiul conceptiilor lor? De ce "spectacolul (circul) trebuie sa continue"? Mortii cu mortii, vii cu vii"  Insa ca sa fim cu vii trebuie sa ne nastem a doua oara sau sa inviem noi insine "sa iesim din morminte" fiecare in parte. Calea vietii este o barca cu doua vasle, chiar daca vaslim singuri sau in cupluri in aceeasi directie. Pacheboturile linearitatilor  exclusivismelor, obscurantismului sau obsesiilor importantei conduc   gramada in directia  potrivniciei naturii. La lansarea la apa a Titanicului, proprietarii si constructorii afirmau cu emfaza imvingerea stihiilor naturii, "Gura pacatosului" a relevat directia dar nu invingatorul Potrivnicia naste potrivnicie si rezultatul este ca nu exista nici un castigator din asta.  Tehnologia strabunilor pentru putere si control personal este simpla:"dezbina si stapaneste", "circ si paine", 'ascunde dorintele ca sa se implineasca", ' minti cat poti, ascunda-te ca sa nu te gaseasca cineva sa se razbune" etc., unde "etc" este modernizarea si tehnologizarea strategiilor prin aportul nostru. tehnologia eu-lui gandit, dorintei de putere, este simpla:  vanatoare de vrajitoare, (invinuirea, tapul ispasitor), preamarirea propriilor solutii si persoane (superioritatea propriei gandiri), controlul deciziilor  si actiunilor, conservarea dominatiei lor (privilegiilor) Cunoastem si povetele bunicilor, parintilor, maestrilor, misticilor, vizionarilor. Intotdeauna, adica clipa de clipa , suntem in situatia de a opta, Nu exista optiunea 'odatapentrutotdeauna" Desi teama si indoiala par a fi,  sunt doar ecourile optiunilor  nepotrivite circumstantelor  punctuale  Cel putin un lucru pentru mine este clar - toate problemele sunt psihologice si problemele psihologice nu au rezolvare alta decat abandonul si boicotul manipularii noastre prin aceste problematici. Sunt problemele inchipurilor mintilor  inconstiente si irationale, iresponsabile.  Probleleme reale  ale necsitatilor nu prin inchipuri se rezolva ;  in domeniul lor putem rezolva orice cand gandirea este rationala , fapte ale ratiunii.  Ratiunea nu este conditionata  hegelian, nu este mecanica chiar daca produce mecanisme. Nu confundam ratiunea cu scopurile sau interesele ca tot in confuzie ne aflam. Curaj incepatorilor! Nu am inceput ca sa ne sfarsim!

O repozitionare in constiinta ne releva ca "trecutul" se gata de noi,  nu noi ne agatam de trecut; teama este optiunea trecutului si se agata de cei vii. ca "marca de scrisoare". Nu aveti senzatia ca suteti 'o scrisoare vie" necitita , neauzita , scrisoarea cu litere vii scrisa a lui Dumnezeu pentru omenire, ca nu a-ti gasit "adrisantul' ? Scrisoarea vie care sunteti este pentru voi insiva; voi/noi, fiecare in parte este  "adrisantul" scrisorii ce poarta.in sine, "cartea vietii".