Am inceta sa existam in memoria oricui sau orice alt fel de memorie? Este posibil asta?
Ce s-ar intampla in acest caz?
Asta implica sufletul ca muritor. Ce ne facem daca sufletul nu este nemuritor? De ce ne-am mai agata speranta nemuririi individuale si colective?
Dupa cum releva natura bipolaritatii si dualitatii proceselor , aceasta posibilitate a disparitiei la propriu ar implica disparitia matricilor senzori energie dupa disparitia matricilor senzori corporali. Disparitia senzorilor, disolutia, disiparea lor, este echivalenta si simultata cu disperitia perceptiei. A dispare perceptia faptului implica si disparitia faptului in sine?
Daca individual si colectiv nu percepem universul acesta ar dispare?Subiectiv, Da; ar dispare ca forma energetica, corporala, interrelationala. Ce ar ramane atunci? Evident ca doar energie pura, pulsatie, "marea tacere", marele ocean nemiscat, imensitatea., golul.(reprezentarile verbale nu sunt faptul in sine doar semnificatii atribuite lipsei perceptiei faptului ca atare.)
Intrebarea se rezuma , se condenseaza in alta: existam in afara perceptiei, dincolo de limitele sale?
Sa reelevam evidenta faptului ca existenta isi are relevanta in domeniul cognoscibilului-denumitului si nedenumitului, cunoscutului - necunoscutului ca monada. Incognoscibilul ca ceea ce nu poate fi cunoscut este irelevant existentei, ar semnifica lipsa energiei, miscarii, pulsatiei, oricarui potential.
Evidenta releva ca daca ceva exista il cunosc sau voi releva in perceptie si cunoaste. Necunoscutul ne da energia necesara explorarii lui, cunoscutul ne da energia necesara stabilitatii explorarii; Explorarea ca procesul relevarii, evidentierii existentei din perceptie, este un impuls, o pulsatie universala, insasi dinamica pulsatiei sale primordiale. Ce sens ar mai avea, sau ce ratiune existentiala ar avea impulsul explorarii cunoasterii si necunoscutului daca nu ar fi nimic de gasit sau cunoscut acolo?
Teama de viata care blocheaza sau diminueaza ingustand potentialul exprimarii ei, implica tocmai o credinta a incognoscibilului, a unei puteri supranaturale care inspaimanta , nemiscarea. Evident ca este o necredinta adica ceva ce nu are reflectare nici in contiinta nici in perceptie, nici in afara lor, o inutilitate. O virtualitate monstruoasa. Ea nu poate exista in afara gandirii sau campului cunoasterii si perceptiei care se exprima in gandire, nici in afara necunoscutului care se vrea relevat si este o presupunere, o premeditare sperietoare relevata de ratiune ca superstitie si nebunie
Revenind la 'disparitie" sa evidentiem impreuna faptul ca cea mai mare parte a cetatenilor planetari sunt anonimi . Mai relevam evidenta limbajului care standardizeaza exprimarile , le ingusteaza, sabloneaza, faptul cliseelor si stereotipiilor verbale releva aceasta saracire a percetiei prin reflectarea ei lingvistica. Asa numitele "creatii" sunt in fapt compilatii, culegere de informatii cunoscute si asamblate sau adaptate prin insumare si organizare intr-o asa zis noua lucrare, o "creatie stiintifica" rasplatita cu o diploma de doctorat sau docenta. In literatura deja sunt consumate subiectele, nimic nou, doar adaptarile vechiului care se releva original. Scalambaielile verbale si obscenitatea verbala nu reprezinta nouatti in creatia literara sau de orice alt fel , frizeaza frumosul specific creatiei originalelitatii; vulgaritatea nu este instrumentul umorului, ci al frustarilor sexuale..
Alt aspect ascuns este acela ca povestile pe care le spunem, fie literare, fie stiintifice, nu ne apartin ca individualitati. La un moment dat nu se cunoaste autorul lor, cel care a spus primul povestea respectiva. Adevarul transparentizat sub forma "culegerilor" de "povesti populare" releva ca ele sunt reverberate si adaptate peste timp de povestitorul lor. Povestitorul este cunoscut ascultatorilor dar autorul povestii nu. Curatenia morala este relevata de prezentarea lor ca "adaptare dupa.." povestea altui povestitor dar nu autor. Vedetele scriitori de povesti cunosc in intimitatea lor ca nu se pot autointitula creatori ai povestilor respective ci simpli scribi. In stiinta se aseamana asa zisa creatie stiintifica cu cea asa zis literara . In muzica marele grec Vanghelis recunoastea ca nu poate sa scrie atata muzica cata aude. In pictura pictorul recunoaste la un moment dat ca pictura nu-ii apartine ci el apartine picturii, etc.
Prin aceste consideratii nu mi-am propus sa neg sau diminuez importanta scriitorului sau povestitorului, etc, ci, am relevat daca an facut-o, existenta Marelui Anonim, sursa izvor al tuturor povestilor stiintifice, literare , istorice, etc. Marele anonim este un sistem continator ordonat si omogen al caror elemente formeaza " lumea disparutilor" sursa de inspiratii si indicatii utile sau modele si mecanisme psihologice inutile procesului creatiei prin conditionarea lui; ce este conditionat nu face parte din ceea ce denumim campul creatiei, campul exprimarii magiei existentei si omului.
Aceasta evidenta existentiala a Marelui Anonim nu poate fi decat efectul unei tehnologizari, al unei instrumentari intentionate, facute psihologic sau tehnologic in campul memoriei umane asa cum este ea.
Mai putem considera ca Marele Anonim ascunde sub denumirea respectiva , lumea mortilor, a disparutilor din perceptia corporala. Este o lume separata sau simultana cu cea pe care o cunostem si credem individual a fi? In toate culturile si credintele lumii , din Japonia pana in Alaska , din Groenlanda pana in Noua Zeelanda si Tara de Foc, este rezenta constienta unei posibilitati, cea a posedarii din nevazut a unei fiinte corporale Un rabin este intrebat de un tanar de ce astazi nu se mai vorbeste despre astfel de situatii- au disparut ele oare? iar rabinul ii raspunde ca nu mai exista ochi care sa le vada. Cultul si respectul batranilor si mortilor, invocarea lor in situatii de criza, etc. este efectul credintei in existenta lor .
Constienta lumii disparutilor si interactiunii ei cu lumea cunoscutilor este activa. Avem reguli pentru lumea cunoscuta si reguli pentru lumea disparuta. Cele doua lumi exista independent si in interactiune. Ratiunea a perceput efectele negative in sensul existentei interferentelor celor doua lumi :"vii cu vii si mortii cu mortii" . Adica interferenta este irationala, evolutia implicand domenii disticte ale comportamentelor lor. Niciodata un amestec nu pastreaza elementele in stare initiala; rezulta o noua calitate, un nou element in procesele chimiei ; dar in procesele mentale acest amestec al interferentelor se percepe ca o confuzionare, o naclaire in gandire si piedica in calea evolutiei sale firesti spre ratiune Si naclairea asta , confuzia asta ca rezultat al interferentelor dintre cele doua lumi este un nou comportament diferit de cel al fiecareia in parte.
Un exemplu:
Daca in lumea cunoscuta o crima comisa din reflexul autoapararii este nepedepsita si justificata, in lumea de dincolo sau a strabunilor, a mortilor, a disparutilor, doar fapta conteaza , nu se justifica si are consecinte dure; Fapta este propria pedeapsa si nu o poti nicicum evita; prin rezonanta ei esti pozitionat in circumstantele ei si suporti efectele produse circumstantelor. Din aceasta percetie inteligenta a miscarilor de acolo se vorbeste de " iad" ca locul faptelor cu rezonanta potrivnica existentei unei fiinte umane. Nu exista nici un sef acolo care sa te ierte sau condamne, propria fapta este seful fiecaruia. Ierarhizarea si conditionarea structurala din lumea aceasta este prezenta si dincolo-in fapt de dicolo o copiem- insa personificarea sefului este o personificare a propriilor fapte- Fapte crude-un- sef crud si nemilos .
Ce s-ar intampla in acest caz?
Asta implica sufletul ca muritor. Ce ne facem daca sufletul nu este nemuritor? De ce ne-am mai agata speranta nemuririi individuale si colective?
Dupa cum releva natura bipolaritatii si dualitatii proceselor , aceasta posibilitate a disparitiei la propriu ar implica disparitia matricilor senzori energie dupa disparitia matricilor senzori corporali. Disparitia senzorilor, disolutia, disiparea lor, este echivalenta si simultata cu disperitia perceptiei. A dispare perceptia faptului implica si disparitia faptului in sine?
Daca individual si colectiv nu percepem universul acesta ar dispare?Subiectiv, Da; ar dispare ca forma energetica, corporala, interrelationala. Ce ar ramane atunci? Evident ca doar energie pura, pulsatie, "marea tacere", marele ocean nemiscat, imensitatea., golul.(reprezentarile verbale nu sunt faptul in sine doar semnificatii atribuite lipsei perceptiei faptului ca atare.)
Intrebarea se rezuma , se condenseaza in alta: existam in afara perceptiei, dincolo de limitele sale?
Sa reelevam evidenta faptului ca existenta isi are relevanta in domeniul cognoscibilului-denumitului si nedenumitului, cunoscutului - necunoscutului ca monada. Incognoscibilul ca ceea ce nu poate fi cunoscut este irelevant existentei, ar semnifica lipsa energiei, miscarii, pulsatiei, oricarui potential.
Evidenta releva ca daca ceva exista il cunosc sau voi releva in perceptie si cunoaste. Necunoscutul ne da energia necesara explorarii lui, cunoscutul ne da energia necesara stabilitatii explorarii; Explorarea ca procesul relevarii, evidentierii existentei din perceptie, este un impuls, o pulsatie universala, insasi dinamica pulsatiei sale primordiale. Ce sens ar mai avea, sau ce ratiune existentiala ar avea impulsul explorarii cunoasterii si necunoscutului daca nu ar fi nimic de gasit sau cunoscut acolo?
Teama de viata care blocheaza sau diminueaza ingustand potentialul exprimarii ei, implica tocmai o credinta a incognoscibilului, a unei puteri supranaturale care inspaimanta , nemiscarea. Evident ca este o necredinta adica ceva ce nu are reflectare nici in contiinta nici in perceptie, nici in afara lor, o inutilitate. O virtualitate monstruoasa. Ea nu poate exista in afara gandirii sau campului cunoasterii si perceptiei care se exprima in gandire, nici in afara necunoscutului care se vrea relevat si este o presupunere, o premeditare sperietoare relevata de ratiune ca superstitie si nebunie
Revenind la 'disparitie" sa evidentiem impreuna faptul ca cea mai mare parte a cetatenilor planetari sunt anonimi . Mai relevam evidenta limbajului care standardizeaza exprimarile , le ingusteaza, sabloneaza, faptul cliseelor si stereotipiilor verbale releva aceasta saracire a percetiei prin reflectarea ei lingvistica. Asa numitele "creatii" sunt in fapt compilatii, culegere de informatii cunoscute si asamblate sau adaptate prin insumare si organizare intr-o asa zis noua lucrare, o "creatie stiintifica" rasplatita cu o diploma de doctorat sau docenta. In literatura deja sunt consumate subiectele, nimic nou, doar adaptarile vechiului care se releva original. Scalambaielile verbale si obscenitatea verbala nu reprezinta nouatti in creatia literara sau de orice alt fel , frizeaza frumosul specific creatiei originalelitatii; vulgaritatea nu este instrumentul umorului, ci al frustarilor sexuale..
Alt aspect ascuns este acela ca povestile pe care le spunem, fie literare, fie stiintifice, nu ne apartin ca individualitati. La un moment dat nu se cunoaste autorul lor, cel care a spus primul povestea respectiva. Adevarul transparentizat sub forma "culegerilor" de "povesti populare" releva ca ele sunt reverberate si adaptate peste timp de povestitorul lor. Povestitorul este cunoscut ascultatorilor dar autorul povestii nu. Curatenia morala este relevata de prezentarea lor ca "adaptare dupa.." povestea altui povestitor dar nu autor. Vedetele scriitori de povesti cunosc in intimitatea lor ca nu se pot autointitula creatori ai povestilor respective ci simpli scribi. In stiinta se aseamana asa zisa creatie stiintifica cu cea asa zis literara . In muzica marele grec Vanghelis recunoastea ca nu poate sa scrie atata muzica cata aude. In pictura pictorul recunoaste la un moment dat ca pictura nu-ii apartine ci el apartine picturii, etc.
Prin aceste consideratii nu mi-am propus sa neg sau diminuez importanta scriitorului sau povestitorului, etc, ci, am relevat daca an facut-o, existenta Marelui Anonim, sursa izvor al tuturor povestilor stiintifice, literare , istorice, etc. Marele anonim este un sistem continator ordonat si omogen al caror elemente formeaza " lumea disparutilor" sursa de inspiratii si indicatii utile sau modele si mecanisme psihologice inutile procesului creatiei prin conditionarea lui; ce este conditionat nu face parte din ceea ce denumim campul creatiei, campul exprimarii magiei existentei si omului.
Aceasta evidenta existentiala a Marelui Anonim nu poate fi decat efectul unei tehnologizari, al unei instrumentari intentionate, facute psihologic sau tehnologic in campul memoriei umane asa cum este ea.
Mai putem considera ca Marele Anonim ascunde sub denumirea respectiva , lumea mortilor, a disparutilor din perceptia corporala. Este o lume separata sau simultana cu cea pe care o cunostem si credem individual a fi? In toate culturile si credintele lumii , din Japonia pana in Alaska , din Groenlanda pana in Noua Zeelanda si Tara de Foc, este rezenta constienta unei posibilitati, cea a posedarii din nevazut a unei fiinte corporale Un rabin este intrebat de un tanar de ce astazi nu se mai vorbeste despre astfel de situatii- au disparut ele oare? iar rabinul ii raspunde ca nu mai exista ochi care sa le vada. Cultul si respectul batranilor si mortilor, invocarea lor in situatii de criza, etc. este efectul credintei in existenta lor .
Constienta lumii disparutilor si interactiunii ei cu lumea cunoscutilor este activa. Avem reguli pentru lumea cunoscuta si reguli pentru lumea disparuta. Cele doua lumi exista independent si in interactiune. Ratiunea a perceput efectele negative in sensul existentei interferentelor celor doua lumi :"vii cu vii si mortii cu mortii" . Adica interferenta este irationala, evolutia implicand domenii disticte ale comportamentelor lor. Niciodata un amestec nu pastreaza elementele in stare initiala; rezulta o noua calitate, un nou element in procesele chimiei ; dar in procesele mentale acest amestec al interferentelor se percepe ca o confuzionare, o naclaire in gandire si piedica in calea evolutiei sale firesti spre ratiune Si naclairea asta , confuzia asta ca rezultat al interferentelor dintre cele doua lumi este un nou comportament diferit de cel al fiecareia in parte.
Un exemplu:
Daca in lumea cunoscuta o crima comisa din reflexul autoapararii este nepedepsita si justificata, in lumea de dincolo sau a strabunilor, a mortilor, a disparutilor, doar fapta conteaza , nu se justifica si are consecinte dure; Fapta este propria pedeapsa si nu o poti nicicum evita; prin rezonanta ei esti pozitionat in circumstantele ei si suporti efectele produse circumstantelor. Din aceasta percetie inteligenta a miscarilor de acolo se vorbeste de " iad" ca locul faptelor cu rezonanta potrivnica existentei unei fiinte umane. Nu exista nici un sef acolo care sa te ierte sau condamne, propria fapta este seful fiecaruia. Ierarhizarea si conditionarea structurala din lumea aceasta este prezenta si dincolo-in fapt de dicolo o copiem- insa personificarea sefului este o personificare a propriilor fapte- Fapte crude-un- sef crud si nemilos .
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu