rutina

Este o sucesiune repetitiva a acelorasi fapte, actiuni-reactii. Aceasta succesiune este activitatea cunoasterii individualizate , cunoastere aplicata.
Ignoram faptul ca acest proces are ca efect corporalizarea cunoasterii, intruparea  ideii noastre despre sine, sau orice altceva.. Din campul cunoasterii care este campul memoriei preluam o idee- identitate pe care o manifestam  pana cand devine un automatism, o obisnuinta si o identitate personala. Daca rezultatul procesului nu ne convine vrem sa devenim altceva si ceea ce am devenit si manifestam ca obisnuinta rutina zilnica ne impiedica. Dar daca suntem neinduplecati in dorinta vom reusi in final dupa multe esecuri si reusite in faptuirea noii rutine identitare care are o structura clar definita in cunoastere  Corporalizam noua rutina.

Ideea a devenit corp si se manifesta automat prin rutina sa. Am schimbat identitatea si evident si corpul. Este greu de sezizat acest proces de transfer de identitate datorita faptului ca ideiile acceptate sau dorite ca identitati personale nu sunt 'alese de noi constient" ci sunt rezultatul unor sugestii hipnotice: ne "farmeca" sugestiile identitare 'marete", pozitive, sau ne sperie cele negative. Pe primele le dorim de celelalte ne speriem.

Paradoxul este ca teama este mai puternica ca dorinta, de ce ne temem nu scapam si ne confruntam cu circumstante nedorite. In schimb sugestiile  dorite a fi intrupate ca identitate personala implica mult efort in a le faptui rutina pana la automatizarea sau corporalizarea lor si avem nevoie de ajutor extern. De ex ideea de boala de care ne temem ,ca sugestie este puternica si se manifesta fara acordul nostru aparent desi l-am dat cand ne-am speriat de perspectiva sugestionata ca stare viitoare . Credem in boala mai abitir decat in sanatate si avem nevoie de ajutor extern ca sa-i facem fata daca nu am avut nevoie de ajutorul nimanui sa corporalizam ideea de boala in schim credem ca ajutorul extern va rezolva problema.

Cand se sugestioneaza la tele ca va veni o gripa sau alt pericol iminent actionam, automat, reactiv pentru a evita pericolul pentru ca intotdeauna sugestia pericolului este prezentata  ca fapt istoric existent in prezent, in existenta semenilor si nu avem nici o indoiala ca daca altii au patit-o , noi putem sa nu o patim la fel.

Pe cand, daca ni se prezinta o reusita in existenta altui semen al nostru nu avem aceeasi credinta ca o putem "pati si noi" vom gandi ca el a putut dar nu e sigur ca putem si noi. "Putem sa nu putem" este rutina neincrederii, indoielii in propriul potential; Prin teama ne indoim de potentialul sanatatii , prin dorinta ne indoim de potentialul ei consfintind ca dat opusul.Lucrurile si miscarile fine ne determina existenta nu maretiile..

Prin atitudinea-instrument teama interiorizam sau corporalizam posibilitatea expresiei individuale a starii de care ne temem si rutina ei se desfasoara fara a fi contienti de ea Prin dorinta exteriorizam potentialul expresiei si rutina implinirii este exterioara si  se opune obisnuintele anterior corporalizate ca rutina in relatia cu mediul constient sau obiectivat ca lucru.. Lupta dintre rutina corporalizata a neincrederii sau fricii de nereusita si rutina constient aleasa spre a fi corporalizata este sursa oricarui conflict si efort. teama este unicul virus, dusman- rutina,  parazit

Asistam la aparitia unor copii care fara sa aiba pracatica unei rutine formative ca pictori, muzicieni sau alte calitati ale expresiei lor de sine , manifesta la cote uimitoare abilitatile respective Altii in schimb ca sa devina pictori, muzicieni, maestrii unui domeniu, etc, urmeaza calea anevoioasa a sacrificarii copilariei pentru a practica rutina necesara expresiilor dorite in principal de parintii lor, asa numita practica formativa, educatia. In primul caz abilitatile se manifesta natural si sunt dezvoltate prin practicarea lor fireasca ca pasiune; in al doilea caz pasiunea lipseste inlocuita cu efortul si constrangerea.

 La scola copii invata ceva dar practica altceva , de ex cand inveti "dreptul' nu -l practici ca jurist . Doar dupa terminarea scolii de drept il practici ca obisnuinta comportamentala dar inveti altceva, asemanator modului in care in timpul scoalii practicam ca obisnuinta jocurile, excursiile si harjoneala de factura sexuala si invatam altceva. Dupa cum evidentle releva, odata o rutina corporalizata  nu 'dispare" ; ci capata o pondere diferita a manifestarii ei pe parcursul unei zile. Ne comportam preponderent ca juristi dar joaca si harjoneala nu inceteaza.Rutinele atavismelor primitivitatii coexista cu cele ale rafinamentului cultar si izbucnesc la suprafata cand te astepti mai putin.

Nu exista rutine identitare care sa nu se manifeste, precum nu exista identati care sa nu fie deja afirmate si corporalizate. Asta nu inseamna ca suntem schizofrenici.  ci ca nu suntem ca personalitati o suma  de rutine.. Cand manifestam o rutina , in acel spatiu timp punctual numai acea rutina manifestam, nu pe toate. Se spune ca "nebunia" (ce nu este bun) este acea incercare de a face doua lucruri deodata;  nu reuseti si le faci pe amandoua incomplet, Adica nu le termini sarind de la una la alta fara nici o realizare in existenta, manipuland la nesfarsit o rutina copiata si incompleta, fara integritate si fidelitate precum un copiator blocat..

Noi nu facem decat ceea ce atentia concentreaza  Fara concentrarea atentiei pe o unica expresie , aceasta nu este corporalizata sau infaptuita. Maestrii atentiei sau maestrii Zen reuseau concentrarea atentiei prin folosirea acestei abilitati fara sa selecteze tinta ci doar urmareau activitatea sau faptele lor punctuale. Desi rutinele se schimbau in dinamica lor zilnica atentia ramanea concentrata punctual pe fiecare in parte. Ziua lor se "umplea", clipele deveneau mai numeroase decat zilele si celebrarea fiecarui element al perceptiei lor punctuale se constituia in darul miraculos al existentei de care se bucurau. Nu le puteai sterge zambetul subtil sau fin de pe fete in  oricare circumstanta. Minunate 'coane' ale intelepcinii de a fi  au fost exprimate de acestia si sunt marturie faptelor sau realizarilor lor.

Nu exista  rutine a intelepciunii altele decat cele care exista pentru ca intelepciunea nu este o idee nici o identitate ci o stare desavarsita a esentei atentiei noastre, a energiei. umane denumite impecabilitate, expresia nerisipirii inutile a energiilor existentelor..

Cunoscutele abilitati de vindecare, etc sunt decat efecte colaterale care se adaugau posibilitatii impecabilitatii comportamentale .Nu sunt  tinte sau dorinte de a fi corporalizate. Astfel identitatea iti este data de constienta inconjuratorului tau dupa fapte nu dupa dorinte, de ceea ce esti si faci ;  nu depinde de ceea ce vrei sa devii ci de ceea ce ai devenit deja prin rutina propriului comportament si atitudini in circumstante.Chiar daca reusesti sa devii  "pozitia sociala a unui privilegiul" ca atribut, acesta este efemer, trebuie sustinut prin efortul dominatiei si controlului,  celorlalti semeni.

 Leaderul  de drept divin nu e la vedere pentru ca nimeni nu vede atentia si nici nu o poate controla pe a celorlalti. Hiponizarea sugestiva prin teama si vinovatie este negativa  prin consecintele ei asupra individului care este supus ei dar si a individului care-l supune. Ceea ce faci altuia iti faci si tie , este ceea ce faci in propria energie inainte de a face altuia exteriorizand comportamental.

Evidenta aceasta este cunoascuta si refectata in gandire sub diferite forme: ' ce semeni aia mananci", " cine scoate sabia de sabie moare" , ' cine cultiva vant culege furtuna", "fiecare sef , are un sef", " orice marire si decadere este trecatoare", " trece si asta", " regele e sclavul tuturor", " cei putini sunt visul celor multi, si cei multi masa de manevra a celor putini", 'puterea corupe". , etc.

Aici fac o paranteza pentru ca lupta impotriva coruptiei este o moda in politica. Cunoastem ca " puterea corupe'. Evident ca celor care lupta cu coruptia li se acorda de societate "o putere de a o face". Acea putere ii corupe pe luptatorii respectivi cand se transforma in  instrument al abuzurilor lor fata de corupti. Este dificil sa eviti aceasta transformare pentru ca iti aduce satisfactie, profit psihologic si material. Anticoruptii sunt corupti si ei- diferitul asemenea, coruptii si anticoruptii.

Statul de drept' ca si concept implica separarea puterilor in stat, controlul reciproc in vederea pastrarii echilibrului coroborarii activitatilor lor pe acelasi interes national. Dupa cum vedem anticoruptii cand abuza de puterea lor dau nastere la miscari de strada manipulate din dorinta permanentizarii propriilor pozitii si asta nu este in interesul fatarnic afisat ca " interes national" din moment ce fragmenteaza societatea.

Nu cred ca politicienii inteleg la propriu conceptul statului de drept. Au o cunoastere superficiala , stiu despre el dar nu inteleg pentru ca doar cine intelege face.. Lupta politica este manifestarea coruptiei puterii indiferent de domeniul ei functional. Presedintele care reprezinta in fapt simbolul si ideea de intelepciune functionala intrupata care vrea sa acapareze intreaga putere in stat asemenea vechilor regi care conduceau arbitrar nu intelept (ca regula care intareste exceptia) isi contesta propria pozitie in statul de drept. Majoritatile decizionale care se manifesta autoritar prin impunere isi contesta de asemenea rolul functional in statul de drept.  Coruptia judecatorilor,  a politilor, militarilor, medicilor, profesorilor, preotilor,  etc, sunt de o gravitate max. cu consecinte teribile in functionarea statului pentru ca reflecta intruparea coruptiei corpului social.

"Statul de drept" ca sugestie  nu este o inventie recenta ci are multe milenii de existenta. Sun tze ( acum multe secole),  a relevat intepleapta organizare functionala a unei populatii ca stat. El releva necesitatea unicei decizii in functionarea acestei complexitati umane si in acelasi timp distributia puterilor lucrative pe aspecte diferite si complementare. parafrazand spunea  ca daca 'regele" este rege, este inteleptul care decide directia evolutiva sau miscarea ca intregime a poporului respectiv prin coroborarea eforturilor sale pe o unica directie sau viziune.Inteleptul este pastratorul viziunii si protectorul ei, El urmareste precum carmaciul daca directia in care se merge este cea decisa si in asentimentul tuturor, a aspiratiilor colective exprimate. Daca observa ca directia miscarii societatii a deviat de la viziunea in care a fost stabilita constient ca cord colectiv, el intevenea facand corectiile necesare. A doua  pozitie evident de importanta majora functionala nu oerarhica este cea de "capitan de osti" sau prim ministru. Daca capitanul de osti (cel care ocupa rolul functional respectiv) este "capitan de osti"(ratiunea existentiala sau fiziologia colectiva a acelei pozitii in societate), el se va ocupa doar de executia miscarilor stabilite de intelept, adica de functionarea sinarhica a implinirii ei. El isi alege si organizeaza armata sau societatea ca sa functioneze impecabil ca o masinarie in functiune armonioasa, dar nu stabileste directia.

 Este arhicunoscuta organizarea sinarhica a unei nave maritime: capitanul si seful masinariei, sau psihologic constientul si subconstientul,etc, cel care decide si cel care executa. Unul nu se amesteca peste celalat- separarea puterilor si atributiilor. Mai interesanta este situatia in care regele nu e rege si capitanul de osti, capitan de osti. Cand regele nu e rege sau intelept, functiunea ramane descoperita in societate, societatea ramane fara directie situatie in care primeste din exterior directii,  sau se misca haotic, fara ratiunea ei de a fi. Cand  capitanul nu e capitan,(incapacitate functionala in raport cu ratiunea existentei postului) atunci motoarele societatii nu functioneaza, se degradeaza functinal sau corupe psihologic. In aceste situatii regele va incerca sa suplinesca lipsa capitanului sau capitanul lipsa regelui, ceea ce conduce  obligatoriu ca nici una din functiunile si ratiunile existentiale ale celor doua pozitii in societate sa nu fie acoperita cu substantialitatea viului  Ele devin mecanice, artificiale. Amintiti-va evidenta faptului ca nu poti sa faci "ca lumea" doua lucruri deodata. Acesta situatie este manifestata si cand unul din cei doi piloni ai societatii intentioneaza sa acapareze intrega putere situatie care releva si inexistenta regelui si a capitanului de osti ca functiuni in societate. Ce se intampla cu o astfel de societate? Cunoastem cu totii ce se intampla pentru ca traim colectiv aceasta 'intamplare'.

Sistemul ideatic democratic ofera posibilitatea ca in aceasta situatie sa se ocupe cele doua functii cu individualiatatile intelepciunii si executiei in expresie corporala. Ce sa facemn cand constienta ratiunii existentiale a celor doua functii in societate lipseste ? Vom alege intotdeauna intre inexistente corporalizate a acestor functiuni sau intre diferite personaje politice ale aceleiasi ignorante. 'Omul de stat" nu este om politic ,el se naste asemenea copiilor dotati prin nastere in domeniile muzicii sau artei in general Asemenea lor este un artist al domeniului lui. Exista in orice popor, in orice etapa istorica astfel de "artisti' ai functionarii ratiunii existentiale a unui stat.  Insa Ei sunt calomniati sau marginalizati fata de sfera deciziei si functionarii statului din simplu motiv ca nu seamana cu ceilalti, cu alegatorii. Cum o oaie nu poate conduce alte oi, oia care alege o alta oaie este cea care-si doreste sa ajunga in prapastia nefericirii, privatiunilor si incercarilor fara reusita. Chiar si in aceste situatii concrete in organizarea statala contemporana in care fie prim ministrul, fie presedintele domina inutil societatea, alegerile pot functiona pozitiv daca sunt respectate. Odata o alegere facuta sa nu mai fie pusa in discutie; odata o decizie luata sa nu mai fie contestata. Cand o persoana ocupa o functie publica si restul nu face decat sa conteste, sa caute nod in papura cu orice chip, sa-i judece si analizeze negativ actiunile,  nu face decat sa-i ia din puterea necesara executarii desavarsite a ratiunii existentiale a acelei pozitii sau puteri. Cu alte cuvinte "ne mancam" conducatorii, dar in fapt lasam fara putere ratiunea existentiala a acelor pozitii in sinarhia societatii si intreaga societate are de suferit disfunctionalitatile incompletitudinii, este ca o masina fara bujii, sau fara volan.

 Ne suparam pe interventiile bisericii in politic dar daca suntem drepti stand stramb putem auzi indemnurile ei spre a se ruga pentru conducatorii tarii indiferent de culoare politica, ( a le darui din energie, putere), sau pentru pacificarea natiunii. Nu spun ca biserica nu are coruptia puterii sale, dar nimic nu este numai bun si opusul numai rau. Asta doar inteleptul cunoaste; el intelege ca nu exista medicament si otrava in societate si ca ceea ce se transforma in  otrava este exclusivismul violent al manifestarilor extreme, amestecul puterilor si atributiilor in stat.

Tot ce am relevat din rutinele subtile din constiinta fiecaruia sau grosolane din societate, se constitue in truismele gandirii noastre, comportamentului nostru si faptele noastre ,o totalite indestructibila denumita minte subiectiva, sau egou, credintele dupa cum evidentele faptelor releva

'Subiectivbul este superiorul' iar obiectivul este platforma exprimarii lui, terenul sau de joaca. Cand suntem seriosi terenul de joaca ia locul subiectivului si se  recunoaste in acel moment coruptia puterii sale  Se manifesta arbitrar, fara intelepciune..

Umorul (distinct de ironie) este salvatorul,  rasul vindeca rutina.multi se lauda cum au supravietuit ei sistemului comunist totalitar dar faptele lor le contesta afirmatiile; nu au supravietuit ci au corporalizat totalitarismul prin evidenta exclusivitatii lor violente. Cei care au rezistat totalitarismului isi amintesc ca  datora bancurilor si glumelor povestite la cafeaua de dimineata si pe parcursul intregii zile.

"Statul de drept" nu este o obligatie sau ceva fixat undeva ci este o sugestie a unei organizari sinarhice sociale care sa reflecte sinarhia fiecarui individ in parte care se autoconduce. Intr-o sinarhie relatia dintre membrii ei este aceea ca nici un membru nu retine din energia colectivitatii pentru ca "a retine inseamna a pieri, existenta este daruire"

Acest fapt evident al ratiunii existentiale in functiune neingradita adanc inregistrat in subconstientul speciilor planetare ca si constienta functionala relevat prin experienta existentei asa cum este ea, determina ca schimburile de energie si substantialitate din membrii corporali ai sinahiei sa se manifeste ca impartasire in reciprocitate a puterii existentei. In aspiratiile noastre, iubirea este puterea  care functioneaza asa ca relatie, puterea care nu corupe Nu are coruptia in natura sa, ci este sursa unica a miscarii creative- nasterii si recreative-renastrii sau a dinamicii in existenta. Iubirea ca putere nu este aservita cuiva, nici nu poate fi conservata de cineva in folos propriu, ea contine, invaluie creatia si este stralucire, lumina constiintei si a ochilor nostri. Emanatia corpurilor vii, constiente de sine este emenatia ei, viata lor

"Intunericul" din constiinta este intunericul imaginar la care suntem atenti, sau gandirea interpretativa sau premeditata care blocheaza orice comunicare., emanatia teama, umbra vremurilor apuse de mult pe care ne straduim inutil sa nu le lasam sa apuna si in noi insine. Este un complex amorf de energii modelate incomplet si interesat ca instrument al manipularii atentiei colective a maselor.  Idividul uman este desavarsit. Incercarea de a domina pe dumnezeu sau ai lua locul este expresia rutina a acestui "intuneric.

" Este un mit al caderii din rai si miturile se releva ca viziuni si resorturi adanc ingropate in uitare  care se constituie ca begraund si viziune in care ne manifestam, credinta inconstienta manifestata in irationalitatea faptelor subconstiente. Exista si mitul raiului si al nemuririi in care nu credem, este prea frumos sa fie adevarat.

Iata o posibila alegere care nu se refera la forme diferite ale aceluiasi lucru ci la atitudine diferita in existenta, in atentie. Unde se pozitioneaza fiecare, pana la un moment dat este efectul sugestiilor culturale locale globalizate si al traditiilor  manipulate repetitiv fara ratiunea lor de a fi..Aceasta evidenta releva ceva uimitor , esenta creativitatii fiintei umane.  .Alegerea noastra determina, creeaza si recreeaza , intentia omului este o forta incomensurabila care-si edifica maretul edificiu al percetiei subiective prin obiectivare. Nici un individ nu va deveni vreodata dumnezeu, pentru ca dumnezeu nu este devenire, este asa cum a afirmat deja, cel ce este, fundament universal al existentei, insasi dinamica ei . "Numai Dumenezeu exista". Celelelte esente universale in sine traiesc in sine mor fara a reusi sa creeze altceva decat iluzii precum ambitiile irationale ale unei psihologii bolnave de lipsa si acumulare.