Unde este
unicitate in aceasta stare? Cum se reflecta ea asupra pamantului, ce reflexie
are pamantul fata de acest comportament irelevant unicei sale expresii jumulita
de multimea de 'neunici" de, “la fel”
Comportamental si omul se cunoaste
dupa fapte ca pomul dupa fructe? Poate recunoaste Domnul omul prin faptele
sale? Putem darui unicitatea noastra pamantului precum el ne daruie energia si
resursele sale unice, creind spatii de unicitate in fiecare areal individual si
sume de arealuri unicitati individuale. Cand suntem unici la propriu daca nu in
iubire? In uibire nu tinem sa schimbam pe cel iubit si nici nu copiem cum
exprima altcineva iubirea ,nu avem model de a iubi, ii acceptam unicitatea
felului sau de exprimare a iubirii cand este.Iubirea respecta nu judeca si
incalzeste in reciprocitate. Faptele iubirii incalzesc intreg universul. A creea
si sustine doar prin iubire un spatiu terestru dedicat doar iubirii a tot ce
este in spatiul vital respective, inseamna a exprima unicitatea proprie. Suntem
puncte de echilibru al fortelor universale si creem in fiecare punct pe suprafata
pamantului spatii de iubire, dedicate ei, diferite complet ca expresii unice si
la fel prin unicitatea lor si a iubirii. Nu inseamna asta amplificare
exponentiala a energiei vietii si iubirii. Asta nu insemna sa intoarcem
pamantului iubirea sa, Pamantului care ne
daruie neconditionat tot ce are si ne sustine neconditionat eistentele, Mamei din
cosmos la propriu a ordinii si armoniei, coeziunii si coexistentei
indestulatoare tuturor prin fiziologia sa, ecologia”? In acest fel nu ar simti
reflectata natura sa, in comportamentele locuitorilor sai? Pe locuitorii
sai i-ar simti ca pe Fiintele iubirii creative, iar noi nu ne-am simti
reflectati de faptele tuturor? Am mai putea spune ca lumea nu ne reflecta
natura promordiala dupa care tanjim cu disperarea dezamagirilor repetate?
Sa reflectam lumea justificand-o si
decsriindu-i la nesfarsit manifestraile si consecintele nefaste ale activitatii
ei, sa argumentam istoric vinovatiile si
greselile, fara sa ne simtim reflectati ca
finite de acestea, nu seamana cu simtamantul de a darui in van fara feedback ca
si cum am fi intr-o gaura neagra care doar absoarbe? Nu este justificat in
aceasta situatie simtamantul inutilitatii si nedemnitatii care ne omoara?( ne
desparte, rupe, fragmenteaza- nu ne separa dezlegand "cele doua
paseri" si de aici si simtamantul izolarii- un fel de moarte dinainte de a
muri). Asta suntem, asta putem face si orice altceva am face, satisfactia
deplinatatii existentei si fiintei individualizare a universalului, nu putem
cunoaste in afara naturii primordiale a conditiei si definitiei umane. In fapt
noi permanent am cautat sa ‘facem” spatiul iubirii si l-am avut in diferite
variante inconstienti de asta si indemnati subliminal , “pe la spate cum se
spune”, de a-l parasi si abandona. Colectivizari, colhonizari,
fermizari, orasenizari, tehnologizari si alte “zari absurde” au fost impuse ca model constiintei noastre inocente
si creative de copii. Nicodata nu este
prea tarziu sa reusim–iubirea este vesnica nu cunoaste timpul.29 octombrie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Meden Agan
RăspundețiȘtergereVI O: "...iubirea este veşnică, nu cunoaşte timpul."
Veşnicia e timp infinit, care va să zică e tot timp. "Et in Arcadia Ego" - "şi eu am fost în Arcadia" a spus eleganta doamnă ce poartă o coasă cu care ne taie prima casă. Nu cea a nu ştiu cărui partid. Prima casă este corpul, întruparea noastră. Corp de oaste, copil de trupă. Bună ziua, soldaţi! În a cui soldă sunteţi?
"Vesnicia" pentru mine este un simtamant, simtamatul existentei, Sunt. Opozabila timp- etern, aspiratiile vesnivei sunt, vibratii ce determina amplitudinea vibratiei vesnisiei ca simtamant. In spatiu fizic creat nu exista timp sau etern, ci existenta; asta e o evidenta.; restul sunt speculatiile gandirii conceptuale fragmentate (de tip emitator-receptor care este doar reflectarea unui mecanism si instrumentarea mecanicista a unei vibratii a existentei, care trateaza abordarea existentei ca "Lucru") si care incearca sa limiteze si controleze existenta ingradind-o in termenii sai comparativi sau opozabili (cercul vicios al opului la fel cu opozabilul) Referitor la semnificatia "casei prime" sunt in acord cu cea data de tine; dar sa stii ca acea "coasa' nu va reusi sa taie casa prima , cum nici o coasa nu taie iarba ci o regenreaza improspatandu-i expresia, la fel cum frizerul nu taie parul ci-l ingrijeste coafandu-l (daca nu-l si vopseste) Este recunoscut, creierul prin a sa activitate risipeste energia incercand sa-si creeze o existenta si viata separata de exterior- adica gandeste si imagineaza lucruri fara sa reusesca sa le stabilizeze formalsau sa-si stabileze o forma existentiala-doar efemeritate reuseste)) si ca daca s-ar oprin din risipa nimeni nu ar putea determina vreo limita a existentei sale. Activitatea creierului inconstient de consecintele activitatii sale asupra intregimii sale nu poate genera lucrativ decat lucruri,artificialitati instabile si care se uzeaza sau inceoe sa se degradeze odata ce ele sunt terminate si creierul prin in valtoarea asta se straduie mereu sa intretina creatia sa sau sa inventeze lucruri de sine statatoare ceea ce este in afara capacitatii sale.
RăspundețiȘtergereClarpercetia ne releva ca tot ce vedem este imaginatie,si ca nu are nici o utilitate sa imaginam imaginatia, este efortul creierului inconstient pana ce i se releva adevarata sa natura de reflector. Atunci gandirea creierului se transforma dramatic ; fiecare gand are imaginea lui si gandirea gandului este irelevanta in realitatea sa, efort inutil. Atunci "creierul"(unde localizam intelectul) incepe sa comunice fara a mai imagina sau premedita comunicarea folosind enormul sau bagaj deja stabilizat in natura informationala a spatiului si capata incredere in sine doar folosinnd imensul bagajinformational care transcede orice concept de timp. El poate comunica reflectand trecutul indepartat sau viitorul indepartat sau spatiul fizic creat in evolutia sa si prezent in integritatea sa in percetia creierului trezit la adevaratul sau scop ; el va incepe sa colaboreze iesind din autoizolarea de dinantea trezirii menirii sale cu celelate dimeniuni existentiale , planul simtamintelor si creatiilor sau spiritul."Trecut" e orientarea gandirii spre ce a fost, evenimente consumate deja ca experiente, amintirile, senzatiile sale; "viitor" pentru creier sau gandire este orientarea sa spre simtamintele ce releva creatia ce urmeaza a fi obiectivata in curs de desfasurare de unde si capacitatea anticipatiei. Corpul omului , 'casa spiritului uman' traieste in toate dimensiunile existentei si nu poti anulandu-i umbra sa-l anulezi sau cisesti in termenii sfarsitului sau. in plus samnata generatoare nu poate fi atinsa de gandire sau de intelect ca sa o poata stapani in vreun fel ,ea dirigueste intelept spre a creierului trezire pana cand se realizeaza prin repetarea acelorasi experiente asta; atunci se realizeaza si legatura constienta dintre copil si sursa sa si conlucrarea acordurilor lor determina o diamica care nu implica ierarhie intre cei doi. "Eu vin de la tata-l si cu el unul sunt"- constiinta uniunii si relatiei sau legaturii, uniunea cerurilor cu pamantul, spiritului cu materia, etc. expresia formei ce contine cauza si este efect si sursa in acelasi timp;si unda si corpusculul undei-libertate.launtrica existentiala in natura si expresia ei primordiale de nepervertit decat in imaginatia imaginatiei ca copie efemera si incompleta sau umbra.
RăspundețiȘtergere