14 ianuarie 2015

tonul care face muzica

Sa ne aplecam acum Atentia neselectiva asupra unui domeniu al existentei cotidiene mai putin explorat, acela al viziunii noastre despre lume si viata, al rolului individului in aceasta viziune.
Nu este necesar sa inventam o viziune ci sa recunoastm viziunea in care functionam si relatia noastra cu ea. Doar prin aceasta "aplecare" descoperim un fapt suprinzator, anume, acela ca ceea ce denumim comunicare nu este altceva decat o expresie, un rezultat al acestei viziuni; Aceasta strafulgerare este un act de perceptie.
Prin oglindirea reciproca a ceea ce denumim comunicare in ceea ce identificam ca viziunea noastra asupra lumii, putem avea o perceptie de tip nou , anume aceea a relatiei intrinseci dintre aceste domenii ale cunoasterii. Fara a intra in detalii de natura explicativa, putem recunoaste ca ceea ce identificam ca si comunicare are o caracteristica evidenta pe care am putea denumi statica/fixa sau inertial/repetitiva. Acest fapt ne releva prin oglindire ca insasi viziunea noastra despre lume este una fixa/rigida/neschimbatoare si toate astea in pofida vacarmului si vartejului manifestarilor inertial/ repetitive sau a diversitatii formelor si mijloacelor acestor manifestari in dinamica lor. In mod clar, explorarea cunoasterii prin domeniile sale implica perceptia prin intermediul mintii a ordinii abstracte si a dinamicii ei interioare determinata de identitate si diferenta, cauza si efect, necesitate si contingenta, separare si legatura, etc.
 Relatia este 'tonul care face muzica";  in cazul nostru, 'tonul' este viziunea in timp ce "muzica' este comunicarea.
Sa mai exploram un domeniu al existentei si anume cel al rolului individualitatii in viziunea noastra despre lume si a relatiei acesteia cu viziunea. Individualitatea este un concept ce implica diferenta. Astfel este abordata ca parte, iar aceasta abordare conduce in mod necesar la tratarea ei ca instrument. Relatia instrumentului cu 'proprietarul" sau, in cazul nostru viziunea despre lume careia ii apartine , este folosirea.
Utilizand acelasi procedeu al oglindirii reciproce a unei evidente (perceptia individului de a fi folosit, exploatat,etc) intr-un element abstract (viziunea despre lume si rolul individualitatii in aceasta viziune) se releva clar faptul ca in aceatsa viziune, implicit ei, ne 'alocam' o relatie si un rol care nu ne convine, neconvenabil , fara a fi obligati sau constransi de altcineva- eventual de propriile justificari. Asemanator percepem faptul implicit ca acesta relatie/rol este inertiala, statica, fixa. Fara a premedita in vreun fel aceasta, ajungem la concluzia deloc imbucuratoare, ca ceea ce denumim fix /static/ nemiscat/ neschimbator, este lucru  si nu fiinta, "mort" , chiar daca are dinamica interioara haotica sau repetitiva. Partea pozitiva in aceasta concluzie este ca ne eliberam de teama fata de cuvantul "mort" din moment ce evidenta explorarii ne releva faptul ca este manifestarea unei abordari/atitudini ale noastre pentru noi insine, fara constrangeri exterioare, deci liberi de a o schimba cu consecintele aferente ale unei dinamici inoitoare si necunoscute inca.
 'Abordarea' devine importanta pentru individualitate, sau atitudinea sa. Din acest motiv sa exploram domeniul cunoasterii referitor la ea.
Acum explorarea noastra, in directia in care ea a fost intreprinsa mai ales, ne releva incontestabil importanta pe care o are in orice demers al nostru, modul in care abordam noi insine domeniul, demersul. Iata de ce va propun abordarea comunicarii intr-un mod mai putin cercetat, acela in care aceasta este privita ca facand parte dintr-o totalitate curgatoare si in armonie cu miscarea sa neintrerupta. A asemenea armonie este posibila si implica in mod necesarca insasi viziunea noastra despre lume este un nesfarsit proces de infausrare/desfasuraren dezvoltare/restrangere si este parte integranta si integratoare a procesului universal fundamental pe care-l numim "viata"  si a procesului aspiratiilor si nevoilor firesti de planitudine si dezvoltare individuala pe care-l numim existenta.
Acest demers si abordare in domenul cunoasterii nu implica in mod necesar scopuri de factura patrimoniala asupra modului de abordare, cu atat mai putin asupra consecintelor si descoperirilor pe care aceasta abodradre le va releva fiecaruia. De asemenea, nu mi-am propus sa demonstrez " adevarul" (are nu are nevoie de demonstratia cuiva, cu atat mai putin de efortul meu pesonal). Acesta este motivul simplu pentru care nu fac invocari de autoritate sau religiozitate, in afara evidentei si bunului simt, a limpezimii si profunzimii perceptiei si nu a gandirii, a sentimentului si nu a interesului. Cei care pentru a percepe au nevoie de bibliografii si nume rasunatoare vor fi dezamagiti, adica vor iesi din propria amagire.
Ma intorc la viziunea fixa a lumii in care relatia este folosirea si individualitatea este instrument, sau lucru; aceasta "vedere" ne conduce la revolta si reflectarea ei in comportamentul mereu revoltat al individului care refuza aceasta abordare a sinelui sau. Mai relv faptul ca oamenii de stiinta afirma ca daca am face un univers conform cunoasterii actuale ,el ar fi identic cu cel fizic cunoscut dar fara un element , viata si fiinta ei.. Daca si alta viziune exista, o caut in domeniul cunoasterii si spre marea mea mirare o descoper, desi exprimata hermetic in "Eu Sunt viata , lumina , calea". Care este viziunea lumii si individualitatii infasurata in aceatsa exprimare? Individualitatea mai este instrument? Relatia viziunii mai este folosirea care implica proprietar si posesiune  de obiecte/instrumente la discretia si arbitrarul posesorului in cazul nostru un element abstract viziunea despre lume? Cand exprim astfel perceptia, abordarea mea s-a schimbat, de la reflectarea simetrica si rece/intelectuala a gandirii la cea emotionala specifica umanului, fiintei. Nu mai sunt indiferent si  rece-detasat de circumstante si am devenit sentimental si subiectiv. Simpla abordare a ideii de fiinta si exprimarea mea se incalzeste emotional si tinde spre pasional si angare personala care excede orice abordare strict rationala (chiar daca limbajul nu o reflecta fidel) dupa criteriile unei ratiuni mecanice si comparativ/reflexive. Certitudinle credintelor anterioare ale acceptarii viziunii fixate global se spulbera! Un orizont nedefint inca  se contureaza condensandu-se in necunoasterea trairii. Aspiratiile si simtamintele par sa se agite , sa explodeze ! Viziunea fluida si in dinamica transfiormarilor ei ma coplesete! Recunoasterea ei in campul tuturor invataturilor "initiatice' ale maestrilor si invatatorilor omenirii din toate culturile ma face sa ma intreb de ce nu le-am intrupat prin faptele noastre cand sunt eminamente favorabile individualitatii /axa a tuturor viziunilor si manifestarilor in dinamica reciprocitatii sincrone? cetatenii diferitelor natiuni se considera cretsini, budisti, musulmani, sintoisti, etc; dar cati respecta invataturile initatorilor acestor religii? Cand se intampla minunea asta in comportamentul lor sunt considerati sfinti, exceptii, dar nu le urmeaza nimeni modelul comportamental pentru ca nu este ritualic sau repetitiv, nu este un model fixat optim ci o dinamica fluida in circumstante ceea ce nu lasa urme pe care sa calci ca o oaie sau ca o turma. Astfel este inlocuita identitatea valorica culturala cu identitatea sociala de cetatean instrument de munca si imultire, contribuabili/ terminale a unui sistem rigid de strategii si norme la  care oricat ne-am stradui sa ne adaptam nu reusim. Existenta intr-o viziune fixa/rigida, dogmatica/ tabu, desi cu miscare launtrica generata de realatia de folosire reciproca care exclude respectul reciproc, este o existenta eminamente negativa, autodistructiva. Daca afirm caexistenta asa cum o cunoastem si acceptam este in intregimea ei negativa prin faptul ca nu reusete cineva sa o transceada si il consuma la propriu, ca intr-o lume a intunericului sau fricii ne degradam corporal inevitabil , voi fi catalogat nebun desi evidenta o percepe fiecare dar nu percetia conteaza ci inchipuirea abstracta, hipnotica mentala a ideii fixate ca identitate. cand constiinta realizeaza in campul sau relatia in care se afla se revolta sau o paraseste. Pana acum cunoastem revolta constanta, conflictul interpersonal si social. Parasirea acelei relatii nepotrivite ne este inca necunoscuta pentru ca nu avem o imagine a consecintelor parasirii ei, o cunoastere a altfel de relationari interumane care sa ne promita ceva palpabil si motivant. meschinaria mediocritatii este " nu ne activam daca nu vedem un castig"  iar daca ne activam pentru castig nu am schimbat absolut nimic la nivelul profund in care orice schimbare conteaza si conduce la transformarea structurii adn-ului si constiintei si a reinoirii corporale individulae si sociale. Putem darui fara sa premeditam un castig? Putem iubi fara sa asteptam acelasi raspuns? premeditarea impiedica relationarea si comunicarea si astfel vorbim impreuna si ne intelegem separat asa cum viziunea statica este separata de fluiditatea viziunii ca dinamica universala a existentei in evolutie si desavarsire. Am inlocuit verbul cu substantivul, adica substantivarea fixeaza verbul il inchide intr-o rutina formala rigida si neschimbatoare, dar verbul este universal si dinamica incomensurabila a universului, miscarea fara miscare sau absoluta cu infinite grade de libertate . Etapa fixarii prin substantivare are ratiunea ei functionala dar partea negativa este ca "incremenim in asta si pierdem sensurile ei",  cand folosim substantivele nu mai percepem miscarea lor launtrica care poate inoi formele expresiilor sale; fixam o forma excluzand pe celelalte si acest proces este violent si il denumim 'control', controlul energiei viului sau conservarii ei . Conservarea fara eliberarea energiei produce stagnare rigidizare, implozia in sine si aparitia "gaurilor negre"ca guri negre care inghit substantele pentru a elibera energia in scopul reformarii ei in armonica transformarilor inoitoare si fiintei lor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu