"...si moartea exista in viata"

Perceptia ordinii naturale "lumineaza" exitenta.

"Creatia creeaza" suna o expresie a claritatii interioare (interioare are sensul ca nu este aici sau acolo,  a fost sau va fi, cu sensul de este o claritate naturala). Creatia este obiectivarea posibilitatii, iar posibilitatea obiectivata recreeaza la randul ei, prin adaptare si multiplicare formala, prin evolutie in existenta, reelevand posibilitatea nelimitata de propria expresie primara. "Exista miriade de lumi dar una singura gandita din care au evoluat toate lumile prin adaptare". Perceptia gandirii ca suma de ganduri este irelevanta constiintei conducand la confuzia si ascunderea procesului unic denumit gandire. In matematica exista perceptia intervalelor unor procese care  tind asimtotic spre un reper obiectiv al exitentei lor pe care nu-l ating nociodata. Cifra "reper obiectiv " ar fi denumirea data asimtotei spre care tind doua procese, unul de amplificare si altul de diminuare, care in fapt nu estre atins ci doar intuit ca existenta. Prezente in perceptie sunt procesele (intervalul dintre) , iar "cifrele" idelurile lor neatinse. Idealul nostru de unificare, reintregire, libertate, etc, genereaza procese de diminuare si amplificare a caror asimtota este idelul respectiv. Idealul ramane doar prin existenta proceselor respective; fara activitatea lor idealul nu exista decat ca posibilitate existentiala si nu ca obiectivitate certa in existenta. Pentru idelul libertatii si-au dat viata generatii intregi si inca o mai fac generatiile din existenta, astfel idelul este perpetuat fara a fi atins vreodata. Este asimtota spre care tindem tocmai pentru ca nu avem perceptia obiectivitatii lui. Daca il atingem intamplator, el dispare prin disparitia proceselor aspiratiilor idealului  si o luam de la capat. "Idealul Viu" afirma: "eu am murit pentru tine"; iar cel pentru care a "murit" idealul, raspunde: " eu mor pentru tine, imi dau viata pentru tine daca e nevoie". Cum este greu de inteles descrierea perceptiei generate de presiunea proceselor asimtotice ale unui ideal voi reeleva afirmatia: "idealul introduce mai multa moartea in existenta". Astfel, conceptualizarea exitentei, a idealului ei, implica conceptualizarea mortii. Existenta si moartea sunt monadice procese ale gandirii; ele exista simultan regenerandu-se reciproc." moartea' nu este viitoare asa cum proiectia ei imaginara ne sperie , ci este intotdeauna prezenta (lucrul, sau ganditul deja), altfel nici o dorinta nu ar putea fi implinita sau obiectivata. Existenta si moartea sunt procesele care tind asimtotic spre viata, sau unica lor sursa, intregimea, plenitudinea creatoare.Conceptualizarea existentei conduce implicit si nedorit la conceptualizarea mortii; Ambele procese din gandire, activitatea gandirii fragmentate conceptual, sunt efemeridele gandirii conceptuale obiectivate in perceptie dar care faptic sunt procese ale idealizarii vietii, idealul spre care ambele procese de amplificare-existenta si diminuare-moartea tind asimtotic fara a atinge. Acum imi este clara si relevanta exprimarea celor liberi in constiinta lor denumiti intelepti, care afirma ca omul a decazut din starea de gratie cand a dorit sa ia locul lui Dumnezeu - sa faca viata prin gandirea lui fragmentata de insasi dorinta lui (explicatia imi apartine). Gandirea este plenitudine pana o conceptualizam. Viata conceptualizata pentru a fi controlata si la cheremul nostru, este o inchipuire, o iluzie, iluzie a gandirii a carei activitati genreaza doar efemeride. Cauza nu poate fi controlata de efecte, de propria creatie; desi creatia contine potentialul cauzei si calitatile sale, aceste caliati for fi folosite gresit diminuandu-se. Aceasta greseala repetata este denumita "pacat". Popular pacatul este folosit cu sensul de regret: pacat ca esti viu si folosesti moartea in atingerea scopurilor tale in existenta, inchipuindu-ti ca vei obtine viata dupa moarte; pacat ca esti inteligent si faci pe prostul, pacat esti fericit si faci pe suferindul, pacat de tine ca te comporti asa,etc. Regretul este expresia intuitiei calitatii pervertite prin comportament inadecvat, sau gresit orientata in expresia ei. Acesta "dualitate", a calitatii, pe de o parte si formelor de expresie, (existenta prin moarte), pe de alta parte, este efectul conceptualizarii sau abstractizarii, teoretizarii existentei sau creatiei. Existenta- moarte ca monada congruenta expresiva este dualitatea confuziei, sau neclaritatii, sau teama, intunericul constiintei. Prezenta vie a constiintei aduce 'lumina" asupra existentei in care ea este expresia unica a idealului a fi in care nu este necesar a face a fi,  (devenirea nemuririi), fie prin moarte sau dupa, fie prin orice alte mijloace, stiinta sau alt gen de ritualuri morbide ale controlului vietii si existentei. Cand vrem sa controlam aproapele, vrem sa controlam viata a carei existenta este aproapele nostru; cand vrem sa controlam circumstantele prin "imagine proprie", sau importanta de sine, vrem sa ne controlam viata si asta este "pacatul". Importanta de sine si controlul aproapelui sunt mijloacele diminuarii sau mortii in existenta , cele mai mari consumatoare a energiei proprii in directii irelevante constiintei si vietii, inutilitatile gandirii risipitoare. Cand importanta de sine (autopromovarea) si controlul aproapelui (conflictul) inceteaza in gandire, gandirea invie sau devine constienta de functiunea ei in creatie, exprimarea vietii, nu controlul vietii. Rostirea creativa sau exprimarea sinelui vietii este comunicare. Ea conduce la comuniune sau treansparenta, minciuna inceteaza. Eu sau gandirea, nu mai este preocupata de propriul sine (cine sunt, sau cum sunt), si responsabilitatea exprimartii pune accentul pe ceea ce exprimi sau rostesti. "Puterea cuvantului" este puterea fiecaruia. Neconditionata si responsabila este libera. Si acum puterea functioneaza dar priviti "stirile' si "comentariile" cat de neconditionate si responsabile sunt! Este evident ca, atunci cand manifesti transparenta, esti marginalizat aparent neinteles Ceea ce nu este inteles, sperie; teama este violenta si atacam, lovim;  inteligenti abordam cea mai buna aparare, atacul.. Politica este suma atacurilor la institutii si persoane, desi astepta ipocrit rezolvari din partea lor. Cineva, oricine si sub orice forma este, atacat nu poate sa rezolva ceva; se apara. A nu raspunde atacului este libertate. A raspunde cu dragoste si compasiune este divin, responsabilitate neconditionata sau informala, transparenta creativa si dinamica in orice situatie. Izolarea pe care o resimtim cu totii, implicit durerea izolarii, este fireasca. Spiritului liber care nu se poate exprima pe limba violentei. Viloenta se exprima prin cardasie , prin refulare, sectarism, autoevidentiere-autoreprimare, ideologizare, meritocratie,  copierea de modele, urmarirea profitului si influentei personale si de grup, conflict-opozitie, colonizare, popularizare, advertizare, barfa, sacrificiu, adoratie, misionarism, pelerinaj, tratament, proprietate sau atasare-dependenta psihologica, refugiere-autoizolare, munca (creatia nu este munca) . Daca dam la o parte toate acestea, ce ramane? Iubirea si exprimarea ei dragostea. "Daca dragoste nu e, nimic (semnificatia libertatii, neconditionarii) nu e",  Este paradigma mileniului trei fara a carei exprimare nu exista decat fantomele mileniului doi, al dualismului iluzoriu si conflictual al mortii al diminuarii. Fantomele conceptuale sau emotionale nu ne pot satisface bucuria existentei sau fericirea de a fi. "Iubirea este singura evolutie creativa".(Am pus intre gilimele pentru ca este exprimarea constiintei nu a intelectului). Existenta in iubire este darul vietii universale. Il primim sau nu, este libertatea nostra de alegere, singura alegere posibila prin diferenta exprimarii. Nu putem alege intre formele diferite ale aceleiasi seminte-teama; alegerea presupune diferenta, iar exprimarea iubirii este cu adevarat diferita de orice exprimare premeditata si conceptualizata a trecutului. Doar in iubire esti prezent si de neatins de fantomele trecutului iluziriu al importantei facute sau obtinute prin diminuarea propriei fiinte.("caderea") Curaj si indrazneala. Ca sa mergi nu este necesar sa cazi; cand cazi nu mergi. "Moartea este ultimul vostru dusman" si daca este ultimul este si primul. Repozitionarea in constiinta de sine insemna renuntarea la minciuna, "nu mintiti, nu faceti ce vii sila". Este greu, este foarte greu, obisnuinta este tiranul, tortionarul fiecaruia. Propunerea unei teme a locului de retragere este a unui loc in constiinta si spatiu-timp in care impreuna sa abandonam ipocrizia, teatrul de control, sa exprimam iubirea  si dragostea in intimitate.  Atasamentele nevoilor sau obisnuintelor nu ne vor lasa, ne vor urmari si conditiona exprimarea prin exigentele lor. Exigenta intelegerii dinainte de a actiona este tiranul intelectului pierdut in mediocritatea succesului propriu. Cel care comunica nu este un om de succes, nici un invingator in vreun domeniu, este doar scarbit de ipocrizie si obedienta in fata ei, la fel ca toti cei ce-si folosesc vremea citind aceste randuri. Daca nu ati inteles ceva , nu este nimic de inteles, pretiosi sunteti voi insiva nu stiinta lumii sau oricui altcuiva. Aveti "stiinta-miracol a iubirii" pe care nu o practicati. Teoria ca teoria, practica conteaza. Iubirea nu este o teorie ci o practica, unica vie. Nu ne-am saturat de practicarea teoriilor? Atunci continuam sa murim existand si existam murind pana ne scarbim de propriile teorii. Nu cred ca nu exista alternativa la scarba asta, alternativa la moartea atat de bine cunoscuta. Nu cred ca mai tine ipocrizia de a considera moartea ca necunoscut si viitor fatal ca sa continuam efortul de a face nemurire. Nu stiu ce va fi cand inceteaza dar stiu ca a incetat acum si voi vedea ca a incetat cu rabdarea care ne trece marea si arata tarmul.