exaltarea constiintei

Cand ne indentificam cu ceva, oricare ar fi acel ceva , singurul necunoscut ignorat este faptul cu care ne-am identificat.

Inteleptii (cu semnificatia de cei liberi si de sine statatori), afirma ca fiecare om are o doza mai mare sau mai mica de ignoranta si acesta este reprezentata de numele sau. Este evident ca identificarea este alegerea dozei de ignoranta. Ne pare o acesta afirmatie nereala?  "credem" ca stim cine suntem si aceasta stiinta este cea a identificarii. Credem ca daca ne identificam romani, cunoastem ceea ce insemna asta, este cunoscutul nostru exhaustiv si cert, fara indoiala. Aceatsa certitudine ne determina "un model' de actiune sau comportament, generat de cunoastrea noastra. Ceea ce cunoastem ,facem; ceea ce nu cunostem nu putem face. Cunoasterea devine propria blocada in actiune sau rutina comportamentala. "Daca suntem" (ne atribuim atributul respectiv si ne identificam cu el), sot sau sotie asta implica cunosterea a ce insemna sa fim sot sau sotie si determina un comportament , o rutina a cunoasterii nostre. Dar cunosterea este acumulata din exterior, prin timp si timpul e cunostere si rutina (cu semnificatia rutinei din  informatica) ei. Acumularea de cunoastere nu implica automat si intelegerea si priceperea domeniului ei, la fel cum achizitionarea unui automobil nu implica cunoasterea functionarii lui in detaliu si a partilor functionale componente.  Cunoasterea automobilului apartine proiectantului si producatorului sau, la fel cunoasterea psihologica de a fi sot sau sotie apartine proiectantului si producatorului ei si cel ce acumuleaza si se identifica cu ea o poate ignora cu desavarsire desi crede ca stie ce insemna. In acest caz stiinta vine in urma experientei, in special a nereusitelor in practicarea cunoasterii banuite stiinta proprie si ignorata in esenta ei. Dar paradoxul face ca atunci cand in sfarsit intelegem cunoasterea psihologica respectiva , sa pierdem statutul de sot sau sotie. Constiinta il respinge, cand insfarsit intelege ce insemna si care sunt rutinele acestei cunoasteri, o noua relatie se cauta, o relatie de alt fel, iar individul crede ca va putea data viitoare sa manifeste aceasta relatie si in casatorie. Dar se inseala, refacerea statutului de sot sau sotie conduce la aceeasi rutina pentru ca la acest statut nu participa doar cei doi ci si mentalitatile sau rutinele familiilor lor, a mediului circumstantial a carui cunoastre a ceea ce insemna sot sau sotie este aceeasi rutina anterioara,. Cuvantul sot sau sotie este aceeasi cunoastere si rutina. Presiunea mentala a anturajului este atat de mare asupra protagonistilor incat in final ajung sa manifeste aceeasi  rutina comportamentala anterioara de care fugeau in noua relatie. Vreau sa spun ca imaginea mentala proiectata asupra celor doi este aceeasi si ca in final se ajunge ca acesti doi protagonisti sa intra in ea , iar comportamentul lor este conform structurii mentale respective. Ei se vor intreba ce se intampla, de ce proiectele si angajamentele lor de a manifesta relatia dragostei,  alta decat rutina cunoasterii sot si sotie anterioare noii lor relatii, nu se implinesc, se uzeaza. In aceasta situatie,  cei mai multi se impaca cu statutul ei, nu mai au sperante de mai bine, ("asta e nevasta, asta trebuie s-o iubim" , sau "asta e sotia , s-o tie Dumnezeu" - expresiile barbatului care se da batut de rutina si se impaca cu ea luand-o ca atare). Impacarea cu situatia nu duce la armonie relationala decat pe structura intereselor comune. Se uita ceea  ce cautau in casatorie pana apare miracolul indragostirii si o iau de la capat. Mie imi spune acesta situatie generala ca relatia barbat femeie este una INTIMA nu sociala. Asta din punctul meu de vedere ar insemna ca in afara celor doi nu trebuie altcineva sa stie casatoria sau comuniunea lor in dragoste, sa 'nu-si bage nasul unde nu le fierbe oala". Astfel relatia celor doi nu va fi supusa presiunilor exterioare ale rutinei cunoscute prin anturajul lor si  in final sa se supuna ei. "Samanta lumii' este vident pentru mine relatia dintre un barbat si o femeie multiplicata. Relatia traditionala si oficiala este conceptualizata si oficializata drept casatorie si familie. Nu insist asupra acestui concept in care femeia are statut de "marfa cumparata ca dota" ( dupa ce ca e cumparata parintii platesc  marfa sa scape de ea ), are statut de masina de spalat, cusut , gatit si papusa sexuala la comanda, etc; are statut de subordonat si inferioritate (fara barbat oficial este marginalizata ca statut social in bun comun care da dreptul oricarui techea berchea s-o abuzeze psihologic si fizic). Ve-ti spune ca este depasit acest concept dar el s-a rafinat si ascuns sub formele ipocrite ale libertinajului si democratiei egalitarismului fara egalitate. Nici nu exista faptic egalitate, ci doar congruenta sau diferenta functionala. Acceptarea diferentelor nu conduce obligatoriu la respectarea lor, fapt evidentiat de continua lupta a femei pentru emancipare si drepturi egale. Egale sunt inainte de casatorie ca dupa se schimba situatia. Diferentele functionale sunt calificate traditional ca importante (ale barbatului) si mai putin importante (ale femeii) si acesta calificare automata si inconstienta a importantei conduce la conflict si lipsa respectului cuvenit lor in reciprocitate. Violenta femeii de factura psihologica a atins cote de neimaginat si este dovada evidenta a nerealizarii ei depline in existenta sociala. Exploatarea calitatilor femeii in sistemele economice ale companiilor, care aparent le da "putere" si "drepturi" egale, este doar folosirea aspiratiilor ei pentru profitul barbatilor si indepartarea lor de adevarata implinire  a feminitatii. La locul de munca este temuta sau  ascultata  interesat, dar in afara lui, vechea metehna  a premeditarii inferioritatii ei se activeaza. Toate aceste a sunt rutine comportamentale ale relatiei dintre barbat si femeie de folosire reciproca. .(Nu reiau cum foloseste femeia barbatul speculand maiastra complexele  si neimplinirile lui sexuale, manipulandu-l din culisele psihologiei masculine, avand grija sa i le amplifice transformandu-l periodic  in catelus sau contributor al nevoilor ei sociale).  Aspiratiile firesti si naturale ale barbatului si femeii sunt cele ale implinirii in relatie, in dragoste. Implinrea in dragoste conduce la libertate in relatie, la iubire. Dar fara intelegerea faptului ca targhetul este si mijlocul, ca scopul nu scuza mijloacele ci ca este chiar mijlocul, ca practicarea iubirii insemna intimitate si delicatete, intelegerea sinceritatii si respectarea ei, observarea diferentelor si aprecierea lor, inseamna dinamica mentala si intensitate emotionala, insemna a trai, ne vom risipi energia in confruntari fatise sau ascunse la nesfarsit. O doamana imi impartasea durerea pierderii sotului si am intrebat-o de ce sufera, doar a invins, cel mai inteligent cedeaza primul! Apreciem doar ce am pierdut , cand avem, altceva este valoros. ("rau cu rau , dar mai rau fara rau").  Domnii vaduviti de doamne se plang la fel si-i intreb de cate ori au jignit ceea ce jelesc ca pierdere, ce gandesc despre femei fara sa se indoiasca de gandirea lor! Dragostea nu functioneaza cu de-a sila, conflictele sunt mediul silei. Dragostea este "pace intre dobitoace" cum spun copiii. Cred ca aceste descrieri ale consideratiilor exterioare care domina stiinta sociala ne releva ca identificarea este ignoranta. Una dintre identificarile automate si  nexplorate crezand ca stim ce este, este identificarea cu constiinta. Astfel constiinta este intunericul din propria cunpastere. Vorbim despre constiinta si ii dam tot felul de modelari conceptuale, constiinta religioasa, comunista, capitalista, morala, etc. O definim si ingradim conceptual functie de interese, tocmai pentru ca nu intelegem. Definim ca sa ne simtim in siguranta in fata necunoscutului. Se pare ca identificarea este blestemul nostru ignorat. Ideea de identitate si rutina ei identificarea, este cea mai periculoasa pentru ca ne ascunde fara sa releve, chiar faptul ideii, miscarea, actinuea ei. Daca eu ma  identific cu inteligenta si ma consider cel mai destept inteligent, voi percepe doar prostie in circumstantele existentiale si ma voi enerva la un moment dat, nu sunt suficient de destept sa nu ma supere prostia,. Inteligenta ramane pentru mine ceea ce ignor si habar nu am ce este pentru ca nu se afla in perceptie. In acest caz voi stabili criterii dupa care voi clasifica oamenii dupa diferite grade de inteligenta sau prostie. Coeficientii de inteligenta stabiliti ignora faptul ca sunt si de prostie.( asta ramane in begraund ca sa nu sifoneze orgoliile celor cu coeficienti  mari).Ne laudam cu coeficientul de inteligenta si ascundem doza de prostie relevat de coeficient si oricat de marunta ar fi, functioneaza. ("buturuga mica rastoarna carul mare si  murfismul are dreptate cand spune ca fiecare evolueaza pana atinge limita propriei incompetente ingnorate ). Acesta schema de clasificare a inteligentei este generata de ignorarea ei; ignoranta considera ca opus al inteligentei, prostia.  Dar inteligenta nu are opus, este o intregime de sine statatoare. Nu se lupta cu opusurile ignorarii ei, desteptaciunea (smecheria speculativa) si prostia (naivitatea credulitatii). Este o evidenta relevata de tot ce exista in perceptia umana asa cum exista. Domeniul descriptiv al speculatiilor noastre intelectuale despre cum totul este, nu este domeniul inteligentei. Cunoasterea nostra este praful din ochii unui copil, dar e bine si asa ca fara praf ne apuca teama de necunoscut, de tot ce nu este denumit si viu. De multe ori mi s-a spus ca eu prin ce scriu nu dau solutii despre ce si cum putem face, ci doar descriu ce facem si ca acesta atitudine nu genereaza o comunitate pentru ca persoanele nu stiu la ce sa se angajeze. Ca daca as afirma cum trebuie si ce trebuie facut in mod sigur multi ar fi de acord si ar actiona prin coroborarea eforturilor lor in edificarea unei societati mai bune pentru copii lor. Raspunsul meu este acelasi , respect oamenii si iubesc libertatea lor, motiv pentru care actiunile lor din interior spre exterior nu trebuiesc speculate prin premeditarea unui bine irelevant lor in constiinta,  dar care sa incante speranta si sa mangaie lenevia mentala. Este prea mult folosita smecheria asta ca sa nu fie deja uzata moral si fizic. Si totusi am sa propun o provocare ,  alta in afara explorarii propriilor fapte necunoscute si propriei constiinte ignorate. Obisnunta identificarii nu are solutie neindentificarea ci identificare cu misterul; suntem mistre intre mistere. Ca sa nu ne speriem ca am fi nimic si trebuie sa devenim ce suntem, adica nimic, sa respectam si orgoliile identificarilor personale sa spunem ca suntem Un(O) Mister(a) intre mistere. Misterul ca identitate implica imposibilitatea premeditarii a ce suntem. Ca sa exploram constiinta prin prisma acestei identitati este firesc sa o activam, amplificam, sa o marim, sa o punem in functiune si  sa o percepem prin manifestarile ei. Explorare insemna a percepe direct cu mintea. Prima perceptie este aceea ca este tacuta; nu vrea nici cum sa ne vorbeasca si e tare incapatanata in tacerea ei. A doua perceptie este ca nu are nume si se refera la ea insasi cand o face in sinele sau  cu, Sunt, intr-o emisie fina , delicata si smerita, emotionata de parca si-ar cere scuze ca este. Nu poti scoate alte cuvinte de la ea; nu se atodescrie, tace. Dar in aceasta tacere exista ceva, o radiatie, o intensitate in tacere. A amplifica intensitatea aceea se poate prin rezonanta, prin propria tacere. Intensitatea tacerii noastre si intensitatea tacerii constiintei prin fenomenul rezonantei se aplifica reciproc si astfel poate intensitatea amplificata sa releve continutul ei nonformal, nondescriptiv, impersonal. Aceasta intensitate  are o sursa in ea insasi, Aceea, este prima si este cea care este, inima sau centrul viu al intensitatii, inteligenta ei radianta. Magnetismul Aceleia este incomensurabil, patrunde orice radiatia sa. Intensitatea tacuta o percepem ca substantialitate nonformala si mediul natural al izvorului ei . Pierzandu-mi tacerea descriind, am pierdut si rezonanta cu tacerea constiintei si s-a sfarsit si explorarea. Exaltarea perceptiilor este direct proprortionala cu rezonanta pe care suntem capabili sa o stabilim. Important este ca putem rezona. Banuiesc ca functie de nivelul rezonantei stabilite, deschiderea perceptie limitate de zidul memoriei descrierilor si interpretarilor istorice sau tot ceea ce este denumit, ne releva miracolul fara sfarsit al lui a fi. Este de la sine inteles ca atunci cand descriem,  pierdem comuniunea cu faptul, sau cunoastrea directa. Nu este bine sa ne amagim cum ca noi stim deja pentru ca faptul este dinamic si inoitor in sine iar noi ramanem doar cu amintirea lui; amintirea a unui fapt care a murit pentru noi ; amintirile sunt moarte pe cand faptul este viu, Dinamica transformarilor viului este de neurmarit cu intelectul se poate doar trai prin comuniune. Continuitatea comuniunii este darul gratiei divine, nu este un premiu sau o diploma de buna purtare care sa privilegieze pe cineva. Comuniunea este atemporala "dincolo de timp si spatiu".Suntem sau nu suntem in ea acum. Nu cred ca nu suntem.