inchipuirea

Este cunoscut conceptul de verb substantivat. Verbul este actiune, miscare cu un rezultat obiectiv.
Rezultatul miscarii verbului  este substantiv, nume care contine in el miscarea si rezultatul ei, verbul substantivat.Cel mai cunoscut si folosit verb substantivat este "eu" . Prin folosirea repetata a unui cuvant ajungem sa-i uitam semnificatia si continutul miscarii. "Eu" este verbul substantivat al miscarii gandirii ca totalitae si plenitudine. Se spune "iute ca gandul", de fapt simultan cu el.Gandul nu se misca, se misca doar atentia sau energia si activeaza vibratiile sau miscarea gandului. Cand "va ganditi " la Soare , Soarele este acolo simultan cu gandul vostru; ceea ce s-a miscat este atentia sau energia totala a fiintei in plenitudinea  formelor exprimate ale gandirii si concretului sau. Soarele ca verb substantivat are miscarea sa interioara dar el nu se misca decat prin raportarea la un cotext mai mare al plenutudinii gandirii odata cu ea. Soarele este miscarea interioara a unui context mai mare numit Galazie si asa mai departe. Deci identificarea miscarilor implica rapoarte si comparatii, reperele ei. atunci Cand spunem eu spunem de fapt gandirea ca proces total, intreg, nefragmentat ca miscare interiora. In gandire se manifesta cunoasterea, dar cunoasterea la randul ei este o miscare interioara in gandirea totala. Gandirea totala, intregimea gandirii nu este un lucru sau o suma de lucruri, ci un proces curgator si de sine statator in inoirea sa, sau dinamica sa armonica coeziva si omogena. O ultima si definitiva gandire care sa excluda orice alta posibila  este un concept fals din moment ce gandirea este in continua evolutie sau miscare incluzand si gandurile despre gandire mereu noi care imbogatesc continutul si manifestarile ei cu fiecare implinire a miscarii sale.Putem spune ca este un perpetuum mobile mereu altul decat a fost. Procesul sau nu necesita efort sau energie exterioara lui  din moment ce are prorpia energie  interioara procesului. Este o afirmatie care spune 'totul este miscare, totul este sirit" dar acest 'totul' nu este o expresie a sumei ci o caliate a miscarii fara miscare adica a miscarii plenitudinii si inexistenta unui reper exterior, sau observator al ei din moment ce plenitudine implica a contine orice reper. Miscarea plenitudinii nu este perceputa pentru ca contine orice posibil observator al ei dar asta nu insemna ca nu exista, este doar necunoscuta dar nu incognoscibila din moment ce vorbim despre ea. Este o altfel de miscare decat cele conceptualizate si teoretizate de noi prin stabilirea reperelor si calitatilor lor. O putem intui ca o miscare simultana cu ea insasi, nefragmentabila in observator si miscare observata ca atare ramane necunoscuta dar prezenta si simultana cu noi insine ca observatori si ne contine, miscarea ei interioara a observatorului si miscarilor observate sunt continute ei. Intuitia spirituala , cunoastere prin comuniune, ne confirma ca dorinta de a cunoste pe sine sau acesta miscare fara repere exterioare ei deci miscare fara miscare prezenta dar imperceptibila care creeaza universul ca totalitate perceputa, imparte gandirea in doua , observatorul si miscarea observata sau rezultatul substantivat al miscarii, fara sa poata vreodata cunoaste micarea creatoare care contine ambele elemente si se exprima prin amandoua. Unitatea sau comuniunea observatorului cu observatia reflectandu-se reciproc ca parti ale aceleiasi miscari face imposibila afirmatii definitive referitoare la "despre cum este". Astfel cunoasterea descriptiva "despre cum orice este" , este relativa, superficiala si in circumstante restranse spatio-temporale functionala.

Aceasta evidenta este expresia libertatii siritului creator, a esentei sale. Omul ca expresie a totalitatii gandirii si cunoasterii universale mereu inoitoare (Eu) nu isi poate pierde libertatea, esenta sa (Sunt). Acum sa revedem starea mentala si sufletesca (fiziologica) in care ne aflam blocati ca pe o substantivare a cunoasterii blocate intr-o expresie statica. Eu a ajuns o idee fixa (un centru fix) si nu mai are semnificatia miscarii gandirii (un centru fluid, locul in care ceva de un anumit fel se transforma in un alt fel al aceluiasi ceva) si miscarea interioara a acestui centru fix este cunoastrea psihologica despre cum sunterm (care nu este si faptul), fixa si ea prin standardizarea comportamentului psihologic in cele 4 categorii cunoscute rigide si ele desi interschimbabile. Cum puteam ajunge sa avem aceste senzatii de nemultumire si neputinta, inutilitate si nedenmitate altfel ? Desi fugim de aceste senzatii in munca si activitati exterioare, in satisfactii si exaltari, oriunde fugim si orice pozitie sociala atingem "le luam cu noi ' sau ne luam cu noi. Orice mica pauza in concentrarea efortului si activitate ne scote pe nas aceste senzatii. Exaltarile si satisfactiile dispar si aceleasi simtaminte ne trag de maneca. Simtamantu conditionarii si pierderii libertatii nu poate fi sters de libertinaj si nonconformism, revoltele surde prin glas cand te astepti mai putin, fie individual in urlete de nervi nemotivate conjunctural, fie colectiv in revolte populare pe temirice motive. Acesta situatie  este miscarea interioara a inchipuirii; ne- am inchipuit altfel de cum suntem. Efortul de a deveni asa cum ne-am inchipuit este inutil si certifica sentimentul inutilitatii eforturilor noastre de a deveni ceea ce nu suntem, mult manipulatul control.. Eu Sunt; Eu nu fac sa fiu!Sunt Fiul plenitudinii nu fac Fiul ei. Acesta constienta nu este o identificare, o fixare spatio-temporala ci dezlegarea de gardul inchipuit, de orgoliul inchipuirii. M-am exprimat ca unul din cei aflati in interiorul gardului pentru ca este usor sa vorbesti din tribuna si sa dai lectii cum se da gol dar in teren este altceva. Fara trairea experientei inchipuirii psihologce, smerenia este un teatru, compasiunea, mila. Din interior observ cum un individ uman afla cine este fara sa traiasca ce este, un orgoliu grotesc se arata in comportamentul sau. El brusc devine cel fata de care universul sau dumnezeu are o relatie privigiliata, i se da si i se face toate poftele, toate dorintele de catre cei care sunt fara univers sau dumnezeu, cei care nu sunt universul sau dumnezeu. Cand traiesti ceea ce esti si nu inchipuirea de a fi, toti oamenii sunt, doar responsabilitatea te motiveaza si nu placerea. Fara responsabilitate nu se manifesta blandetea, delicatetea si compasiunea in fata inchipurilor individuale sau colective, in fata durerii si suferintei generate de inchipuiri. Fara responsabilitate ca har si dar pe care ti-l dai singur doar strigatul plansului de mila se aude.Compatimim pe ceilalti din speranta ca noi insine sa fim compatitmiti pentru situatia in care ne aflam, dar, acest tertip nu da roadele asteptate, doar responsabilitatea pune capat asteptarilor si cautarilor fara sfarsit. Goana dupa experiente extrem nu este altveca decat fuga de viata din teama de viata, de inoire de miraculos.Altfel spus cand sunt nu mai caut sa fiu; nu mai inchipui  metode de a ajunge sa fiu." Imparatia Cerurilor" ( libertatea mintii) nu se obtine pentru ca este, constienta ei, comuniunea indestructibila. Aparent percepem ca suntem doi, eu-l nevoii si eu-l livertatii, un batran ciufut si rautacios in frustrile pierderilor si nerealizarilor sale si un tanar aventurier  fara teama, revoltat si libertin, fanatic in idealurile sale, arogant si fara intelegere in fata invinsilor, obsedat de placerile existentei si oferta sa, dar in fapt este doar impresia inchipuirii, impresia fragmentarii mintii de dorinta. Eu relev "efectele dorintei" dar va doresc implinirea tuturor ca sa va eliberati de dominatia ei. Gautama buda a relevat sursa durerii si calea ei sau miscarea sa interiora, "duka". Constiinta este dar cine sa  valoarizeze acesta? Poti sa crezi ca cineva te-a creat, este un tertip de a da vina pe el. El te-a facut si tu nu ai nici o responsabilitate, doar revendicari, dorinte. Paleoantropologia nu te face fericit. In epoca noastra, epoca crestina ideea ghid reper este "eu -vin de la tatal si cu el unul- sunt" Unde este fagmentare, dualiate aici?  Este intregime in expresie concreta si teoretica , expresia eu-lui intreg, Fiul Omului. Ingradit de inchipuri "eu vin de la durere si cu ea una sunt", a-fi-ul durerii. Eu- vin din imensitate si cu ea unul-sunt; asa mi-am recunoscut  mama, a-fi-ul energiei totale.. Fiecare cu sursa sa.  Sinceritatea ne poate salva prin feed-back-ul corect al recunoasterii 'locului  si faptei " .Cunoasterea directa e o simpla recunoastre; nu este o descriere. cand descriem este ca si cum ne-am separa de cunoastere si am vrea sa facem ceva cu ea, sa o folosim. Acesta separare aparenta conduce la confuzie si simtamantul pierderii Fara repere cum sa evoluam in propria constiinta spre locul in care vin si sunt una cu tatal sau sursa a ceea ce este si sunt?  miscarea evolutiva este simultana cu ea insasi si obiectivul ei, este fara timp, transformare..Transformarea este a constiintei si faptele certificarea transformarii sau revenirii acasa, " in casa tatalui" pe care nu amparasit-o niciodata decat in inchipuirea noastra. Renuntam la inchipuiri si traim in inceputul simultan cu sfarsitul, timpulul se sfarseste. Un intreg edificiu avem de recreat,  de cocreat, de creat impreuna edificul societatii umane. Samanta mirabila nu poate fi alta decat iubirea, naturala ca orice alt aspect al naturii, libera in sine si de sine statatoare. Nu cred ca nu exista ca si apa ca si aerul, ca si orice element universal spun eu ingradit de ceea ce imi inchipui sa sunt. Cred ca este apa si aerul sufletului nostru , complexul simtamintelor noastre, adevarul si puterea eu-lui nostru. Radiatia iubirii nu are oponent si incalzeste intreg universul vietii in libertatea sa.Cand suntem indragostiti cum ne comportam? Putem face din acel comportament , adevarul comportamentului uman neconditionat de circumstante? Raspuns doar faptele fiecaruia dau. Greselile recunoscute si corectate prin penitenta de a nu le repeta (foarte grea penitenta de realizat) este contributia individuala la insanatosirea mintii  din inchipuirile colective si recunoasterea ei ca unica si universala. Nu este o "activitate sociala" ci interioara , acolo unde fiecare este decidentul, in propria gandire si constiinta. Nu ne sfiim sa stergem din memorie motivatia minciunii odata recunoscuta, importanta inchipuita careia ii dam chip prin gandirea si faptele noastre. Nu exista metode 'cum' sau indicatii a 'ce' sa iubim, fiecare poate si stie sa fie disponibil adevarului. A iubi este (prim) in fata lui a fi iubit; ordinea nu poate fi incalcata fara a castiga confuzii.Si radiatia iubirii are 'adunarea sa' prin rezonanta cu ea insasi.nu conteaza cantitatea sau "nr. adunarii", nu in numar sta puterea ci in caliatea vibratiei rezonante. Cu cat mai putini cu atat mai valoros; chiar daca esti singur, 'fericirea de a fi singur", radiaza iubirea.Nu exista conditionari si lasam rezonanta sa adune sinceritatea faptei. Daca recunoastem cum pierdem comuniunea in iubire vom evita pierderea. Iubirea nu judeca si nici nu da verdicte despre cum este dar nici nu coexista cu violenta exclusivismului. Adevarul cu adevarul si minciuna cu violenta. Destelenirea campului in care cultivam samanta este cea mai grea si neplacuta activitate dar fasa sa incepem nu va exista sfarsit si cand incepi realizezi ca nu cantitatea destelenita conteaza ci destelenirea insasi, un proces continuu si atemporal de autocorectie in existenta, de evolutie a existentei, al creatiei prin inoire. Creatia creeaza si actiunea acesta o denumim evolutiea creatiei. Ingradit in propriile inchipuiri te simti slab si neajutorat in fata existentei, ceri ajutor, si cum cei asemenea tie au aceleasi cereri nu pot sa dea si ceri celui de sus neinradit. Primesti ajutor pana cand descoperi ca cel care te ajuta nevazut si nestiut de nimeni erai chiar tu insuti prin intentia si aspiratiile tale spre puritate si adevar, prin propria evolutie in constiinta si gandire. Constiinta este lumina mintii si fara ea este bezna, dar nu iutati ca bezna nu insemna lipsa constiintei ci lipsa reflectarii ei in perceptie. Daca ne autoreflectam bezna dispare, dar fara autocorectie dam forma fixa beznei (teama), facem statui sau idoli acolo unde nu's. Iubirea in miscarea ei interioara este unica evolutie creativa, recreativa.