a avea nu este inceputul

Desi aceasta afirmatie este afirmatia unei evidente, in fapte oamenii ignora evidenta. Ne straduim sa avem ca sa facem... Daca nu avem, nu putem face... Nu insemna asta sa pui resursele inaintea actiunii?
 Inaite de a avea este stradania sa avem, iar cand reusim sa obtinem, numai ce am vrut sa facem cu ce obtinem nu facem. Am revazut afirmatiile si povestile personale ale unor v.i.p.-uri la moda in diferite ipostaze ale averii lor. Toti afirmau in faza de 'stradanie" de a avea, cand nu aveau, ca vor sa aiba bani ca sa ajute copii napastuiti de soarta ,  sa poata sa implineasca idealurile umane de libertate si buna stare sub diferite forme. Numai idealuri si scopuri marete. Dar acum sa vedem ce au facut dupa ce "au obtinut",  ridicati pe culmile realizarii sociale de idealurile lor si sustinerea populara. O dominisoara si-a cumparat o ferma si o cladire cu vreo 40 de camere si anexe, un domnisor si-a  montat diamante  nenumarate in cele mai insolite parti ale corpului, alta domnisora isi cheltuia banii ca sa plateasca pictori foarte scumpi sa faca tablouri catelului sau, etc. Niciunul nu mai afirma vreun ideal implinit sau in slujba caruia sa puna puterea banilor obtinuti. Daca ascultam plangaciosii la moda "vai mie si lumii" vom avea surpriza sa auzim maretele lor idealuri pe care nu le pot implini pentru ca nu au resursele necesare, vom auzi cat de bine ar face ei lucrurile daca ar fi in pozitia sociala a altuia (prim ministrru, etc.) ; de regula formularile sunt de genul: "eu nu as permite...";" eu as face...". dar evident ca se insala,  vor face exact ce fac cei aflati in pozitia invidiata. M-am aflat pentru scurt timp din fericire intr-o pozitie invidiata si colegii de genul "ve-ti avea o scama" ma informau despre barfele si acuzele celorlalti vis a vis de prestatia mea in acea pozitie. Presat de acest gen de situatii sa acord atentie acestor comportamente  realizam ca ai mei colegi ma considerau stupid pentru ca daca as fi vrut sa fac ceea ce ma acuzau ca fac as fi facut in asa fel incat niciunul nu ar fi banuit ca fac pentru ca ceea ce facusem  si ar fi putut fi  condamnat de ei nu imi reprosa nimeni. Analizand suma acuzelor la un moment dat am realizat ca erau nascute din urmatoarea logica: daca eu as fi in locul lui as fi prost sa nu fac aia sau alta (de regula sa speculez situatia in favoarea intereselor meschine sexuale si economice), da ce, ala e mai prost ca mine? Mi-am dat seama ca imi puneau in carca ce ar face ei daca ar fi in pozitia mea. Magariile coruptiei sexuale si economice prin abuz de forta erau tot ce imaginatia lor imi puneau in carca. Am realizat ca nu este un mediu de colaborare si coroborare a eforturilor in directia comunitatii respective pentru ca dincolo de teatrul politetelor formale si linguselilor meschine adevarul mediului relational era reflectat de aceasta imagine "a profita cine poate cat mai mult la locul lui". Eu avand un loc privilegiat evident puteam profita mai mult decat toti ceilalti si 'ceilalti' nu puteau concepe ca nu o fac daca ei asta fac si ar face in orice pozitie s-ar afla; adica a profita fara scrupule. Morala este "bata" cu care ciomagim pe ceilalti si ne aparam propria imoralitate conceptuala. A moraliza este la moda pentru ca la moda este sa ne ascundem imoralitatea. Un om "moral" inca nu este om.Vreau sa relev ca orice idee si atitudinea sa comportamentala este un instrument, dar ca relevant este cum si ce facem cu el. Evident este ca inainte de a avea este a fi. In a fi nu conteaza instrumentul(a avea) ci faptele in care folosim instrumentul. Nu armele omoara, nu averea omoara ci sustine faptele. Cineva foarte inteligent de altfel facea afirmatia ca "tot ce avem este gandirea". Asa este, dar ce facem cu ea? Ca sa avem implica in ordinea tehnologica a universului a fi; in acesta ordine ca sa avem gandirea mai intai suntem gandirea. Percepem acesta ordine si relevarea ei si daca percepem asta suntem gandirea constienti de asta? Gandire concretizata este si un covrig, suntem covrigul? Gandire concretizata este si o bomba atomica , suntem si bomba? Gandire concretizata este si arderea pe rug, suntem rugul arzand si pe el cel care arde? Evidentele spun ca nu! "Nimeni" nu se vede asa! Ca urmare, concluzia acestei evidente a perceptiei ne releva faptul ca ori nu avem gandirea din moment ce nu suntem gandirea, ori gandirea  este inconstienta de ea insasi ca ceea ce este. Am perceput acum neintelegerea faptului ca "mai intai ca sa avem ceva trebuie in ordine sa fim acel ceva". Sa dau un exemplu: eu nu puteam sa am privilegiile abuzului de putere sau deciziei asupra mijloacelor comunitatii respective daca mai inainte nu eram "presedintele consiliului de administratie si director general"; mai inati am fost si dupa aia am avut mijloacele la dispozitie.Nu poti sa nu ai daca mai intai nu esti somer, homles, cersator , parasit de lume, jefuit de prieteni, etc. Orice privilegiu sau necaz se naste din pozitia ta in comunitate, ce esti pentru ea. Mai intai acceptam sau ni se impune o 'pozitie' in comunitate demascata de atributul asociat fiintei tale in constiinta inconjuratorului tau.  Dar in ordine, inainte oricarei pozitii asociate,  este fiinta ta.In fiinta ta poti accepta sau refuza orice pozitie oferita de circumstante, dar poti in libertatea ei sa-ti oferi tu insuti o pozitie. Cand pozitia oferita de tine insuti este afirmata automat intra in conflict cu pozitiile oferite de circumstantele formale. Se va spune ca esti un aiurit si un nebun care se crede altceva decat este, un schizofrenic cu dubla personalitate, una inchipuita de el si alta in constiinta mediului sau social rigid si lipsit de imaginatie pentru ca oferta mediului este fixa si standardizata. Nu este intelept sa-ti afirmi pozitia pe care ti-o oferi singur si care pentru tine functioneaza pentru ca nu se vede functionarea ei, dar este intelept sa o faptuiesti. Faptele sunt tacute nu se impun mediului psihologic prin conflicte si izbanzi ci ele sunt inaite de a fi in constiinta trezita vis a vis de pozitia pe care ti-ai oferit-o singur in libertatea constiintei tale, refuzand standardul rigid si orice standardizare a constiintei atributive, asociative. Fluiditatea si puterea  pozitiei pe care ti-o oferi sta in calitatea sa. Exista o standardizare si in planul costiintei autoatribuite, initiat sau orb, elevat sau ordinar, liber sau sclav, etc. A evita si autostandardizarea nu este usor. Autostandardizarea (ingradirea) este sursa standardelor sociale pe care le diversificam  si suportam aparent fara sa vrem. Autostandardizarea reflectata in standardizarea sociala a pozitiilor in constiinta, apartine gandirii. Gandirea inconstienta de sine se autostandardizeaza, creeaza o structura rigida pentru ca rigiditatea "ii pare" eterna, imuabila, stabila, creeaza "o statuie" care crede ca o reprezinta si este peste timp, deasupra timpului si efemerului. astfel. Evident asupra 'statuii " se declanseaza toate fortele de uzura naturale. Oare de ce? De ce fortele naturii actioneaza demolator la adresa oricaror statui sau structuri rigide menite sa le "sfideze"   Evident ca doar miciuna are piciore scurte, o minciuna solicita mereu efort pentru a o sustine, altfel dispare in timp ce adevarul nu are nevoie de sustinere si nici de opozitie, este o evidenta de sine statatoare, fluida si inoitoare. Adevarul" nu are opozitie", de ex. nimeni si nici vreo constiinta nu se opune vietii si iubirii, abundentei si libertatii. Dar ce se intampla cand gandirea "se trezeste' constienta de sine?. Cum se comporta ea? Care este actiunea ei? Mai face statui?Acesta statuie a trecutului este cunoscuta de toata lumea chiar daca o ignora, se denumeste pe sine "eu". Nici un fel forma de eu (structuri idei despre sine) nu accepta uzura sau atacul asupra sa si se apara cu indarjire desi evident este ca nici unul nu reuseste in acest razboi . Toate atributele impuse sau autoasumate sunt demolate la modul individual dar in colectivitati persista la nivele subtile (imagine copie din minte neschimbatoare) si se autoregenereaza prin succesiuni si mosteniri. Un campion mondial pierde titlul dar vine altul si cucereste atributul. Nevoia de autoconfirmare a existentei si conservarii ei este atat de puternica incat mereu apar noi atribute statistice de individualizare, "cel mai mare campion, etc"  Sa vedem, ce facem noi daca aflam ca suntem ceea ce gandim, ca suntem gandirea? Sau ca daca vrem sa avem, mai intai trebuie sa fim ce gandim, lucrul gandit.  Ehei , parca amutim! Firesc, pentru ca nu-mi convine sa fiu un lucru, nici sa devin. Gandirea vrea sa fie fiinta nu lucru, o fiinta eterna si imanenta , deasupra timpului si efemeritatii. Daca pana in acel moment gandirea era sigura si ferma pe cunoastrea sa de sine (ideea), isi recunoaste in idee parazitul totalitatii sale.Gandirea inceteaza sa se autostandardizeze in idei stricte si rigide despre sine, existenta sa devine necunoscuta si miraculoasa in acelasi timp. Instrumentele gandirii sunt ideile si pana la un moment dat, gandirea este aservita si sclava lor ca o mama sclava copilului ei. Ideile in ocultism au fost denumite "zei" si pe buna dreptate, dar zeii au si ei mama lor, seful lor, domnul zeilor, dirijorul concertului lor care, evident ca nu este o alta idee pentru ca ar intra in conflict cu toate ideile si ar fi statuia pe care celelalte idei o vor demola. Ce nu este o idee? Nu este o idee dar poate deveni idee cand este aservit ideii??? Cand devine idee amintirea a ceea ce a fost este calvarul sau, sursa tuturor regretelor si nemultumirilor, disperarilor si sperantelor, zbateriilor in cusca ideii. Gandirea Eu "descopera" pe Sunt, se intregeste, lutul eu primeste viata. "Sunt" nu este instrument si "eu" devine fapta sa. Dar fapta lui Sunt nu poate fi "instrument",  (din grau iese grau nu altceva ca natura si forma), mirabila samanta .  In fata acestui paradox  intelegenmca doar atitudinea nostra in fata existentei in diversitatea sa miraculoasa prin unicitate este greseala,  care prin repetitie poate fi denumita pacat. Atitudinea ca manifestare este relatie, relatia cu noi insine si ceilalti genereaza o structura sociala de o factura sau alta. Relatia conceputa se numeste premeditare, premeditarea sunteaza comunicarea, ne izoleaza de circulatia informatiilor vii ale lui Sunt si ne proiecteaza in marasmul conflictelor instrumentale ale ideilor duale cu aceeasi forta si directie dar de sens opus. Locul in care fortele ideilor opuse formal sunt in echilibru este perceput ca locul in care nu exista dialog interior, locul "tacerii din minte", locul perceptiei clare sau clritatii interioare, sau locul in care inteligenta lui Sunt poate fi auzita desi este tacuta, Este o altfel de auzire si emanatie auzita in care esti unul cu ceea ce auzi.este probabil ceea ce se  numeste cunoastere prin comuniune, fara cuvinte sau directa. Orizontul perceptiei se deschide  zidul cunoasterii este spulberat si o "noutate" se naste. Spun noutate pentru ca nu poate fi comparata si descrisa neavand cu ce, este noutate, neasemanatoare cu tot ce a fost, fara opozitie in memoria noastra. Dar vigilenta este necesara pentru a nu confunda noutatea cu "aha , asta e aia!", adica pentru a nu interpreta noutatea prin prisma cunoscutului trecut reducand-o la el.Se spune ca  nu te poti lupta cu prostul pentru ca te reduce la experienta si te bate cu ea. Evident ca lupta cu prostia este inutila. In acest moment imi amintesc povestea unui invatator, la care venise un titrat cu multe diplome acumulate ca dovada a inteligentei sale, ca sa-i releve intelepciunea. Fiind de acord cu cererea,  invatatorul ii aplica cate o lovitura in cap cu un bat de cate ori invatacelul deschidea gura sa explice faptele sale si ale invatatorului. "Aha! asta este aia si aha de aia trebuie  ca sa...", erau expresiile sale care-l cadoriseau cu multe cucuie. Revoltat de faptul ca nu a avenit sa incaseze bataie ci sa invete intelepciunea  si exprimand revolta sa invatatorului a reusit sa mai incasexe cateva cucuie. In final dupa 25 de ani de convietuire in care invatatorul nu l-a invatat ceva, doar ii aplica 'corectii" pe post de cucuie si l-a muncit din greu, invatacelul a fost chemat si intrebat daca mai trebuie sa continue pentru ca din punctul de vedre al invatatorului nu mai avea ce sa-l invete.Tanarul maturizzat prin faptele sale tacute a multumit si l-a rugat sa-l lase sa mai ramana 25 de ani. Cat de superficiali si grabiti suntem, vrem totul acum fara sa-l vedem. Daca in Sunt nu exista timp ,eu-l este timpul, el  poate fi frumos sau mizerabil in finctie de "rabdare si impecabilitate". Impecabilitatea timpului nu este "morala sau moralizatoare", este doar 'nerisipire", a nu risipi timpul cu inutilitatile importantei de sine si controlului celorlalti , al trai cu blandete si eleganta, inspirat de Sunt eu si Eu sunt, fapte si feed-back-ul lor, ce esti faci si ce faci esti. Procesul reflectarii autocorective al judecatii de apoi numai fiecare il poate face daca nu se condamna singur  Daca nu il face individul va fi corectat de ceilalti, nu poate ramane mort in viata. Cand nu mai refuzam autocorectia faptelor (nu a ideilor neschimbatoare si aceleasi ), corectia din exterior nu mai este necesara, puscaria si condamnarile nu mai sunt obligatorii. Invatatorul cu batul si loviturile lui sunt individual suferinta si durerea, sunt-ul fiecaruia, daca in locul revoltei si justificarilor infantile a faptelor nostre, le auzim mesajul si intreprindem penitentele corective libertatea ne asteapta ca sa nu mai asteptam vreodata. Sunt nu are ce corecta este corectorul eu-lui faptelor sale de acum, simultane cu el, fara sa piarda vremea cu repararea trecutului care nu mai este decat amintirea consecintelor lipsei de dinamica a autocorectiei. Avem senzatii, dar suntem senzatiile? Iata o explorare care ne asteapta; daca suntem, cum mai  explicam  invinovatirea, rutina noastra cea de toate zilele??