cel care ma respira

Respiratia are doi timpi; primul inspiratia al doilea expiratia.

Este cunoscut ca nr. de inspiratii-expiratii este o constanta a vietuitoarelor pe pamant. Cine are o respiratie mai agitata consuma mai rapid acest potential si viceversa. Studiind frecventa acestui proces putem percepe raportul constant  de 1/4 cu nr batailor de inima; astfel  intre bataile inimii si respiratie este un raport direct proportional si se regleza reciproc ritmicitatea.. Maestrii zen cultivau 'respiratia zen' o respiratie in care timpul celor doua etape ale procesului putea ajunge si pana la 5 min. sau mai mult. O respiratie in care primul pas era lent si cat mai complet corporal vorbind si cel de-al doilea cat mai dinamic ca timp dar complet ca manifestare. Am auzit expresia ciudata aparent de "cel care ma respira". Daca acesta expresie o punem in gura constiintei personale infasurata in cunoastrea noastra despre noi insine, cunoastrea numita psiholigica, nu intelegem mare lucru pentru ca persoana personalizeaza si va spune: cum dracu', eu respir!, cine sa ma respire? Dar daca acesta expresie o punem in gura unei constiinte elevate sau coplete, numita de noi constiinta lui Dumnezeu sau a Vietii, intelegem ca Viata spune "cel care ma respira" cu referire directa la om, sau fiul, cel unit cu ea. Omul care respira viata este cel viu. Persoana conform stiintei sale respira aer, sau oxigen, sau un amestec de gaze, sau azot, etc. Dar aceste gaze sunt o stare de agregare a materiei! Materia o consideram "inerta" in cunoasterea noastra, nu isi poate modifica forma fara o actiune exterioara ei decat in sensul descompunerii sau degradarii ei, in urma interactiunii dintre diferitele sale stari de manifestare, proces numit uzura. Oare arerul respirat este vehicolul  altor calitati, altele decat cele numite materiale, un vehicol a ceva ce este denumit viu care are constiinta de sine? Maestrii  vietii din toate culturile vorbeau de prana, mana, globule de vitalitate, ca despre viata aerului si indica sursa lor  soarele, explica starea de vitalitae si entuziasm crescuta in zilele insorite in relatie directa cu fluxul sporit al acestora. Ei percepeau acesta existenta si o descriau. Creierul se hraneste si proceseaza aceata energie solara Daca privim aspectul corporal al acestei realitati a perceptiei intelegem de ce li s-a dat denumirea de globule de vitalitate. Intrebarea mea este daca sunt si constiente de sine ca sa ne numeasca "cel care ma respira" Privita strict impersonal problema  recunoastem evidenta faptului ca noi suntem constienta oricarei manifestari si corpul acestei relatii constiinta. Deci asa cum soarele emite globulele de vitalitate constiinta noastra emite constienta a ceea ce ele sunt. In noi se intalnesc si intregesc corpul de vitalitate specifica cu constiinta sa specifica.Apoi constienta de sine globula de vitalitae poate sa comunice perceptia sa,"cel care ma respir" este cel viu. Noi respiram si amplificam energia vitala, viata, apoi o expiram constienta de ceea ce ea este. Astfel constiinta intregului se imbogateste si straluceste din ce in ce mai tare. Daca stralucirea excesiva a soarelui poate genera perturbari in existenta planetei, la fel si stralucirea constiintei totale sau initiale poate duce la arderea corporala. Iata ca inteligenta vie a gasit proportia de aur in care viata se opune excesivei condensari a materiei si constiinta excesivei dizolvari a ei. In univers cercetatorii percep direct sau instrumental quasarii ca gigantice maloaxoare ale materiei fie ea stelara sau  gazoase si energia eliberata din acele condensari si concentrari materiale este redata univesrsului ca viata a sa libera si recreativa, care sustine intraga cratie universala. Dar acest proces nu este distructiv cum am percepe la prima vedere, pentru ca nu percepem si ratiunea procesului de a nu lasa energia sa  implozeze la nesfarsit. Asemanator desi complet diferit Constiinta nu lasa ca procesul de disolutie in energie a materiei care ar duce la disparitia oricarei forme perceptibile sa fie distructiv (asa numita devenire de nimic care are drept consecinta parasirea corpului biologic de constiinta sa relativa si disolutia lui). Noi am interpretat gresit exprimarile trecute referitoare la sursa existentei, NIMICUL, (suntem nimic) si dorim sa ajungem nimic ca sa scapam de suferinta. Dupa cum bunul simt releva dar si cercetatorii universului descopera, nu exista nimic si ca ceea ce numeam vid cosmic se releva a fi energie in stare pura sau in forme subtile imperceptibile ochiului sau instrumentelor pana la un moment dat si a numit-o energeie "neagra" ca sa sperie copii. Aici desigur ca denumirea are semnificatia de "de neperceput" pentru ca atunci cand nu percepem vedem "negru" inaintea ochilor. Dar acest "negru nu este nimic si nici inert, contine ceva, ceva indescriptibil din moment ce nu-l percepem, dar este acolo. Ca a fost denumit incognoscibil sau sublim este mai putin relevant pentru ca denumirea implica sensibilitastea perceptorului, daca a fost perceput cu mintea este firesc sa-i spunem incognoscibil; perceput cu sentimentul este firesc sa-l numim sublim, dar ambele ambele denumiri sunt doar calitati percepute ale faptului existential care percepe. Sunt mai putin interesat de cum este sau ce face universul dintr-un sentiment de discretie si bun simt ci sunt mai interesat de ceea ce el ne ofera si comunica sau daruieste, pentru ca orice dar calcat in picioare este un afront la adresa vietii sale de aceea nu ii spun universului cum este, ci reflect darul sau il intorc imbogatit cu constiinta si experienta lui individuala. Se afirma ca noi traim in perceptie si ca fiecare interpretam sau catalogam perceptia si astfel ne determinam propria existenta si evenimentele ei. Foarte putini sunt constienti ca de felul cum interpreteaza sau gandeste existenta sa, perceptia sa, sau prezentul sau, providenta altfel spus, ( noi spunem ca a fost providential ceva in momentul unei schimbari in perceptie si existenta in favoarea noastra), isi modeleaza si planifica evenimentele existentei sale.( daca arunci pietre,peste pietre vei da, pietre vei primi) De aceea evenimentele sunt catalogate ca incomprehensibile. Cand simti, intelegi, pricepi si vezi asta, prima reactie este sa nu mai interpretezi sau sa nu mai judeci, sa te ambtii sa-ti mai dai cu parerea despre cum este si ce este. Daca urmariti atent dreptul pe care fiecare si-l apara si este consemnat cutumic, este dreptul la opinie, la parere, la credinta.  Da, are dreptul fiecare sa-si modeleze existenta dupa cum doreste. Dar nu are dreptul sa modeleze existenta celorlalti. Ori opiniile si parerile sunt concentrate si concerteaza spre a modela existenta celorlalti in favoarea ta. Acest sens este iluzoriu si distructiv pentru cel care-l practica (v-o spune Stan Patitul) si orice justificare cu binele celorlalti, cu dorintele marete si altruiste ale binelui celorlalti sunt doar amagiri.  "Iti doresc binele" are conotatia de vreau sa ti-l iau. Oricat bine ti-as dori este inutil din moment ce il ai prin nantura ta nepervertita de interpretari. Nu putem dori decat ceea ce avem fiecare dupa propria sa conceptie si simtaminte, perceptie. Cand doresti, vrei tu acel lucru si implicit insemna ca nu vezi ca-l ai. Este functional sa apreciem ce avem ca acel putin sa creasca prin puterea dragostei noastre. Asta nu este narcisism pentru ca nu se refera la persoana ci la calitatile exprimate, la fapte. De aceea se spune faptele apostolilor nu vorbele sau dorintele lor. Un copil umman cand se naste la nasterea lui participa intregul univers dar si constiinta sa.('ne-a trimis Dumenezeu-plenitudine un copil") Noi nu suntem doar expresia proceselor si interactiunii formelor materiale ci si a proceselor din constiinta, sau suflet cum mai este denumita. Copii facuti din dragoste (suflet) sun mai inteligenti si mai frumosi decat copii facuti la bautura sub impulsul hormonilor (placere) "Cel care ma respira", este intreg in plenitudinea a ceea ce este. Fara dragoste doar pietre si aruncatori de pietre ar fi dar si de lucru mai mult decat este necesar quasarilor ca sa nu se produca asta.