iertarea si uitarea

Sunetul sau radiatia sonora a ceea ce este, este reprezentat static printr-un substantiv. Dar este static ceea ce reprezinta substantivul?

 Evident ca reprezentarea simbolica este statica dar faptul la care se refera este actiune, miscare. Chiar cand rostim aceeasi reprezentare , de ex. "iertarea", emitem  un sunet, iar sunetul este miscare care are directie si amplitudine, frecventa, toate caracteristicile fizico-matematice si chimice pe care le putem reprezenta studiind radiatiile. Deci un sunet emis prin gandire sau rostire este o actiune care are un efect, acesta fiind consecintele produse de sunetul respectiv asupra mediului in care a fost emis. Am remarcat ca sunetul cuvant format dintr-o succesiune  de alte sunete numite litere este o actiune asupra mediului in care este emis. Cuvantul care reprezentare a unei actiuni, ca reflectare a acestei actiuni, contine in simbolistica sa energia actiunii? Adica , actiunea exista; o percep si denumesc; denumirea care am dat-o actiunii perceputa contine energia ei, miscarea insasi? De ex. percep o floare; o denumesc trandafir pentru ca asa am fost invatat ca se numeste; denumirea trandafir contine energia florii respective? Daca da, atunci denumind-o, i-am luat energia florii si am infasurat-o in cuvantul respectiv? Are cuvantul respectiv in el mirosul, culoarea si frumusetea florii? Daca gandesc cuvantul "trandafir" nu simt parfum sau altceva decat eventual in mintea mea apare amintirea unei tufe de trandafiri vazute anterior si imi pot aminti parfumul"de trandafir". Deci sunetul gandit produce amintirea perceptiei generate de concentrarea atentiei asupra faptului reprezentat prin sunetul respectiv. Dar sunetul respectiv are efecte asupra mediului in care este emis, asupra mintii mele cand il gandesc si asupra naturii cand il rostesc. Directia acestuia este evident spre trandafirul amintit, dar actiunea sa asupra plantei respective care este? Acum sa realizam ca ceea ce am denumit sau este denumit si repetam si noi prin invatare de cate ori intram in contact cu faptul, adica reflectam faptul in minte gandind denumirea lui si apoi ii rostim reprezentarea, denumirea,  este in fapt o oglindire a ceea ce este si se reduce la o circulatie a energiei prin suportul material al cuvintelor din exterior sau corp in inteior sau minte prin gandire si apoi inapoi in exterior prin rostire; o miscare a energiei repetitiva avand acelasi sens pe directia circulara. Ceea ce in corp este fapt, in memorie este denumire sau reprezentarea faptului.  De ce procedam asa? Orice actiune are ratinea existentei sale. In cazul explorat care este aceea? Mai observam ca fiecare cuvant rostit este unic prin faptul ca cel care-l rosteste il individualizeaza prin forta sa, sau calitatile sale care fizic se exprima prin vibratia specifica a rostirii individuale. Mai observam ca acelasi fapt este reprezentat diferit prin simboluri lingvistice si culturale ale zonelor respective. Oare acest mod particular de reprezentare locala a aceluiasi fapt are consecinte particulare, diferite, asupra faptului? Observam ca acelasi fapt, este complet diferit ca forma si expresie corporala in diferite locuri, de exemplu am observat deosebiri specifice evidente intre copacii din Moldova si Oltenia, sau Ungaria si Romania, desi erau exact acelasi copac in clasificarile descriptive ale copacilor ca specii, familii, etc. Oare aceasta actiune de reflectare prin denumiri simbolice in limbajele culturale diferite sa aiba acest efect de particularizare, individualizare, modelarea faptelor percepute? Aceasta sa fie ratiunea reflectarii? Ceea ce este, este ceea ce a fost gandit si ceea ce a fost gandit este ceea ce este. Aceata evidenta congruenta nu poate scapa atentiei neselective si impersonale specifica oricarui cercetator. Perceptia exploratoare implica abandonul abordarilor personale, sau detasarea de eu si ceea ce el crede ca este si face; observam lucrurile care se petrec in minte si mediu asa cum sunt ele fara sa le raportam la ce cunoastem sau credem. Cand abordarea personala inceteaza conflictul dintre noi si ceea ce cercetam inceteaza. Lucrurile cercetate ni se releva asa cum sunt ele eliberate de cum ne-ar place noua sa fie. Fara acest conflict, conflictul generat de tendintele de dominatie a perceptiei si mediului perceput prin tendintele de a le subordona sabloanelor acceptate si numite credinte, perceptia se limpezeste. Acest conflict pomenit anterior este bine relevat in povestea Sherezadei care fara a fi obligata sa se conformeze sablonului si pedepsita pentru nonconformism, se releva ca intelepciune si frumusete neasemnatoare, unica si universala in acelasi timp, femeia, mintea sau matricea generatoare de impliniri si pacificare,vindecare. Nu mi-am propus sa demonstrez sau sa clarific ceva anume si cu asta sa rup gura targului ci am exprimat ceea ce acum se intampla si la care sunt martor si exprimarea mea nu este nici pe departe si nici nu poate fi exhaustiva si definitiva dupa cum fiecare isi poate da seama daca a urmarit atent fragmentul incomplet al reflectarilor. Important este ca fiecare sa nu mai ignore propria sa capacitate de reflectare si luminare in constiinta a ceea ce se petrece si este actiune individuala si universala, pentru ca tocmai aceasta capacitate va individualizeaza va scoate din haita, trib sau marasm. Ceea ce ne tine impreuna este tocmai faptul ca suntem singuri si aceasta singuratate este unicitate, miracol. A reflecta propria unicitate insemna a ne imbraca cu propriile haine. Acelasi proces reflectat si luminat in constiinta fiecaruia releva specificitatile unicitatii sale la fel cum chiar daca rostim acelasi cuvant sunetul emis nu este acelasi, poarta amprenta celui care l-a rostit, este unic. "Unicul cuvant este Dumnezeu"(intelege cine poate).  Noi nu putem gandi cuvinte noi, unice formal ca filosofii antichitatii, dar fiecare rostire a noastra este unica. Sunete asa cum exploratorii integrii releva, au mare putere asupra distributiei si formei mediului in care sunt emise. Altfel spus modeleaza materia ca organizare si forma. Aceata reelevare este vestea cea mai buna pentru ca ne aduce aminte ca " fiecare pasare pe limba ei piere".  Acum putem intelege ceea ce parea stupid si fantasmagoric in comportamentul unor oameni numiti 'maestrii" care refuzau sa pronunte cuvinte urate sau condamnatoare la adresa cuiva, chiar si a criminalilor, cautand doar calitatile lor pentru a le exprima.  Noi nu suntem in starea de a controla procesul gandirii dar suntem in stare sa rostim ceea ce alegem sa o facem. A rosti sau fa rost de... . Acum daca revenim la cuvantul iertare, cuvant bine cunoascut si folosit fara continutul sau ca actiune in constiinta, folosit formal fara puterea actiunii, putem intelege ca el nu este o vorba acolo care sa creeze o imagine falsa despre noi ca cei superiori si detasati de micimea celorlalti, sau o falsa imagine de toleranti, ci este o actiune. Amintirea necazurilor pricinuite de ceilalti nu se sterge asa usor, dar spunem ca iertam si asta nu produce efectele dorite; de cate ori ne intalnim cu respectiva persoana care ne-a pricinuit necazuri intra in functiune amintirea necazurilor asociate cu persoana. Neiertarea este o asociere a amintirilor necazurilor ( traire trecuta) cu persoanele prin care s-au manifestat? Dar daca intelegem ca persoanele nu au decat rolul reflectarii propriilor conceptii despre noi si existenta mai putem asocia necazurile cu persoanele? Putem in acest caz sa lucram acolo unde este de corectat, propia viziune si propriile conceptii, propriile credinte (obisnuinta), opinii (dorinta), viziuni (imaginea noastra despre noi insine). Intram intr-un proces de autocuratire si autocorectie care ne dezbraca de hainele trecutului conceptual si viitorului emotional, altfel spus de vina si teama. Desigur ca in acest moment nu avem o alternativa la comportamentul rutinier al vinovatiei care acuza si teama care proiecteaza scenarii neplacute, nedorite in minte, in gandire. De unde vin aceste scenarii "apocaliptice” cu semnificatia  falsa de distrgere planetara si individuala pe cand semnificatia prima  a cuvantului este cea de treansformare? Evident ca ceea ce in amintire sau memoria de lucru este, nu contine modele existentiale ale fericirii si implinirii individuale si colective ci doar esecuri; esecul tineretii, al maturitatii, al batranetii, esecuri care curg dintr-unul in celalalt; daca am esuat in tinerete ne multumim cu maturitatea, si daca am esuat in maturitate ne multumim cu batranetea si daca am esuat in batranete ne multumim cu moartea. Acesta involutie formala ca reprezentari ale complexelor psihologice din ce in ce mai dominante in existenta individului, ascunde un fapt ca actiune care transcede forma. Care este aceasta actiune nerostita sau de care ne temem sa o gandim si  rostim? "Eu mor", actiunea prezenta; spunem ca lumea e muritoare, ca a murit cutare dar nu gandim nici nu spunem "eu mor". Alungam moartea ca reprezentare si eveniment in viitor si viitorul este moartea. Nu putem atinge un viitor fara sa parcurgem pasii care duc acolo. Spunem ca viitorul proiectat si tacut fiind acceptat isi creeaza proprii pasi care sa ne duca acolo, propriul sir de evenimente si activitati care sa ne duca acolo. Acest viitor se afla doar in mintea noastra si este tacut, evitam sa-l privim desi este proiectat (sau adaptat, individualizat proiectul) si acceptat ca atare de fiecare. Noi nu parasim viziunea viitorului acceptat pana nu o descoperim si luminam in propria constiinta. Ceea ce facem dupa acceptare este ca ne straduim sa ne opunem, luptam impotriva. Dar aceasta lupta este ulterioara, o umbra a evenimentelor hotarate prin acceptare, este reactia care sustine actiunea, pe care actiunea se sprijina si isi ia forta. Evident ca asta este o stare hipnotica a mintii si delatorii ca intotdeauna in loc sa auda vor sarii in capatul celalat si vor afirma contrartiul, adica vor spune "ce vrei sa zici ca omul este nemuritor". Nu, nu asta vreau sa spun, ci spun exact ceea ce spun, fara subliminarii si sugestii care nu ar fi decat acelasi lucru sub alta forma. Nemurirea ca concept este reactie la conceptia muritorului, unde vedeti vreo diferenta? Eu spun ceea ce facem, relev faptele si nu dau alte directii, metode sau nevoi. Cei care nu sunt multumiti sau de acord cu relevarile mele in loc sa piarda timpul cu catalogari si combaterea lor, mai folositor le-ar fi sa-si releve faptele singuri si apoi sa spuna daca sunt sau nu de acord cu ele. Iertarea ca actiune este tocmai meditatia asupra propriilor actiuni, fie mentale sau in gandire , emotionale, fie fizice sau in mediu  social si natural, o implozie a mintii in ea insasi. Miracolul este inaintea mintii! Mintea, totalitatea a ceea ce este, fie ea si universala, are o sursa din care se naste si in care se intorce apoi . Este cauza secunda sau Marea Mama Universala, intreaga cunoastere exprimata de sursa sa, matricea nascatoare de dumnezei, nu poate da nastre la altvceva, si contine in ea germenele, sursa prima dincolo de care nu mai exista altceva. Acestei perceptii si intelegeri i s-a dat numele de Mama-Tata in acelasi timp sau "miscare si repaos simultan". Focul pe care Prometeu l-a furat zeilor si dus oamenilor era doar constiinta fiintei lor, Domnul zeilor. Desi termenele reprezentarile si semnificatiile date acestora par inspaimantatoare prin curajul exprimarii lor care poate aduce pedeapsa excomunicarii sau inlantuirii pe stanca unde Vulturul (semnificatia gandirii) iti mananca ficatii (centrala atomica din corp, virilitatea corporala), Nici prometeu nici eu nu ma tem de pedepsele prostilor. Exista lucruri mai rele decat moartea, sau chingiurea corporala si degradarea lui  care constitue specialitatea prostilor; de ex. scalvia, starea de hipnoza si nevoie, dependenta psihologica. De astea nu se teme nimeni!!! "Iertare" are magia curatirii launtrice de orice virusi. Iertati-va sa fiti iertati altfel nu are cine sa va ierte.