umbra istoriei

Este cunoscut că fiecare corp radiază, are o emisie energetică de o anumită factură, care poate fi măsurată ca sarcină electromagnetică sau ca frecvenţă. Se cunoaşte chiar radiaţia corpului negru.

Tot ce este în univers emite radiaţii. Scala acestor radiaţii este practic infinită şi ele sunt în raport armonios şi legic cu toate caracteristicile măsurabile ale corpului sau corpusculului emitent.

Aceste considerente evidente şi evidenţiate de cercetările şi măsuratorile ştiinţifice ne pun în situaţia de a înţelege informaţia astrologică într-o altă lumină. Pentru aceasta nu avem nevoie decât de traducerea ei într-un limbaj actual, confirmat de percepţiile noastre directe.

În astrologie se vorbeşte într-un limbaj semantic, iar simbolurile folosite nu au nici o legătura cu reprezentările lor animalice sau de altă factură.

Casele astrologice, numerotate cu litere romane, de la I la XII, trebuie înţelese ca radiaţii energetice emoţionale şi informaţionale de fond, corespondente unor zone ale corpului uman sau ale altor corpuri, de la cele mai mici până la cele ale complexelor stelare şi planetare. De asemenea, trecând de la zona corpusculilor şi corpurilor în cea a undelor de orice natură, corespondenţele se păstrează.

Fiecare corp sau undă are o casă I iniţiatoare care corespunde sursei sale generatoare şi o casă a XII-a corespunzătoare conştiinţei sale totale sau a informaţiilor sale despre sursa şi existenţa sa. Acest fapt greu de acceptat din cauza celui ce percepe, că fiecare corp sau undă are constienţa existenţei sale, precum şi a funcţiei sale în ansamblul universal, va constitui miracolul descoperirilor mileniului III în modelarea temporală cunoscută şi anume că tot ce ne înconjoară şi tot ceea ce este şi suntem, este dintr-o unică substanţialitate conştientă de sine, inteligenta şi impersonală. Cunoaşterea este aceea care modelează această substanţă în formele şi manifestările cunoscute ca percepţie. Reflectarea formelor create în substanţa din care sunt create contribuie la stabilizarea lor prin coerenţă şi omogenitate. Este un lucru imaginat, gândit şi perceput ca prezenţă obiectivă: edificiul percepţiei o include în universul său, fie că este copac sau robot sau orice om.

Odată ce face parte din acest univers al percepţiei (forma corporală emite energetic şi informaţional în parametrii şi proporţiile proprii sau în coduri de impulsuri modelate), am putea spune metaforic povestea creaţiei şi a existenţei sale funcţionale. Pentru a cunoaşte această poveste, noi trebuie doar să o traducem în limbajul şi simbolistica sa cunoscuta.

Iată că astrologia – ca limbaj de semnificaţii – face această traducere.

Astăzi suntem nevoiţi să traducem traducerea, pentru a o face uşor de înţeles într-un limbaj actual, raţional, inteligibil.

Să dăm un exemplu de traducere: se afirmă în astrologie că astrele predispun şi noi dispunem. Un om cu mult bun-simţ şi rezonabil poate să cadă în plasa de a accepta şi atunci poate aborda fatalist problema, sau, de a o respinge,iar consecinţa finală însemnând nihilism distrugator.

Dacă înţelegem că planetele şi stelele, în general percepute de toată lumea că radiază, au o emisie energetică şi că pentru acestea spaţiul şi viteza nu sunt obstacole ca pentru noi, realizăm că în întreg universul există aceste radiaţii şi interacţionează cu propriile radiaţii individuale, funcţie de poziţia reciprocă a emitentelor, într-o intensitate mai mare sau mai mică. Noi nu percepem aceste radiaţii direct, când privim planetele sau stelele, ci în urma interacţiunii dintre ele şi a reflectării lor de corpuri sau de unde, ca şi CULORI (radiatie reflectata). Spectrul culorilor şi al interferenţelor dintre acestea este practic nelimitat, iar percepţia noastră îl restrânge între alb şi negru în cele 7 culori (ROGVAIV) de bază percepute.

Putem înţelege că ceea ce pecepem este o radiaţie reflectată, nu directă (care este imperceptibilă din punct de vedere conştient, dar pe care o percepem inconştient în limbajul celorlalte simţuri). Am putea fără o mare eroare, să afirmăm că, ceea ce numim senzaţii nu reprezintă altceva decât percepţii ale unor radiaţii directe care interacţionează cu radiaţia fiecăruia într-un anumit fel. Jocul senzaţiilor este jocul interacţiunii diferitelor radiaţii universale.

Catalogarea, clasificarea acestor modalităţi de interacţiune la nivelul radiaţiilor ce depăşesc spectrul vizibil ne-a condus la a afirma că avem mai multe organe de simţ sau organe specializate pentru anumite simţuri. Această întelegere ne pune în situaţia să afirmăm, că tocmai jocul interacţiunilor radiaţiilor din univers cu propria radiaţie ne-a creat (ne-a făcut să avem) senzaţii, care la rândul lor, grupate pe categorii, pe criteriul asemănării şi deosebirii, (rezonantei),  ne-au creat organele de simţ, iar acestea în final corpul mintal, corpul biologic, corpul viu (biologic = bios + logic = viu+lege = în legea vieţii).

Iată de ce corpul uman, atât de binecunoscut şi atât de ilogic exploatat de false responsabilităţi şi reţineri, este un edificiu al întregului univers, al tuturor radiaţiilor şi surselor sale din cosmos (ordine) sau, metaforic spus, este povestea tuturor poveştilor din univers, despre izvorul şi existenţa întregului univers. Acest corp este cel mai măreţ edificiu creat vreodată; întregul univers s-a pus în funcţiune şi a lucrat pentru realizarea acestui corp. Măreţia universului, aşa cum îl percepem, era condiţia sine qua non, ca acest corp să apară şi să reflecte universului măreţia sa. Iată mielul nevinovat, porumbelul alb, tăcutul mesaj al universului către conştiinţa luminii. OM-ul (oricare ar fi el) este integrarea tuturor; acţiunea lui împotriva oricărui element corporal sau funcţional al universului (atât de cunoscuta nouă REACŢIE) nu este altceva decât demolarea unei părţi sau funcţiuni a corpului său. Evidenţa acestei afirmaţii este relevată de starea de lipsă de sănătate a întregii populaţii planetare. Povestea noastră este povestea suferinţei, a durerii, a nemulţumirii şi a morţii (reacţie la viaţă). Oare dorim să transmitem universului că suntem mai „tari“ ca el? Că putem distruge ceea ce el, creează? Cel puţin asta facem, distrugem darul universului în câţi ani reuşeşte fiecare, 50-60 de ani fiind media. De ce facem asta? Oare din răutate, sau din nebunie? Nu; doar pentru că nu am citit povestea corpului nostru şi ne-am rezumat doar la povestea medicilor sau a mamelor. Care este  istoria capacităţii sale de a se reface singur?!

Dar şi povestea acestei refaceri este un mesaj al poveştii originale: s-a născut din dragostea întregului univers, care s-a născut pe sine pentru a se putea el naşte; în el îşi găseşte existenţa toată inteligenţa şi cunoaşterea, toate expresiile corporale, formale, informale sau energetice din univers.

Este casa vie a tuturor şi a unicului, (vidul mental, energia totală, câmpul unificat, dincolo de bariera percepţiei), a mişcării din nemişcare neaservite timpului, „templul viu nefăcut de mâini omeneşti“, conştiinţa vie a întregului univers, avatarul său. Se dăruie cu dragoste oricărei idei, dorinţe, nevoi; este impersonal ca şi sursa sa, complet disponibil (receptivitate totală) oricăror solicitări ale noastre. Să-I solicităm refacerea armoniei funcţionale, a frumuseţii şi tinereţii sale, căci el este din mintea întregului univers, unica formă a minţii ca expresia vie a proporţiei de aur a tot ceea ce este universal, întreg; este numărul de aur cel viu, piatra unghiulară.

Celor ce înţelegeti: hotărâţi!

Celor ce nu întelegeţi: nu respingeţi varianta!

Celor ce refuzaţi: îndurare vouă!

Creaţia nu s-a încheiat, suntem doar în ziua a……