Ce altceva inseamna cuvantul “secret”, decat...
actiune discreta, ascunsa tuturor. Cum mai numim actiunile noastre secrete, sau ascunse noua insine? Le numim inconstiente. Cu cata inocenta aparenta, ne justificam prin fraza: “scuze, nu mi-am dat seama, am fost inconstient”?
Exista oare, acest inconstient? Sau este discretia maxima a propriilor fapte, atat de discreta incat le ascundem chiar si de noi insine? De ce procedam astfel? Simplu: din dorinta ca scopurile noastre sa se materializeze. Am fost invatati ca, daca vrei ca propriile obiective sa se realizeze, atunci trebuie sa ramana secrete, fata de cei pe seama carora vrei sa le realizezi. Le-am secretizat atat, incat le-am ascuns si fata de noi insine (“cine a ascuns adevarul, l-a uitat si el). Daca vedem obiectivul nostru final, moartea, atunci pricepem, ascunsul " din inconstient, secret". Am inventat justificarea raului pe care-l producem: “inconstienta” si justificarea “merit personal”, pentru reusitele pe care le avem in atingerea scopurilor. Si inconstienta si meritul, sunt doar justificarile noastre, atunci cand faptele noastre ascunse, ies la iveala, devin publice. Ambele, expresii verbale (nu sunt nimic altceva) ascund, secretul ultim, sunt haine ale extremei discretii, a violentei extreme, fata de noi insine si fata de cei din prezenta noastra, tradarea de sine. Nu recunoastem acestea? Nu faceti efortul de a intelege, ci de a va aminti. Cunoastem, pentru ca ne amintim ( faptele proprii). Cunoasterea, este o simpla recunoastere. Recunoasterea, o simpla amintire. Sa revenim. Cea mai curenta activitate a mintilor noastre este “visatul cu ochii deschisi”, sau imaginatul, inchipuitul (intr-un limbaj arhaic), copiatul (intr-un limbaj grobian). Suntem constienti de ceea ce facem cu noi insine? Suntem constienti care sunt consecintele acestei “activitati asupra noastra”? Nu am aceasta convingere, pentru ca, daca am fi constienti, sigur nu am “activa” in acest mod. Ne-am ascuns aceasta constienta si “activitatea” decurge in mod inconstient, secret, discret, automat. Alte activitati secrete, discrete, inconstiente, automate: visatul cu ochii inchisi si visatul dormind. Aceasta din urma, batand recordul de discretie. Credinta, alt cuvant tabu, sub semnul inconstientei, este activitatea din spatele lui, careia, ca sa fiu rautacios, i s-ar potrivi ma bine cuvantul necredinta, i-ar sta mai “trendy”. In spatele cuvantului credinta, se ascunde altceva decat o activitate de maxima discretie? Iar pastrarea secretului este sarcina prioritara a institutiei “tainei sfinte”, a mult prea sfintelor activitati ale sale??? Ne putem aminti ce se ascunde (sau am ascuns), in spatele acestor sfinte taine. Oricine isi poate aminti, fiecare dintre noi suntem si avem memoria faptelor omenirii la dispozitie, fara cenzura. Si acest fapt este un secret, cu discretie ascuns tuturor si fiecaruia in parte. Ce s-a “intamplat” de fiecare data cand un om s-a prezentat in fata oamenirii transparent, fara secrete, afirmandu-se asa cum este? Pai, ori a fost ignorat, ori ars pe rug, ori transformat in idol si mister, adica, un ciudat simpatic, ce nu poate fi inteles cu aiurelile lui, sau un geniu nebun, in nici un caz, un om firesc. Un astfel de om, nu este om ca toata lumea, este o exceptie menita sa intareasca regula lumii ( sau secretul tradarii de sine si vanzarii oamenilor) si nu trebuie luat in seama, in statistica existentei, trebuie eliminata, anomalia. Oare, din acest motiv istoric, ne temem de transparenta? Sau pentru ca ne inchipuim, ca profitam de pe urma lipsei acesteia? Fiecare sa-si dea raspunsul propriu. Fara regrete si vinovatii, putem merge mai departe. Noi “credem” ca avem “lumea” in fata, un obstacol, in fapt lumea este umbra noastra, intotdeauna inapoia noastra, trecutul nostru. In prezenta noastra este doar rutina aceluiasi mister al faptelor noastre, sursa intunericului, teama ca vom fi decoperiti. Gata, suntem descoperiti si iertati. Ceea ce am facut, nu mai poate fi schimbat (e o amintire moarta), dar ceea ce exprimam astazi, este ceea ce ne asteapta, maine. Continuam cu misterul sau cu transparenta? Ce poate fi mai uman ca atitudine si respect in fata unui om, decat transparenta, constienta faptelor tale, in locul manipularii in secret si ascunderea intereselor? Suntem ceea ce suntem la vedere, nimic nu mai este ascuns, cuiva. Acoperamantul, sau vraja justificarilor neputintei, sau nedorintei a ceea ce facem, ori afirmarea bunelor intentii (impiedicate de altii), acest praf in ochi al tuturor secretosilor si secretomaniei, nu mai orbeste pe nimeni. Facem ceea ce facem la vedere. Discretia extrema este extrema violenta. Nu doresc sa explic sau justific asta (desi as putea da exemplele faptelor noastre, a acestei nenaturi umane, vrajitoresti, sau paranormale, prostia care ne omoara, pe care sa aflu ca nu le intelege nimeni, in fapt nu vor sa fie recunoscute). Este inutil sa vorbim de iubire si sa ne excitam emotional la auzul frumusetilor verbale, poetice si mangaietoare, atata timp cat in spatele acestor disimulari emotionale ale nefericirii se ascund faptele “secretului”, producatorul intunericului si nefericirii, perpetuat de lasitate. Secretul ultim, tradarea se sine, se poate traduce asa: suntem pacaliti sa ne pacalim singuri! Consecinta acestei activitati (si sursa in acelasi timp), este conflictul interior, iar tiranul lautric, orgoliul, sarpele incalzit la piept, este personificarea iluzorie a acestei actiuni, “fata morgana”,sau "batranul Morgan" cu care ne identificam in secret. Miracolul nu este secret, este suprema stiinta a iubirii, adevarata mama, puritatea egala cu ea insasi. Directia este limpede, de la visele (cosmarurile) inconstiente (secretele noastre dragi), la transparenta constientei a claritatii interioare.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu