24 mai 2010

nu-ti abandona prietenii aflati la ananghie (completat cu experimentul)

(propunere pentru un experiment interesant)
publicat de Dragos

inainte de toate, o mica poveste
Este povestea fiecaruia dintre noi,
povestea liceenilor, care stiam sa fim (pestriti, cu aspiratii diferite, cu pozitii sociale diferite ale parintilor, cu bugete diferite in buzunar… cu iubite sau fara…), prieteni. Va amintiti? Va amintiti cat de mare era bucuria? Neinteresul? Eram multi, impreuna, petrecand mult timp unii cu ceilalti, in mod natural. Nimic impus! De aici incolo, fiecare dintre voi, aveti o poveste proprie, cu personajele particulare ale povestii proprii… pe care, cu drag v-o reamintiti, din cand in cand. Cu siguranta ca din nici o asemenea istorioara, nu lipseste felia de paine cu unt impartita cu drag ori “sterpelita” si infulecata cu multa placere de ceilalti… Va reamintiti ca nu aveati sentimentul de “proprietate” asupra feliei de paine? Ca pana la urma radeati impreuna de “intamplare”? Ca asta crestea sentimentul de impreuna?

premizele
In existenta noastra, a tutror, sunt momente de implinire, putere, liniste, suntem pe val, zile de glorie personala. Exista de asemenea momente in care ni s-au scufundat toate corabiile, cand nu ne iese nimic, cand totul este fara sens si nu mai stim ce, sau cum, sa facem ceva, cand busola proprie s-a blocat, iar povara exigentelor lumii fata de noi ne-a coplesit; facturile si impozitele ne doboara, si nu mai vedem nici o cale de iesire.
Ati observat ca, atunci cand sunteti la ananghie, exista anumite comportamente ale celor de langa voi, determinate de aceasta stare? Ca unii prieteni dispar, pur si simplu, ca altii dispar pentru ca le este rusine ca va sunt prieteni, ca telefonul nu mai suna… Dar exista si situatia acelora care raman constanti in atitudinea lor. Este posibil ca aceste “obisnuinte” comportamentale, cauzate de astfel de stari (circumstante), sa se intample intr-un alt fel?
Raspunsul este: nu! Pentru ca nu avem curaj! Pentru ca nu avem curajul de a decide noi in locul “deciziilor obisnuintelor exclusivismului de gasca”. Astazi esti, maine nu mai esti, uitand ca de fapt, ieri, iti placea prietenul tau…
Intr-o gasca, atunci cand unul “din gasca” este la ananghie, cel mai frecvent este ca, ceilalti (si din pacate asta se cam intampla) sa “analizeze” , la o bere sau cafea, esecul (starea, nereusita…) celui ce pana atunci le era “egal”, iar aceasta analiza (o numesc fara nici o jena: barfa!), ii linisteste!
Astfel, restul gastii este linistita, s-a tras concluzia si “gasca” are falsa senzatie ca s-a rezolvat ceva, ca au facut ceva pentru cel in cauza, ca “gasca si-a facut treaba”. In fapt, au consfintit excluderea, pentru ca unicul loc in care au cazut de accord, in gasca, a fost cand l-au criticat si judecat, pentru situatia in care a ajuns.
Se poate observa foarte simplu ca, orice grup care dezbate situatia unui membru al grupului, nu determina faptic nici un ajutor pentru cel analizat.
Pentru a deslusi si mai bine efectele acelei excluderi, sa recunoastem gustul amar cu care ramanem in urma participarii la o asemenea dezbatere.
… te trezesti undeva, la o terasa povestind… sau, ii povestesti nepotului tau, mici istorii, haioase sau nu, din istoria “fostei gasti”, care inevitabil conduc spre aceeasi stare, de amaraciune, de “nu mai e cum a fost”. Ce pacat ca nu mai este! Unde sunt vremurile de alta data?
Unde sunt acum, oamenii care erau personajele oricareia dintre povestirile noastre… Au disparut ei, sau, a disparut acel impreuna? Poate ca fiecare dintre ei, in parte, acum, povesteste aceeasi istorie a timpului cand eram impreuna, nerealizand ca povestesc la nesfarsit, tocmai pentru ca acum, nu se mai intampla nimic!
Astfel, impreuna, este mai important decat povestile despre impreuna. Acest impreuna, genera singur, de la sine, in timp real, povestioarele (intamplarile) proprii.
Iata de ce, amaraciunea ne urmareste constant atunci cand ne programam, de la inceputul anului, concediile (intamplarile)… Este o amaraciune deja programata, care ne ramane alaturi, ca un timbru ce insoteste scrisoarea pe tot traseul pana la destinatar… asa ne condamnam la amaraciune…
Ce sa mai vorvbim de povestile de dragoste…? Cum unele, se desfasurau simplu, fara a deveni “serioase” si care nu afectau deloc acel “impreuna”, altele care, devenind “serioase”, provocau inevitabil iesirea din “gasca”. Tu, cu cine te-ai rupt din gasca ta?
…ai primi, in vizita de o saptamana, un prieten, in locul in carea locuiesti, doar tu cu iubita (iubitul) tau??? Cine s-ar opune? Tu? Iubita ta? Ai bagat de seama ca prietenii ce vin acolo in vizita primesc deja, statulul de “musafiri”? Statutul de gazda-musafir este nascut din insasi relatia, de izolare, dintre cei doi, proprietari ai locului, fiecare dintre cei doi fiind musafir si gazda in viata celuilalt. Un model de relationare translatat implicit fata de orice din exteriorul lor.
Nu se poate sa nu va reamintiti ca macar o data, in gasca voastra, s-a afirmat: “nu mai vine la bere… s-a maritat…”
Ori, ce stres este ca vin parintii in vizita si, ce usurare cand pleaca… (putem spune, amuzandu-ne putin ca, natura relatiei de izolare dintre cei doi, este corcitura tipului de relatie dintre “socrii mici si cei mari…”, astfel lantul prieteniei, se rupe sub greutatea lantului slabiciunilor (traditiilor) familiale perpetuate…. Si se mai poate numi: acum suntem oameni mari, responsabili, ce facem diferite lucruri complexe ori cpmlicate, la casa noastra, …dar singuri!
Si se impune cu tarie repunerea intrebarii: cum oare de la “impreuna” se ajunge neconditionat la izolare (impreuna versus singur)???
Observam ca numitorul comun al nefericirii si amaraciunii (abia sesizabila de cele mai multe ori, dar rabufnind cate odata) este trecerea implacabila de la a fi impreuna la a a fi singur, pas cu pas. Trecerea pe nesimtite de la puterea de a fi impreuna la slabiciunea singuratatii.

pornind de la premize…
Pentru cei care recunosc descrierile de mai sus, propunem un experiment. Atentie, voua acelora care sunteti tentati sa auziti invitatia noastra la experimentare: el, experimentul, se desfasoara la nivel individual, si nu presupune votul (aprobarea) sau dezbaterea in gasca. Experimenteaza (in situatia in care ceva din ce ai citit pana acum te-a starnit si asta nu ti-a provocat o lipsa de curaj) daca mai esti in stare de un act (actiune) simpla, umana, asa cum imparteai felia de paine cu prietenii din liceu, fara sa tii cont sa s-ar putea sa ramai flamand ori ca ceilalti colegi vor rade de tine si nu iti simteai “violata” proprietatea asupra feliei de paine cu unt, magiun sau ce o fi fost in vremea copilariei tale. Cu titlul de proprietati ale tale , acum , sunt: locul in care locuiesti, banii pe care ii detii, mancarea pe care o mananci, masina pe care o conduci… vacantele pe care le petreci… Acorda dreptul de folosire in comun acum, uneia dintre proprietatile tale, in favoarea unui prieten la care observi ca se afla la ananghie.
Presupunem ca acum, sare in ochi faptul ca unul dintre prietenii tai se afla la ananghie. O alta posibila situatie este aceea in care, pur si simplu realizezi ca proprietatea (posesiunea) este aceea care separa. Te separa de prieten. Te-a scos din starea aceea de bucurie si impreuna, impartind sanviciul in pauza. Extinde-ti familia! Experimenteaza mai mult decat singuratatea in doi! Cine a zis ca este obligatoriu sa existe un el si o ea impotriva lumii? Fa in asa fel incat, proprietatea ta sa devina “un comun”, ca intr-o familie in care, va calculati bugetele reunite (in masura in care decideti impreuna). Evident ca este greu, dupa atata izolare, dar acest greu este ceea ce ne lipseste, in fapt. Si este provocarea! Este posibila ta vindecare de singuratate si izolare. Vindecarea de comoditatea mlastinii, in care te afunzi crezand ca izolarea este calea corecta fata de tine si partenerul tau de viata. Nu cumva ne izolam pentru a da drumul obsesiilor si defularilor (razbunarilor) ce le exprimam doar atunci cand nu ne vede nimeni???
Atentie, nu este vorba de a darui, a da de pomana sau a hrani in vreun alt fel neputinta prietenului tau ci de a fi impreuna cu el, la propriu. Prietenia nu este o teorie ci un fapt.
Asteptam comentariile voastre sincere, a experientelor voastre in largirea familiei cu gradul de rudenie prieteni. Le vom publica pe toate.





















4 comentarii:

  1. Buna Dragos,
    Imi place experimentul tau pentru ca m-am regasit in el. Si il experimentez de cativa ani. Inconstient, m-am lipit de o gasca care a stiut sa-mi fie aproape la “ananghie”. M-am lipit de ei impartasind acelasi hobby, dragostea de munte, de natura, de aventura. Nu am avut o astfel de gasca nici in liceu si nici in facultate, dar acum, astfel, pot simti mai bine experimentul pe care-l propui si tu. Tocmai de aceea cred ca rezistam asa mult impreuna, pentru ca stim sa impartim. Desi eu nu mai am varsta liceenilor si nici a studentilor, m-am integrat fara probleme in randul lor. In iesirile noastre mancam la comun, dormim la comun, ne distram la comun. Incercam sa facem cat mai multe, cu bani cat mai putini. Si se poate. Au fost momente cand unul dintre noi zicea ‘vin cu voi, da’ n-am bani nici de mancare, nici de drum.’ Si n-a ramas nici flamand si nici pe drum. Cei care si-au facut prietene/ prieteni nu s-au rupt inca de gasca. Nici cei casatoriti. Poate simt ca in gasca pot sa fie ei insisi, fara nici o masca. Unii chiar au recunoscut-o. Am avut si noi crize care-ar fi putut sa ‘sparga gasca’ ce-i drept, dar deocamdata am reusit sa trecem peste, tocmai pentru ca stim ca suntem altfel impreuna si putem crea ceva mult mai frumos daca facem lucrurile impreuna. Eu insa nu am reusit sa fac asta. In fiecare relatie am avut tendinta de izolare. Cand eram cu el, ma concentram doar la el. Si asa aparea acel sentiment de singuratate in relatie. Si cand simt ca o relatie se transforma in ceva fals, renunt. Dar pana acum ceva vreme nu am constientizat asta. Cert e ca mai am multe de invatat. Si articolul tau mi-a aratat ca sunt pe drumul cel bun. Mult succes! Daniela

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Daniela, Dragos sunt. Din ce imi scrii, deja ai inteles ca, atunci cand te concentrezi asupra celuilalt, cu care esti relatie, acel impreuna dispare. De fiecare data cand am facut asta, a fost doar paravanul strategiei de dominare... Cand facem schimb de experienta cu niste poze de la munte? :)
    PS in ceea ce priveste invatatul din ceea ce traim, avem la dispozitie o viata intreaga...

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, o strategie construita de tiparele mentale proprii care, parerea mea, ar trebui eliminate din orice fel de relatie......Cat despre poze, oricand, cu cea mai mare bucurie!
    P.S. Asa e, insa mai cred ca depinde de fiecare dintre noi daca o viata intreaga ne este suficient pentru a ne invata lectia...Daniela

    RăspundețiȘtergere
  4. Viata nu este temporala, aservita devenirii temporale. Daniela, nu ai nvoie de "viata intrega",s-o sacrifici unui efort de invatare, ci de o singura clipa de contact cu ea, adica de contact cu tine asa cum esti, dand la o parte ceea ce crezi tu ca esti. Puritatea si inocenta creatoare a vietii razbate prin fiecare cuvant al tau, incantat de cunoastinta.

    RăspundețiȘtergere