26 mai 2010

iadul abundentei

Existenta noastra este constiinta noastra. O constiinta in care imparat este conflictul iar patologia sa, lumea.
Revolutia in constiinta este detronarea "imparatului - conflict"  din propria constiinta, fapta la indemana fiecaruia. Nu este nici o discriminare aici, orice om are acces la aceasta. Nu exista alesi sau privilegiati. Se aleg si se privilegiaza cei care o fac, pur si simplu. Alesii sunt cei ce se aleg pe ei insisi imparati in locul conflictului, acceptand darul adevarului in existenta lor, harul responsabilitatii. Cand nu o faceti, faceti sa nu o faceti, dar de responsabilitate, de voi insiva, nu puteti scapa. Oriunde mergeti va luati cu voi, in lumile unde vreti sa scapati de lumea aceasta, va duceti cu voi si duceti si lumea. Interferenta este intotdeauna daunatoare, amplifica extremele, implicit conflictele lor. Revolutia in lume, in patologia conflictului, este inutila. "Imparatul - conflict"  regenereaza lumea patologiei sale, oricat am incerca sa o vindecam in exterior, sau in lume. Aceste eforturi fara rezultat, le cunoastem sub denumirile istorice de revolutii sociale. Toate promiteau solutii. Niciuna nu a rezolvat vreo problema umana, a vietii si existentei. Revolutia tehnologica, a rezolvat problema armelor, din ce in ce mai sofisticate, psihologice si concrete, puse la dispozitia imparatului - conflict. Stiinta a justificat conflictul, imparatul, ca sursa a evolutiei si dezvoltarii. Fie ca e vorba de stiinta psihologie sau religie, pentru domeniul razboiului emotional si ideologic, fie ca este vorba de stiinta informatiei pentru domeniul militar, Imparatul - conflict prospera in lumea sa, patologia lui creste odata cu el. Stiintele patologiei  ii aduc asanale si justificari divine (cauzale). Aceasta lume, nu este problema mea, lumea este o falsa problema, una imginara, care sa ne faca inactivi, spectatori ai lumii, hranind-o cu atentia noastra. De ce ne comportam asa, ca simpli spectatori si victime, complacandu-ne in a ne asigura o pozitie cat mai calduta sau comoda in aceasta lume? Pentru ca este evident pentru oricine ca nu poate schimba el lumea si asa este. Dar daca vedem ca imparatul - lumii, sursa ei, conflictul, nu locuieste ca si noi in lume, in lumea patologiei sale, ci locuieste in propria constiinta, oare nu se schimba datele problemei? Oare prin constiinta (fiind evident a noastra), nu putem face ce vrem noi cu ce este al nostru? Evident ca da. Nu observam oare ca, imparatul - conflict, atat de laudat, argumentat si preamarit, ne-a detronat pe noi insine din constiinta noastra? Si daca existenta, constiinta este a noastra, putem noi sta indiferenti la ce se intampla cu ceea ce este al nostru? Evident ca nu. Toate nereusitele noastre se datoreaza directiei gresite in care actionam si nu actiunilor noastre, de care ne invinuim. Nu este oare gresit sa acuzam ce este al nostru? Nu facem asta, fiind nemultumiti de ce este al nostru(persoana, tara, lume, etc.)? Aceasta nemultumire este consecinta directiei gresite de actiune si nu a actiunilor de care ne invinuim, invinovatandu-ne. In acest fel, oare nu justificam noi insine conflictul interior sau "imparatul lumii noastre"? Acum, cand este clar unde si in ce directie, dar mai ales ca este in puterea noastra sa actionam, spre folosul nostru si al lumii noastre, ne mai poate impidica cineva sau ceva, sa o facem? Sa ne reinscaunam la conducerea propriei existente, constiinta proprie?!? Nu trebuie sa stim cine suntem si nici cu ce drept. Suntem ceea ce suntem in spiritul adevarului, cu dreptul acordat de spiritul adevarului.
Revolutia interioara, in constiinta proprie, nu este altceva decat reinstaurarea in drepturi a fiecaruia, uzurparea uzurpatorului conflict. Intrebarea:  “cum sa facem, sau ce sa facem?” este din vointa de a nu o face. Din vointa de a lasa lucrurile asa cum sunt, ca mai merge si asa pentru mine. Dar daca priviti cu ce platiti aceasta complacere si indolenta, percepeti ca platiti aur pe fum, perle pe umbra a tot ceea ce meritati in spirit, prin drept spiritual real, nu imaginar, al umbrei. Lumea in care conflictul nu este imparat, nu este o lume imaginara care sa promita, sau amageasca. Ori invatatura conflictului este chiar promisiunea si amagirea, este frica, este indoiala. De conflict nu ne indoim, de ceea ce nu este conflict, da, ne indoim. Ce nu este conflict suntem chiar noi, de noi insine ne indoim, spre satisfactia orbirii si conflictului imparat. Acordati-va voua insiva, indiferent de cultura, pregatire, avere, sau pozitie in lume, tot atata atentie cata acordati conflictului si patologiei lumii si veti descoperi ca, indiferent de pozitie, avere, cultura si pregatire, sunteti sclavi ai sclavilor conflictului.
Ce poate fi mai nedemn decat aceasta pozitie in propria constiinta si existenta? Am fost invatati ca bogatia noastra ne impiedica sa ajungem in ceruri si pentru ca ne este draga, renuntam la ceruri, nu la bogatie. Nimic mai fals. Nu bogatia este piedica, ci amagirea ca ati primit-o de la altii, ca depinde de altii, de banci si credite, sistemul conflictului. Aceasta perceptie se datoreaza imixtiunii perverse a conflictului (si sistemelor sale bolnave), intre voi si ce va apartine, ca si preotii intre Dumnezeu si voi insiva, adica intre voi si constiinta voastra, intre voi si bogatia voastra. Oare nu este evident ca bogatia este nascuta din creatia, inteligenta, munca si dragostea oamenilor pentru explorarea propriilor capacitati? Din ce conflict a descoperit Arhimede, sau oricare alt explorator al existentei, lumii si constiintei proprii, miracolul flotabilitatii corpurilor, devenind astfel accesibil folosirii constiente de catre fiecare om? Oare, descoperirea lui, nu a fost din atentia si dragostea acordata la ceea ce este in prezenta sa? Unde au fost, conflictul si bancherii atunci, in acel moment? Cum este posibil sa fim datori inainte de a putea face, intreprinde, orice? Oare marimea averii, ne scoate din aceasta situatie? Evident ca nu, daca nu susti sistemul datoriei anticipate oricarei actiuni, sistemul te demoleaza.
Ca atare, nu exista privilegiati ai sistemului. Nu va mai amagiti cu asta, chiar daca asa pare, este o impresie amagitoare doar. Totusi, daca aceasta impresie e puternica si va blocheaza, recunoasteti ca patologia conflictului, nu ocoleste pe nimeni, iar de la cei cu avere mare, patologia suge mai mult, ca sa mai echilibreze, sa nu si-o ia in cap vreunul in fata imparatului - conflict. Exemplu: intr-o tara foarte, foarte bogata am intalnit oameni foarte, foarte bogati, fara copii, care schimbau tara pentru ca ingrijirile iminente varstei, erau atat de mari in raport cu alta tara, incat merita efortul stabilirii resedintei oficiale in acea tara, mai putin bogata, de dragul de a nu risipi bani pe medici, bani pe care-i puteau utiliza in scopuri mai nobile, decat prelungirea batranetii lor  (ziceau ei)! Nu intentionez sa conving pe nimeni, dau doar glas urgentei, prioritatii maxime a existentei noastre. Doar se stie: boala lunga, moarte sigura. Poate ca nu  fiecare percepe dramatismul vremurilor pe care le traim: moartea a tot ce este universal, uman, in aceasta societate. Asta nu inseamna ca sunt spectator. Desconspirarea cauzei, spulbera puterea de dominatie asupra finitei, a acestei vraji a intunericului din constiinta-existenta noastra. Sau,  este chiar vraja noastra asupra propriei fiinte? Ambele variante sunt posibile si active in lumea patologiei: prima in ceea ce-i priveste pe copii, a doua, pe cei “maturi”.
Copiii salveaza parintii, atunci cand parintii inceteza a mai promova copiiilor, vraja conflictului ca instrument de realizare, in viata si existenta. Am vazut copii batrani si batrani copii! Este evident ca nu exista, nici o categorie nici cealalta, decat ca umbre diferite ale aceleiasi constiinte a conflictului si patologiei sale. Exista fiinta umana si toate formele de expresie hotarate de ea. Expresie ca actiune si consecinta expresiei,  ca forma. Cum toate formele posibile, ale aceleiasi actiuni, conflictul, exista ca si consecinte ale sale (functia, actiunea, creeaza sau degradeaza organul, sau existenta ei), ne raman de explorat formele nonconflictului. Pe acestea, momentan nu le percepem. Ele exista, atat ca forme corporale cat si institutioanale, ca celule, corpuri sociale, altele decat cele generate de conflict. Ca sa putem explora acest necunoscut, neperceput inca, mai intai este necesar sa-l facem, sa-l exprimam. Nonconflictul nu este opusul conflictului, adica nu este acceptarea, obedienta, resmnarea, renuntarea, izolarea de conflict si lumea lui, ori obsesia cautarii placerii si excitatiei emotionale ca reactie la neplacerea conflictului, asa cum am crezut pana acum. Nonconflictul interior este o noua stare a mintii, constiintei si gandirii, o noua stare a atentiei, o alta atentie sau altfel de atentie, atentia neselectiva totala, o atentie noua, claritatea interioara. In aceasta claritate interioara nu exista nici o forma, nici un gand, nici o emotie sau reactie la ceea ce este conflict, sau orice altceva. Din aceasta claritate interioara (care nu este personala sau individuala, deci are acces orice fiinta), se naste actiunea care nu are drept izvor conflictul. Existenta-constiinta capata semnificatii uluitoare, nebanuite, asa cum nebanuiti va sunteti voi, voua insiva (adica nu mai sunteti o banuiala). “Locul de retragere”, proiectul paradigmei “iubesc deci exist”, este creatia acestei claritati. Un loc concret, unde sa incepem prin a recunoaste ceea ce iubim: conflictul sau orice altceva, ce este in constiinta si existenta noastra. O etapa a destelenirii ogorului existentei, iar aceasta destelenire sa ne poarte acolo unde suntem, din simplul motiv ca ne-am saturat sa incercam sa existam, acolo unde nu suntem, acolo unde se omoara, acolo unde, boala si moartea constituie cea mai buna afacere, iar crima organizata este sponsorul oficialitatilor intunecate ale maimarilor acestei lumi, a imparatului - conflict si a patologiei sale.
Am fost intrebat, nu odata: ce sa fac, cum pot sa ma alatur acestui proiect? De fiecare data m-am simtit descoperit de intrebare, pentru ca nu aveam nimic obiectiv de aratat sau de demonstrat, sinceritatea si puritatea demersului nostru, fiind un demers interior. Chiar am fost intrebat: daca este ceva concret, o casa, un pamant, sau numai vrajeala? Noi nu avem o casa sau un pamant in propietate; atunci cand le-am avut, le-am vandut pentru a sustine o activitate, credeam noi, de educatie. Nici nu avem dorinta de a avea in proprietate asa ceva, eventual doar pentru a elibera locul de apasarea posesiunii si grijilor cuiva. Mai mult, am experiente concrete a ceea ce se intampla, cum deviaza si iadul ce-l produce, o “intentie buna”, atunci cand se naste sau se bazeaza, pe propietatea cuiva, a unui bun imobiliar “pus in comun” si diferenta, cand cu adevarat se pune in comun ceva. Nu stiu cum s-ar putea corobora paradoxul altfel, decat prin inceputul "din impreuna" a oricarui act. Consider ca exista solutii pentru aducerea in obiectual a demersului destelenirii si a unui ogor la propriu,  nu doar in constiinta, astfel ca actiunea sa fie completa, intrega si in cer si pe pamant. Aceasta intregire a proiectului si actiunii paradigmei, prin obiectual, este etapa in care ne aflam.

In aceasta etapa intervine frana imparatului - conflict, care nu vrea mortis ca asa ceva sa se intample, sa i se fure o bucata de pamant de sub stapanire, sa fie eliberata din sclavie, sau sa puna o particica din ce are in folosinta comuna, fara clarificarea sfintei proprietati. Exista metoda veche: cumperi un sclav si apoi il eliberezi! Dar ca sa-l cumperi, trebuie sa ai bani si ca sa ai bani, trebuie sa devii dator, la banca, adica sa- ti vinzi viitorul, bancii. Cu alte cuvinte, ca sa eliberez ceva, trebuie sa sacrific ceva, pe mine insumi, inrobindu-ma. O prostie mai mare ca acest ritual barbar si perfid al sacrificiului sinelui, a vietii, nu cred ca se putea inventa de altcineva decat de imparatul - conflict, personal. Astept sugestii din partea prietenilor, pentru rezolvarea PARADOXULUI. In nici un caz nu as fi disponibil la crearea sau concretizarea a ceva, prin sacrificiu sau abandon. Sacrificiul sau abandonul de sine  nu sunt altceva decat rodul extremei discretii ale violentei extreme.

5 comentarii:

  1. MULTUMIM!
    Pronunt la persoana a treia plural, imaginandu-mi ca (si inima isi doreste asta!), mai mult din jumatatea planetei, ca inima colectiva, a citit deja aceste rostiri, ca este depasit punctul critic si ca, actiunea (fapta) este deja iminenta. Si, nici nu se poate altfel, dragi prieteni care faptuiti acest efort al blogului! NU? Nu se poate altfel... ar ramane o "gradina a raiului", pe care o avem la indemana, populata cu boli, saracie si lupta, instrainare si noncomunicare, o "gradina a raiului" parcelata, cu garduri de sute de metri intre oameni (ingeri in propria lor viata) neavand curajul sa priveasca dincolo de gard, ori peste gard, sa faca o spartura prin care sa isi intinda mana unul altuia, ori sa isi impartaseasca din roadele propriilor culturi... Sau o "gradina a raiului", nepopulata... Sa fim oare atat de "prosti"?
    In numele meu si al lor, multumim! Mara

    RăspundețiȘtergere
  2. Mara , multumirile tale cu multumirile noastre, sa multumeasca intregul pamant!

    RăspundețiȘtergere
  3. In conditiile in care prietenii au un ban pus deoparte sau au un venit care sa le permita 1. se poate concesiona teren de la primaria de care "apartine" terenul respectiv (cine este concesionarul?); 2. mai multe persoane pot pune bani in comun pentru achizitionarea unui teren (toti vor deveni proprietari in indiviziune). In conditiile in care prietenii au bani doar pentru strictul necesar traiului exista variantele Alchimistul, Viata si Invataturile Marilor Maestri din Extremul Orient si multe altele. Mai exista o varianta, cea a sponsorului/ sponsorilor, dar cum acestia sunt foarte rari iar notiunea gresit inteleasa mai mereu, am omis-o. Momentan cam atat referitor strict la "procurarea" unui teren. GyL (zis si Cel Care Nu Vrea sau Cel Care Nu Exista)

    RăspundețiȘtergere
  4. Celui care propunea metodele din
    Alchimistul si Viata si invataturile marilor maestri, daca le-a practicat cu succes, ar putea deveni sponsor, fara intelegerea gresita aferenta. Particular sunt pentru metoda 2

    RăspundețiȘtergere