Răspunsul e conținut in întrebare. Cine întreabă nu vrea sa cunoască ci sa-și afirme cunoașterea
In procesul curgator in flux al gandirii ca intregime in care cunosterea are substanta si se exprima, recunoastem rutina necunoscutului si cunoscutului in fluzul intrebarilor si raspunsurilor .
Sunt raspunsuri din campul cunosterii si altele din campul necunoscutului. Raspunsurile din memorie, din cunostere, se manifesta doar la nivelul gandirii reflexive, a ideaticii sale interioare, Răspunsurile necunoscutului sunt in domeniul faptelor, experientelor care uimesc, surprind. Mai intai este fapta ca raspuns si apoi recunoasterea sau cunosterea reflexiva si acumulativa la nivelul gandirii ca memorie..
De ex. este intrebarea ce pare fundamentala, aceea a "cine esti?" La aceasta intrebare toate raspunsurile au fost deja date, sunt in memorie. Raspunsul se releva doar ca o alegere individuala fără bariere din campul cunoasterii. Acest tip de raspuns exclude explorarea necunoscutului si nu conduce la certitudine vis a vis de propria identitate a individului.
Acest tip de raspuns la intrebarea fundamentala, se caracterizeaza prin faptul ca raspunsul nu se manifesta si in faptele si starea individului simultan cu el. Orice afirmatie in acest domeniu conduce si provoaca un conflict launtric intre ceea ce afirmi ca esti si faptele care nu confirma identitatea afirmata. De ex afirmi ca esti sanatos dar exprimentezi senzorial un nivel de suferinta psihologica sau fiziologica, sau chiar un handicap al miscarii corporale. De aceea acest tip de raspuns ca optiune libera in campul memoriei ca certitudine cognitiva conduce obligatoriu la ritualuri comportamentale care sa le certifice si care conditioneaza alegerea identitara de efortul propriu si asta nu ne satisface implicand consideratia "minciunii" sau automintirii, si nu a faptului real. Este procesul devenirii care constata opusul a ceea ce vrei sa fii si o identitate spre care aspiri dar nu esti;( in ex nostru vrei sa fii sanatos can dientitatea este boknav) Fara simtire sau trairea identitatii alese in campul memoriei ea nu exista pentru noi. Ca urmare identitatea este un simtamant nu idee despre. simtamantul este fapta necunoscutului. Putem alege din campul memoriei simtamintele si sa le exprimam la fel cum facem cu ideile traindu-le simultan cu afirmarea lor.? Ideea pare a fi " moartea simtamantului:"; cand vorbim despre iubire nu mai iubim iar cand iubim nu vorbim despre.Cand "stim" ce suntem. nu mai suntem.
De ex. in relatiile importante pentru noi, cand suntem intrebati daca mai suntem indragostiti sau mai iubim partenerul, raspunsul nostru din libertatea alegerii de a fi indragostiti si a iubi necesita dovezi si demonstartia faptului, dupa exigentele unor false criterii de adevar Acestea nu pot fi respectate decat prin efort si discontinuu, ceea ce ne confirma falsitatea raspunsului dorintei..
Cand suntem faptul afirmat, simtamantul-traire, nu suntem nici intrebati daca suntem, nici exprimarea lui nu necesita efort, suntem pur si simplu faptul in dinamica rutinei lui naturale, fara efort.
Cand ne convine ce suntem in faptele noastre si experienta lor este "in regula"si ne simtim bine in acord cu ceea ce suntem. Dar ce ne facem cand faptele si experienta a ceea ce suntem ca identitate in aceasta sunt complet si ireversibil in dezacord cu noi insine? De exemplu identitatea faptica a bolnavului.
Sa contesti aceasta identitate prin afirmatii autoinductive contrare, nu prea ne foloseste cand, faptic ele sunt evident dorinte fara fapte. Este dificil sa ne autoconvingem de adevarul acestui tip de afirmatii si ele sa devina fapte deoarece implica rutina cunoscutelor "datorii ale dorintei". In cazul de fata sa-ti faci datoria dorintei ca sa devii sanatos ar insemna sa renunti la comportamentul bolnavului care esti, sa renunti la faptele tale care sunt rutina bolnavului ceea ce este extrem de dificil pentru ca implica un constant efort in tip ce ele se manifesta fara efort.
"Calea usorului " nu conduce la dinamica inoitoare regeneratoare a starilor de fapt, ci la rutina. Rutina este degradare a aceleiasi stari de fapt, devii din ce in ce mai bolnav, mai gras, mai batran, etc. "Boala lunga moarte sigura " perspectiva ne ingrozeste , iar groaza este rutina bolii mintii , te simti neputincios in fata ei. Ai impresia ca ai toate argumentele din lume ca sa fii si sa te simti asa, esuat fara speranta.
Cu toate aceste certitudini senzoriale si simtiri , orice stare si rutina este complet falsa in raport cu puterea sau posibilitatile propriei fiinte cand esti constient de ea.
. Daca ne concentram pe afirmatiile libere ale gandirii intram in conflict cu faptele noastre contrare si asta e o stare de boala a gandirii. Deasemenea daca ne propunem la nivelul gandiri un model de actiune faptica, de ex. sa evitam conflictele cunoscute si rutiniere in raport cu cineva, vom constata ca ne vom comporta exact pe dos in raport cu intentiile noastre. Aceasta experienta implica constienta faptului ca intentia este o slabiciune in sine. Ca ea implica ritualuri ca plata pentru ca ca sa se manifeste. aceasta reflexiva gandire a experientei este de asemenea falsa;
Doar intentia este cea care modeleaza perceptia si edificiul ei Noi confundam intentia cu dorinta. Aceasta din urma este evident o reactie in raport cu intentia care este actiune evidenta in toate planurile manifestarii.. Intentia se activeaza intr-un camp ce nu are ingradirea memoriei sau dorintelor, intr-un camp destelenit de buturugile acestora, in campul liber de premeditari si interpretari. campul nedenumitului, necunoscutului, in energia pura nemodelata a acestuia. Intentia ca potential in exprimare cinetica o denumim vointa. Tot ce facem este actiunea vointei . Este o ipocrizie si minciuna sfruntata cand afirmam ca" nu am vrut sa fac asta".
Destelenirea sau eliberarea vointei de sarcinile ce s-au dovedit ingraditoare nu este o rutina ci o abandonare faptica a acelor rutine a dorintei sau reactiei la stare. Aceasta "abandonare" nu este efortul gandirii care este chiar rutina, ci al atentiei.
Atentia este campul intentiei; La ce esti atent acum??!!!La ce esti atent acum este la propriu intentia ta nu dorinta. Actiunea la care esti atent este actiunea vointei tale. In dorinta suntem atenti interior la ceea ce nu este, iar in intentie la ce este si interior si exterior simultan, sincron.Ceea ce este in intentie este exact ceea ce este in percetie; chiar daca formal, cand exprimam asta par a fi diferite; in fapt sunt asemenea precum omul si dumnezeu un singur lucru, o unitate functionala desavarsita cu semnificatia de completa si de sine statatoare sau libera de orice conditionari existentiale, "cu taote gradele de libertate a miscarii = absolut".
Sa revenim la intrebari si raspunsuri. Adevaratul raspuns al intrebarii este o fapta, o dinamica experimentala pe care o trăiești inconstient de ea. Dupa experienta respectiva, in stiinta si in psihic poata fi reflectata sau repetata adica memorata dupa care exprimata lingvistic, se povesteste, impartaseste unui auditor care experimenteaza inconstient altceva. Adica poti sa sfatuiesti pe cineva intr-o circumstanta. Orice sfat care nu este fapta pentru tine este o inselatorie, o rutina de a-ti face o imagine falsa de superioritate in ochii auditorului atunci cand nu conteaza pentru tine altceva decat propria imagine.
Va povestesc o intamplare care sa releve aceasta dinamica a sfatului. Se promova o explorare in domeniul 'alimentatiei sau hranei vii" Bineinteles , cobaii experientei nu erau ceilalti ci chiar experimentatorii; adica faptuiau aceasta alimentatie la propriu. Dupa experienta indelugata a acestei alimentatii se puteau tine cursuri si demonstratii de preparare a hranei in aceasta calitate. Odata un prieten a facut o pauza la experiment si a mancat produse degradate termic. In cea zi trebuia sa tina cursuri pe tema hranei vii si a inceput cursul asa: "Ce mancam suntem pentru ca interiorizam informatiile respective; Eu sunt un covrig pe care l-am mancat mai inainte asa ca nu pot tine lectii despre hrana vie astazi, ci doar peste trei zile cand voi fi eliminat covrigul.". A da sfaturi fara ca ele sa fie propria traire si experienta faptica se numeste fariseism. Prietenul meu nu numai ca nu si-a stricat imaginea ci a rafinat-o prin eliminarea fanatismului care indurereaza auditoriul cultivand sentimentul neputintei sale, sau a greselii. Desigur ca cei care participau la aceste cursuri se straduiau sa inteleaga si practice hrana vie dar nu ajunsesera inca la o rutina a acesteia avand multe "rateuri" provocate de obisnuintele culinate Prietenul prin rateul sau recunoscut a detensionat acumularile impocriziei din afirmatiile dorintei fara datorie. Am vazut multi fabatici ai unui anumit tip de alimentatie , toti foarte tensionati si "superiori" celorlalti Dar ceea ce am obtinut in urma experientei mele in domeniu a fost doar libertatea in fata conceptului mancare si a rutinei sale; ma trezeam ca imi aminteam ca de trei zile nu am mancat ceva si priveam in jur cautand ce este de mancat. Nu mai avea importanta ce si cum "mananc" ci doar sincronul simtamantului cu prezenta in perceptia mea a unui dar alimentar. Libertatea in fata conceptualizarii mancarii si alimentatiei te conduce la trairea unei impartasiri reale cu valorile incomensurabile ale existentei in anasablul sau, la explorare , impartasire si cunoasterea lor. Practic" mancarea"si rutina ei este inlocuita de o continua impartasire si traire a ceea ce este perceptie, "inteligenta materiei" si miracolul sincronicitatii cu noi insine a acesteia
Cand "vedem", adica cand transformam simtamantul in imagine si actiune, orice raspuns este o fapta.Ca sa va impliniti datoria dorintelor nu va mai concentrati pe dorinte ci pe fapte. Gandurile, dorintele, aspiratiile nu le puteti controla asa cum gresit am fost invatati, nu le putem nici inchipui sau imagina cum suntem indemnati
Ceea ce este tuturor accesibil (fara discriminarea dumnezeiasca a "alesilor") sa le decida si gestitoneze fara efort sunt propriile lui fapte. Nimeni nu va poate obliga sa faptuiti ceva doar daca acceptati asta Am o intrebare pentru plangaciosii de mila altora si a lor; ce boala v-ati ales? Cand va eliberati din starea hipnotica?
Acceptarea este o infrangere, refuzul o reactie la infrangere, unfrangerea este trairea, simtamantu,, experienta inconstienta' din cercul lor vicios doar discernamantul sau decenta, bunul simt, va poate elibera. In nici un caz "judecata si condamnarea lor". Bunul simt este acord si armonie, pacificare si destelenirea campului interior in care ceva nou este insamantat si va modela edificul maret al percetiei inteligente. Cultivati simtamintele dumnezeiesti si dumnezeirea va apartine asa cum dintotdeauna a fost.
Nu ajunge sa stiti asta, ajunge sa o faptuiti fara modele de dumnezeire sau ritualuri ale dumnezeirii. Modelele si ritualurile nu sunt in campul dumnezeirii voastre ci in campul manipularii voastre exterioare Ce faceti cu ea este harul responsabilitatii cu care va daruiti si pe care faptele voastre reeleveaza propriilor constiinte individuale diverse si unice prin coroborarea paradoxului diferitului asemanator.
Nu te poti impaca cu tine fara sa te impaci cu faptele prezentei tale, recunoscandu-le asa cum sunt ele si consecintele lor in circumstanta acestei prezente. Iertarea este împăcare, nu uitare, fapta recunoasterii este cunoastere, primul pas spre infinit..
In procesul curgator in flux al gandirii ca intregime in care cunosterea are substanta si se exprima, recunoastem rutina necunoscutului si cunoscutului in fluzul intrebarilor si raspunsurilor .
Sunt raspunsuri din campul cunosterii si altele din campul necunoscutului. Raspunsurile din memorie, din cunostere, se manifesta doar la nivelul gandirii reflexive, a ideaticii sale interioare, Răspunsurile necunoscutului sunt in domeniul faptelor, experientelor care uimesc, surprind. Mai intai este fapta ca raspuns si apoi recunoasterea sau cunosterea reflexiva si acumulativa la nivelul gandirii ca memorie..
De ex. este intrebarea ce pare fundamentala, aceea a "cine esti?" La aceasta intrebare toate raspunsurile au fost deja date, sunt in memorie. Raspunsul se releva doar ca o alegere individuala fără bariere din campul cunoasterii. Acest tip de raspuns exclude explorarea necunoscutului si nu conduce la certitudine vis a vis de propria identitate a individului.
Acest tip de raspuns la intrebarea fundamentala, se caracterizeaza prin faptul ca raspunsul nu se manifesta si in faptele si starea individului simultan cu el. Orice afirmatie in acest domeniu conduce si provoaca un conflict launtric intre ceea ce afirmi ca esti si faptele care nu confirma identitatea afirmata. De ex afirmi ca esti sanatos dar exprimentezi senzorial un nivel de suferinta psihologica sau fiziologica, sau chiar un handicap al miscarii corporale. De aceea acest tip de raspuns ca optiune libera in campul memoriei ca certitudine cognitiva conduce obligatoriu la ritualuri comportamentale care sa le certifice si care conditioneaza alegerea identitara de efortul propriu si asta nu ne satisface implicand consideratia "minciunii" sau automintirii, si nu a faptului real. Este procesul devenirii care constata opusul a ceea ce vrei sa fii si o identitate spre care aspiri dar nu esti;( in ex nostru vrei sa fii sanatos can dientitatea este boknav) Fara simtire sau trairea identitatii alese in campul memoriei ea nu exista pentru noi. Ca urmare identitatea este un simtamant nu idee despre. simtamantul este fapta necunoscutului. Putem alege din campul memoriei simtamintele si sa le exprimam la fel cum facem cu ideile traindu-le simultan cu afirmarea lor.? Ideea pare a fi " moartea simtamantului:"; cand vorbim despre iubire nu mai iubim iar cand iubim nu vorbim despre.Cand "stim" ce suntem. nu mai suntem.
De ex. in relatiile importante pentru noi, cand suntem intrebati daca mai suntem indragostiti sau mai iubim partenerul, raspunsul nostru din libertatea alegerii de a fi indragostiti si a iubi necesita dovezi si demonstartia faptului, dupa exigentele unor false criterii de adevar Acestea nu pot fi respectate decat prin efort si discontinuu, ceea ce ne confirma falsitatea raspunsului dorintei..
Cand suntem faptul afirmat, simtamantul-traire, nu suntem nici intrebati daca suntem, nici exprimarea lui nu necesita efort, suntem pur si simplu faptul in dinamica rutinei lui naturale, fara efort.
Cand ne convine ce suntem in faptele noastre si experienta lor este "in regula"si ne simtim bine in acord cu ceea ce suntem. Dar ce ne facem cand faptele si experienta a ceea ce suntem ca identitate in aceasta sunt complet si ireversibil in dezacord cu noi insine? De exemplu identitatea faptica a bolnavului.
Sa contesti aceasta identitate prin afirmatii autoinductive contrare, nu prea ne foloseste cand, faptic ele sunt evident dorinte fara fapte. Este dificil sa ne autoconvingem de adevarul acestui tip de afirmatii si ele sa devina fapte deoarece implica rutina cunoscutelor "datorii ale dorintei". In cazul de fata sa-ti faci datoria dorintei ca sa devii sanatos ar insemna sa renunti la comportamentul bolnavului care esti, sa renunti la faptele tale care sunt rutina bolnavului ceea ce este extrem de dificil pentru ca implica un constant efort in tip ce ele se manifesta fara efort.
"Calea usorului " nu conduce la dinamica inoitoare regeneratoare a starilor de fapt, ci la rutina. Rutina este degradare a aceleiasi stari de fapt, devii din ce in ce mai bolnav, mai gras, mai batran, etc. "Boala lunga moarte sigura " perspectiva ne ingrozeste , iar groaza este rutina bolii mintii , te simti neputincios in fata ei. Ai impresia ca ai toate argumentele din lume ca sa fii si sa te simti asa, esuat fara speranta.
Cu toate aceste certitudini senzoriale si simtiri , orice stare si rutina este complet falsa in raport cu puterea sau posibilitatile propriei fiinte cand esti constient de ea.
. Daca ne concentram pe afirmatiile libere ale gandirii intram in conflict cu faptele noastre contrare si asta e o stare de boala a gandirii. Deasemenea daca ne propunem la nivelul gandiri un model de actiune faptica, de ex. sa evitam conflictele cunoscute si rutiniere in raport cu cineva, vom constata ca ne vom comporta exact pe dos in raport cu intentiile noastre. Aceasta experienta implica constienta faptului ca intentia este o slabiciune in sine. Ca ea implica ritualuri ca plata pentru ca ca sa se manifeste. aceasta reflexiva gandire a experientei este de asemenea falsa;
Doar intentia este cea care modeleaza perceptia si edificiul ei Noi confundam intentia cu dorinta. Aceasta din urma este evident o reactie in raport cu intentia care este actiune evidenta in toate planurile manifestarii.. Intentia se activeaza intr-un camp ce nu are ingradirea memoriei sau dorintelor, intr-un camp destelenit de buturugile acestora, in campul liber de premeditari si interpretari. campul nedenumitului, necunoscutului, in energia pura nemodelata a acestuia. Intentia ca potential in exprimare cinetica o denumim vointa. Tot ce facem este actiunea vointei . Este o ipocrizie si minciuna sfruntata cand afirmam ca" nu am vrut sa fac asta".
Destelenirea sau eliberarea vointei de sarcinile ce s-au dovedit ingraditoare nu este o rutina ci o abandonare faptica a acelor rutine a dorintei sau reactiei la stare. Aceasta "abandonare" nu este efortul gandirii care este chiar rutina, ci al atentiei.
Atentia este campul intentiei; La ce esti atent acum??!!!La ce esti atent acum este la propriu intentia ta nu dorinta. Actiunea la care esti atent este actiunea vointei tale. In dorinta suntem atenti interior la ceea ce nu este, iar in intentie la ce este si interior si exterior simultan, sincron.Ceea ce este in intentie este exact ceea ce este in percetie; chiar daca formal, cand exprimam asta par a fi diferite; in fapt sunt asemenea precum omul si dumnezeu un singur lucru, o unitate functionala desavarsita cu semnificatia de completa si de sine statatoare sau libera de orice conditionari existentiale, "cu taote gradele de libertate a miscarii = absolut".
Sa revenim la intrebari si raspunsuri. Adevaratul raspuns al intrebarii este o fapta, o dinamica experimentala pe care o trăiești inconstient de ea. Dupa experienta respectiva, in stiinta si in psihic poata fi reflectata sau repetata adica memorata dupa care exprimata lingvistic, se povesteste, impartaseste unui auditor care experimenteaza inconstient altceva. Adica poti sa sfatuiesti pe cineva intr-o circumstanta. Orice sfat care nu este fapta pentru tine este o inselatorie, o rutina de a-ti face o imagine falsa de superioritate in ochii auditorului atunci cand nu conteaza pentru tine altceva decat propria imagine.
Va povestesc o intamplare care sa releve aceasta dinamica a sfatului. Se promova o explorare in domeniul 'alimentatiei sau hranei vii" Bineinteles , cobaii experientei nu erau ceilalti ci chiar experimentatorii; adica faptuiau aceasta alimentatie la propriu. Dupa experienta indelugata a acestei alimentatii se puteau tine cursuri si demonstratii de preparare a hranei in aceasta calitate. Odata un prieten a facut o pauza la experiment si a mancat produse degradate termic. In cea zi trebuia sa tina cursuri pe tema hranei vii si a inceput cursul asa: "Ce mancam suntem pentru ca interiorizam informatiile respective; Eu sunt un covrig pe care l-am mancat mai inainte asa ca nu pot tine lectii despre hrana vie astazi, ci doar peste trei zile cand voi fi eliminat covrigul.". A da sfaturi fara ca ele sa fie propria traire si experienta faptica se numeste fariseism. Prietenul meu nu numai ca nu si-a stricat imaginea ci a rafinat-o prin eliminarea fanatismului care indurereaza auditoriul cultivand sentimentul neputintei sale, sau a greselii. Desigur ca cei care participau la aceste cursuri se straduiau sa inteleaga si practice hrana vie dar nu ajunsesera inca la o rutina a acesteia avand multe "rateuri" provocate de obisnuintele culinate Prietenul prin rateul sau recunoscut a detensionat acumularile impocriziei din afirmatiile dorintei fara datorie. Am vazut multi fabatici ai unui anumit tip de alimentatie , toti foarte tensionati si "superiori" celorlalti Dar ceea ce am obtinut in urma experientei mele in domeniu a fost doar libertatea in fata conceptului mancare si a rutinei sale; ma trezeam ca imi aminteam ca de trei zile nu am mancat ceva si priveam in jur cautand ce este de mancat. Nu mai avea importanta ce si cum "mananc" ci doar sincronul simtamantului cu prezenta in perceptia mea a unui dar alimentar. Libertatea in fata conceptualizarii mancarii si alimentatiei te conduce la trairea unei impartasiri reale cu valorile incomensurabile ale existentei in anasablul sau, la explorare , impartasire si cunoasterea lor. Practic" mancarea"si rutina ei este inlocuita de o continua impartasire si traire a ceea ce este perceptie, "inteligenta materiei" si miracolul sincronicitatii cu noi insine a acesteia
Cand "vedem", adica cand transformam simtamantul in imagine si actiune, orice raspuns este o fapta.Ca sa va impliniti datoria dorintelor nu va mai concentrati pe dorinte ci pe fapte. Gandurile, dorintele, aspiratiile nu le puteti controla asa cum gresit am fost invatati, nu le putem nici inchipui sau imagina cum suntem indemnati
Ceea ce este tuturor accesibil (fara discriminarea dumnezeiasca a "alesilor") sa le decida si gestitoneze fara efort sunt propriile lui fapte. Nimeni nu va poate obliga sa faptuiti ceva doar daca acceptati asta Am o intrebare pentru plangaciosii de mila altora si a lor; ce boala v-ati ales? Cand va eliberati din starea hipnotica?
Acceptarea este o infrangere, refuzul o reactie la infrangere, unfrangerea este trairea, simtamantu,, experienta inconstienta' din cercul lor vicios doar discernamantul sau decenta, bunul simt, va poate elibera. In nici un caz "judecata si condamnarea lor". Bunul simt este acord si armonie, pacificare si destelenirea campului interior in care ceva nou este insamantat si va modela edificul maret al percetiei inteligente. Cultivati simtamintele dumnezeiesti si dumnezeirea va apartine asa cum dintotdeauna a fost.
Nu ajunge sa stiti asta, ajunge sa o faptuiti fara modele de dumnezeire sau ritualuri ale dumnezeirii. Modelele si ritualurile nu sunt in campul dumnezeirii voastre ci in campul manipularii voastre exterioare Ce faceti cu ea este harul responsabilitatii cu care va daruiti si pe care faptele voastre reeleveaza propriilor constiinte individuale diverse si unice prin coroborarea paradoxului diferitului asemanator.
Nu te poti impaca cu tine fara sa te impaci cu faptele prezentei tale, recunoscandu-le asa cum sunt ele si consecintele lor in circumstanta acestei prezente. Iertarea este împăcare, nu uitare, fapta recunoasterii este cunoastere, primul pas spre infinit..
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu