In orice circumstanta avem nevoie de repere;
Reperele noastre sunt de regula irelevante circumstantei prezentei efective din percetie si intotdeauna vin din experientele unei circumstante trecute cu care asimilam pe cea simultana cu prezenta noastra. Evident ca nicio circumstanta prezenta nu este copia fidela a unei circumstante trecute si astfel raspunsurile noastre venite din cunoasterea experientelor trecute nu poate sa ne pozitioneze activ si oprim in armonie cu prezenta.care ne solicita raspuns. Orice raspuns am da dupa acest model nu satisface exigenta clipei si genereaza contestari, justificari si reevaluri ; mai mult chiar, fiecare participant in interactiuni directe intr-o circumstanta comuna procedeaza la fel, iar rodul- reper al trecutelor experientelor fiind diferit, avem doua sau mai multe repere diferite de raspuns in circumstanta comune. Ajungerea la un acord de actiune comuna este practic imposibil de atins si implica confruntari fara sfarsit in nivelul abstract al teoriilor valabile in circumstantele curente; un exemplu elocvent al acestei evidente este inutilitatea politicii parlamentare prin care nu se poate ajunge la acord decat prin aservirea unui model autoritar impus si arbitrar stabilit prin sondajele de opinie si incredere manipulabile. Aceasta necesitate individuala si colectiva de repere de raspuns in fata exigentelor sau provocarilor circumstantelor personale sau colective pe diferite niveluri de generalitate ramane nesatisfacuta, o cautare fara sfarsit. Diferitele repere de raspuns practicate istoric dealungul propriilor existente s-au dovedit efemere si superficiale iar consecintele faptelor care urmau aceste repere sau harti ideatice de comportament si raspuns conduceau in mod inexorabil la esecuri in relatii disimulat printr-un teatru al aparentelor in care nimeni nu crede dar se face ca sunt reale. O doamna importanta in momentul in care i s-a descompirat rolul din piesa pe care o juca in fata unui auditoriu lamurit, s-a oprit din monolog si cu mare uimire in priviri continua: "de fapt eu nu sunt asa, dar ma fac ca as fi si acum imi dau seama ca asa face toata lumea si astfel facem cu totii sa fie o lume care de fapt nu este." (citata adliteram). Din punctul din care privesc reperele noastre obisnuite de raspuns in dinamica aproape neperceputa a circumstantelor decat prea tarziu, cand am pierdut sincronul, ne conduc la acelasi tip de constieta a propriului comportament numit teatru (hipocritos). In aceste circumstante de transparenta in fata propriei constiinte ne relevam lipsa uni reper de raspuns dinamic care sa tina pasul cu diamica inoitoare si nerepetitiva a circumstantelor propriei prezente din care un procent infim percepem. (de ex. din cati cu oameni ne intersectam zilnic cati putem descrie sau macar am vazut pentru o clipa prezenta lor in propria prezenta perceptiva?) Ce ne fura bogatia perceptiilor prezentei noastre continuui si astfel o reduce la o minima si plictisitoare 'aceeasi zi" cu "aceleasi raspusuri" in 'aceleasi circumstante"? Scufundarea in propriile ganduri reflecatre a propriilor neimpliniri, ambitii si dorinte care ne ingusteaza campul percetiei reducandu-l la 'acelasi"; atentia concentrata pe propria persoana ingusteaza lumea la "persoana mea" pe care o doresc mereu aceeasi sau nemuritoare, obiectiv de neatins! Propria persoana este reperul fiecaruia si ma intreb de se ce confunda persoana cu gandirea ei despre sine , este edificiul gandirii sale? orice persoana care gandeste o relizare in care nu este implicata ,este extraordinar de eficienta si inteligenta dar cand se gandeste pe sine brusc devine ridicola.! Din aceasta evidenta putem trage concluzia ca gandirea despre sine nu este relevanta pentru o persona si atunci de ce ne lasam afundati si scufundati in acest tip de gandire reflexiva legata de propriile persoane a ce si cum suntem sau ce si cum ne realizam care ne igusteaza perceptia si saraceste ziua ca interactiuni, o fragmenteaza intr-o proportie considerabila de 'lipsa' si una minora de "am"? Cu cat interactionam din prezenta unei zile personale?Un lung sir de evenimente zilnice trec pe langa noi fara sa le vedem sau acordam vreo atentie si ne transformam ziua in cateva importante momente in care suntem credem noi "prezenti" sau implicati cand in fond suntem implicati intreaga zi; la fel procedam cu existenta acordand importanta doar nasterilor , mortilor si absolvirilor sau casatoriilor, a castigurilor si spaimelor esecurilor , desi aceasta atitudine ne saraceste memoria si o umplem de goluri in care parca nu am fi fost in propria existenta. In acest proces de saracire a existentei prin atitudinea noastra dupa repere vetuste ,atemporale prezentei noastre, atentia joaca rolul hotarator; cand atentia ne este furata suntem saraciti iar cand atentia este cu noi ziua ni se imbogateste cu clipe importante pana ea insasi ajunge o clipa si clipa ziua. Ce imi pot spune eu mie fara sa cunosc deja? Atunci ce tot vorbesc cu mine sau dialogul interior ce sens are altul decat a-mi fura atentia intr-o dimensiune a abstractului imaginar fara corespondenta in percetia plenitudinii inconjuratoare?.Nu este acest instrument al dialogului interior un gropar al atentiei prin pierdrea sincronicitatii existentei mele? Pierderea sincronictitatii existentei in circumstantele ei personale, individuale, fizice, nu insemna rupere, fragmentare, faramitare a existentei si perceptiei existentiale? In perioadele de gol existential zilnic al sincronicitatii noastre cu prezenta noastra perceptiva (gol evidentiat de incapacitatea rememorarii complete a zilei in desfasurare punctuala curgatoare), nu suntem "umpluti" cu ceva ce nu constientizam ca facem? Din perioada zilei 'golul din memoria ei" este asa de mare ca ne sperie totusi constienta faptului ca "golul" este de constienta a faptelor ,interactiunilor, perceptiilor si nicidecum real, un real in care suntem inconstienti de propriile actiuni si interactiuni in existenta, sau ca propria existenta ne este furata in mare parte, de ceea ce ignoram in ea- continuitatea zilei. O altfel de atenntie, complet diferita prin asemanarea ei, ne poate releva punctual ziua propriei exitente? Cand dialogul interior este oprit acesta se releva si revelatia ei este inceputul intelepciunii fiecaruias dar si responsabilitatii sale. "Ea" va releva mizeria din campul mintii subconstiente ca mizerie pe care pana atunci fiecare o ascundeam de rusinea propriilor fapte si care ascunsa fiind nu ne ascundea de loc, exploda in clipele de satisfactie ca un vulcan norois in comportamente de un grotesc ridicol , de o mediocritate si nepasare crasa inchipuindu-ne in acelasi timp superiori si invingatori, superioritate care nu ne poate satisface la propriu orgoliile pentru ca nu putem ascunde propriei constiinte faptul ca jucam un "rol" in piesa de teatru a inchipuirilor noastre fara fi la propiu faptul.
Acest imaginar reflexiv al atitudinii reperului irelevant prezentei noastre umane sincrone cu circumstanta punctuala ne releva un altfel de reper , unul dinamic si totusi stabil , inocenta care ne solicita reperul intelepciunii maturitatii sale; Noi ducem batalii in existenta ,batalii utile si batalii inutile, batalii care ne intaresc si batalii care ne saracesc pana la epuizare Suntem cu totii luptatori in circumstantele propriilor fapte dusmanoase, impotriva celorlalti, noi generam si mentinem campul existentei ca si camp de batalie si mediu dusmanos fiecaruia in parte; este razboiul tuturor impotriva tuturor in care fiecare este pus si pune la zid si apasa pe tragaciul spaimei sale de viata si existenta sincrona si sinarhica lipsita de ierarhiile absurdului inutilitatilor risipitoare, care introduc mai multa moarte in viata, al importantei de sine raportate la persoana celorlalti.. Acesta batalie din propria gandire care transforma constiinta in camp de batalie, implica exigenta unui reper functional al raspunsurilor si tacerilor oportune in sincronicitatea zilei cu noi insine.
Evidenta spune ca pentru fiecare functioneaza propriile repere; deci nu sunt repere generale ci individuale; dar orice exemplu este material scolastic cand cineva doreste sa se dezvolte si descopere propriul reper din libertatea sa ales, precum un scaunel pe roti pentru opiii care vor sa invete sa mearga; asa ca cu acest preambul care sa nu raneasca simtamintele cuiva voi da exemplul unui reper pe care folosindu-l am relizat eficacitatea lui faptica ; din vremuri irememorabile a ajuns pana la noi, constienta afirmata astfel intr-o actualizare lingvistica bineintelers si nu" mot a mott': "Da-mi doamne puterea de a lupta cu ceea ce merita sa lupt; da-mi Doamne taria sa nu lupt cu ceea ce nu merita sa lupt ; dar mai ales da-mi Doamene, intelepciunea sa le deosebesc!"
Obs . daca cercetam originile cuvantului "domn" cu derivatele sale, va trebui intr-un final al scormonirilor sa recunoastem ca este un verb substantivat " a domni" ; cu semnificatia de "lege" care functioneaza fara acceptarea sau cunoasterea ei, fara contributia si libera de constiente, in ultima si prima acceptie 'inteligenta" creatoare sau Dumnezeu izvor a tot ce este si functioneaza asa cum este, ordinea ordinii initiale a univesului sau "legea vietii" , " biologia" - este "Legea lui Dumnezeu sau Domnul" pe care insusi Dumnezeu nu poate incalca ; doar omul in inchipuirile sale poate si suporta consecintele lor. Evident ca este "o lege" care nu spune ce sa faci, nici ce sa nu faci care ar fi acelasi lucru, ea insusi subsumand intreaga cunoastere si putere de exprimare a carei beneficiari suntem si la care revenim cu totii daca suntem . Astfel, rugaciunea care nu este cersit , este insasi constienta exitentei sale in propria prezenta a carui sir de evenimente desi incomprehensibil pentru martor, intuieste prezenta legii in manifestare si invoca distinctie si discernamat in interactiunile sale in acord cu legea.
A doua observatie pe care o relev este aceea a uni "rachet mental" care ne orienteaza gresit spre inapoi atentia rapindu-ne prezenta din sincronicitatea clipei comuniunii existentiale- anume ideea ca "daca schimbam trecutul , putem sa modelam viitorul dupa bunul plac sau sa evitam in viitor anumite evenimente nedorite" Ce insemna "sa modificam trecutul"? evident insemna sa MINTIM, sa denasturam sirul si consecintele evenimentelor propriei istorii, si mai grav a istoriei colectivitatilor umane si a omenirii cu atat mai mult cu cat nu o cunosti. Este nobelete in afirma "nu stiu" sau 'ce stiu este incomplet si irelevant" decat sa sustii teorii si traditii sau obisnuinte cutumice care se vor dezvalui manipulatorii ale libertatilor individuale si colective si in afara existentei ca atare dar introduse ca un virus sau parazit in golurile din memorie a istoriei existentei umane denaturand-o si asociind-o unui fals inceput- origine si asociere temporala.. Ceea ce individualizeaza si intareste o fiinta este umanitatea din ea si nu istoria umanitatii, iar umanitatea sa este prezenta din care suntem "furati" pentru a ne complace in rutinele trecute sau amintirile moarte. Pentru mintea sau dorinta nemuritoare in autoacceptiunea ei e bine de retinut ca mintea facuta tacuta este minte moarte sau lucru si orice lucru se realizeaza prin rutina unei tehnologii rigide in siruirea etapele sale si poate descoperi ca dialogul interior al mintii este o rutina cu acelasi efecte de producere de lucruri. De asemenea e bine sa amintim mintii autoinchipuite ca pentru o viata sanatoasa 2 litri de apa si 3 mese zilnice si 30 de min de miscare nu sunt decat tehnici de marcheting pentru vanzarea unor produse si ca pentru o viata sanatoasa mai bine face sa nu mai minta (sau sa inceteze minciunile hipnozei zilnice a insatisfactiei si insuficientei), si mai bine face sa asculte si sa auda in loc sa repete papagaliceste ce a auzit dinainte de a auzi ce aude, si sa recunosca valoarea celorlalti in loc sa induca si evoce subliminal doar ideea valorii proprii; pentru omul pur sange sau gand nu exista impuritate si orice impuritati gasiti va rog sa curatati mintea.
A treia obs ar fi aceea ca asa numita "cadere din rai" nu este adevarata problema ci aceea ca repeta caderea clipa de clipa sau contunitatea caderii,
Reperele noastre sunt de regula irelevante circumstantei prezentei efective din percetie si intotdeauna vin din experientele unei circumstante trecute cu care asimilam pe cea simultana cu prezenta noastra. Evident ca nicio circumstanta prezenta nu este copia fidela a unei circumstante trecute si astfel raspunsurile noastre venite din cunoasterea experientelor trecute nu poate sa ne pozitioneze activ si oprim in armonie cu prezenta.care ne solicita raspuns. Orice raspuns am da dupa acest model nu satisface exigenta clipei si genereaza contestari, justificari si reevaluri ; mai mult chiar, fiecare participant in interactiuni directe intr-o circumstanta comuna procedeaza la fel, iar rodul- reper al trecutelor experientelor fiind diferit, avem doua sau mai multe repere diferite de raspuns in circumstanta comune. Ajungerea la un acord de actiune comuna este practic imposibil de atins si implica confruntari fara sfarsit in nivelul abstract al teoriilor valabile in circumstantele curente; un exemplu elocvent al acestei evidente este inutilitatea politicii parlamentare prin care nu se poate ajunge la acord decat prin aservirea unui model autoritar impus si arbitrar stabilit prin sondajele de opinie si incredere manipulabile. Aceasta necesitate individuala si colectiva de repere de raspuns in fata exigentelor sau provocarilor circumstantelor personale sau colective pe diferite niveluri de generalitate ramane nesatisfacuta, o cautare fara sfarsit. Diferitele repere de raspuns practicate istoric dealungul propriilor existente s-au dovedit efemere si superficiale iar consecintele faptelor care urmau aceste repere sau harti ideatice de comportament si raspuns conduceau in mod inexorabil la esecuri in relatii disimulat printr-un teatru al aparentelor in care nimeni nu crede dar se face ca sunt reale. O doamna importanta in momentul in care i s-a descompirat rolul din piesa pe care o juca in fata unui auditoriu lamurit, s-a oprit din monolog si cu mare uimire in priviri continua: "de fapt eu nu sunt asa, dar ma fac ca as fi si acum imi dau seama ca asa face toata lumea si astfel facem cu totii sa fie o lume care de fapt nu este." (citata adliteram). Din punctul din care privesc reperele noastre obisnuite de raspuns in dinamica aproape neperceputa a circumstantelor decat prea tarziu, cand am pierdut sincronul, ne conduc la acelasi tip de constieta a propriului comportament numit teatru (hipocritos). In aceste circumstante de transparenta in fata propriei constiinte ne relevam lipsa uni reper de raspuns dinamic care sa tina pasul cu diamica inoitoare si nerepetitiva a circumstantelor propriei prezente din care un procent infim percepem. (de ex. din cati cu oameni ne intersectam zilnic cati putem descrie sau macar am vazut pentru o clipa prezenta lor in propria prezenta perceptiva?) Ce ne fura bogatia perceptiilor prezentei noastre continuui si astfel o reduce la o minima si plictisitoare 'aceeasi zi" cu "aceleasi raspusuri" in 'aceleasi circumstante"? Scufundarea in propriile ganduri reflecatre a propriilor neimpliniri, ambitii si dorinte care ne ingusteaza campul percetiei reducandu-l la 'acelasi"; atentia concentrata pe propria persoana ingusteaza lumea la "persoana mea" pe care o doresc mereu aceeasi sau nemuritoare, obiectiv de neatins! Propria persoana este reperul fiecaruia si ma intreb de se ce confunda persoana cu gandirea ei despre sine , este edificiul gandirii sale? orice persoana care gandeste o relizare in care nu este implicata ,este extraordinar de eficienta si inteligenta dar cand se gandeste pe sine brusc devine ridicola.! Din aceasta evidenta putem trage concluzia ca gandirea despre sine nu este relevanta pentru o persona si atunci de ce ne lasam afundati si scufundati in acest tip de gandire reflexiva legata de propriile persoane a ce si cum suntem sau ce si cum ne realizam care ne igusteaza perceptia si saraceste ziua ca interactiuni, o fragmenteaza intr-o proportie considerabila de 'lipsa' si una minora de "am"? Cu cat interactionam din prezenta unei zile personale?Un lung sir de evenimente zilnice trec pe langa noi fara sa le vedem sau acordam vreo atentie si ne transformam ziua in cateva importante momente in care suntem credem noi "prezenti" sau implicati cand in fond suntem implicati intreaga zi; la fel procedam cu existenta acordand importanta doar nasterilor , mortilor si absolvirilor sau casatoriilor, a castigurilor si spaimelor esecurilor , desi aceasta atitudine ne saraceste memoria si o umplem de goluri in care parca nu am fi fost in propria existenta. In acest proces de saracire a existentei prin atitudinea noastra dupa repere vetuste ,atemporale prezentei noastre, atentia joaca rolul hotarator; cand atentia ne este furata suntem saraciti iar cand atentia este cu noi ziua ni se imbogateste cu clipe importante pana ea insasi ajunge o clipa si clipa ziua. Ce imi pot spune eu mie fara sa cunosc deja? Atunci ce tot vorbesc cu mine sau dialogul interior ce sens are altul decat a-mi fura atentia intr-o dimensiune a abstractului imaginar fara corespondenta in percetia plenitudinii inconjuratoare?.Nu este acest instrument al dialogului interior un gropar al atentiei prin pierdrea sincronicitatii existentei mele? Pierderea sincronictitatii existentei in circumstantele ei personale, individuale, fizice, nu insemna rupere, fragmentare, faramitare a existentei si perceptiei existentiale? In perioadele de gol existential zilnic al sincronicitatii noastre cu prezenta noastra perceptiva (gol evidentiat de incapacitatea rememorarii complete a zilei in desfasurare punctuala curgatoare), nu suntem "umpluti" cu ceva ce nu constientizam ca facem? Din perioada zilei 'golul din memoria ei" este asa de mare ca ne sperie totusi constienta faptului ca "golul" este de constienta a faptelor ,interactiunilor, perceptiilor si nicidecum real, un real in care suntem inconstienti de propriile actiuni si interactiuni in existenta, sau ca propria existenta ne este furata in mare parte, de ceea ce ignoram in ea- continuitatea zilei. O altfel de atenntie, complet diferita prin asemanarea ei, ne poate releva punctual ziua propriei exitente? Cand dialogul interior este oprit acesta se releva si revelatia ei este inceputul intelepciunii fiecaruias dar si responsabilitatii sale. "Ea" va releva mizeria din campul mintii subconstiente ca mizerie pe care pana atunci fiecare o ascundeam de rusinea propriilor fapte si care ascunsa fiind nu ne ascundea de loc, exploda in clipele de satisfactie ca un vulcan norois in comportamente de un grotesc ridicol , de o mediocritate si nepasare crasa inchipuindu-ne in acelasi timp superiori si invingatori, superioritate care nu ne poate satisface la propriu orgoliile pentru ca nu putem ascunde propriei constiinte faptul ca jucam un "rol" in piesa de teatru a inchipuirilor noastre fara fi la propiu faptul.
Acest imaginar reflexiv al atitudinii reperului irelevant prezentei noastre umane sincrone cu circumstanta punctuala ne releva un altfel de reper , unul dinamic si totusi stabil , inocenta care ne solicita reperul intelepciunii maturitatii sale; Noi ducem batalii in existenta ,batalii utile si batalii inutile, batalii care ne intaresc si batalii care ne saracesc pana la epuizare Suntem cu totii luptatori in circumstantele propriilor fapte dusmanoase, impotriva celorlalti, noi generam si mentinem campul existentei ca si camp de batalie si mediu dusmanos fiecaruia in parte; este razboiul tuturor impotriva tuturor in care fiecare este pus si pune la zid si apasa pe tragaciul spaimei sale de viata si existenta sincrona si sinarhica lipsita de ierarhiile absurdului inutilitatilor risipitoare, care introduc mai multa moarte in viata, al importantei de sine raportate la persoana celorlalti.. Acesta batalie din propria gandire care transforma constiinta in camp de batalie, implica exigenta unui reper functional al raspunsurilor si tacerilor oportune in sincronicitatea zilei cu noi insine.
Evidenta spune ca pentru fiecare functioneaza propriile repere; deci nu sunt repere generale ci individuale; dar orice exemplu este material scolastic cand cineva doreste sa se dezvolte si descopere propriul reper din libertatea sa ales, precum un scaunel pe roti pentru opiii care vor sa invete sa mearga; asa ca cu acest preambul care sa nu raneasca simtamintele cuiva voi da exemplul unui reper pe care folosindu-l am relizat eficacitatea lui faptica ; din vremuri irememorabile a ajuns pana la noi, constienta afirmata astfel intr-o actualizare lingvistica bineintelers si nu" mot a mott': "Da-mi doamne puterea de a lupta cu ceea ce merita sa lupt; da-mi Doamne taria sa nu lupt cu ceea ce nu merita sa lupt ; dar mai ales da-mi Doamene, intelepciunea sa le deosebesc!"
Obs . daca cercetam originile cuvantului "domn" cu derivatele sale, va trebui intr-un final al scormonirilor sa recunoastem ca este un verb substantivat " a domni" ; cu semnificatia de "lege" care functioneaza fara acceptarea sau cunoasterea ei, fara contributia si libera de constiente, in ultima si prima acceptie 'inteligenta" creatoare sau Dumnezeu izvor a tot ce este si functioneaza asa cum este, ordinea ordinii initiale a univesului sau "legea vietii" , " biologia" - este "Legea lui Dumnezeu sau Domnul" pe care insusi Dumnezeu nu poate incalca ; doar omul in inchipuirile sale poate si suporta consecintele lor. Evident ca este "o lege" care nu spune ce sa faci, nici ce sa nu faci care ar fi acelasi lucru, ea insusi subsumand intreaga cunoastere si putere de exprimare a carei beneficiari suntem si la care revenim cu totii daca suntem . Astfel, rugaciunea care nu este cersit , este insasi constienta exitentei sale in propria prezenta a carui sir de evenimente desi incomprehensibil pentru martor, intuieste prezenta legii in manifestare si invoca distinctie si discernamat in interactiunile sale in acord cu legea.
A doua observatie pe care o relev este aceea a uni "rachet mental" care ne orienteaza gresit spre inapoi atentia rapindu-ne prezenta din sincronicitatea clipei comuniunii existentiale- anume ideea ca "daca schimbam trecutul , putem sa modelam viitorul dupa bunul plac sau sa evitam in viitor anumite evenimente nedorite" Ce insemna "sa modificam trecutul"? evident insemna sa MINTIM, sa denasturam sirul si consecintele evenimentelor propriei istorii, si mai grav a istoriei colectivitatilor umane si a omenirii cu atat mai mult cu cat nu o cunosti. Este nobelete in afirma "nu stiu" sau 'ce stiu este incomplet si irelevant" decat sa sustii teorii si traditii sau obisnuinte cutumice care se vor dezvalui manipulatorii ale libertatilor individuale si colective si in afara existentei ca atare dar introduse ca un virus sau parazit in golurile din memorie a istoriei existentei umane denaturand-o si asociind-o unui fals inceput- origine si asociere temporala.. Ceea ce individualizeaza si intareste o fiinta este umanitatea din ea si nu istoria umanitatii, iar umanitatea sa este prezenta din care suntem "furati" pentru a ne complace in rutinele trecute sau amintirile moarte. Pentru mintea sau dorinta nemuritoare in autoacceptiunea ei e bine de retinut ca mintea facuta tacuta este minte moarte sau lucru si orice lucru se realizeaza prin rutina unei tehnologii rigide in siruirea etapele sale si poate descoperi ca dialogul interior al mintii este o rutina cu acelasi efecte de producere de lucruri. De asemenea e bine sa amintim mintii autoinchipuite ca pentru o viata sanatoasa 2 litri de apa si 3 mese zilnice si 30 de min de miscare nu sunt decat tehnici de marcheting pentru vanzarea unor produse si ca pentru o viata sanatoasa mai bine face sa nu mai minta (sau sa inceteze minciunile hipnozei zilnice a insatisfactiei si insuficientei), si mai bine face sa asculte si sa auda in loc sa repete papagaliceste ce a auzit dinainte de a auzi ce aude, si sa recunosca valoarea celorlalti in loc sa induca si evoce subliminal doar ideea valorii proprii; pentru omul pur sange sau gand nu exista impuritate si orice impuritati gasiti va rog sa curatati mintea.
A treia obs ar fi aceea ca asa numita "cadere din rai" nu este adevarata problema ci aceea ca repeta caderea clipa de clipa sau contunitatea caderii,
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu