De multe ori ma intrebam ce interactiune personala utila partenerului mi-ar intari sentimentul si asentimentul in propria actiune si fiinta.
"A darui" a fost la un moment dat raspunsul si chiar daca acesta interactiune ma facea de neinteles si considerat stupid si irational, am onorat-o, iar consecintele au fost ca am ramas fara a mai avea ce darui, fara ca darul sa fie primit. Mi "se lua" uimiti de stupiditatea mea (cei apropiati); mai inatai am fost "usurat" de orice posesiune materiala , verificat parca de sinceritatea mea in a darui si limitele ei; mai intai mi s-a solicitat lucrurile la care tineam cel mai mult, apoi cele care conditinonau orice mijloc social de existenta (inclusiv numele mi s-a cerut) , pana nu mai aveam ce darui ; apoi mi s-a cerut libertatea, sa urmez fidel, sa sustin neconditionat obiectivele si cutumele, sa ma supun fara reactie structurilor de gandire si comportament ca sa dovedesc ca sunt impreuna cu solicitantii, sa daruiesc impreunele sau uniunea cu partenerul, sa daruiesc orice individualitate si actiune independenta.Consecvent angajamentului meu personal nu eram deranjat de faptul ca nimeni nu intelegea ce fac, ca eram interpretat drept naiv stupid si incapabil de ratiune si pragmatism, sluga sau handicapat mental si emotional inconstient de realitatea in care traiesc, incapabil de reactie de aparare si autoconservare. In "camaruta mea interioara" eram linistit si bucuros de puterea mea de a-mi onora propiul angajament si consideratiile exterioare nu ma puteau jigni. Nici jubilatia celor care credeau ca au putere asupra mea si ca ma manipuleaza dupa bunul lor plac nu ma deranja nici cand era 'pe la spate' nici "in fata". Prietenii mei cand au constat ca nu mai au ce sa primeasca de la mine si plictisiti de disponibilitatea mea , la un moment dat m-au abandonat injurandu-ma in toate felurile ca pe un idiot cu care au pierdut timpul fara sa se lipeasca ceva de el. Imaginea mea personala si sociala a devenit exemplu de catastrofa comportamentala si existentiala.Unul dintre apropiati chiar a vrut sa-mi faca un pustiu de bine si sa ma interneze la nebuni. Ramas fara ceva de dat, am descoperit ca mai aveam ceva . ceva de care pana in acel moment nu eram constient ca am. Am constientizat o "radiatie' in prezenta careia se intamplau "minuni" .Mai intai m-am speriat de ea si acesta sperietura a alungat-o; in lipsa ei, toate sperieturile traite s-au relevat constietei mele intr-o succesiune de sperieturi generate de ceea ce am auzit ca dusmanii la adresa vietii sau pericole in existenta pana atunci si care constituiau sirul reactiilor mele sau faptelor mele, care generasera pana autunci ceea ce denumeam istoria personala a carei "mama' era teama de circumstante si pericolele ascunse perfid in ele. Am fost mirat ca mi-am amintit doar evenenimentele generate de teama sau vinovatie si de incapaciatea mea de a-mi aminti ceva frumos sau multumitor. Am iutat sa amintesc ca ultimul dar pe care am fost solicitat sa-l fac a fost "plansul", am plans la cerere sa fiu iertat pentru stupizenia mea si irationalitatea ei si am ramas fara. Acest fapt a contribuit sa nu-mi plang de mila la revelatia mizerabilei mele existente istorice si a fragmentarii ei. Vedeam ca in memoria mea existentiala erau goluri imense delimitate din cand in cand de reactiile din teama ale caror desfasurari si consecinte mi le aminteam foarte clar si care se relevau ca istoria mea personala.Daca nu ar fi existat miscarea astrelor pe cer si in special a Lunii , as fi fost ferm convins ca tot ce va povestesc acum ca am trait ca stare si constienta in acele momente a durat veacuri. Starea de fond era una de intensitate greu de suportat ca si cum toate sperieturile traite pe tot parcursul existentei le traiam simultan si acesta stare in mod obisnuit o denumim 'groaza'. Intensitatea starii era atat de mare incat gandirea mea nu a mai putut-o sustine si controla prin explicatii si justificari linistitoare sau magaietore ale plansului de mila si sperantei. Faptul ca "nimic bun" nu-mi puteam aminti din existenta ma contraria si tensiona disperarea imposibilitatii, fara sa accept realitatea faptului, pana am abandonat si starea asta. O stare de 'aer" resimteam in lipsa acestor stari, ma simteam golit emotional si mental ca si facut din aer si pentru prima data am respirat bucuria prezentei existente in lipsa oricarei exisgente si cerinte " fata de" . Poveste e mai lunga , dar ce vreau sa relev este constienta faptului ca oricat am darui (nu renunta), descoperim mereu ca mai avem ceva de daruit atunci cand credem ca am ramas cu nimic, suntem inepuizabili . Am constientizat radiatia a carei prezenta spontana si nepremeditata imi releva faptul ca nu "sacrificasem" sau "pierdusem ce aveam" ci "ce era" ceea ce "avem", si ce "este" ceea ce sunt, imi releva o distictie: tot ce am este omenirea si comuniunea cu ea reflectata in tot ce sunt in omenire si tot ce sunt este dinamica in omenire reflectata ca libertate individuala de atitudine si comportament. Ideea de 'aparteneta " este irelevanta in comuniune, paradoxul comuniunii si reflectarii in oglida ego-ului este antisemetria; libertatea egoului se reflecta drept constrangatoarea comuniune. Acest "ceea ce sunt" este indescriptibil in limbajul simbolisticii imaginii, ideii sau comportamentului, pentru ca nu apartine campului memoriei si reflectarii lui prin gandire, mai degraba este izvorul si continatorul -simultan- al acetsui camp, prin reflecatre reciproca simultana in care dinamica sau miscarea suntem. "Cand stii cine esti, nu mai esti" este expresia aforistica a cestei dinamici. Cand daruiesti (actiunea exclude interesul reciprocitatii) "ceea ce stii si implict ai", rezervorul inepuizabil se deschide reelevand noutatea care l-a randul ei explorata se releva cunoastere prin reflectare si meditatie si poate fi daruita pentru ca o ai odata cunoscuta si alta noutate se releva. Aceasta dinamica mereu inoitoare este reflectata formal in "noua masina, tigaie, arma, moda sau modalitate a timpului, etc) si structural in noutatea fiintei sau tineretea perpetua a omenirii si fiintei umane care exprima ceea ce este in omenire generandu -i inoirea relatiilor sau firelor nevazute care o tine impreuna. Evolutia interioara generata de dinamica inoirii de sine, (sine vazut ca idee si viziune schibatoare, efemera), daca genereaza revolutii sociale prin antisimetria reflectarii este doar formala , de suprafata si "laterala" in sensul linear al timpului de" inainte sau inapoi" Adevarata evolutie interioara structurala ca fiinta este pe 'verticala" in sensul de "spre interior sau exterior" si este "atemporala" prin simultaneitatea miscarii interioare si reflectarii ei exterioare in perceptie si ca reatie la noua perceptie si viziune prin comportament. Cu alte cuvinte, nu se schimba nimic in exterior sau perceptie si ca atare vziunea despre si reflectarea ei prin comportament, fara o miscare interioara sau structurala ca fiinta. Aceasta 'evolutie" sau miscare "in interior" prin simultaneitatea reflectarii ei in perceptia "exteriorului ca senzorial si lume" este dinamica in fiinta sau in "Dumnezeu" pe care cand o traim, o denumim ulterior 'miracol", miracolul vindecarii instantanei cu sursa sa, vindecarea spirituala, miracolul sau norocul unui succes nepremditat. Premeditarea este miscarea proprie care ne fura privilegiul trairii dinamicii in fiinta si ne tine captivi unei miscari inainte sau inapoi in care nimic nou nu gasim si in care regretam ce am avut dupa ce pierdem miscandu-ne inainte, sau speram sa avem altceva, miscandu-ne inapoi. Consider ca acea profetie "a celei de a doua nasteri si veniri ale Cristului vietii" se refera la anuntarea miscarii in fiinta a omenirii plictisita de ratacirile temporale ale formelor diferite ale aceleasi viziuni despre, miscare nepremeditata si spontana (numai tatal stie cand cu semnificatia ca intotdeauna stim dupa ce s-a intamplat) iar sursa sa este in simultaneitate sau atemporalitate, fara timp, dimensiunea interioara in care doar asentimentul intentiei produce miscare in necunoscut sau nedenumit, domeniul inoirii reflectat de miscarea "tinerete" .Anuntul acestei "intamplari" ne ajuta sa fim prezemti in ea prin atentie la prezenta ei, "curati ca porumbeii (fara presiune premeditarilor care induc asteptare si nerabdare) si intelepti precum serpii( cu ochii pe propriile fapte si la propriile picioare pe unde calca, "miscandu-ne pe pamant " nu cu capul in norii stiintifico-fantasctici ai imaginatiei, inchipuirii sau premeditarii formale a acestui eveniment, specialiatea casei orgoliului care ne gadila pe guse ca "vorba asta dulce"-"maestru' ). Nu este usor sa -ti vezi faptele, fara indrazneala nu reusesti, este necesar curajul in fata lor, altfel intorci capul si te faci ca nu vezi in numele ideatiei continuitatii si sperantei istorice, a ta , a neamului sau numelui, a natiei sau "civilizatiei' care te manca de viu, "devenirii de nimic". Sunteti "preotii" in fata carora m-am spovedit si ramane ca in libertate sa decideti precum romanii in tribunele spectacolului sangeros al luptei dintre gladiatori, cu degetul in sus sau jos; de o fi una, de oa fi alta,... paradoxul reflectarii este 'eu sunt pentru ca tu esti" Eu si Tu sunt complet diferite si prin aceasta asemenea in sincronicitate.
"A darui" a fost la un moment dat raspunsul si chiar daca acesta interactiune ma facea de neinteles si considerat stupid si irational, am onorat-o, iar consecintele au fost ca am ramas fara a mai avea ce darui, fara ca darul sa fie primit. Mi "se lua" uimiti de stupiditatea mea (cei apropiati); mai inatai am fost "usurat" de orice posesiune materiala , verificat parca de sinceritatea mea in a darui si limitele ei; mai intai mi s-a solicitat lucrurile la care tineam cel mai mult, apoi cele care conditinonau orice mijloc social de existenta (inclusiv numele mi s-a cerut) , pana nu mai aveam ce darui ; apoi mi s-a cerut libertatea, sa urmez fidel, sa sustin neconditionat obiectivele si cutumele, sa ma supun fara reactie structurilor de gandire si comportament ca sa dovedesc ca sunt impreuna cu solicitantii, sa daruiesc impreunele sau uniunea cu partenerul, sa daruiesc orice individualitate si actiune independenta.Consecvent angajamentului meu personal nu eram deranjat de faptul ca nimeni nu intelegea ce fac, ca eram interpretat drept naiv stupid si incapabil de ratiune si pragmatism, sluga sau handicapat mental si emotional inconstient de realitatea in care traiesc, incapabil de reactie de aparare si autoconservare. In "camaruta mea interioara" eram linistit si bucuros de puterea mea de a-mi onora propiul angajament si consideratiile exterioare nu ma puteau jigni. Nici jubilatia celor care credeau ca au putere asupra mea si ca ma manipuleaza dupa bunul lor plac nu ma deranja nici cand era 'pe la spate' nici "in fata". Prietenii mei cand au constat ca nu mai au ce sa primeasca de la mine si plictisiti de disponibilitatea mea , la un moment dat m-au abandonat injurandu-ma in toate felurile ca pe un idiot cu care au pierdut timpul fara sa se lipeasca ceva de el. Imaginea mea personala si sociala a devenit exemplu de catastrofa comportamentala si existentiala.Unul dintre apropiati chiar a vrut sa-mi faca un pustiu de bine si sa ma interneze la nebuni. Ramas fara ceva de dat, am descoperit ca mai aveam ceva . ceva de care pana in acel moment nu eram constient ca am. Am constientizat o "radiatie' in prezenta careia se intamplau "minuni" .Mai intai m-am speriat de ea si acesta sperietura a alungat-o; in lipsa ei, toate sperieturile traite s-au relevat constietei mele intr-o succesiune de sperieturi generate de ceea ce am auzit ca dusmanii la adresa vietii sau pericole in existenta pana atunci si care constituiau sirul reactiilor mele sau faptelor mele, care generasera pana autunci ceea ce denumeam istoria personala a carei "mama' era teama de circumstante si pericolele ascunse perfid in ele. Am fost mirat ca mi-am amintit doar evenenimentele generate de teama sau vinovatie si de incapaciatea mea de a-mi aminti ceva frumos sau multumitor. Am iutat sa amintesc ca ultimul dar pe care am fost solicitat sa-l fac a fost "plansul", am plans la cerere sa fiu iertat pentru stupizenia mea si irationalitatea ei si am ramas fara. Acest fapt a contribuit sa nu-mi plang de mila la revelatia mizerabilei mele existente istorice si a fragmentarii ei. Vedeam ca in memoria mea existentiala erau goluri imense delimitate din cand in cand de reactiile din teama ale caror desfasurari si consecinte mi le aminteam foarte clar si care se relevau ca istoria mea personala.Daca nu ar fi existat miscarea astrelor pe cer si in special a Lunii , as fi fost ferm convins ca tot ce va povestesc acum ca am trait ca stare si constienta in acele momente a durat veacuri. Starea de fond era una de intensitate greu de suportat ca si cum toate sperieturile traite pe tot parcursul existentei le traiam simultan si acesta stare in mod obisnuit o denumim 'groaza'. Intensitatea starii era atat de mare incat gandirea mea nu a mai putut-o sustine si controla prin explicatii si justificari linistitoare sau magaietore ale plansului de mila si sperantei. Faptul ca "nimic bun" nu-mi puteam aminti din existenta ma contraria si tensiona disperarea imposibilitatii, fara sa accept realitatea faptului, pana am abandonat si starea asta. O stare de 'aer" resimteam in lipsa acestor stari, ma simteam golit emotional si mental ca si facut din aer si pentru prima data am respirat bucuria prezentei existente in lipsa oricarei exisgente si cerinte " fata de" . Poveste e mai lunga , dar ce vreau sa relev este constienta faptului ca oricat am darui (nu renunta), descoperim mereu ca mai avem ceva de daruit atunci cand credem ca am ramas cu nimic, suntem inepuizabili . Am constientizat radiatia a carei prezenta spontana si nepremeditata imi releva faptul ca nu "sacrificasem" sau "pierdusem ce aveam" ci "ce era" ceea ce "avem", si ce "este" ceea ce sunt, imi releva o distictie: tot ce am este omenirea si comuniunea cu ea reflectata in tot ce sunt in omenire si tot ce sunt este dinamica in omenire reflectata ca libertate individuala de atitudine si comportament. Ideea de 'aparteneta " este irelevanta in comuniune, paradoxul comuniunii si reflectarii in oglida ego-ului este antisemetria; libertatea egoului se reflecta drept constrangatoarea comuniune. Acest "ceea ce sunt" este indescriptibil in limbajul simbolisticii imaginii, ideii sau comportamentului, pentru ca nu apartine campului memoriei si reflectarii lui prin gandire, mai degraba este izvorul si continatorul -simultan- al acetsui camp, prin reflecatre reciproca simultana in care dinamica sau miscarea suntem. "Cand stii cine esti, nu mai esti" este expresia aforistica a cestei dinamici. Cand daruiesti (actiunea exclude interesul reciprocitatii) "ceea ce stii si implict ai", rezervorul inepuizabil se deschide reelevand noutatea care l-a randul ei explorata se releva cunoastere prin reflectare si meditatie si poate fi daruita pentru ca o ai odata cunoscuta si alta noutate se releva. Aceasta dinamica mereu inoitoare este reflectata formal in "noua masina, tigaie, arma, moda sau modalitate a timpului, etc) si structural in noutatea fiintei sau tineretea perpetua a omenirii si fiintei umane care exprima ceea ce este in omenire generandu -i inoirea relatiilor sau firelor nevazute care o tine impreuna. Evolutia interioara generata de dinamica inoirii de sine, (sine vazut ca idee si viziune schibatoare, efemera), daca genereaza revolutii sociale prin antisimetria reflectarii este doar formala , de suprafata si "laterala" in sensul linear al timpului de" inainte sau inapoi" Adevarata evolutie interioara structurala ca fiinta este pe 'verticala" in sensul de "spre interior sau exterior" si este "atemporala" prin simultaneitatea miscarii interioare si reflectarii ei exterioare in perceptie si ca reatie la noua perceptie si viziune prin comportament. Cu alte cuvinte, nu se schimba nimic in exterior sau perceptie si ca atare vziunea despre si reflectarea ei prin comportament, fara o miscare interioara sau structurala ca fiinta. Aceasta 'evolutie" sau miscare "in interior" prin simultaneitatea reflectarii ei in perceptia "exteriorului ca senzorial si lume" este dinamica in fiinta sau in "Dumnezeu" pe care cand o traim, o denumim ulterior 'miracol", miracolul vindecarii instantanei cu sursa sa, vindecarea spirituala, miracolul sau norocul unui succes nepremditat. Premeditarea este miscarea proprie care ne fura privilegiul trairii dinamicii in fiinta si ne tine captivi unei miscari inainte sau inapoi in care nimic nou nu gasim si in care regretam ce am avut dupa ce pierdem miscandu-ne inainte, sau speram sa avem altceva, miscandu-ne inapoi. Consider ca acea profetie "a celei de a doua nasteri si veniri ale Cristului vietii" se refera la anuntarea miscarii in fiinta a omenirii plictisita de ratacirile temporale ale formelor diferite ale aceleasi viziuni despre, miscare nepremeditata si spontana (numai tatal stie cand cu semnificatia ca intotdeauna stim dupa ce s-a intamplat) iar sursa sa este in simultaneitate sau atemporalitate, fara timp, dimensiunea interioara in care doar asentimentul intentiei produce miscare in necunoscut sau nedenumit, domeniul inoirii reflectat de miscarea "tinerete" .Anuntul acestei "intamplari" ne ajuta sa fim prezemti in ea prin atentie la prezenta ei, "curati ca porumbeii (fara presiune premeditarilor care induc asteptare si nerabdare) si intelepti precum serpii( cu ochii pe propriile fapte si la propriile picioare pe unde calca, "miscandu-ne pe pamant " nu cu capul in norii stiintifico-fantasctici ai imaginatiei, inchipuirii sau premeditarii formale a acestui eveniment, specialiatea casei orgoliului care ne gadila pe guse ca "vorba asta dulce"-"maestru' ). Nu este usor sa -ti vezi faptele, fara indrazneala nu reusesti, este necesar curajul in fata lor, altfel intorci capul si te faci ca nu vezi in numele ideatiei continuitatii si sperantei istorice, a ta , a neamului sau numelui, a natiei sau "civilizatiei' care te manca de viu, "devenirii de nimic". Sunteti "preotii" in fata carora m-am spovedit si ramane ca in libertate sa decideti precum romanii in tribunele spectacolului sangeros al luptei dintre gladiatori, cu degetul in sus sau jos; de o fi una, de oa fi alta,... paradoxul reflectarii este 'eu sunt pentru ca tu esti" Eu si Tu sunt complet diferite si prin aceasta asemenea in sincronicitate.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu