in mintea universala

In mintea universala corpul meu are expresia cea mai inalta a sa, armonia proportiilor , fiziologie perfecta si dinamica incredibila.

"Interior" nu mai exista nici un eu ci doar un simtamant indescriptibil.  Memoria daca ar vrea sa descrie acel simtamant ar constata ca toate epopeele inchinate libertatii si iubirii aflate la dispozitia sa nu ar fi suficiente si nici relevante. Toate acestea sunt scrise de mintea de apoi pentru ca in acea stare corporala fara corp, mentala fara minte, reflexia gandirii nu este. Cand esti, nu stii cine, sau ce, sau cum esti. Cine afirma ca in acel moment stie este un mincinios. Cand stii cine esti, nu mai esti. Stii numai ca ai pierdut si incerci inutil sa intelegi ce, sa-ti explici cum, sa justifici de ce. Cei care au trait experienta sublimului a fi sunt sigur ca inteleg ce scriu. Dar la ce folos cand este doar o amintire moarta acum, in acest timp, in acesta hipnoza in care suntem aruncati doar de "mai mult binele dorintei devenirii". Din intamplare nici moartea nu este eterna asemenea stiintelor noastre inutile fiintei. Fara a pierde nu suntem capabili a aprecia ceva. Revenirea este utila aprecierii si respectului fiintei om. Fara revenire doar frustarea ne macina; amintirile nu tin loc de viata, cine traieste din amintiri nu traieste viata. "A doua venire" este revenirea noastra, a fiecaruia. Ce e viu nu moare si ce e mort nu traieste.Umbra trecutului este intunericul care ne sperie. Cand esti in umbra perceptiei, lumina esti tu insuti. Corpul uman in expresia sa cea mai inalta radiaza lumina, lumina care este mai puternica ca a soarelui si care face din noapte zi, lumina care vindeca ranile si disfunctiunile provocate de exclusivism. Radiatia corpului uman orice atinge invie. Nu este o radiatie sau vibratie mai ravnita in univers decat aceasta. O putem percepe fiecare cand incetam sa ne cufundam in radiatiile gandirii trecutului. Dincolo si dincoace de unbra este lumina. Umbra separa iluzoriu lumina de constienta sa de sine sau reflectarea sa in sine. Lumina constiintei este punct focal al reflectarii intregii creatii. Dinamica creatiei si reflectarii sale nu are inceput nici sfarsit. Nereflectarea uratului si distructivului ascunzandu-le in meandrele constiitei doar le reverbereaza. Recunoasterea este cunoastere eliberata de actiunile sale potrivnice vietii.  Perceptia se naste din presiunile  radiatiilor interioare si celor exterioare care par diferite. Recunoasterea asemanarii lor dincolo de aspectele formale diferite elibereaza si dinamizeaza perceptia imbogatind si infrumusetand edificul sau miraculos. Exista doua "ziduri' de trecut, unul stiintific, zidul lui Planck si celalat psihologic teama. Eliberarea memoriei de depozitele conceptuale acumulate prin teama de neant, uzate si inutile, depasite fizic si psihologic este un proces la fel de necesar ca explorarea necunoscutului cunoasterii ("celor ce se vad"). Impovarati de falsul conceptelor interpretative istorice ne miscam greu si in urma evenimentelor din perceptie. Mereu in urma perceptiei ramanem datori doar noua insine; alta datorie nu exista Einstein era in dezacord cu conceptele temporale de trecut, viitor si prezent. El afirma ca exista doar campul posibilitatilor in care omul poate accesa oricare dintre ele. El poate emite radiatia rezonanta cu posibilitatea din camp si astfel poate sa o aduca in perceptie, sa o obiectiveze. Astfel libertatea este obiectvata si nu doar ca lipsa prezumtiva a inchisorii si nevoii psihologice,  necesitatii fiziologice. Noi percepem realitatea , dar o realitate modelata de propria cunoastere interpretativa, in timp ce realitatea asa cum este ea ne ramane ascunsa si miraculoasa. Miracolul este incununarea stiintei complete a creatorului in actiune.  Sensibilitatea exprimarii poetice ne aminteste mereu de existenta sa, intuitia poetica este intuitia frumosului indescriptibil a tot ce este si a ratiunii sale existentiale. Ne perturba continuu intrebarea 'ce este de facut" dar raspunsul "cum" este metoda, model si, riscam sa fim condusi de rutine care indiferent de frumusetea si beneficiile lor au un continut crescut de morbiditate. Cand suntem pusi in situatia de a actiona pierdem momentul actiunii deruland rutina si asta este morbiditatea de care vorbeam.  Cand uitam rutina pierdem si actiunea post eveniment , atat de cunoscuta decizie guvernamentala mereu in urma evenimentelor, mereu pentru situatii care nu mai exista in dinamica vietii care, implica decizii simultane cu situatia ca sa fie relevante ei. Iata de ce conducerea prin reprezentanti si institutii nu rezolva vreo problema umana si a existentei; hotarrarile sunt mereu inadecvate prezentului. In situatia acesta doar individul uman poate actiona relevant in prezenta sa , se poate conduce in existenta , dar implica si abandonul revendicarii de conducatori si modele conducatoare. In loul de retragere, doar deciziile punctuale in acord cu circumstanta sunt dinamice si astfel nu pot fi anticipate sau premeditate; este o invitatie la jocul angajarii si responsabilitatii din libertatea clipei, a zilei, a existentei.  Am observat ca orice intentie atrage si respinge in acelasi timp; poverile conceptuale si de model se opun si simtamintele dinamizeaza noutatea chiar daca formala pana la inceput. Mereu compar pentru mine, ca sa am o relevanta harta a circumstantelor, situatia in care ne aflam cu situatia unui om care incearca sa se opuna unei locomotive care a luat-o la vale. Mai intai cel mai greu este sa-i opresca miscarea la vale, apoi sa o urnesca in directie opusa, moment de stat pe loc si opintit in directia opusa. Fara "statul pe loc" (oprirea dialogului interior) nu se poate schimba directia.  Chiar daca reusim sa oprim alunecarea in prapastie a locomotivei, o clipa de neatentie si renuntare in fata impresiei de neputinta a atingerii scopului tau poate zadarnicii efortul de mai inainte. Dar daca ramanem vigilenti si neinduplecati de senzatii psihologice sau fizice reusim primul milimetru de miscare in directiea grea si al doilea este mei usor, etc. Acum va reamintesc laitmotivul blogului ca sa nu interpretam ca sugestie povestea de mai inainte. Putem merge la vale cu totii sau sa mergem impotriva curentului, doar spiritul si caracterul fiecaruia sa hotarasca. De la vise inconstiente la viziuni constiente si responsabile nu este decat un pas, primul. Toate fortele egale si de sens opus vor renunta la confruntare si efort cand vor intelege ca nu pot invinge energia omului, energia visului creator a iubirii. Este un film relevant pentru povestea noastra "ultima ispitire a lui Cristos": :ideea ca poate trai la fel ca ceilalti, in mijlocul celor care nu aveau aceeasi credinta cu el. Concluzia mea este ca era o alta forma a celeiasi crucificari, una ascunsa de tip picatura chinezeasca si in final tot crucificare la vedere a ales, s-a intors acolo unde decaderea din constiinta vietii stabileste ca ne este locul, pe cruce, ca sa fie de exemplu pentru cine indrazneste sa conteste decaderea si sa promoveze iubirea. Totul este la vedere dar trasparenta nu ne convine.