vulnerabilitatea

Vulnerabili suntem vii si ne dorim invulnerabilitatea.

Suntem  vulnerabili in fata oricaror sugestii si aprecieri asupra propriei fiinte si persoane. Automat reactionam   "fata de" , ne sperie orice apreciere negativa sau sugestie negativa referitoare la cum si cine suntem. In fata sugestiilor si aprecierilor pozitive "adormim", ne pierdem vigilenta. In fata sugestiilor si aprecierilor negative ne revoltam si contestam violent. De ce suntem atat de vulnerabili si dependenti de imaginea noastra publica? Nu desconspira acesta dependenta, slabiciunea spiritului obsedat de identitatea sa? Gandirea care se gandeste pe sine este o gandire blocata in sine. Ce ar putea sa-si spuna gandirea ei  insasi si despre sine fara sa cunoasca deja? Gandirea care nu se gandeste pe sine este gandire libera, actiune. Eu-l este gandirea pura si libera prin natura sa. Gandirea inconstienta se vede pe sine efemera si superficiala si "face" ceva neefemer si profund "eu-l" dar acesta facatura este tot o idee a gandirii despre sine. Eliberata de acesta actiune a sa despre sine, facatura, (autoconceperea), gandirea este un proces  complet, liber prin esenta sa, continand toate elementele  care eventual ar putea-o conditiona. Tot ce avem este gandirea. Eu-l sau ideea gandirii despre ea insasi este un punct de autoreflecatre. Dar ca sa avem, mai intai suntem. Gandirea la randul ei este un proces in materie, o miscare in  materie in care materia este memoria intregului sau potential;  Faptul, miscarea sau lucrul, adica realitatea, nu este idependenta de gandire sau obiectiva fata de cum gandirea o gadeste ci este un proces interior in gandire, un proces launtric al gandirii al carui sens rational nu poate fi decat imbogatirea constiintei sale de sine si a constiintei potentialului sau. Gandirea nu evolueaza ca potential ci evolueaza constiinta sa de sine si a potentialului sau exprimat ca totalitate si plenuitudine atunci cand este orientata spre actiuni si nu spre reflectarea lor Actiunea insasi fiind reflectarea gandirea nu are "nevoie de reflectarea reflectarii, sau cunoscutul "dialog interior".  Reflectarea reflectarii sau dialogul interior sau "prea multa gandire despre sine" blocheaza actiunea gandirii si-i incetineste miscarea, Constienta sa ramane astfel in  "urma" propriilor actiuni si gandirea traieste din amintirea actiunilor sale fara sa mai actioneze sau sa se miste (evolueze) incremenind in ideea sa despre sine. Evolutie ca termen are semnificatia miscarii constientizate ca deplasare de la un loc la altul ca directie si sens. Cand ne miscam in cerc nu evoluam de la,... pana la..,  ci ne miscam in jurul aceluiasi punct sau idee despre sine. Aceasta invartire in jurul punctului sai ideii este fara perspectiva Singira sa perspectiva este trecutul reverberat ca viitor. In acest gen de miscare al gandirii potentialul sau este comprimat punctual, libertatea si infinitatea plenitudinii sale limitrat la punct. Acest proces este unul ge 'condensare", comprimare si rigidizare prin consecinte sau efecte .El genreaza forta de gravitatie a punctului si forta centrifuga a miscarii in jurul sau. Miscarea mintii (gandirii plenare) in univers se reflecta ca miscare psihologica a persoanei, sau ideii sale despre propria viata si existenta.  "Persona" latineste, cu semnificatia de "invelis", in traducere libera 'haina" este expresia constiintei faptului ca intreaga cunoastere despre sine a gandirii formeaza un invelis in jurul sursei sale din totalitatea radiatiilor sau emanatiilor sale despre sine. Emanatiile gandirii care nu sunt referitoare la sine  sunt actiunile ei libere de autodefinire, sau conceptualizare si sunt percepute sau nu ca separate de gandire, independente de ea, de constiinta sa despre sine.In om se reflecta ca actiune (fapt liber al gandirii libere) si autoreflecsie (fapt conditionat de modul in care se gandeste pe sine) intreaga gandire universala. Fortele gandirii planetare sunt corpul planetar. Toata acesta descriere este motivata de intelegerea vulnerabilitatii noastre, de teama de propriile autoconceptualizari provizorii si efemere, superficiale sau hainele cu care ne-am imbracat in constiinta istorica. Actuala este conceptia in care pamantul poate fi distrus de un asteroid, (filme, povesti, profetii ale distrugarii), dar aceste conceptii sunt in gandirea planetara despre sine. Este posibil ca acesta conceptie a posibilei distrugeri sa fie independente de gandire? Evident ca din moment ce sunt ganduri despre sine si nu actiuni sau fapte ale sinelui gandirii libere in totalitatea sa, nu este altceva decat nedorinte, refuzuri ale existentei sale sau sugestii rauvoitoare ale carei surse nu sunt in gandirea planetara ci intunericul din constienta gandirii. Gandul distructiv in sinele gandirii libere nu are nici o putere alta decat teama de posibilitate (inchipuira ei), si ca atare noi putem emite in gandirea planetara lumina care sa destreme superficialele inchipuiri. Inteligenta perceptiei sau spiritul planetei ca ceea ce ea este, creatie libera neconditionata si de sine statatoare, emite acele forme gand ale linistirii constiintei sale prin reflectarea propriei sale libertati si actiuni libere. Daca ne concentram atentia pe distrugere ne invartim in jurul punctului sau ideii de distrugere dar daca eliberam miscarea vicioasa, circulara, eliberand atentia din concentrarea ei, fortele universale ale gandirii planetare sunt armonice, iar in armonie nu exista accidente si distrugeri nici ca posibilitate nici ca fapt lucru evidentiat de armonia sferelor si cosmosului inconjurator. Accidentul este o concentrare a atentiei pe o idee gresita. Orice degradare sau boala, accident, este rezultatul unei concentrari gresite a atentiei noastre pe o inchipuire (proiectie viitoare) a gandirii inconstiente. Dincolo de profetie si profeti vegheaza EU SUNT-UL armoniei si vietii in plinatatea sa, a inteligentei creatoare.  gandirea negativa nu este o negare a faptului ci chiar faptul negat;  negarea este distructiva. In loc sa pierdem vremea cu negarea faptului sau a eventualei sale manifestari viitoare, este functional sa  percepem armonia care face irelevanta negarea sau ceea ce negam sau afirmam ca fapt manifestat. Acum in libertatea gandirii si plenitudinea ei nu exista nici o distrugere planetara si nici nu va exista din simplul si evidentul motiv ca si peste mii de ani tot acum este, creativitatea gandirii armonice si libere de orice conditionari ale propriilor proiectii sau inchipuiri  care sunt doar sperietori sau trambuline care sa inalte gandirea in constiinta libertatii sale. Inteligenta este sursa sau tatal-mama gandirii iar inteligenta nu este autoconceptiva sau autoingraditoare, este creativa prin esenta sa. Distrugerile nu pot afecta decat minciunile, falsele inchipuiri de sine, iar aspectul existentei lor este simplu, edificiul construit pe nisip este spulberat de valurile vietii iar creatia regenerata. Apocalipsa insemna transformare si nu distrugerea cu care a fost gresit asociat cuvantul, iar acesta transformare desigur ca sperie minciunile sau pseudoinformatiile dezvaluite ca desertaciunile intunericului din constiinta. In intuneric (teama) ne imaginam ca vine un babau sa ne manance si proiectam tot felul de buncare sa ne aparam de babau sau garduri dincolo de care nu vedem plenitudinea si frumusetea indesc riptibila a planeti sau providentei noastre reale si simultane cu noi insine. Aceatsa providenta este mediul nostru existential, unul cu noi insine si nu putem fi despartiti de el in orice circumstante, ne duce cu el sau il ducem cu noi. Despartirea de esente sau pierderea lor este iluzia; iluzia gandirii sau proiectiile sale in intuneric; aceste iluzii sau inchipuiri despre sine se destreama astazi pentru cei care aleg sa hraneasca destramarea lor sau invierea , trezirea constiintei planetare a gandirii planetare asa cum este ea si cum perceptia plenitudinii sale ne releva adevarul ei. pamantul este o fiinta de sine statatoare si lumina sa atinge intreg universul incalzindu-l prin puterea iubirii si recunoasterii darului creator. Creatia creeaza si acesta recreatie este bucuria si fericirea intregului , a plenitudinii universale. Creatia nu poate fi distrusa, in secunda urmatoare se recreaza la fel de pura si frumoasa ca intotdeauna. Posibilitatea distrugerii ei este "calomnia' care ne-a speriat, sugestia rauvoitoare in fata careia vulnerabilitatea  inconstienta  s-a manifestat. Atata timp cat suntem vii suntem vulnerabili, sensibili si dinamici. Morti sau incremeniti in idei trecatoare despre noi, interpretari istorice ale intunericului si atasamentului de idei, suntem invulnerabili sau lucruri. "Si moartea este in viata" si mumai ea poate sa moara eliberand existenta de pseudoinformatiile rauvoitoare ale invidiei si neputintei de a fi om sau intreg, plenitudine si comuniune existentiala. Noi vulnerabili si sensibili, vii, intensi in trairile noastre neselecate, nejudecate, necondamnate, necomparate, suntem slabi psihologic si fixiologic in fata denaturarilor rauvoitore (adica denaturarea naturii noastre prin pseudoinformatii despre natura noastra) dar descrierile nu sunt si faptele. Asa slabi cum suntem, suntem in comuniune esentiala, existentiala nedegradabila, iar acesta este forta care ne sustine dincolo de orice vulnerabilitati  trecatoare. In fata lor noi facem "corp comun", ne unim in directia binelui excistential comun si nici o firta potrivnica nu ne poate sta in cale. Sa facem corp comun in directia in care distrugerile sunt amintirile unui trecut intunecat, o umbra care nu ne poate atinge daca nu o atingem prin contactul subspatial al atentiei noastre colective. In atentia neselectiva percepem distrugerea de orice fel ca pe o sperietoare pe sema careia ne distram si dacem bancuri si mergem mai departe fara sa-i acordam prea multa importanta sinelui ei, teama. Sunt mistic si neinduplecat in libertatea gandirii. Gandul care conteaza este cel simultan cu mine si el in intreaga sa liniste si frumusete imi este relevat de perceptia plenitudinii si frumusetii planetare si universale. Minunatul edificiu al perceptiei plenitudinii universale este gandul care sunt, unul cu el, gandul in care suntem frati la propriu, impreuna si inseparabili in multitudinea expresiilor individuale ale unicului gand EU SUNT in toata plenitudinea si frumusete lui. Atributele lui "eu sunt", sunt atribuite, consideratii exterioare, asocieri nepotrivite, nu sunt esente ale lui. Cand ne detasam de atribuiri si asocieri dusmanoase sau calomnioase suntem detasati de falsurile informationale descriptive si nu ne mai pot domina comportamentul.Noi nu putem trai dominati psihologic de aceste atribuiri si atributuri, concepte calomioase la adresa fiintei umane si detasarea de influenta lor psihologica este trezirea constiintei umane, o noua (aparent) constiinta elevata, sau elevarea gandirii in constiinta inceputului sau imanent al fiintarii. Creatia noastra mareata este senzorialul perceptia, dar daca ne lasam dominati de senzatii devenim "pigmalionii" care traiesc muscandu-si coada sau care au lasat coada sa-i conduca. Inchei cu o poveste revelatoare a comportamentului inacdecvat in fata informatiilor. Se spune, (daca n-ar fi nu s-ar povesti) ca odata un sarpe avea o discutie contradictorie cu coada sa pe marginea a cine sa conduca in deplasarea sa intregul sarpelui. Capul sarpelui sustinea ca el este primul si in fata si ca atare el trebuie sa conduca, dar coada revoltata de pozitia sa ingrata de " de pe urma" se revolta si cerea dreptul sa fie si ea prima si sa conduca . Capul refuza si atunci coada se razbuna si se agata, incolaci si inoda in jurul unei crengi ca sa arate ea capului ca fara contributia sa nu poate inaintam sa-si demonstreze importanta. sapele se forta si incorda sa inainteze dar ramase blocat de incapatanarea cozii, iar pe acolo trecu un om care strivi capul sarpelui veninos si-si facu din pielea lui o curea la pantaloni. Daca ne amintim simbolul sarpelui care-si musca singur coada, simbolul povestii fara sfarsit, si vedem coada ca pe senzorial ( senzatii, impresii, opinii, etc, ca totaliatea feed-back-lui intentiilor, contactelor noastre directe si indirecte care creeaza senzatii, emotii etc) avem o imagine clara a consecintelor pe care le traim daca ne lasam condusi de coada sau finalul actiunilor; cum minunata noastra creatie, senzorialul poate sa ne incurce daca ne lasam condusi de el lasandu-l sa decida Agatarea cozii si inodarea ei seamana cu incrancerea noastra de a da drept de decizie senztiilor, atrai mereu in urma evenimentelor. Noi creem senzatii si nu este necesar sa depindem de ele mai ales cand sunt atat de neplacute. Ceea ce creem nu putem pierde niciodata si este inutil sa depindem de ceva ce putem oricand reface. Impresia si senzatia nu este adevarul ci adevarul a ceea ce facem. In fata unei senzatii sau impresii constienti de ce este putem hotara sa exprimam virtutile creative ale sufletului uman infinit in bogatia sa de ezpresii senzoriale si impresii , infinit in complexitatea simtamintelor si aspiratiilor sale. Exista si simtamintul iubirii si senzatia sa corporala de libertate si bucurie in existenta in care traim neconditionati psihologic sau fiziologic deci in perfecta stare a fiziologiei si emotionalului omenesc. Mintea si corpul un intreg este si orice idee gresita din minte referitoare la sine (descriere rautacioasa) in locul binecuvantarii sinelui, produce o perturbare psihologica si fiziologica in corp. Iata suntem liberi sa gandim cu noi  si nu impotriva noastra; Gandirea proprie este reflectata in corp. In geneza din biblie se afirma ca la inceput cuvantul este cu Dumnezeu si Dumnezeu este cu-vant (vantul in ocultism se refera la emotie, simtamint) . De ce cuvintele noastre sunt impotriva noastra si ele nu sunt Dumnezeu? De ce simtim una si spunem alta? ( ex: sunt furios si dau vina pentru furia mea pe altcineva).Totul este la vedere si asta nu ne convine cand suntem ipocritos in piesa teatrului de control relational. In locul de retragere cultivarea simtamintului si nu ideilor despre simtaminte  este acasa. Ce nu este in acord cu simtamintele noastre cele mai profunde?