problema

Problema constienta sau nu pentru noi a fost si este originea

Problema originii apare  automat odata cu intrebarea "cine esti?" Desi evidenta perceptiei ne spune ca avem in fata o fiinta umana , barbat uman sau femeie umana, ne confruntam mereu cu intrebarea si propria prezentare, intr-o interactiune cu alta fiinta umana. De cate ori apare acesta situatie esti solicitat prin intrebari sa te prezinti: "din ce familie provii (cine e tata ,cine e mama, cu ce se ocupa, etc, ?","ce varsta aveti?";  "unde v-ati nascut, sau de unde sunteti?"; de unde veniti, unde lucrati, locuiti, etc?"; intr-un cuvant "Cine esti ba?" Toate aceste intrebari sunt un indemn la a povesti istoria personala  si a posibilitatilor persoanei, a averii si pozitiei in societate. Daca nu povestesti, analiza atenta a aspectului corporal si imbracamintii, a masinii sau altor accesorii este menita sa dee un raspuns acelorasi intrebari, mute de data aceasta, este sau nu este important pentru mine. Faptul ca esti o femeie umana sau un barbat uman pare a fi cu totul nesemnificativ si irelevat in interactiunea cu semenii tai. Important pare a fi ce posibilitati ai pentru a satisface nevoile sexuale sau sociale ale interlocutorului. In fundalul acestor intrebari este o alta intrebare nespusa: " ce pot face eu cu tine, sau ce "gheseft" pot avea de la tine" Utilitatea este ceea ce intereseaza, cum poti si la  poti fi folosit. Am incercat de multe ori sa evit raspunsul de orice fel, dar cercetarea nu a incetat in circumstantele comunitare trecatoare  si in final s-a ajuns la un raspuns solutie a probemei lui cine sunt: "aha, esti....( cutare atribut social)" . Am renuntat sa mai contest sau atest asemenea concluzii din moment ce pentru curiosi esti ce vor ei sa fii pentru ca nu  vad ce esti. Autoevidentirea prin laude de sine si a posibilitatilor sinelui este urmatoarea etapa a unei interactiuni sociale, daca aspectul nu este favorabil se lauda averea, daca averea nu este favorabila se lauda moralitatea personala, daca nici aceasta nu e favorabila, se lauda credintele, si daca nici acestea nu ne favorizeaza dorinta de a fi importanti, se lauda independenta fata de micimile surogatelor de identitate omenesti si faptele de vitejie in lupta cu prostii.. Daca nu te autoevidentiezi prin ceva, esti neimportant si nesemnificativ, evitat ca  nefolositor, neimportant, periculos in companie, stricator de imagine prin asociere, ramai neasociat sau in afara societatii importante. Astfel putem trage concluzia ca ceea ce suntem este complet neimportant si irelevant prin prisma importantei in societate chiar daca suntem in perceptia sociala asa cum suntem. Daca noi in stare naturala neasociata unor interese suntem neimportanti si fara vreo valoare atunci sursa sau originea noastra complet iesita din sfera perceptiei comune ce sa mai spunem!?. Paradoxurile dinamicii universale . Daca privim prin prisma deformatoare a perceptiei, credintele ideatice,  intelegerea acestui irational si visator comportament este si mai grea. Conform cerdintei afirmate credem in Dumnezeu sursa a fiintei umane, fata in fata cu comportamentul relevat care contesta credinta afirmata. Sursa si expresia ei cu care este una nu are relevanta, fapt evidentiat de comportamentul social; in acesasta situatie pare firesc sa ne risipim in a ne da importanta singuri, nici noi nu credem ca avem vreo importanta alta decat cea de a fi folositi. Cu toate aceste contradictii sau conflicte, originea este bine descrisa si precis in "cartea sfanta" . " La inceput este cuvantul" si din acest motiv esti intrbat-spune cine esti ca sa stim inceputul tau. Este atat de important inceputul? Contine el intregul tau potential? De ce vrem sa stim inceputul a orice? Evident ca daca stim ceva, putem folosi sau controla acel ceva. Banalitati vor soune cei superiori in inchipuirea maretiei lor uitand ca aceasta banalitate este existenta lor si a noastra ca fiinte sociale. Ne impingem in zidul mediocritatii sociale pentru a ajunge in inchipuirea maretiei proprii. Cine suntem este treaba individuala nu sociala, dar faptele sunt ceea ce suntem. Pe nimeni nu intereseaza cine suntem ci doar ce putem face, de care se poate profita social, cu alte cuvinte programa sociala pe care biocomputeriul o are pe interfata de lucru. O.K. Dar cum ramane cu " societatea pentru oameni si binele lor? Societatea muncii este umana? Munca este o rutina, rutina este mecanica, mecanicii ii sunt atribuite mecanismele, mecanismele sunt lucruri nu fiinte, munca este pentru mecanisme si asta se vede clar. Robotii mecanici informatizati 'fura locurile de munca ale fiintelor". Dar ce ne facem cu fiintele care au fost programate sa lucreze mecanic si sa depinda de munca lor pentru sub-existenta. Invatate sa sub-existe au uitat sa existe si reprogramarea in domeniul existentei nu functioneaza. Le arucam la groapa de mortaciuni? Le lasam sa moara de foame si nervi sau ii decimam din doi in doi ca pe legiunile romane? Pardon, am uitat de "metoda meteorit devastator" care inebuneste de frica si cu mientile pirdute sa-si doreasca sau accepte moartea ca salvatoare de suferinte si astfel sa avem o scuza ca 'au patit ce au vrut sa pateasca", 'asta au ales!" Scuzele acuza intotdeauna lipsa de umanitate. Cu blandete si compasiune cei liberi si "la putere" pot creea nuclee de umanitate in jurul carora sa graviteze 'cei rataciti' in mecanica lucrativa pana cand intorcandu-se la ei insisi sa redevina in constiinta lor ceea ce sunt inaite de a fi atributele rusinii si mizeriei gandirii pervertite de interese straine lor.Fiintele umane sunt condamnate la fericire, fericirea creativa, si o pot exprima direct din ceea ce sunt sau se pot bucura de circumstantele ei pe care sa le reflecte apoi, autoreflectandu-se neconditionat de circumstante. Societatea umana este societatea in care ma recunosc om. Societatea viului este cea in care viata, existenta nu este pusa sub semnul intrebarilor sau exigentelor circumstantiale. Reintorcandu-ne la origine , orice definire a ei este propria inchisoare. Reflectam 'calitatea" gandirii de "a deveni" usor obsedata, osedata de idee sau iamgine de sine. Nici eu in experienta nu am facut exceptie si va marturisesc propria obsesie. Sunt obsedat de ideea de libertate, de libertatea ca atare. Rememorand experienta acestei obsesii, nepatrimonialre ca abordare, mintea de pe urma mi-a relevat ca in fapt intregul meu comportament era din libertate, o exprimam inconstient de ceea ce exprim dar aceasta exprimare ma pozitiona in afara societatii circumstantiale a varstei si pozitiei in societate, fapt care imi aducea feed-back-ul inutilitatii existentiale iar eu vroiam sa fac parte din comunitate sa fiu util comunitatii. In aceasta situatie am fost nevoit sa dau libertatii care nu-mi era reflecata  de implicarea sociala  la un moment dat o definitie; sa am o clarificare personala legata de ce insemna sau cum sa impac implicarea cu libertatea. Mintea de dinapoia experientei dupa definirea libertatii pentru mine, mi-a relevat ca insasi definitia data era inchisoarea libertatii mele. Am decis ca libertate pentru mine in conteztul respectiv insemna sa ma comport si sa fac in asa fel incat nimeni sa nu aiba motiv concret de repros la adresa mea. Ce a urmat  a fost o crestere gradata si fara final a exigentelor puse mie; nu mai sfarseam cu "facutul" de sarcini si cerinte ca sa nu fie ceva de reprosat mie. In fapt devenisem sclavul cerintelor celorlalti care abuzau fara rusine de bunele mele intentii si in familie si in societate.Simtamantul libertatii mele disparuse odata cu definirea ei. Sufocat de 'sarcini' mi-am redefinit libertatea; ce a urmat nu a fost diferit, schimbasem doar gratiile neplacute cu altele placute de tip ideatic si mistic. Exaltarile emotionale nu fac casa buna cu spiritul, asemanator cu sarcinile exterioare, consuma nu energizeaza si orice consum conduce la risipa. Reelevarea libertatii asa cum este ea s-a produs in urma unei discontinuitati totale a functionarii rutinei oricarei definitii despre libertate si mine in contextul ei. Toti spun "nu te intoarce" ca indicatie pretioasa pe calea existentei si este pretioasa , dar fara "intoarcere" vin din strugurii experientelor nu scoti, "gol vii, gol te intorci", sau "inconstient vii, inconstient te intorci", sau "singur vii, singur te intorci" (metaforic exprimat). Creatia vietii este constiita sa . Constiinta se naste , creste si evolueaza, se maturizeaza in responsabilitate si se intoarce la sinele sau viata imbogatita prin faptele experientelor sau se diminueaza pana la elementele primare de dinaitea creatiei sale spre a fi folosita de viata in noi si minunate expresii constiente de miracolul existentei una cu viata, trairea vietii. Cand traiesti viata mijlocul prin care-ti atingi telurile in existenta nu este moartea, nici minciuna, nici inselatoria, nici importanta de sine, nici umilinta, nici controlul, nici aservirea. Ce mai ramane fara toate astea pe care le cunoastem foarte bine manifestandu-le? Impresia cunoasterii ne spune ca nu mai ramane decat nimic. (Va marturisesc stupoarea traita cand intr-o conversatie despre existenta, un interlocutor era ferm convins ca in afara celor de mai sus, numite de interlocutor- ordinarie- altceva nu mai exista; acesta convingere justifica intru totul comportamentul sau de maestru in ordinarie; l-am intrebat: cine  are aceasta convigere a ce este, nimicul care ramane dupa? Cum poate nimicul sau ceva ce nu exista sa aiba convingeri? a urmat o lunga tacere pentru meditatie!) Cu astfel de impresii si convingeri 'devenirea de nimic" pare a fi o chestie rationala dar nu este decat lasitate si iresponsabilitate in libertatea lui a fi, mai pe romaneste, comoditatea complacerii in mediocritatea lucrului de-a gata, sau a profitorului de lucrurile facute si refuzul creativitatii esentiale oricarei fiinte umane. Originea nu apartine cunoasterii si asta mintea de apoi o stie; e bine ca este asa. pentru ca este garantia libertatii fiintei umane. Fiinta umana nu este aservita cunosterii, genereaza cunoastere si cand nu este aservita acesteia, ca Pigmalion statuii, se poate bucura de cunoasterea sa. Nu cunoastrea efemera si superficiala este vinovata de suferinta ci atitudinea in fata ei, pozitionarea fiintei fata de cunoastere. O imbogateste sau se face sclavul ei; Cunoasterea poate fi o carja si sa ne puna in postura handicapatului, sau, poate fi un sprijin miraculos pana invatam sa mergem singuri, pe propriile piciore  in viata. Obsesia mea in existenta era libertatea iar definirea ei devenea inchisoarea mea; asemanator orice definire a originii devine inchisoarea ei. Eliberati-va de cunoasterea si cunoscatorii "originii"; Un om liber afirma la indemnurile de a descrie originea "nu vreau sa descriu pe Dumnezeu" (adica sa ii ingradeasca libertatea expresiei miraculoase a  intregimii sale). Dinainteascultarile noastre sunt " rachetii" libertatii noastre. Este folositor sa ii demascam in fata constiintelor proprii si ai lumii. Fiecare are lumea sa, e lumea propriei perceptii si a interpretarilor sale despre;  Cred ca a elibera fiecare lumea lui ne va conduce la libertatea lumii noastre.