30 mai 2013

teama de necunocut

De ce ne e teama de necunoscut si in caelasi timp afirmam ca suntem "deschisi' in fata sa?
Nu recunoastem teama in fata necunoscutului? Nu recunoastem in acelasi timp magnetismul sau asupra noastra? Nu recunoastem ca necunoscutul ne atrage prin promisiunea lui muta de implinire a tot ce nu avem implinit? (poate, poate vom reusi ce nu am reusit inca, poate in spatele acestui necunoscut se ascunde reusita). Dar necunoscutul ni se releva in final ca un cunoscut de care ne-am plictisit deja, o promisiune mincinoasa? Evident ca asa este din moment ce modelam necunoscutul dupa propria cunoastere si experienta de care ne-am plictisit. Necunoscutul nu este separat de cunoscut decat in imaginatie si impresia cunoasterii atunci cand el apare in perceptie. Necunoscutul prin insasi natura sa nu este in perceptie si totusi in acelasi timp se ascunde in ea. Am putea afirma ca "necunoscutul" foloseste "cunoascutul" ca interfata sau "haina" in relatia sa cu observatorul. Noi suntem conditionati de cunoscut si ne descurcam bine cu el, spaga si promisiunea, aservirea viitorului, etc, sunt instrumente care dau roade in obtinerea modestelor tinte ale intereselor trecatoare, sexuale sau sociale. Dar cunoscutul ne sperie , nu stim sa actionam in el. Nu stim cum sa ne comportam sau cum sa obtinem. Metoda "cum" nu functioneaza in necunoscut si asa ne sperie in timp ce ravnim "necunoscutul". De exemplu cunostem ca exista "telepurtare", (mersul pe ape,etc), dar nu stim cum si ne speriem cand intalnim direct posibilitatea in manifestare. Alt exemplu, cunoastem ca trupul nostru radiaza lumina, lumina care constienti de ea ne scoate de sub orice ingradire fiziologica si psihologica, dar cand ne intalnim cu manifestarea ne speriem ingrazitor pentru ca nu stim cum si de unde vine; consecintele benefice la nivel individual ale aparitiei trec neobservate si se face intuneric bezna.( teama este "intunericul"). Cand manifestarile necunoscutului apar suntem ingroziti si ulterior frustati de disparitia lui. Necunoscutul ne atrage si ingrozeste in acelasi timp. Dar si asta este o etapa in dinamica constiintei; invatam sa ne miscam in necunoscut fara sa stim cum! Acele manifestari "paranormale" (afara din sfera normelor cunoasterii) sunt miscari in necunoscut; ca urmare miscare in necunoscut este posibila si benefica, motiv pentru care repet ca necunoscutul ne mai salveaza inca cu conditia sa nu-l confundam cu  vreo metoda sau cale de ajuns la el, adica cu vreun scop premeditat aflat in campul cunoscutului. Atractia necunoscutului este fireasca din moment ce fiinta umana este necunoscuta. De ex termenul de 'moarte" este alt termen al necunoascutului, spunem ca nu stim ce este dupa. Dar induiosator si comod proiectam in acel necunoscut de dupa "fecalele fricilor noastre" de necunoscut si astfel avem toate sansele ca acele fecale sa experimentam "dupa"; fecalele condamnarii si chinuilor iadului, sau alte iluzii comode ale unei fericiri inchipuite si incremenite.in imaginatie. Fericirea nu apartine cunoscutului si din acest motiv nu o putem imagina ,  nu este fructul inchipuirilor si asocierilor noastre stupide din teama de suferinta, nu este opusul nefericirii; opusul nefericirii este satisfactia groteasca si infioratoare prin manifestarile ei de gorila. In necunoscut firesc nu exista satisfactia succesului obtinut prin cunoastere si manipularea ei maiastra in detrimentul neindemanaticilor si pe seama lor. Ca atare am relevat cat de cat ce nu este necunoscutul. Este util sa nu il confundam cu incognoscibilul sau cu cunoscutul. Si prima si a doua confuzie ca orice confuzie este a intregii minti care, astfel perturbata lucreaza in "intuneric" (intunericul nici el nu apartine campului necunoscutului). Posibilitatile necunoscutului sunt la randul lor necunoscute, dar vestea buna este ca noi, fintele umane ne putem misca in necunoscut eliberandu-ne de orice conditionari si conditii sau exigente prin aceasta miscare.. Teama este bariera, intunericul din minte, corpul nu se sperie dar copilul constiinta, da. Noii vizionari cu umor spun ca emenatiile gandirii pot fi si fecale, nu numai fructe.! :)  A le vedea asa cum sunt este inceputul intelepciunii. Intelepciunea deci este un inceput, o claritae a perceptiei si o profunzime a sa. In acesta claritate exista un alt inceput, ultimul si cel dintii.   Miscarea in necunoscut ii apartine prin drept divin natural. Acordul si Asentimentul sunt viata sa si miscarea. Potentialul necunoscutului rezoneaza cu viata si spiritul ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu