Toti dorim sa evoluam!
Dar este evolutia o dorinta ? Dorinta este un aspect personal, atitudinea "jumatatii personale" a fiintei umane dar nu putem ignora "jumatatea" impersonala. Dorinta imparte gandirea (mintea, spiritul, ca denumire cuprizazore) in continut evolutiv si involutiv. Insa spiritul in intregimea sa este creativitate ca potential si creativ ca actiune. Spiritul nu evolueaza nici nu involueaza. Spuneam ca atitudinea in fata perceptiei genereza abordari diferite cu consecinte diferite. Abordarea prin care consideram un element al perceptiei separat de toate celalate conduce in mod obligatoriu la al trata ca instrument, iar relatia cu intrumentul este de folosire, de control. Cand abordam asa evolutia, ca fiind separta de involutie, ne vom stradui sa controlam evolutia, sa o dominam si sa facem din ea apanajul sau intrumentul personal al succesului in existenta. Evidenta ne arata ca reusim inversul, esecul sau degradarea existentei. Acelasi lucru se intampla daca vrem sa involuam pentru ca involutia nu este altceva decat diferitul formal, asemanator fundamental; abordarea lui ca separat este aceeasi. Polul opus nu este diferit, nici altceva si nu poate avea consecinte diferite in planul placerii sau dorintei ca atare. Abordarea acestor concepte si atitudinea cu care le tratam este eroarea. Sa ne aplecam atentia asupra evidentelor circumstantelor prezente. Fiecare vrea sa evolueze si evolueza in acumulare si cariere, evolueza ca pozitie sociala in colectiva evoluantilor. Dar ca fiinte in fapt se degradeaza corporal, (bolile sunt lipsa sanatatii), si comportamental (bunul simt este lipsa violentei cruzimii). Socialmente vorbind evolueaza tehnologia (lucruri artificiale) si involueaza individzii (imbatranirea lor ). Daca afirmi ca nu este o obligatie a individului acesta directie existentiala, ca o societate evoluata tehnologic nu este o societate neaparat a evolutiei individuale si a comunitatii de finnta, esti considerat automat utopic si aiurit, nerealist si cu capul in nori, iar locul unei astfel de persoane este la spitalul de nebuni (nu este bun) .Mai observ ca tot mai multe persoane afirma ca sanatatea si libertatea este cel mai de pret bun uman. Stiinta afirma ca numitul creier uman are capacitati nebanuite care fac posibile orice vindecari sau starea corporala a tineretii refacute. Toti am fi in acord ca aceste capacitati sa se manifeste si aspectul corporal cel mai frumos numit tinerete (pierduta) sa fie la indemana oricui. Dar ce ne-am face ca ar ramane someri sitilistii si terapeutii, medficii si farmacisti care de veacuri ne promit sanatate si frumusete. Ar da faliment fabricile de cosmetice, vopsele si silicoane, retetele de slabire si saloanele de fitness. Aceste infloritoare afaceri demonstreaza daca ar mai fi nevoie ca, universala este aspiratia indivizilor umani spre armonie, frumusete si sanatate corporala. Dar mai arata in acelasi timp ca acesti indivizi se considera lipsiti de toate aceste prerogative ale fiintei si vor sa devina asa. Tot evidenta este contradictia conceptuala cu acesta din urma autocosideratie si anume cu conceptiile conform carora fiintele umane sunt fiii lui dumnezeu si ca "perfercte" in conceptia creatorului lor sunt, adica tinere, frumoase si sanatoase, exact ce ele vor sa devina. Chiar si tinerii nu se considera frumosi vor mai frumosi sa fie si nu dau doi bani pe sanatatea si armonia lor corporala, dau bani pe cosmetice, vopsele si silicoane, stilisti si botox, sau frustari alimentare. Firesc se naste concluzia ca noi vrem sa devenim ce suntem din conceptia divina nascuti. Este o contradictie in termeni care se naste din atitudinea de a considera frumusetea, etc, ca fiind separata de noi si intreg contextul existential, un instrument al succesului si sa-l controlam. Acesta contradictie genereaza un comportament individual deviant si este "normal" sau in normele sociale generalizate generate de conceptie si confirmate de experiente. Un individ uman care vede contradictia si consecintele sale, iar libertatea sa ca dat fundamental, se vede pus in situatia de a merge impotriva curentului involutiv al fiintelor. Adevaratii mistici au incredre nestramutata in libertatea lor si aceasta atitudine se confirma in capacitatile exprimate in existenta, care de gloata curentelor involutive sunt denumite "paranormale". Nu cunosc alta capacitate paranormala decat stupiditatea si tema, expresia ei emotionala, sau psihologica, samanta cunosterii psiholiogice despre cum eu sunt. Evident ca in conceptia creativitatii din libertate,(creatia divina), fiintele umane nu pot decat sa involueze, nu pot fi mai evoluate decat au fost create; altfel intrega structura creata si Dumnezeu si-ar pierde orice relevanta. Acest fapt este contestat de unanima credinta in existenta sa si confirmat de "paranormali", sau toti invatatorii omenirii indiferent de cultura in care s-au manifestat sau folclorul local prin care s-au exprimat "In Dumnezeu noi credem", acesta credinta este contestata ca si fapta de comportamentul social al indivizilor care afirma asta. Indicatia pretioasa a inselatorului este ideea ca individul uman trebuie sa evolueze, contestata de evidenta faptului ca fiinta sa este evolutia intregului univers. Desigur ca o fiinta involuata ar trebui sa evolueze, ar spune un stupid confirmat de "realitatea involutiei iluzorii", dar bunul simt ne-ar spune ca o fiinta cazuta din drepturile sale initale de buna voie sau ajutata de inselatori ar fi bine sa renunte la conceptiile sale despre sine si sa se "reintoarca" la starea originala ca gandire si fapte. Claritatea perceptiei ne spune ca noi "nu am cazut din rai" ci ca decadem in fiecare clipa cand ne exprimam din ignoranta creatiei divine sau perfecte a creatorului, de data acesta a fiecaruia. Noi ne concepem si credem decazuti si aceasta conceptie abandonata de fiecare impotriva tuturor este revenirea evolutiva. Ce poate evolua prin involutie? Involutia de data acesta este miscarea de retragere, de revenire in constiinta nepervertita de calomniile lumii interpretative si genereaza o evolutie a atitudinii si abordarii in relatiile interumane. Folosirea si controlul este relatia perfecta in raport cu instrumentele; dar acum intre fiintele umane nemai considerate instrumente involutive ale evolutiei tehnologiei, ce relatie se poate manifesta? In fiinta lui Dumnezeu (interioara a vietii universale) si intre fiintele umane, (manifestarea corporala a acesteia), singura relatie creativa este iubirea. Iubirea este lumina ce incalzeste intreg universul, energia sa creativa; unde este iubire este si delicate, blandete si respectul libertatii, este indraznela si implinire, claritate prin lipsa condamnarii generate de asocieri si judecati calomioase a ceea ce este. Faptele fiintelor umane doar din samnta iubirii se nasc si in iubire traiesc. Iubirea nu este nici evolutie nici involutie, este sau nu este, dar cand nu este doar involutia ne sta la dispozitie si asta nu este dualitate ci directie unica spre prapastia in care orbii ne conduc. Orice directie unica este iluzorie fiind rezultatul abordarii ca separata de toate celelate, o obsesie a incremenirii in idee. Nu exista opus fiintei si fiintarii, nu poti sa nu fii; nici o cutuma, convenienta sau regula, nici lege, nu sta deasupra indivizilor. Ei isi fac singuri legile ca sa aiba pe cine da vina si sa-si ascunda lasitatea de a nu recunoaste falsitatea legii, sau prin care sa exprime si intareasca ordinea intregului univers creat. Cetatenii turmentati de obsesiile mai multului personal nu pot da legi fara sa genereze astfel infractorul. Astfel ei sunt infractorii legilor date in ansamblul lor. Prezumtia de nevinovatie este un fals concept cand insasi facatura legilor date este infractorul. In inceputul legislatiei cetatenesti se spunea doar "ce sa nu faci" din constiinta directiei gresite cu consecinte neplacute pentru individ, ca ajutor sau indicatoare pe drumul sau, nu ca impunere si obligatie ( vezi legile lui Moise toate incalcate, condensate toate in legea iubirii lui Cristos) Astazi am ajuns involuand prin incalcarea lor, la a nu putea face ceva fara sa fie reglementat de "statul" incapabil de iubire. Numai omul este capabil de iubire, in nici un caz conceptele si modelele ingraditoare. Orice ingradire e un pas inapoi, involutiv al individului. Singura autoingradire responsabila este cea a adevarului a ceea ce este si a bunului simt care face ca adevarul sa fie viu, cel viu. Este un personaj foarte simpatic care reflecta cu talent toate falsitatile si mediocritatea comportamentului Vip-urilor la moda care sfarseste prin a se enerva si a da dracului situatia aparent fara iesire. Nu lupta cu falsitatea o destreama ca pe o vraja, ci o intareste; dar desconspirarea fara dusmanie (razbunare) ii ia din puterea hipnotica pe care o are asupra constiintelor. NU fiintele trebuiesc catalogate, condamnate, ci comportamentele carorra ii sunt aservite, conceptiile pe care le servesc servindu-si suferinta. Daca este ceva de sacrificat aceea este suferinta,, sau involutia la dispozitia tuturor gratis..
Dar este evolutia o dorinta ? Dorinta este un aspect personal, atitudinea "jumatatii personale" a fiintei umane dar nu putem ignora "jumatatea" impersonala. Dorinta imparte gandirea (mintea, spiritul, ca denumire cuprizazore) in continut evolutiv si involutiv. Insa spiritul in intregimea sa este creativitate ca potential si creativ ca actiune. Spiritul nu evolueaza nici nu involueaza. Spuneam ca atitudinea in fata perceptiei genereza abordari diferite cu consecinte diferite. Abordarea prin care consideram un element al perceptiei separat de toate celalate conduce in mod obligatoriu la al trata ca instrument, iar relatia cu intrumentul este de folosire, de control. Cand abordam asa evolutia, ca fiind separta de involutie, ne vom stradui sa controlam evolutia, sa o dominam si sa facem din ea apanajul sau intrumentul personal al succesului in existenta. Evidenta ne arata ca reusim inversul, esecul sau degradarea existentei. Acelasi lucru se intampla daca vrem sa involuam pentru ca involutia nu este altceva decat diferitul formal, asemanator fundamental; abordarea lui ca separat este aceeasi. Polul opus nu este diferit, nici altceva si nu poate avea consecinte diferite in planul placerii sau dorintei ca atare. Abordarea acestor concepte si atitudinea cu care le tratam este eroarea. Sa ne aplecam atentia asupra evidentelor circumstantelor prezente. Fiecare vrea sa evolueze si evolueza in acumulare si cariere, evolueza ca pozitie sociala in colectiva evoluantilor. Dar ca fiinte in fapt se degradeaza corporal, (bolile sunt lipsa sanatatii), si comportamental (bunul simt este lipsa violentei cruzimii). Socialmente vorbind evolueaza tehnologia (lucruri artificiale) si involueaza individzii (imbatranirea lor ). Daca afirmi ca nu este o obligatie a individului acesta directie existentiala, ca o societate evoluata tehnologic nu este o societate neaparat a evolutiei individuale si a comunitatii de finnta, esti considerat automat utopic si aiurit, nerealist si cu capul in nori, iar locul unei astfel de persoane este la spitalul de nebuni (nu este bun) .Mai observ ca tot mai multe persoane afirma ca sanatatea si libertatea este cel mai de pret bun uman. Stiinta afirma ca numitul creier uman are capacitati nebanuite care fac posibile orice vindecari sau starea corporala a tineretii refacute. Toti am fi in acord ca aceste capacitati sa se manifeste si aspectul corporal cel mai frumos numit tinerete (pierduta) sa fie la indemana oricui. Dar ce ne-am face ca ar ramane someri sitilistii si terapeutii, medficii si farmacisti care de veacuri ne promit sanatate si frumusete. Ar da faliment fabricile de cosmetice, vopsele si silicoane, retetele de slabire si saloanele de fitness. Aceste infloritoare afaceri demonstreaza daca ar mai fi nevoie ca, universala este aspiratia indivizilor umani spre armonie, frumusete si sanatate corporala. Dar mai arata in acelasi timp ca acesti indivizi se considera lipsiti de toate aceste prerogative ale fiintei si vor sa devina asa. Tot evidenta este contradictia conceptuala cu acesta din urma autocosideratie si anume cu conceptiile conform carora fiintele umane sunt fiii lui dumnezeu si ca "perfercte" in conceptia creatorului lor sunt, adica tinere, frumoase si sanatoase, exact ce ele vor sa devina. Chiar si tinerii nu se considera frumosi vor mai frumosi sa fie si nu dau doi bani pe sanatatea si armonia lor corporala, dau bani pe cosmetice, vopsele si silicoane, stilisti si botox, sau frustari alimentare. Firesc se naste concluzia ca noi vrem sa devenim ce suntem din conceptia divina nascuti. Este o contradictie in termeni care se naste din atitudinea de a considera frumusetea, etc, ca fiind separata de noi si intreg contextul existential, un instrument al succesului si sa-l controlam. Acesta contradictie genereaza un comportament individual deviant si este "normal" sau in normele sociale generalizate generate de conceptie si confirmate de experiente. Un individ uman care vede contradictia si consecintele sale, iar libertatea sa ca dat fundamental, se vede pus in situatia de a merge impotriva curentului involutiv al fiintelor. Adevaratii mistici au incredre nestramutata in libertatea lor si aceasta atitudine se confirma in capacitatile exprimate in existenta, care de gloata curentelor involutive sunt denumite "paranormale". Nu cunosc alta capacitate paranormala decat stupiditatea si tema, expresia ei emotionala, sau psihologica, samanta cunosterii psiholiogice despre cum eu sunt. Evident ca in conceptia creativitatii din libertate,(creatia divina), fiintele umane nu pot decat sa involueze, nu pot fi mai evoluate decat au fost create; altfel intrega structura creata si Dumnezeu si-ar pierde orice relevanta. Acest fapt este contestat de unanima credinta in existenta sa si confirmat de "paranormali", sau toti invatatorii omenirii indiferent de cultura in care s-au manifestat sau folclorul local prin care s-au exprimat "In Dumnezeu noi credem", acesta credinta este contestata ca si fapta de comportamentul social al indivizilor care afirma asta. Indicatia pretioasa a inselatorului este ideea ca individul uman trebuie sa evolueze, contestata de evidenta faptului ca fiinta sa este evolutia intregului univers. Desigur ca o fiinta involuata ar trebui sa evolueze, ar spune un stupid confirmat de "realitatea involutiei iluzorii", dar bunul simt ne-ar spune ca o fiinta cazuta din drepturile sale initale de buna voie sau ajutata de inselatori ar fi bine sa renunte la conceptiile sale despre sine si sa se "reintoarca" la starea originala ca gandire si fapte. Claritatea perceptiei ne spune ca noi "nu am cazut din rai" ci ca decadem in fiecare clipa cand ne exprimam din ignoranta creatiei divine sau perfecte a creatorului, de data acesta a fiecaruia. Noi ne concepem si credem decazuti si aceasta conceptie abandonata de fiecare impotriva tuturor este revenirea evolutiva. Ce poate evolua prin involutie? Involutia de data acesta este miscarea de retragere, de revenire in constiinta nepervertita de calomniile lumii interpretative si genereaza o evolutie a atitudinii si abordarii in relatiile interumane. Folosirea si controlul este relatia perfecta in raport cu instrumentele; dar acum intre fiintele umane nemai considerate instrumente involutive ale evolutiei tehnologiei, ce relatie se poate manifesta? In fiinta lui Dumnezeu (interioara a vietii universale) si intre fiintele umane, (manifestarea corporala a acesteia), singura relatie creativa este iubirea. Iubirea este lumina ce incalzeste intreg universul, energia sa creativa; unde este iubire este si delicate, blandete si respectul libertatii, este indraznela si implinire, claritate prin lipsa condamnarii generate de asocieri si judecati calomioase a ceea ce este. Faptele fiintelor umane doar din samnta iubirii se nasc si in iubire traiesc. Iubirea nu este nici evolutie nici involutie, este sau nu este, dar cand nu este doar involutia ne sta la dispozitie si asta nu este dualitate ci directie unica spre prapastia in care orbii ne conduc. Orice directie unica este iluzorie fiind rezultatul abordarii ca separata de toate celelate, o obsesie a incremenirii in idee. Nu exista opus fiintei si fiintarii, nu poti sa nu fii; nici o cutuma, convenienta sau regula, nici lege, nu sta deasupra indivizilor. Ei isi fac singuri legile ca sa aiba pe cine da vina si sa-si ascunda lasitatea de a nu recunoaste falsitatea legii, sau prin care sa exprime si intareasca ordinea intregului univers creat. Cetatenii turmentati de obsesiile mai multului personal nu pot da legi fara sa genereze astfel infractorul. Astfel ei sunt infractorii legilor date in ansamblul lor. Prezumtia de nevinovatie este un fals concept cand insasi facatura legilor date este infractorul. In inceputul legislatiei cetatenesti se spunea doar "ce sa nu faci" din constiinta directiei gresite cu consecinte neplacute pentru individ, ca ajutor sau indicatoare pe drumul sau, nu ca impunere si obligatie ( vezi legile lui Moise toate incalcate, condensate toate in legea iubirii lui Cristos) Astazi am ajuns involuand prin incalcarea lor, la a nu putea face ceva fara sa fie reglementat de "statul" incapabil de iubire. Numai omul este capabil de iubire, in nici un caz conceptele si modelele ingraditoare. Orice ingradire e un pas inapoi, involutiv al individului. Singura autoingradire responsabila este cea a adevarului a ceea ce este si a bunului simt care face ca adevarul sa fie viu, cel viu. Este un personaj foarte simpatic care reflecta cu talent toate falsitatile si mediocritatea comportamentului Vip-urilor la moda care sfarseste prin a se enerva si a da dracului situatia aparent fara iesire. Nu lupta cu falsitatea o destreama ca pe o vraja, ci o intareste; dar desconspirarea fara dusmanie (razbunare) ii ia din puterea hipnotica pe care o are asupra constiintelor. NU fiintele trebuiesc catalogate, condamnate, ci comportamentele carorra ii sunt aservite, conceptiile pe care le servesc servindu-si suferinta. Daca este ceva de sacrificat aceea este suferinta,, sau involutia la dispozitia tuturor gratis..
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu