Nu este un termen mai lipsit de continut concret decat acesta!
Si totusi este promovat ca sinecura a tuturor posibilelor probleme aparute in existenta. Cum insasi creatia releva tot ce este, inclusiv termenul credinta are un continut concret, vizibil, cunoscut. De regula spune ca avem credinta in structuri de gandire diferite . Credem in cautare, cautam cine suntem, cautam salvarea de durere si moarte, cautam o cale de asigurare a existentei necesitatilor psihologice sau fiziologice, cautam o modalitate de armonizare sociala in comunitati, cautam un modus vivendi satisfacator din toate punctele de vederem cautam,tineretea pierduta, dragostea pierduta, prietenii pierdutii, cautam, cautam si nu mai gasim. De regula credinta este prezentata ca suport in Dumnezeu. Crezi in Dumnezeu esti intrebat ca verificare a credintei. Cine are curajul sa spuna ca nu? Credinta mai este asociata cu religia, Daca nu ai o religie nu esti credincios . Ce inseamna sa ai o religie sau sa fii religios? Sa respecti o rutina conceptuala, sa respecti valori si norme religioase prin care sa dovedesti ca ai credinta in Dumnezeu? Toti cetatenii onorabili sunt religiosi, apartin unei religii si astfel isi dovedesc credinta in Dumnezeu! Toate bune si frumoase sub aspect teoretic si ideatic.Dar sa vedem faptele noastre daca sunt ale credintelor afirmate. Ce ne arata faptele sociale sau in relatiile cu semenii nostri, implict cu noi insine? In ce avem noi incredre sau investim credinta? Se spune ca adevarata credinta este increderea in tine insuti dar evident asta este valabil doar pentru Dumnezeu caci fundamental este certitudinea sa, nu are oscilatii si indoieli in propria capacitate si creatie, nu se indoiestte ca ar fi din moment ce ne spune "eu sunt cel ce sunt" Asta implicit este si afirmatia ca "nu sunt cel ce nu sunt". Tot acesta afirmatie releva faptul ca este la vedere, transparent pentru constiintele ce percep tot ce este, inlusiv perceptie. Credinta mai este folosit ca termen atunci cand ne referim la ceva ce nu este in perceptie dar in care investim incredere ca este posibil sa fie si astfel putem crede in inchipuirile noastre care nu sunt decat in imaginatia noastra si putem usor deveni superstitiosi si aerieni , desprinsi de concret si obiectivitate, egocentrici traind in propriile proiectii mentale neconfirmate de fapte, doar in imaginile create despre noi insine si lume. Inchipuirea este un proces prin care fugim de realitatea existentiala in utopii si iluzii in care ne credem altceva decat ceea ce suntem. ne intrebam: dar ce suntem? Evident ca cine suntem este problema persoanei dar in relatiile ei cu semenii si lumea relevant este ce suntem si raspunsul la acesta intrebare este evident -faptele sau actiunile noastre. faptele ne formeaza si deformeaza si sunt unicul reper in relatii sau societatea semenilor, ne definesc intr-un fel sau altul, faptele tranced inchipuirea si ideatia. Din acest motiv mintim ca am fi una si nu alta, ca am face asta si nu altceva. Deci si minciuna este fapta noastra prin care incercam sa creem o imagine despre noi in ochii celorlalti si daca ne tine ne-am scos. Dar faptele minciunii au picioare scurte. De ce ne-am stradui sa creem o imagine falsa cand avem una concreta? asta nu se numeste inselaciune? Cedem in capacitatea noastra de a insela semenii, circumstantele? Sa lasam de o parte aceste consideratii interpretative si sa revenim la faptele credintei caci fara credinta nu putem faptui ceva. Nu putem infaptui ceva decat atunci cand suntem convinsi suta la suta ca ce facem este bine pentru noi, cand avem credinta sau intregul potential este unificat intr-o directie clara si concreta, binele nostru. Suntem singurii care ne cunoastem binele sau credem in el desi nu reusim sa-l atingem. De ce? Oare credinta sa fie de vina sau conceptia binelui propriu din moment ce nu se obiectiveaza? Asta releva faptul ca nu avem o claritate asupra propriului bine si acceptam modele si concepte despre bine toate servite gratis de inselatori, de cei a caror imagine obiectiva nu este conforma cu imaginea promovata de ei insisi, adica de inchipuirea lor. se spune ca minciuna este creativa si ca se poate obiectiva la un moment dat si din acest motiv avem nevoie de noi minciuni din moment ce prin obiectivare sau corporalizare individuala sau sociala minciuna nu este binele nostru. Daca nu ne este bine credem intr-o minciuna. Minciuna este ca poti face bine altcuiva cand nici propriul bine nu il recunosti, nu este obiectivat. Un exemplu clar in acest sens este politicianul care este confuz in propriile minciuni ce se revendica hranite dar afirma ca vrea sa faca bine poporului si in numele lui actioneaza. De asemenea medicul bolnav afirma ca vindeca pacientii. credinta este uniunea intregului potential si cand aceasta este realizata constient sau nu apare miracolul de a fi om. Fragmnetarea potentialului este realizata prin minciuna, prin cautarea in directii false promovate ca si cai ale succesului individual. Incetarea cautarii este un mare pas in recunoasterea binelui individul si social, este una cu incetarea risipirii si unificarea intregului potential uman prin recunoasterea acestei stari ca initiale si imanente, starea de gratie sau mantuire. Noi cautam mantuirea dar fugim de ea, incercand sa intrupam modele de succes si realizare in existenta fara sa reusim vreodata. Sa revenim la realitatea cunoasterii in care credem, in care investim intregul nostru potential risipindul inutil. Este cineva care nu crede ca fiinta umana este muritoare? Este cineva care nu crede ca este vinovat, pacatos? Este cine care crede in perfectiunea propriei fiinte exact asa cum este? Este cineva care nu crede ca trebuie sa devina ceva? Este cineva care nu crede ca trebuie sa dovedeasca celorlalti capacitatile sale, existenta sa? Este cineva care nu crede ca trebuie sa se imbolnaveasca? Sau este cineva care crede in sanatate? Este cineva care nu crede in lipsa sau dorinta? Faptele releva propriile credinte. credintele punctuale sau credinte de directie , de viitor, cum de exemplu faptele nostre releva ca credem in viitorul mortii sau disparitiei individuale. Credem ca suntem datori cu moartea si ne aparam de ea omorand, asemenea celui ce refuza sa plateasca o datorie sau amana cat mai mult plata ei. Dar la fel cu datoria financiara , datoriua cvu moartea este o facatura, o inchipuire in care credem. Nu exista datorii, exista angajamente personale care ni se impun atat de banci cu care nu poti negocia cand ai constrangerea nevoii si iti fura viitorul cat si de dogme cu care nu poti negocia cand ai constrangerea fricii de necunoscut care-ti modeleaza viitorul conf dogmei datoriei cu moartea. Voi v-ati angajat, voi va dezangajati. Necunoscutul este viata si teama de viata pare o absurditate verbala, o contradictie intrinseca, si contradictia sau conflictul interior este. Mintea si trupul unul sunt si tot ce este in gandire este reflectat in corp, Noi gandim sau acceptam tacit gandirea conform careia trebuie sa ne degradm direct proportional cu nr. de rotatii ale pamantului in jurul sorelui si acesta este experienta, aceasta credinta in dogma este si obiectivata ,iar obiectivarea ei regenereaza dogma. Iata cercul vicios al credintei in dogme; nu credinta este rea sau gresita ci dogma, oricare ar fi ea. Este cercul vicios al neincrederii in viata si in fiinta ei.
Si totusi este promovat ca sinecura a tuturor posibilelor probleme aparute in existenta. Cum insasi creatia releva tot ce este, inclusiv termenul credinta are un continut concret, vizibil, cunoscut. De regula spune ca avem credinta in structuri de gandire diferite . Credem in cautare, cautam cine suntem, cautam salvarea de durere si moarte, cautam o cale de asigurare a existentei necesitatilor psihologice sau fiziologice, cautam o modalitate de armonizare sociala in comunitati, cautam un modus vivendi satisfacator din toate punctele de vederem cautam,tineretea pierduta, dragostea pierduta, prietenii pierdutii, cautam, cautam si nu mai gasim. De regula credinta este prezentata ca suport in Dumnezeu. Crezi in Dumnezeu esti intrebat ca verificare a credintei. Cine are curajul sa spuna ca nu? Credinta mai este asociata cu religia, Daca nu ai o religie nu esti credincios . Ce inseamna sa ai o religie sau sa fii religios? Sa respecti o rutina conceptuala, sa respecti valori si norme religioase prin care sa dovedesti ca ai credinta in Dumnezeu? Toti cetatenii onorabili sunt religiosi, apartin unei religii si astfel isi dovedesc credinta in Dumnezeu! Toate bune si frumoase sub aspect teoretic si ideatic.Dar sa vedem faptele noastre daca sunt ale credintelor afirmate. Ce ne arata faptele sociale sau in relatiile cu semenii nostri, implict cu noi insine? In ce avem noi incredre sau investim credinta? Se spune ca adevarata credinta este increderea in tine insuti dar evident asta este valabil doar pentru Dumnezeu caci fundamental este certitudinea sa, nu are oscilatii si indoieli in propria capacitate si creatie, nu se indoiestte ca ar fi din moment ce ne spune "eu sunt cel ce sunt" Asta implicit este si afirmatia ca "nu sunt cel ce nu sunt". Tot acesta afirmatie releva faptul ca este la vedere, transparent pentru constiintele ce percep tot ce este, inlusiv perceptie. Credinta mai este folosit ca termen atunci cand ne referim la ceva ce nu este in perceptie dar in care investim incredere ca este posibil sa fie si astfel putem crede in inchipuirile noastre care nu sunt decat in imaginatia noastra si putem usor deveni superstitiosi si aerieni , desprinsi de concret si obiectivitate, egocentrici traind in propriile proiectii mentale neconfirmate de fapte, doar in imaginile create despre noi insine si lume. Inchipuirea este un proces prin care fugim de realitatea existentiala in utopii si iluzii in care ne credem altceva decat ceea ce suntem. ne intrebam: dar ce suntem? Evident ca cine suntem este problema persoanei dar in relatiile ei cu semenii si lumea relevant este ce suntem si raspunsul la acesta intrebare este evident -faptele sau actiunile noastre. faptele ne formeaza si deformeaza si sunt unicul reper in relatii sau societatea semenilor, ne definesc intr-un fel sau altul, faptele tranced inchipuirea si ideatia. Din acest motiv mintim ca am fi una si nu alta, ca am face asta si nu altceva. Deci si minciuna este fapta noastra prin care incercam sa creem o imagine despre noi in ochii celorlalti si daca ne tine ne-am scos. Dar faptele minciunii au picioare scurte. De ce ne-am stradui sa creem o imagine falsa cand avem una concreta? asta nu se numeste inselaciune? Cedem in capacitatea noastra de a insela semenii, circumstantele? Sa lasam de o parte aceste consideratii interpretative si sa revenim la faptele credintei caci fara credinta nu putem faptui ceva. Nu putem infaptui ceva decat atunci cand suntem convinsi suta la suta ca ce facem este bine pentru noi, cand avem credinta sau intregul potential este unificat intr-o directie clara si concreta, binele nostru. Suntem singurii care ne cunoastem binele sau credem in el desi nu reusim sa-l atingem. De ce? Oare credinta sa fie de vina sau conceptia binelui propriu din moment ce nu se obiectiveaza? Asta releva faptul ca nu avem o claritate asupra propriului bine si acceptam modele si concepte despre bine toate servite gratis de inselatori, de cei a caror imagine obiectiva nu este conforma cu imaginea promovata de ei insisi, adica de inchipuirea lor. se spune ca minciuna este creativa si ca se poate obiectiva la un moment dat si din acest motiv avem nevoie de noi minciuni din moment ce prin obiectivare sau corporalizare individuala sau sociala minciuna nu este binele nostru. Daca nu ne este bine credem intr-o minciuna. Minciuna este ca poti face bine altcuiva cand nici propriul bine nu il recunosti, nu este obiectivat. Un exemplu clar in acest sens este politicianul care este confuz in propriile minciuni ce se revendica hranite dar afirma ca vrea sa faca bine poporului si in numele lui actioneaza. De asemenea medicul bolnav afirma ca vindeca pacientii. credinta este uniunea intregului potential si cand aceasta este realizata constient sau nu apare miracolul de a fi om. Fragmnetarea potentialului este realizata prin minciuna, prin cautarea in directii false promovate ca si cai ale succesului individual. Incetarea cautarii este un mare pas in recunoasterea binelui individul si social, este una cu incetarea risipirii si unificarea intregului potential uman prin recunoasterea acestei stari ca initiale si imanente, starea de gratie sau mantuire. Noi cautam mantuirea dar fugim de ea, incercand sa intrupam modele de succes si realizare in existenta fara sa reusim vreodata. Sa revenim la realitatea cunoasterii in care credem, in care investim intregul nostru potential risipindul inutil. Este cineva care nu crede ca fiinta umana este muritoare? Este cineva care nu crede ca este vinovat, pacatos? Este cine care crede in perfectiunea propriei fiinte exact asa cum este? Este cineva care nu crede ca trebuie sa devina ceva? Este cineva care nu crede ca trebuie sa dovedeasca celorlalti capacitatile sale, existenta sa? Este cineva care nu crede ca trebuie sa se imbolnaveasca? Sau este cineva care crede in sanatate? Este cineva care nu crede in lipsa sau dorinta? Faptele releva propriile credinte. credintele punctuale sau credinte de directie , de viitor, cum de exemplu faptele nostre releva ca credem in viitorul mortii sau disparitiei individuale. Credem ca suntem datori cu moartea si ne aparam de ea omorand, asemenea celui ce refuza sa plateasca o datorie sau amana cat mai mult plata ei. Dar la fel cu datoria financiara , datoriua cvu moartea este o facatura, o inchipuire in care credem. Nu exista datorii, exista angajamente personale care ni se impun atat de banci cu care nu poti negocia cand ai constrangerea nevoii si iti fura viitorul cat si de dogme cu care nu poti negocia cand ai constrangerea fricii de necunoscut care-ti modeleaza viitorul conf dogmei datoriei cu moartea. Voi v-ati angajat, voi va dezangajati. Necunoscutul este viata si teama de viata pare o absurditate verbala, o contradictie intrinseca, si contradictia sau conflictul interior este. Mintea si trupul unul sunt si tot ce este in gandire este reflectat in corp, Noi gandim sau acceptam tacit gandirea conform careia trebuie sa ne degradm direct proportional cu nr. de rotatii ale pamantului in jurul sorelui si acesta este experienta, aceasta credinta in dogma este si obiectivata ,iar obiectivarea ei regenereaza dogma. Iata cercul vicios al credintei in dogme; nu credinta este rea sau gresita ci dogma, oricare ar fi ea. Este cercul vicios al neincrederii in viata si in fiinta ei.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu