09 ianuarie 2012

natural-contra naturii

Noi suntem  interconectaţi prin şi în ceea ce este denumit conţinătorul, iubire,inteligentă, compasiune, înţelepciune, energie vie inteligentă  neformată, cuvinte care fac referire la calităţi percepute de o conştiinţă exploratoare în contact cu aceea. Noi nu suntem aceste calităţi dar putem rezona cu oricare dintre ele. Această conştiinţă arată cât de infantilă este comparaţia dintre noi pe criteriile de mai sus. Putem spune doar că inteligenţa te face inteligent  pe măsură rezonanţei conştiinţei noastre cu acesta calitate universală şi direct proporţional cu respectul manifestat în relaţie cu ea. Noi existăm în relaţie, fără relaţie nu existăm decât teoretic, abstract. Inteligenţa există şi fără noi, nu are nevoie şi nici nu face dragoste cu de-a sila cu noi. Dar nici nu refuză pe vreunul dintre noi dacă intrăm în rezonanţă şi respectăm relaţia cu ea;  nici nu ne dă afară , singuri rupem relaţia prin orgoliu sau închipuirea importanţei proprii, prin surzenie sau respingerea exprimărilor ei, sau prin încercarea de a poseda inteligenţa universală. Nu putem poseda, nici domina universul cerul, etc, cu atât mai puţin nelocalizatul spaţial sau temporal. Suntem doar stăpâni pe noi înşine sau înţelepciune în exprimare, şi explorăm relaţia noastră cu tot ce ne înconjoară prin respect delicateţe şi comuniune (rezonanţă magnetică). Un cetăţean grobian, lipsit de delicateţe în relaţiile sale, lipsit derespect faţă de semenii săi, îşi interzice singur accesul la minunile înconjurătoare ale fiinţei umane. Termenul de om şi omenesc este atât de calomniat şi calomniile atât de puternic asociate lui încât nu o să-l mai folosesc. O să folosesc termenul de uman cu semnificaţia a ceea ce este complet,  femeiesc şi bărbătesc nepervertit de interpretări şi catalogări, respectiv receptivitate şi  îndrăzneală, expresii a uniunii cerului cu pământul, a minţii cu corpul. Ceea ce am vrut să relev, comunic, evidenţiez, concis exprimat este ideea că noi suntem interconectaţi natural prin însăşi ceea ce ne conţine sau viaţa, suntem în viaţă. Dacă am reuşit să evidenţiez asta numai dvs. puteţi confirma. Această confirmare este un act de percepţie directă  cu mintea şi individual sau corporal , Aţi văzut că aşa este şi aţi simţit că aşa este. Între ceea ce vedeaţi şi ceea ce simţeaţi era acord.  dacă nu aveţi că amintire acum acest acord, nu confirmaţi; nu am reuşit să creez pentru aceia dintre dvs. contextul propice unei percepţii inteligente. Sunt conştient de limitele exprimării mele de aceea vă rog să exploraţi în continuare ideea interconectării naturale sau telepatice sau wireles chiar dacă nu am fost conştienţi de asta. Tot acest demers al meu de a releva existenţa interconectării naturale sau de la Dumnezeu conţinătorul a tot ce există, are drept angajament desconspirarea a ceea ce împiedică acesta interconectare vindecătoare şi eliberatoare a totalităţii.  Orice legare conceptuală sau tradiţională, emoţională sau socială este expresia ignorării comuniunii prin natura a ceea ce suntem şi realizează doar structuri inchizitoriale, pierderea gardelor de libertate şi mişcare în conştiinţă şi viaţa. Aceste structuri făcute contra naturii  se reflectain corpul nostru senzorial  ca stări neplăcute, apatie şi neputinţă, renunţare şi abandonare, ca să nu mai vorbesc de durerea izolării şi nemulţumirii;  reacţionăm la aceste stări generend alte consecinţe emoţionale groresti,  gelozii, ambiţii demonstrative şi teamă şi violenţă. Legăturile sociale de apartenenţa instituţionalizată pune capac libertăţii conştiinţelor umane prin confirmarea lipsei de libertate interioară. Aceste legături conceptuale ideatice, exaltare emoţională şi cutume sociale formează o structură psihologică extrem de posesivă  a conştiinţelor umane, iar NOI NU PUTEM TRĂI POSEDAŢI PSIHOLOGIC. ( va continua)


3 comentarii:

  1. "EU" nu pot face nimic fara "EI"
    care "EI" ? Sa zicem celuele care formeaza CO-rpul meu. EU nu pot nici macar tasta acum la tastatura fara ca "EI" sa nu fie in consens cu EU. Cred ca atunci cand eu spun cuiva ca EU si numai EU am creat un anumit lucru, celulele mele sau intregul univers se amuza copios.

    Sunt in egala masura si obiect si subiect. Tind sa cred ca posed aceeasi dualitate ca si particulele. Corpuscul-unda (corp-gand).

    Eu nu pot crea ceva cu adevarat de la zero. Nu pot crea substanta, eu sunt deja substanta. Eu pot doar manipula substanta, dandu-i forme (informatii) noi. Intr-un alt mod, as putea spune ca sunt aici si acum ca sa ma re-creez nu sa creez de la zero ceva. Tot ce am nevoie este deja (substanta-continatorul).

    cel putin acum, asa imi releva mie perceptia..

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu sunt. Ceea ce gandesc este cunostere. Ceea ce rostec este cunostere corporalizata, intrupata, fie ca este mincinoasa sau falsa, fie ca este corespondenta cu faptele sau reala. Cunosterea mincinoasa intrupata se manifesta ca bolile mintii si corpului, fie ca sunt obsesii sau ambitii, fie ca sunt degradari fiziologice sau anatomica. desigur ca nu putem rosti decat ceea ce gandim mai inainte, sau ce cunoastere acceptam si interpretam ca fiind "a noastra" sau ca ne reprezinta deci cu care ne identificam. Ideea de identitate este cea mai periculoasa pentru ca induce exclusivismul esentialmente violent. dar si ideea impersonalului este la fel de periculoasa pentru ca induce debusolarea si periculoasa obsesie a incognoscibilului, un efort ruinator pentru a descoperi si demola misterul. Misterul este bine sa fie lasat in pace asa cum este, daca ni se releva singur cu atat mai bine dar cautarea fara rost a unei identitati trebuie sa inceteze fara a dispera pe motivul liosei.Individualitatea este conforma cu faptele, si incetarea cautarii unei identitati, efort care risipeste atata energie si condeseaza atata energie cand credem ca am gasit una (cu cat mai falsa cu atat mai atragatoare) este negarea individualitatii asa cum este ea. Pacea mintii insemna impacarea cu tine insuti care nu este acceptare sau complacere, si nici respingere de sine ca in cazul cautarii sinelui. Doar responsabilitatea ca har pe care ti-l dai singur pentru ca nimeni nu ti-o poate impune sau refuza te face sa ai un cuvant de spus nu de repetat. Ceea ce ai relevat tuturor acordul corp-gand, sau in cosmos(ordine) gand-corp este baza vindecarii corpului prin propria gandire si cand gandirea este vindecatoare nu calomniatoare de sine ceea ce insemna sa-si asume responsabilitatea propriilor emanatii constienta de efectul lor asupra propriului corp (iar asta nu este autosugestie psihologica ci demnitate) atunci libertatea in fata rautatilor trecute si ambitiilor desarte nu mai este o vorba in vant ci un fapt

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand spunem eu spunem de fapt gandirea, cunoasterea ca atare eu=gand=corp. Dualitatea unda-corpuscul corespondeta cu gand-corp este planul in care constiinta se manifesta, sau se joaca ca un copil. Constiinta a ceea ce este da profunzime spatialitate, genereaza un spatiu sau camp de joaca intre ea si gandirea-sau forma, spatiu de libertate si creatie noua. Identificarea cu gandul forma-forma corp evident ca anuleaza orice spatiu in care constiinta sau spiritul sa se poata liber redimensiona in raport cu dinamica jocului vietii, ceea ce mai pe romaneste se numeste regenerare-vindecare coprporala si mentala sau reparatia greselilor care insemna degradare. Asa numita moarte sigura nu este decat consecinta lipsei de spatiului de libertate sau de iubire (una fara alta nu merge este o alta "dualitate" unda corpuscul: libertate-iubire)pe care-l refuzam prin identificare sau ambitii.adica nu ne vindecam sau nu ne regeneram sau corectam comportamentul mental, emotional si social. Este cu atat mai induiosator cum tot felul de "parinti" si slujitori ai identificarilor cu pacatul originar, cu ostasii nu mai stiu caror inchipuiri proprii, sau cu supusii institutiilor, sau succesului,fac promisiuni mincinoase de vindecare prin pastile care nu pot rezolva decat eventual un echilibru sau pace chimica in organism deci alta identificare a corpului omului sau spiritului cu chimia si cunostintele chimiei. Sigur ca aceste cunostinte sunt bune doar in domeniul de nisa al chimiei, iar plenitudinea umana nu se rezolva prin insumari de domenii stiintifice sau prin sintetizarile lor ci doar prin aspectele plenitudinii; repet poate ma aude cineva acestea sunt libertatea si orice ingradire e un pas inapoi, delicatetea, respectul, apreciere,etc care sunt cunoscute ca iubire(starea de indragostit(a)), iar orice oprimare a dragostei este un pas spre cimitir. Cred ca este esential sa intelegem dragostea si pentru asta putem incepe prin a intelege ce nu este dragoste.

    RăspundețiȘtergere