Ca să evidenţiem un alt proces, acela al intenţiei este relevant să percepem acest proces unic şi continuu şi simultan în percepţia noastră
prin care cunoaşterea la orice nivel, adevărată sau mincinoasa, folositoare sau nefolositoare, modelează ceea ce percepem atât în creier (subiectiv, individual) ca să spun aşa cât şi în natură sau obiectiv sau colectiv într-un unic proces complet de desfăşurare şi înfăşurare simultană în care nici un element aflat în memorie nu lipseşte; inclusiv ceea ce nu este cunoscut sau denumit.nu lipseşte. Obsesia cunoaşterii de sine sau nu, se manifestă în citit, în a ne informa despre trecut, ce fac ceilalţi şi noi înşine, ce se întâmplă în lume. dar ceea ce ne este folositor la propriu fără a respinge trecutul este percepţia inteligenţă fără de care cantitatea de informaţii trecute sau amintiri oricât de mare ar fi este inutilă şi împovărătoare. Încercând să memorăm ceea ce este în memorie dublăm memoria sau depăşim cantitativ capacitatea ei. Fără a o goli, fără a face curăţenie prin golirea deşeurilor informaţionale sau false,mincinoase, răuvoitoare, imaginea Sisif-ului care cară pământul în cârcă (în care povarea lui este dublarea memoriei, o memorie iluzorie nu naturală) mie îmi este relevantă simbolistic pentru situaţia poverii psihologice care nevăzută încovoaie cetăţenii şi societatea. Minunatul edificiu al percepţiei este creaţia intenţiei. Cei care văd asta ne comunică faptul ca cine manipulează intenţia, manipulează percepţia, manipulează acţiunile cetăţenilor obişnuiţi să reacţioneze constant la ceea ce percep. Nu este aşa ca nu credeţi ca "cineva" prin intenţie manipulează percepţia? Exemplul clarifică, cunoaşteţi faptul ca sunt oameni care pot hipnotizea pe cineva şi în urmă acestui fapt victima se poate comporta ca o maimuţă, căţel, etc? Oare nu este logic ca modificarea percepţiei mentale sau emoţionale a cuiva îl face să reacţioneze la acea nouă şi inconştienţa pentru el percepţie în mod diferit adică asemănător unei maimuţe? Oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de percepţia diferită a diferitelor regnuri de animale, în secte, etc. Având percepţii diferite se comporta diferit prin reacţii în acele percepţii, reacţionează la lucruri diferite. Verificaţi ca atunci când percepeţi pe cineva ca duşman vă comportaţi într-un anumit fel iar când se schimba percepţia vis a vis de aceeaşi persoană comportamentul este diferit, chiar dacă persoană este aceeaşi (ex. faţă de politicianul care promite şi faţă de acelaşi politician când aţi descoperit ca a minţit) Minunatul edificiu al percepţiei este edificiul intenţiei. Ceea ce este veste bună. Fiecare puteţi descoperi şi folosi intenţia proprie pentru a cerea edificiul drag vouă, edificiul iubirii şi fericirii creative (ca de muncit am muncit destul fără vreun folos altul decât acela al autocorecţiei). Cunoaşterea este mai puţin relevanţă în faţa creaţiei ca posibilitate dar foarte important de subliniat este ca am ajuns în starea neplăcută psihologică şi socială de astăzi tot prin folosirea în mod greşit a intenţiei. Obsesia puterii şi dominaţiei personale prin rutină ei a produs o cunoaştere care a modelat percepţia obiectivă, iar acesta a devenit închisoarea aserviţilor, a ascuns intenţia ca adevăr a ceea ce este. Intenţia ca şi inteligenţa nu sunt procese ale gândirii, ale memoriei, iar reacţiile de orice fel sunt respingeri ale acestor universale calităţi ale fiinţei umane. Fac o paranteză prin care să pun într-o altă perspectivă cunoaşterea faptului ca la judecata lui Isus Cristos acesta nu a adus nici o justificare, nici o opoziţie, nici o invocare la milă sau iertare pentru sine Acesta atitudine ne este prezentată ca o acceptare a pedepsei şi morţii ca răsplată şi plată pentru păcatele lui Dumnezeu tatăl sau. Vedeţi contradicţia prin asocierea păcatelor tatălui sau , cu unicul Fiul al lui Dumnezeu, asocierea păcatelor cu Dumnezeu cel atât iubitor. Ori Dumnezeu este imaculat (şi aşa este) precum fiul sau este sau este păcătos şi fiul trebuie să plătească? Neînţelegerea a produs închipuire şi închipuirea percepţii eronate iar reacţiile la aceste percepţii comportamente deviante, superstiţii în principal care sunt refuzul iubirii ca imbold în acţiuni. Ca urmare nu era vorba despre acceptare care este o capitulare ci era acţiune din conştiinţa a ceea ce este, era intenţia şi inteligenţa care crea noul edificiu al omului liber responsabil de acţiunile sale în conştiinţa a ceea ce este, adică raţional. Această creaţie a învins negura evului mediu întunecat şi a dat un nou impuls omului, impulsul raţiunii care l-a dus pe lună şi care a eradicat superstiţiile şi teama de moarte sau teamă de viitor. Aşa cum întotdeauna oamenii liberi în conştiinţa lor au relevat, această posibilitate a intenţiei este a tuturor şi ceea ce ei au realizat putem realiza cu toţii. Intenţia libertăţii nu este o dorinţă sau o voinţă ci este chiar intenţia. Cum o folosim este responsabilitatea fiecăruia. Intenţia se poate manipula prin ritualuri şi astfel înţelegem ce intenţii sunt atât de ritualice astăzi. dar este clar relevat astăzi ca ritualurile deşi pot concentra energia sunt eminamente morbide Morbiditatea lor face ca într-o situaţie concretă şi urgenţă individual să fim inactivi funcţional, să nu putem acţiona decât prin rutina unui ritual ceea ce ne face victime sigure în faţă situaţiei. Ex. în situaţia urgentă a unui accident rutier ca perspectivă imediată în care ne aflăm, nu acţionăm şi dăm curs accidentului! De ce? Nu am fost informaţi de intenţie şi posibilităţile ei imediate de a transforma percepţia deci şi elementele care conduceau la accident în aşa fel încât noua evoluţie a evenimentelor deşi cu aceleaşi elemente să nu conducă la accident sau în cel mai rău caz să nu conducă la decese sau răniri grave. Când intenţia funcţionează sau mai bine zis o lăsăm să acţioneze un privitor al situaţiei de mai sus ar afirma ca s-a întâmplat un miracol ca a scăpat cu vita sau ca a reuşit să evite o catastrofă. Vă daţi seama în situaţia unui avion aflat în stare critică cât de necesară este folosirea intenţiei. De asemenea vă daţi sema ca nu pot să dau o definiţie sau metodă, ca s-ar transforma în ritual şi ritualul degradează intenţia. Ceea ce pot afirma prin propria experienţă şi care sper ca a reuşit să reiasă din context este ca reacţia şi închipuirea nu sunt mijloace ale percepţiei şi nici gândirea (memoria) domeniul ei,ci ceea ce noi suntem şi putem folosi. Ochii sunt cei ce activează intenţia în momentul atenţiei neselective. A privi fără interes (generat de teamă) face ca elementele aflate în percepţie să se armonizeze spectaculos, miraculos ; nu ştiu cum se face asta dar se face! Nu există întâmplare ci doar ordine, iar ordinea făcută de noi (ordinea evenimentelor ce conduc obligatoriu la accident), este relativă superficială şi efemeră iar când renunţăm la ea prin starea de atenţiei neselective, de prezenţa ne- băgăcioasă, ordinea ordinii acţionează cu efecte pacificatoare armonice în situaţia de mai înainte realizând aşa zisul miracol. Asta este mintea de pe urmă să nu credeţi ca ştiu ceva, dar raţiunea îmi relevă evidenţe, iar aceste evidenţe îmi relevă opoziţia şi respingerea intenţiei intenţiei, viaţa. Când ne folosim atenţia în beneficiul propriu probabil vom învăţa mai multe ca să înţelegem ceea ce înţelepciunea este. Eu nu sunt un înţelept. Boala mea şi a secolului este graba; ea se naşte din închipuirea ca aşa creăm spaţiul şi timpul deci ne ferim de moarte şi acesta închipuire nu este confirmată în obiectiv. Dacă ideea şi experienţa una sunt, la fel şi reciprocă, experienţa şi ideea sunt una, atunci să folosim acesta înţelegere în propriul beneficiu, pentru ca dacă nu înţelegem simultaneitatea ideii cu experienţă, această funcţionează ca un cerc vicios. Cine nu cunoaşte istoria e condamnat să o repete dar cine o cunoaşte greşit este condamnat pur şi simplu. De aceea "cartea neamului" jurnalul strămoşilor este garanţia cunoaşterii istoriei (rădăcinilor) proprii nu pentru a împlini obsesiile strămoşilor ci pentru a le evita condamnarea şi recunoaşte rădăcina spirituală care nu este istorică . Prin intenţie avem acces la orice cunoaştere pentru ca este în memoria fiecăruia întreagă; cu atât mai mult cea particulară. Faptele măreţe sau lucrurile mari sunt puţin folositoare când nu le puteţi face dar întotdeauna este folositor ceea ce puteţi face mai ales când folosiţi calea cea dreaptă a intenţiei cu respect şi fără abuz. Lipsa ne inchipuim ca am avea-o si inchipuirea este inversul intentiei , seamana dar nu rasare. Cunoasterea de sine se descopera ca irelevanta.
prin care cunoaşterea la orice nivel, adevărată sau mincinoasa, folositoare sau nefolositoare, modelează ceea ce percepem atât în creier (subiectiv, individual) ca să spun aşa cât şi în natură sau obiectiv sau colectiv într-un unic proces complet de desfăşurare şi înfăşurare simultană în care nici un element aflat în memorie nu lipseşte; inclusiv ceea ce nu este cunoscut sau denumit.nu lipseşte. Obsesia cunoaşterii de sine sau nu, se manifestă în citit, în a ne informa despre trecut, ce fac ceilalţi şi noi înşine, ce se întâmplă în lume. dar ceea ce ne este folositor la propriu fără a respinge trecutul este percepţia inteligenţă fără de care cantitatea de informaţii trecute sau amintiri oricât de mare ar fi este inutilă şi împovărătoare. Încercând să memorăm ceea ce este în memorie dublăm memoria sau depăşim cantitativ capacitatea ei. Fără a o goli, fără a face curăţenie prin golirea deşeurilor informaţionale sau false,mincinoase, răuvoitoare, imaginea Sisif-ului care cară pământul în cârcă (în care povarea lui este dublarea memoriei, o memorie iluzorie nu naturală) mie îmi este relevantă simbolistic pentru situaţia poverii psihologice care nevăzută încovoaie cetăţenii şi societatea. Minunatul edificiu al percepţiei este creaţia intenţiei. Cei care văd asta ne comunică faptul ca cine manipulează intenţia, manipulează percepţia, manipulează acţiunile cetăţenilor obişnuiţi să reacţioneze constant la ceea ce percep. Nu este aşa ca nu credeţi ca "cineva" prin intenţie manipulează percepţia? Exemplul clarifică, cunoaşteţi faptul ca sunt oameni care pot hipnotizea pe cineva şi în urmă acestui fapt victima se poate comporta ca o maimuţă, căţel, etc? Oare nu este logic ca modificarea percepţiei mentale sau emoţionale a cuiva îl face să reacţioneze la acea nouă şi inconştienţa pentru el percepţie în mod diferit adică asemănător unei maimuţe? Oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de percepţia diferită a diferitelor regnuri de animale, în secte, etc. Având percepţii diferite se comporta diferit prin reacţii în acele percepţii, reacţionează la lucruri diferite. Verificaţi ca atunci când percepeţi pe cineva ca duşman vă comportaţi într-un anumit fel iar când se schimba percepţia vis a vis de aceeaşi persoană comportamentul este diferit, chiar dacă persoană este aceeaşi (ex. faţă de politicianul care promite şi faţă de acelaşi politician când aţi descoperit ca a minţit) Minunatul edificiu al percepţiei este edificiul intenţiei. Ceea ce este veste bună. Fiecare puteţi descoperi şi folosi intenţia proprie pentru a cerea edificiul drag vouă, edificiul iubirii şi fericirii creative (ca de muncit am muncit destul fără vreun folos altul decât acela al autocorecţiei). Cunoaşterea este mai puţin relevanţă în faţa creaţiei ca posibilitate dar foarte important de subliniat este ca am ajuns în starea neplăcută psihologică şi socială de astăzi tot prin folosirea în mod greşit a intenţiei. Obsesia puterii şi dominaţiei personale prin rutină ei a produs o cunoaştere care a modelat percepţia obiectivă, iar acesta a devenit închisoarea aserviţilor, a ascuns intenţia ca adevăr a ceea ce este. Intenţia ca şi inteligenţa nu sunt procese ale gândirii, ale memoriei, iar reacţiile de orice fel sunt respingeri ale acestor universale calităţi ale fiinţei umane. Fac o paranteză prin care să pun într-o altă perspectivă cunoaşterea faptului ca la judecata lui Isus Cristos acesta nu a adus nici o justificare, nici o opoziţie, nici o invocare la milă sau iertare pentru sine Acesta atitudine ne este prezentată ca o acceptare a pedepsei şi morţii ca răsplată şi plată pentru păcatele lui Dumnezeu tatăl sau. Vedeţi contradicţia prin asocierea păcatelor tatălui sau , cu unicul Fiul al lui Dumnezeu, asocierea păcatelor cu Dumnezeu cel atât iubitor. Ori Dumnezeu este imaculat (şi aşa este) precum fiul sau este sau este păcătos şi fiul trebuie să plătească? Neînţelegerea a produs închipuire şi închipuirea percepţii eronate iar reacţiile la aceste percepţii comportamente deviante, superstiţii în principal care sunt refuzul iubirii ca imbold în acţiuni. Ca urmare nu era vorba despre acceptare care este o capitulare ci era acţiune din conştiinţa a ceea ce este, era intenţia şi inteligenţa care crea noul edificiu al omului liber responsabil de acţiunile sale în conştiinţa a ceea ce este, adică raţional. Această creaţie a învins negura evului mediu întunecat şi a dat un nou impuls omului, impulsul raţiunii care l-a dus pe lună şi care a eradicat superstiţiile şi teama de moarte sau teamă de viitor. Aşa cum întotdeauna oamenii liberi în conştiinţa lor au relevat, această posibilitate a intenţiei este a tuturor şi ceea ce ei au realizat putem realiza cu toţii. Intenţia libertăţii nu este o dorinţă sau o voinţă ci este chiar intenţia. Cum o folosim este responsabilitatea fiecăruia. Intenţia se poate manipula prin ritualuri şi astfel înţelegem ce intenţii sunt atât de ritualice astăzi. dar este clar relevat astăzi ca ritualurile deşi pot concentra energia sunt eminamente morbide Morbiditatea lor face ca într-o situaţie concretă şi urgenţă individual să fim inactivi funcţional, să nu putem acţiona decât prin rutina unui ritual ceea ce ne face victime sigure în faţă situaţiei. Ex. în situaţia urgentă a unui accident rutier ca perspectivă imediată în care ne aflăm, nu acţionăm şi dăm curs accidentului! De ce? Nu am fost informaţi de intenţie şi posibilităţile ei imediate de a transforma percepţia deci şi elementele care conduceau la accident în aşa fel încât noua evoluţie a evenimentelor deşi cu aceleaşi elemente să nu conducă la accident sau în cel mai rău caz să nu conducă la decese sau răniri grave. Când intenţia funcţionează sau mai bine zis o lăsăm să acţioneze un privitor al situaţiei de mai sus ar afirma ca s-a întâmplat un miracol ca a scăpat cu vita sau ca a reuşit să evite o catastrofă. Vă daţi seama în situaţia unui avion aflat în stare critică cât de necesară este folosirea intenţiei. De asemenea vă daţi sema ca nu pot să dau o definiţie sau metodă, ca s-ar transforma în ritual şi ritualul degradează intenţia. Ceea ce pot afirma prin propria experienţă şi care sper ca a reuşit să reiasă din context este ca reacţia şi închipuirea nu sunt mijloace ale percepţiei şi nici gândirea (memoria) domeniul ei,ci ceea ce noi suntem şi putem folosi. Ochii sunt cei ce activează intenţia în momentul atenţiei neselective. A privi fără interes (generat de teamă) face ca elementele aflate în percepţie să se armonizeze spectaculos, miraculos ; nu ştiu cum se face asta dar se face! Nu există întâmplare ci doar ordine, iar ordinea făcută de noi (ordinea evenimentelor ce conduc obligatoriu la accident), este relativă superficială şi efemeră iar când renunţăm la ea prin starea de atenţiei neselective, de prezenţa ne- băgăcioasă, ordinea ordinii acţionează cu efecte pacificatoare armonice în situaţia de mai înainte realizând aşa zisul miracol. Asta este mintea de pe urmă să nu credeţi ca ştiu ceva, dar raţiunea îmi relevă evidenţe, iar aceste evidenţe îmi relevă opoziţia şi respingerea intenţiei intenţiei, viaţa. Când ne folosim atenţia în beneficiul propriu probabil vom învăţa mai multe ca să înţelegem ceea ce înţelepciunea este. Eu nu sunt un înţelept. Boala mea şi a secolului este graba; ea se naşte din închipuirea ca aşa creăm spaţiul şi timpul deci ne ferim de moarte şi acesta închipuire nu este confirmată în obiectiv. Dacă ideea şi experienţa una sunt, la fel şi reciprocă, experienţa şi ideea sunt una, atunci să folosim acesta înţelegere în propriul beneficiu, pentru ca dacă nu înţelegem simultaneitatea ideii cu experienţă, această funcţionează ca un cerc vicios. Cine nu cunoaşte istoria e condamnat să o repete dar cine o cunoaşte greşit este condamnat pur şi simplu. De aceea "cartea neamului" jurnalul strămoşilor este garanţia cunoaşterii istoriei (rădăcinilor) proprii nu pentru a împlini obsesiile strămoşilor ci pentru a le evita condamnarea şi recunoaşte rădăcina spirituală care nu este istorică . Prin intenţie avem acces la orice cunoaştere pentru ca este în memoria fiecăruia întreagă; cu atât mai mult cea particulară. Faptele măreţe sau lucrurile mari sunt puţin folositoare când nu le puteţi face dar întotdeauna este folositor ceea ce puteţi face mai ales când folosiţi calea cea dreaptă a intenţiei cu respect şi fără abuz. Lipsa ne inchipuim ca am avea-o si inchipuirea este inversul intentiei , seamana dar nu rasare. Cunoasterea de sine se descopera ca irelevanta.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu