cunoscutul si necunoscutul

Primul aspect ne atrage, al doilea ne respinge. Primul enumerat ne place, al doilea ne sperie. Primul ne conduce, al doilea ne provoaca la libertatea actiunii. Sunt aceste doua aspecte asemenea?

In perceptia fragmentarii sunt complet diferite. Este acesta diferenta reala, faptica? Ceea ce este sigur diferita este atitudinea noastra in fata confruntarii cu aceste aspecte de cuprinzatoare  generalitate. Cunoscutul ne da senzatia de siguranta si putere, necunoscutul ne  da senzatia de nesiguranta si vigilenta. Cunoscutul ne relaxeaza, necunoscutul ne tensioneaza. Cand suntem relaxati ne consideram stapani pe situatie si nu mai suntem atenti la comportament considerand ca totul este sub controlul si stapanirea noastra. Comportamentul este neatent si grosolan. In fata necunoscutului suntem vigilenti, atenti, iar comportamentul nostru este grijuliu si delicat, scoatem din noi tot ce avem mai bun si mai frumos. (argumentatia o puteti descoperii singuri daca va analizati comportamentul si atitudinea in fata unui barbat/femeie cunoscut/necunoscut). Ar parea ca nu ne pasa de cunoscut , ne temem de necunoscut dar vrem sa-l cucerim sa-l facem „al nostru”. Aceasta tendinta acumulativa inconstienta nu duce oare la distrugerea necunoscutului care ne stimuleaza si scoate din noi cei mai frumos, pe care-l respectam prin atentie si care ne respecta prin libertatea acordata?  De necunoscut ne temem si credem ca acaparandu-l si transformandu-l in cunoscut ne rezolvam teama? In acest caz, nu tocmai teama este sursa acestui comportament acumulativ? Si daca teama este sursa, transformarea necunoscutului in cunoscut  care este actiunea ei , rezultatul acestei activitati care este cunoscutul, nu este tot teama? Si daca este teamă cunoscutul, avem vreun motiv logic de a ne simti in siguranta in prezenta sa? In acest caz relevat este justificata teama de necunoscut? Sau suntem intr-o atitudine rutiniera gresita in fata celor doua aspecte existentiale? „ Nu stiu este rau? „Eu stiu!” este bun? Atunci de ce in fata lui „nu stiu” sunt atent si atentia este altceva decat teama? De ce in fata lui „cunosc” sunt neatent si arogant? Mi-am arogat oare cunoasterea si cunoscutul? Este a sau al meu, proprietate? Daca ma vad ca o persoana raspunsul este clar, nu. Daca ma vad ca memorie raspunsul este clar, da. Dar memoria este trecutul in prezent, informatie, amintire, timp. O.K. tot ce este cunoscut este in memorie, tot ce percepem este memoria prezenta sau memoria cu care lucram. Atunci unde este necunoscutul? Evident ca cunoasterea este o umbra a prezentului, iar prezentul perceptia sa. Dar la fel de evident este ca de cate ori ne inventariem trecutul apare un simtamant de vină, am gresit, nu am facut ce trebuia sau cum trebuia, puteam sa fac mai bine sau mai mult, nu m-am exprimat pe mine fara repros, etc. Cand ne gandim la viitor simtamantul este teama. Sa ne amintim ca in fata necunoscutului ne temem, ca atare necunoscutul sa fie in viitor? Acesta teama de viitor si necunoscut pare sa justifice abundenta „profetiilor’ si „ futuristilor” de tot felul. Incercam sa ne calmam spunand ca viitorul este cunoscut daca nu de noi de ‚experti sau specialisti’ in ocultism sau stiintele viitorului. O.K. dar atunci de ce profetiile sunt ale dezastrelor ca asta nu ne calmeaza de loc in fata necunoscutului viitor? Deci am facut viitorul cunoscut ca sa ne calmam dar am gresit cunoasterea, am ales o cunoastere a distrugerilor sau proiectiilor inspaimantatoare.:); tot teama este mama lor. Acest ‚viitor cunoscut fiind de noi facut asa, apartine cunosterii deci tot memoriei careia nu ii lipsete nici un element al cunoasterii; in acest context relevat de evidente viitorul tot necunoscut ramane. Si cunoscutul si necunoscutul in prezent convietuiesc, sunt pe picior de egalitate armonica si de nedezechilibrat. Un fel de constanta universala cu functiuni concrete si rationale in univers, la fel de necesare si obligatorii fiintarii ca si aerul si apa pe pamant. Aceste aspecte constientizate prin atitudinea si comportamentul nostru in fata lor, isi pierd importanta, am putea afirma fara sa gresim prea tare ca cel mai  necunoscut este cunoscutul. Iata ca oamenii de stiinta exploreaza intr-o directie concreta ceea ce este nu ceea ce nu este, dar numai astazi pot percepe ca-si exploreaza propria cunoastere; Einstein a afirmat asta fara sa fie inteles de cineva, asa cum a facut-o si Cristos si Buda , si marele necunoscut, inaintea lui, etc. Pe cale de consecinte  (cum le place juristilor sa spuna pentru ca aceste consecinte sunt evidente) putem afirma ca teama este motivata in fata cunoscutului si nejustificata in fata necunoscutului. Cunoasterea e cea care face acesta lume violenta si mizerabila, lumea  dusmaniei dintre fiinte pe criterii istorice (cunoastere), si obsesii (bolile cunoasterii). Necunoscutul ne mai salveaza inca; daca il lasam asa cum este si nu mai facem inutilul efort de al transforma, modifica, acapara. Si atitudinea aventurierului in fata necunoscutului si atitudinea resemnatului in fata cunoasterii este prin consecinte ruinatoare pentru fiinta aservita acestor atitudini. Aventurierul se arunca cu capul inainte ca sa-si demonstreze curajul cand in fapt este orgoliul si necunoscutul il demoleaza, pentru ca necunoscutul său este propriul orgoliu, propria cunoastere, propria rutina. Resemnatul in fata cunoasterii este de asemenea demolat pentru ca necunoscutul său este propria resemnare. Astfel cand privim Cunoscutul-Necunoscutul ca pe o constanta universala, o functiune in fiziologia universului,o proportie de aur a universului celui viu, importanta preocuparii de cunoscut si necunoscut inceteaza. Inceteaza managementul datoriilor, crizelor, bolilor, conflictelor, etc, din intelegerea faptului ca „a coduce” cunoasterea este o inutilitate asemanatoare inutilitatii de a conduce o bicicleta cu o singura roata valida. A percepe raportul (proportia) ca pe curentul dintre anod si catod, care este dinamica sa, insemna ca nu putem schimba ceva in cunoastere manipuland (management) cunoasterea si nici in necunoscut ignorandu-i prezenta. A te poizitiona la granita dintre cunoscut si necunoscut insemna intelepciune. Te sprijini de cunoscut dar esti mereu atent la oferta necunoscutului. Cele doua aspecte par complet diferite, dar in fapt tocmai acesta aparenta este dovada asemnarii lor, sunt asemenea. Ceea ce insemna libertate pentru noi, libertatea de a avea o atitudine sanatoasa neaservita aparentelor. (Un exemplu de inselaciune a aparentelor este urmatorul: aparent cunoasterea este putere, siguranta, iar necunoasterea slabiciune si vulnerabilitate. In fapt evidentele, consecintele actiunilor lor, ne releva faptul incontestabil daca ai ochii deschisi ca necunoscutul ne reinvie (ne da energie), in timp ce cunoscutul ne omoara cu rutina sa.  O atitudine distanta fata de amandoua este o atitudine vigilenta sau atentie neselectiva. A fi in stare de veghe, insemna afi atent, vigilent, „de paza la poarta raiului sa nu intre talharii in casa”si acesta stare necunoscutul o dă. Noi confundam starea de veghe cu starea de acceptare si complacere in acceptarile trecutului, cunoasterea.  Cunoasterea este ca apa daca nu curge se imputeste, a acumula cunoastere insemna ca implicit ca acumulezi imputiciune. Exista intotdeauna o cunoasterea noua a vechiului izvorata din necunoscut. Treptele cunoasterii sunt trei; ce este cunoscut ieri, nu este valabil azi, ceea ce este cunoscut azi nu este valabil maine, ceea ce cunosc maine este innoire, prospetime. Treptele necunoscutului nu sunt, evidenta spune ca ar fi doar una singura, necunoscutul care functioneaza si unica sa functiunea o putem percepe si denumi: inoirea, intinerire, improspatare, etc