lipsa reperelor este mai buna decat reperele false

Traim intr-o lume a lipsei de repere. Acesta lipsa de repere este perpetuata prin inlocuirea lor cu modelele.

Modelele implica copierea lor, iar copierea exclude creativitatea si perpetueaza rutina. Acest efort, acesta risipire de esente, face inutila existenta. Tot ce este inutil tinde spre zero. Acesta tendinta este sensul activitatilor lumilor lipsite de repere de sine, a lumilor care au inlocuit reperele in existenta cu repere false sau modele existentiale irationale. Sa luam un exemplu, cuvantul om. Noi ne numim oameni, dar ce inseamna a fi om? Ce semnificatie, ce reper avem pentru cuvantul om? Cand vorbim de acest cuvant de regula asociem lui toate irationalitatile si neputintele si mizeriile comportamentale: „ eh, e si el om!” Cand vrem sa intelegem si sa analizam acest concept sau o fiinta numita generic om facem apel la psihologie. Dar ce este psihologia altceva decat stiinta justificarii comportamentului acelei fiinte? A explicatiilor despre cauzele comportamentului individual care sunt chiar comportamentul social generalizat? Mediul social generat de comportamentele colectivei de indivizi explica comportamentul individului care-l regenereaza! Este un cerc vicios al efectelor societatii asupra indivizilor nou nascuti care l-a randul lor le perpetueaza. O societate care imbolnaveste sau determina comportamente deviante drept consecinta asupra noilor membrii, are nevoie ca sa se justifice cu o explicatie : psihologia. Astazi marile firme care se respecta au psihologi care fac analiza angajatilor, puntele tari (ca sa fie exploatate) si puntele slabe (cu care se controleaza, se domina, se aserveste). Dezbina si stapaneste este metoda infailibila de control si exploatare folosita de milenii ca instrument social. Angajatii sunt in conflict si concurenta continua, in lupta de care pe care „face”, pentru a-si dovedi calitatile de invingatori ai celorlalti. Dezbinarea este cu atat mai evidenta cu cat se vorbeste continuu de spiritul de echipa in timp ce se stimuleaza concurenta, competitia pe toate planurile dintre indivizii colectivei respective. Studiul comportamentului individului si explicarea lui este o pierdere de vreme fara studiul ansamblului social, sau o nevoie de identificare a mijloacelor de manipulare a sa, atata timp cat este tratat ca instrument (obiect). Insist sa meditam pe tema faptului ca "ceva privit ca separat" (individul in cazul nostru) conduce in mod inetivtabil la tratarea sa ca instrument.  In trida cauza-efect-defect, psihologia se ocupa cu studiul si explicarea defectelor, in cazurile cele mai „profunde”, de studiul efectelor considerate drept cauze, asa numita psihologie sociala. De fapt, cand „vedem” efectele pe post de cauze se ajunge la defecte. Astfel cuvantul si fiinta om ramane fara „repere de sine” altele decat cele ale defectelor, care functioneaza si i se prezinta ca modele existentiale. Alta abordare a reperului om si fiinta umana este astrologia. Va intreb: cine poate spune in ce ora, zi, luna si an suntem acum? Timpul este reperul, sau mai bine zis o socoteala a timpului pe care, cei mai sinceri spun ca au pierdut-o. Cine poate fi sigur ca nu s-a pierdut evidenta timpului, chiar ca sistem subiectiv facut de noi? Pozitia stelelor si planetelor poate fi un reper al ciclurilor cosmosului, dar acest reper este acelasi de milenii; de milenii privim acelasi cer. Acest fapt exclude abordarea lineara a timpului, a numaratorii de ani mai multi decat cei relevati de impartirea arbitrara in subunitati ale ciclurilor. In astrologie se porneste de la o data formala si inexacta si se merge la efemeridele exact calculate de NASA. Firesc ar fi sa se porneasca de la pozitia exacta a planetelor si stelelor  intr-un moment precis al unui eveniment si apoi sa se stabileasca data lui. Aproximarile sunt repere ale cuvantului om? Asa se pare! Modelarile mecanice ale conceptului timp si asocierea lor cu persoana, oare determina comportamentul mecanic, rutinier al persoanelor? Asa se pare! Un alt element aproximativ este momentul care este considerat „nasterea” fiintei respective. De regula se considera „nastere” parasirea burticii mamelor. Dar ce ne facem ca si in burtica mamei fiinta traieste deci este nascuta! Sa fie oare nastere momentul copularii spermatozoidului cu ovulul? Dar cine poate sti cu exactitate momentul acestei „nasteri” ca sa-l puna in context stelar si sa-si dea cu parerea „exacta” despre cum este fiinta respectiva? Dar‚ copularea de care vorbeam anterior este si ea un efect al dorintelor celor doi actori, ai aspiratiilor lor spre placere; sau oare si spre a da nastere? Oare cand cei doi au cazut de acord sa „placere sau nastere”, sa fie momentul nasterii? Suna frumos si artistic „un Acord a fost Nasterea"! Acel moment de acord este si mai greu de stabilit in context stelar si apoi in modelul temporal, ca apoi sa vina un expert ca sa-si dea cu parerea „exacta” despre cum este „nascutul”. Iar aproximarile par a fi reperul cuvantului om. Aceste repere false (aproximative) sunt mai rele decat lipsa lor. Argumentul acestei afirmatii este exact situatia societatii si indivizilor ei, care se autointituleaza omeneasca fara nici un alt reper de sine decat cele interpretative si aproximative pornite de la premize false, in cel mai bun caz de la efecte spre defecte. Mai avem o gama de repere vis a vis de ce este omul. Geneza din Biblie. Se spune ca Dumnezeu intr-o zi precisa si anume a sasea de cand s-a apucat de treaba, l-a facut pe om ca pe o incununare a creatiei sale, „bomboana de pe coliva” am zice astazi in nu stim ce zi a lui Dumnezeu suntem. De ce nu stim in ce zi a lui Dumnezeu suntem? Foarte simplu, pentru ca nu avem nici un reper al cuvantului om, sau fiintei Om, ca sa stim daca a fost facut sau urmeaza sa fie facut. Cum Dumnezeu a facut pe Om ca incununare a creatiei sale, fiul care-l reprezinta in creatie si i-a dat stapanirea asupra creatiei, aceeasi pe care o are si el, nu este firesc ca toti cititorii unei povesti sa se inchipuie perjonajul cel mai important, cel putin eroul principal din poveste si sa se autodenumeasca sau autointituleze om fara sa aiba nici un reper a ceea ce inseamna asta? Daca suntem sinceri cand citim sau vedem un film vrem intotdeana sa fim noi personajul pozitv sau eroul care bate pe toti, sau femeia fatala, chiar daca nu suntem si nici nu reusim a fi!! Mai am aflat ca este necesar sa ne  autoidentificam cu ceea ce ne place ca sa avem succes (tehnologia copierii succesului)  si asta ne da incredere in autodenumiri, autoinchipuiri, plasmuiri ale propriei existente si cauze. Asta fara sa mai tinem cont ca unii cititori se autointituleaza Dumnezeu. In acest context este foarte posibil ca autodenumirea de om sa nu aiba nici o legatura cu ceea ce este omul!!! Imi amintesc zicala populara cu domnul ca intamplare si omul ca lucru mare! Imi asum responsabilitatea pentru ceea ce afirm si afirm ca omul inca nu s-a nascut sau,  inca nu a fost creat, ca din punctul timpului lui, Dumnezeu nu a ajuns la ziua a sasea. Cred ca lucreaza inca la gradina raiului in care vrea sa-l aseze pe om. Sau poate la demolarea ei nefiindu-i pe plac? Daca privesc ce se intampla in lumea autointitulatilor oameni mai degraba cred ca mai vrea sa faca ajustari la gradina, sa demoleze. Atunci se pune intrebrea, „Cine sunt de fapt autointitulatii oameni”? Or fi lucratorii care ii omoara Fiul? Or fi Fiul omorat de lucratori? Cine poate sti!? Foarte interesant ca in geneza scrie ca lui Dumeneu i-a placut ce creea si zicea „sa fie!”.  Dar nu scrie ce zicea cand nu ii placea ce creea? Nu are cum sa se intample „ce a fost scris” pentru ca s-a intamplat deja daca a fost scris. Nu se poate scrie inainte sa se intample pentru ca nu ai avea ce! Eu nu cred ca trebuie sa fim suparati pe creativitate si pe creator daca nu ne-a creat oameni, ci altceva, preoameni cum zicea o fetita! Suntem oare un fel de avortoni?! Ceva neterminat? Sau negustori? Dupa exemplele altor intamplari, unor intamplari diferite de noi, am zice ca nu vrem sa fim! Deci ne intoarcem la lipsa de repere, nu stim ce insemna sa fii om si ca atare nici ce insemna sa nu fii om! Am ramas de unde am inceput, Nicaieri. Pana la urma suntem un mister daca dam la o parte autoplasmuirile. Suntem mistere intre mistere si mie unul imi place si-mi convine sa fiu asa cum sunt, un Mister. Ideea de identitate este cea mai periculoasa asa cum ne arata lumea periculoasa a autoidentificatilor. Faptele ne identifica ca roadele copacii. Nu poti faptui ceea ce nu esti! Acceptarea faptelor proprii este de fapt acceptarea propriei plasmuiri de sine.Sinele ramane un mister invaluit de toate plasmurile lui "Nu sunt, Trebuie sa fiu".