identitate sau individualitate?(III)

Am relevat doua aspecte aparent asemenea in fapt evident complet diferite. Aceste abordari inconstient manifestate genereaza evenimente si situatii existentiale paralele cu consecinte diferite prin reflectarea lor in starea mintii si comportamentul fiintelor.

Astfel vedem doua lumi diferite, una a identitatii in care regula si modelul este cauza activa iar starea mintii este rutina care are drept efect asupra fiintelor aservite acestei stari, diminuarea, oboseala, condensarea substantei pana la rigidizare, pierderea dinamicii si elasticitatii, pierderea capacitatilor sistemelor de curatire si autoregenerare (imunitar), adica de autovindecare, intr-un cuvant imbatranirea si in final pierderea expresiei biologice a fiintei, pierderea individualitatii ca expresie a universalitatii ca reflexie a intregii creatii a universului. (Aceasta este experienta identitatii, experienta pe care o traim, experimentarea pericolului ideii de identitate) Altfel spus pierderea celui mai maret templu din univers, corpul fizic. Ce ramane in cazul acesta? Evident ca ce ramane este „ceva” incomplet, sentimentul incompletitudinii, a nemultumirii si asta este iadul. In universal orice expresie a sa, are ratiunea existentei sale, spiritul unic este in asentiment cu ea, iar pierderea unei expresii inseamna o contestare a imensitatii incojuratoare evidente in care traim. Infinitul atat de ignorat de oamenii de stiinta considerat nelucrativ, nu mai este infinit in expresie finita este un infinit minus o expresie, iar aceasta situatie este falsa, iar infinitul regenereaza, recreeaza infinitatea si completitudinea sa. Toate aceste consideratii par a fi false daca privim totalitatea unei populatii ca intreg, ca pe o individualitate. Acesta privire ne releva faptul ca individualitatea nu se pierde niciodata, dar ce individualitate globala este individualitate completa daca caramizile componente sunt perisabile sau diferite de plenitudine. Ratiunea ne spune ca un intreg este unul cu elementele componente. Astfel nici o individualitate nu se pierde, nu dispare, si acest fapt in perceptia mea este relevat de teoriile reincarnarilor succesive. Aceste teorii sunt false cand se vorbeste de identitati diferite pentru ca nu identitatea se reincarneaza, astfel a spune ca am fost faraon este complet neadevarat. Pana cand individualiatea nu este perceputa si exprimata constient si de buna voie, povestile reincarnarilor care abunda in mediile spiritiste, sunt complet false. Nu se reincarneaza identitati ci individualitatea isi recreeaza sau reexprima expresia sa biologicea deci nu este vorba de vieti sau incarnari diferite si succesive. Viata este Una asa cum Spiritul este Unul, Dumnezeu este Unul, asa cum Mintea este Una. Infinitele sale expresii asemenea ei(lui) si complet diferite, unice, dau impresia unei false asemanari care conduce la aparitia interpretarilor false, a falselor concepte ale „conflictului evolutionist”,competitia si concurenta, a falselor concepte de „mase sau  materie biologica pentru experienta importantei de sine sau a indentitatii personale”, falsul concept al invingatorului care vaneaza, acumuleaza, domina si controleaza, conserva dominatia si controlul, atat de cunoscutul, plictisitor prin mediocritatea sa comportament al celor ce se considera oameni dar se afirma ca identitati superioare celorlalti, adica comportamentul nostru inconstient obisnuit. In paralel cu acesta lume a falsului, a parerilor si interpretarilor, se releva lumea individualittii.