identitate sau individualitate?(I)

In explorarea noastra am perceput necesitatea distinctiilor. Cea mai cuprinzatoare si elementara este distinctia cercetatorului raportata la el insusi, la relatia sa cu cercetarea si rolul sau in explorare.  A distinge este  un act  de perceptie care nu implica gandirea, implica  doar inteligenta exploratoare.

Distinctia intre asemanator si diferit creeaza un spatiu mintal in care perceptia de dip strafulgerare inteligenta poate fi mai tarziu exprimata prin gandire si are calitatea de „proaspat, inedit si entuziasmeaza” din  lipsa premeditarii comunicarii (ceva nou nu-si gaseste oponent in magazia memoriei), facilitand stabilirea relatiilor interumane. Este evident ca exploratorul este explorarea, experimentatorul experienta, observatorul observatia, educatorul educatia, etc. Cine exploreaza determina rezultatul  prin „bogatia de noutati descoperite” si relevate , comunicate prin gandire. Este necesar sa ne intrebam cine exploreaza ca sa percepem domeniul relevat ulterior, cu ce va imbogati memoria. Am relevat aproximarea si falsitatea autoidentificarii generatoare de false identitati, falsitatea si pericolul ideii de identitate prin fixarea, rigidizarea si blocarea mintii intr-o atitudine autodiminuatoare si violent mecanica. Acest proces este o activitate materiala sau in materie care nu face decat sa regenereze „obiecte” sau sa transforme fiintele in instrumentele  identificatului ( fixare, rigidizare, blocare). Aceste consecinte ale identificarii proprii a mintii,  sunt conduse in mod obligatoriu de perceptia fragmentata a domeniilor explorate si perceptia separarii exploratorului de domeniul sau subiectul explorat, precum si separea sa de comunicare.  Am exprimat foarte condensat si aparent complicat o serie de perceptii tocmai pentru a va opri si a vedea voi insiva acest proces si de abia atunci veti fi strafulgerati de perceptia si intelegerea lui. Doar cititul nu ajuta la nimic, rostul lui este de a va provoca la activarea unui tip nou de perceptie si o noua calitate a perceptiei prin „meditarea pe tema a ceea ce ati citit”pentru a intelege. Acesta posibilitate si capacitate  este prezenta pentru fiecare. In acest punct daca aveti greutati in a intelege, recunoasteti incapacitatea mintii identificate istoric (memoriei, informatiei) de a percepe altceva decat este inregistrat in ea (trecutul). Acesta situatie este argumentul necesar pentru a intelege pericolul identitatii ca idee si actiune a acestei idei: distorsionarea si blocarea perceptiei, anularea perceptiei adica omorarea ei. Inteligenta este o expresie a perceptiei si reciproc perceptia este o expresie a inteligentei, se se contin reciproc. Din acest „motiv” este gresit sa consideri ca inteligenta apartine identitatii sau identificatului, ca este un aspect personal care-ti da dreptul „sa faci” „grade de inteligenta ale persoanelor”. Am relevat ca identificarea si identitatea se opun perceptiei si inteligentei ca monada, o anuleaza, o omoara, ca atare nu poate apartine persoanelor care sunt chiar expresia identificarii. Veti percepe ceea ce am scris drept abstractiuni, dar daca va vedeti pe voi insiva ca identitati si percepeti activitatile mintilor voastre asa cum sunt ele este imposibil sa nu percepeti rutina si mecanica lor in care nimic nou nu se intampla. Asta insemna ca perceptia inteligenta care este mereu proaspata, mereu noua, relevand noutati ale activitatilor mintale , noi posibilitati de actiune si creatie, noi directii de miscare a mintii in totalitatea ei, noi relatii vii intre diferitele sau asemanatoarele domenii ale perceptiei si perceptiei in tatalitatea sa, lipseste identificatului. Nimic nu este mai abstract decat ideea de identitate. Identificatul este „inchis” in trecutul sau istoric si acesta inchisoare este mai mare sau mai mica functie de identitate. Sublimul Buda spunea ca fiecare individ are propria sa ignoranta si ca aceasta este numele sau. Astfel folosim eronat capacitatile mintii sau spiritului prin orientarea lor excesiva spre trecut sau viitor evitand intelepciunea (perceptia/inteligenta- miracolul prezent).

Va solicit intelegere si ingaduinta fata de exprimarile mele atat de greoaie, nu sunt Sublimul Buda, doar un simplu necunoascut lui insusi. (Modest, nu…?! J) Sa exploram putin cel dea-l doilea temen cel de individualitate. Primul „lucru’ care-ti sare in ochi este faptul ca este evidenta, de necontestat si ca nu trebuie argumentata sau afirmata din moment ce este; in contrast cu identitatea care daca nu o afirmi nu exista. Lucrurile nevazute, inexistente in perceptie sunt cele cu care suntem speriati si mijloace de manipulare plasmuite.  Identitate neafirmata nu exista; iata motivul pentru care tot suntem intrebati si ne intrebam mereu „cine suntem?”; intrebari care ne obliga sa mintim constant, sa ne  inventam sau sa ne reinventam functie de umorul sau seriozitatea fiecaruia. Daca suntem „incognito” ne simtim „liberi in fata intrebarii”, dar daca suntem seriosi si responsabili in trecutul nostru devenim foarte tensionati pentru ca de raspuns depinde salariul sau pozitia sociala. Individualitatea evidenta care nu ne obliga la a o argumenta si demonstra mereu, ca sa o intelegem este necesar sa o exploram prin activitatile sale. Trei punte determina un plan, iar cercetatorul planului produce si implica profunzimea, determinind spatiul explorat. Cele trei elemente distincte ale individualitatii, cred ca sunteti de acord ca sunt: senzatia, sentimentul si asentimentul.