dorinţa- fragmentează gandirea

Dorinţa imparte gândirea in gândire divină şi gândire drăcească, in structuri ale gândirii superioare si structuri inferioare, etc. Imparte sinele in conştient, supraconştient şi inconştient, fragmentand fiinţa umană şi clasificând-o pe false criterii de importanţă.
Apoi clădeşte din fragmente o structură socială conflictuală bazată pe falsul ierarhiilor produse in gandire si constiinţă. Conflictul interior al acestei structuri ierarhice si exclusiviste este motorul demolarii ei, prin demolarea indivizilor umani a caror constiinţă este fragmentată si care se identifică cu fragmentul stabilit de dorinţă. (Doresti supraconstientul si de fapt te indentifici cu subconstientul dorintei) Din aceste fragmente inchipuite si reflectate in percepţie de cunoasterea si acceptarea lor ca realitate obiectivă, se incearcă să se clădeasca un intreg pe care-l numim civilizaţie si acest efort este inutil si imposibil. Din fragmente insumate nu se obţine un intreg, iar ceea ce este intreg nu poate fi fragmentat. Dorinţa nu poate rezova vreo problema umană reală. Este ca un copil care vrea, dar nu poate să ajute. De exemplu sănătatea cand o aveati, a-ţi dorit-o? A-ţi obţinut-o in urma dorinţei? Cand o pierdeti, da o doriti, că nu o mai aveţi. Dar dorinţa nu a produs sănătate, ca urmare cum a-ţi putea-o obţine prin dorinţă? Oricat a dorit cineva sănătate, a obtinut-o doar prin faptul că a dorit-o, sau bunul simţ al dreptăţii ne spune ca a revenit in urma schimbarii de atitudine si comportament faţă de noi inşine si inconjuratorul nostru? Sănătatea este un dat iniţial, nu este o diploma pe care o obţinem in urma eforturilor dorinţelor fragmentate la rândul lor. De la sănătate pornim si o abandonăm prin fragmentarea conştiinţei produsă si instrumentată, mentinută si conservată de dorinţă. Dorinta produce cunoaştere si este dependentă si conditionată de produsul sau. Cunoasterea produsă modelează perceptia si odata percepută ca exterioară nouă este considerată ca obiectivă. Aici cercul dorinţei este inchis. A devenit obiectivă sau obiect, independentă de noi si neschimbătoare. Schimbarea dorintei nu este altceva decat continuitate sub alta formă a aceleiasi dorinte. Astfel si-a atins scopul: a devenit nemuritoare prin continuitatea lipsei induse constiintelor indentificate formal si istoric cu fragmentele sale si ignorarea plenitudinii existentiale proprii. Acesta continuitate incetează astăzi. Fragmentarea constiintei in supra, sub sau simplu constient banal, este imaginară si falsă. Vedeti acest fals ca un simplu fals, sau informaţie falsă, că această inducţie hipnotică de 1000 de ani  incetează. Eliberaţi din bucla temporală creată de dorinţă transformată in obsesia nemuririi si continuităţii ca reper al ei, sa intrati in propria existenţă furată. Inductia lipsei si a exigentelor obţinerii a orice (sanatate, bogatie, libertate, constienta, etc), sunt instrumentele conservarii dorintei sau inchipuirii. Nu vă temeti, nu o să vă pierdeti chipul! Dimpotrivă, il veti vedea pentru prima oară aşa desăvârsit cum el este in spiritul vostru creator, asa cum va place cel mai tare sa fiti. Dorinta se transforma foarte usor in obsesie (boala a mintii), iar obsesia măretiei inchipuite (dorite) nu poate fi sustinută fară defaimarea a tot ce ne inconjoară. Este o măreţie falsă din moment ce adevarata măreţie nu defaimeaza pe nimeni, ci il recunoaste asa cum este, fara dorinta de a-l corecta. Dorinta de a corecta este inchipuirea defectului fără de care nu am avea nici o justificare de a ne răzbuna pe orice nu este asa cum dorim noi sa fie. Conflictul dintre ceea ce este asa cum este si cum ar trbui sa fie conform dorintelor noastre este calea spre cimitir a individului si societăţii care se bazează pe acest comportament. Ca spectacolul durerii provocate de dorintă să continue, teama de sfârsit trebuie activată continuu, teama de a nu fi. Dorinţa ştie că nu este fără acesta inducţie continuă. Ce s-ar intampla dacă dorinţa ar inceta, ar muri? Probabil a-ţi trăi aşa cum sunteţi fară dorinta de a deveni altceva, sau altcumva, murind pe altarul dorintelor neimplinite vreodată. Este prea comună si obisnuită barca dorintelor, desi aglomerată teama de singuratatea adevarului ne ţine la inghesuială deşi barca se scufundă in continuitate şi ea. Adevarul nu este continuu. Cand ştii cine esti nu mai eşti! Cand ştii ca esti bolnav, nu mai esti, cand ştii ca esti inconstient, nu mai esti, cand ştii ca esti mort, nu mai esti, cand stii ca esti,… Adevarul nu este aservit cunoasterii. Energia şi inteligenţa imensitatii nu poate fi aservită sau cuprinsă de masura ingustă a conceptelor si dorinţelor meschime, ale mediocrităţii oricarui sistem sclavagist al dorinţei.