conceptul "mancare'

Ar fi cel mai comic concept, dacă nu l-am trăi aşa de tragic. Fără umor se alege praful şi de tragedie. Acest concept de mâncare implică acţiunile cele mai importante si măreţe ale omenirii: oamenii se manânca unii pe alţii, manânca tot ce miscă în natură, râul, ramul, florile si animalele, seminţele si fructele si mineralele, etc,
Practic nu a scăpat ceva nemâncat de oameni în stare crudă sau pregătită prin inteligentele procese chimice si termice industriale sau casnice. Dacă am evalua cantitatea de planetă mâncată în stare minerală, vegetală sau animală, la vreo min. 3 kg. pe zi înmultit cu 365 de zile si înmultit cu 6 800 000 000 de onorabili planetari, putem realiza ce mişcare si tehnologii sunt puse în mişcare anual de micuţul si nevinovatul concept de mâncare. Justificarea este ca întotdeauna, supravietuirea. La ce? Mâncăm să nu murim, vedem că nimeni nu a reusit performanţa şi oricât a mâncat, mai mult chiar, cu cât a mâncat mai mult, a murit mai repede, si totusi drăguţul concept al mâncarii pentru supravietuire slugăreste si pune în mişcare omenirea ca un adevarat tiran conducator unic. De câte ustensile se bucură si beneficiază ce să mai zicem: W.C.- urî de faianta, cabine de lux cu toate ustensilele necesare , bucătării stil sau pistil din copacii mâncaţi, tehnologie modernă de fierbere coacere si transformare si reformare a naturii după umilul bun plac. Nu mai vorbim de camioane si depozite, fabrici si uzine, ce mai, întrega activitate planetară este controlată de conceptul mâncarii pentru supravietuire, desi nu a supravietuit nimeni conceptului respectiv. Fanii lui mor si conceptul supravieţuieşte pentru nefericirea urmaşilor si urmaşilor lor,  În politică, mâncătoria este cea mai abitir televizată si captează atenţia si comentariile multimilor de gură cască invidiosi că nu manâncă si ei politică si politicieni televizat, doar acasă de unul singur si fără prea mare satisfacţie. Mâncatul este un act de socializare si cu cât manânci mai la vedere pe cineva sau ceva, (daca nu se poate altfel), ceva mai exclusivist, ce nu-si poate permite oricine, cu atât este mai mare satisfacţia mâncatului. Conceptul nevinovat de mâncare susţine si motivează războaie, cuceriri de noi teritorii de mâncat. Mă închin în faţa conceptului mai mare si mai tare decât cetatenii slujitorii lui. Ca el să ţină în jug poporul sau de acoliti si fani , tema că, dacă nu manânc mor, trebuie bine întretinută si justificată de specialisti si experţi nutriţionişti. Condiţionarea inducţiei acestei frici este atât de puternică şi functionează; de ce te temi nu scapi. Ca atare, mâncam sau nu, tot murim. Dar oare acest puternic si măreţ concept civilizator al mâncatului nu lasă putin de la el teritoriu si altei abordari mai rafinate a sa? De exemplu conceptului de împărtăşire cu planeta, nu de mâncare a ei. Sau conceptului de cunoaştere prin contact a informatiei naturale, sărutul planetei şi gustul sărutului, în loc de mâncatul ei. Ar fi si varianta comunicarii prin dischete informationale ale planetei, fructe, flori pietre, etc, iar în reciprocitate noi să-i dăm planetei informatiile unui corp uman , o mâna, un picior , sau un cadavru uman, ca să ştie de ce să se ferească si ce nu trebuie făcut când ajunge si planeta cetătean planetar, în evolutia firească a transformărilor universale. Si asta pentru că tot pierdem mâini si picioare si cadavre, să le dăm la schimb ca să nu ramânem datori; nu pierdem nimic, suntem şmecheri si ne-am scos plătind o datorie fară să dăm ceva în plus faţă de ceea ce dăm deja gratis.