conexiune

Discernamantul, este calitatea umana de a distinge intre adevar si fals, intre rational si irational, intre creat si facut. Un om “distins”, este creatia discernamantului, un om “bland” este creatia compasiunii. Discernamantul si compasiunea sunt universale, ...  

...neaservite timpului, (circumstantelor), sunt creatii, actiunile imensitatii (cu semnificatia de nelocalizate). Este evident ca ceea ce este creat, creeaza, creativitatea si creatia nu se nasc si nu sfarsec, nu sunt localizate aici sau acolo. Nu sunt aservite (conditionate) temporal (de timp), sau spatial, adica “ale cuiva”. Se percepe limpede non-separatia intre creativitate si creatie. Folosim doua cuvinte pentru a exprima monada lor. Creativitatea-creatie este fundament, imensitate, nu exista in memoria noastra, din simplul motiv ca nu sunt facute (de gandire). Constiinta acestei monade si monada insasi apartine unei plenitudini atotcuprinzatoare, fara separatia pe care o introduce gandirea sau descrierea ei. Aici se releva o distinctie majora: creativitatea creeaza, gandirea descrie, face. Gandirea doreste sa creeze, nu creeaza. Gandirea este raspunsul automat al memoriei, al cunoasterii, este o plenitudine neaservita temporal si spatial atunci cand o privim ca intreg. Ca intreg este libera. Gandirea reflecta (informeaza) creatia despre actiunile ei. Gandirea doreste sa creeze si crede in inconstienta creatiei si creativitatii. Crede pentru ca nu percepe constienta acestei plenitudini fundamentale, a carei reflectare inconstienta de aceasta, este. Este “lutul”, substanta, in care inteligenta se joaca. Natura inconstienta a gandirii este refuzata de gandire; este natura ei sa reactioneze la orice actiune a spiritului intelligentei, doreste sa faca (creeze), o constiinta a ei. Gandirea este un process in materie, in timp, este acumulare temporala si spatiala, este miscarea materiei, care reactioneaza neincetat la orice actiune a inteligentei (constientei monadai universale creativitate-creatie). Aici este de perceput o alta distinctie majora: inteligenta este in campul perceptiei, nu al gandirii (sau cunoscutului); aceasta din urma apartine campului memoriei universului, ca totalitate nelocalizata.

Iata cum, ego-centrismul este scos din joc! Acest factor (virus) perturba si strica bucuria jocului. Creierul se bucura ca a scapat de propria tiranie (inventia lui de prost gust, care-l ducea la senilitate. Ha! ha! hac!). =)) . Evident nu exista 6,5miliarde de “eu”, ego-centrismul facea sa para, dar nu erau. Eu-l nu este personal nici persoana, decat autoamagirea gandirii (inchipuirea). Identificarea cu el este dorinta de achizitie, de dominatie; hm!... daca nu se poate, las’ ca facem noi unul, ha! Si uite asa am facut si noi ceva! Acum, cine este cel adevarat? ha! ha!  =))  Este distractiv cand nu te inchipui, dar pentru cei care o fac este infricoisator, spaima spaimelor.  =))

Dupa ce am scos ego-centrismul ca fitru din joc, sa vedem cum este cu constiinta unimii, constienta plenitudinii, constiinta cristica, spiritul, etc. (denumirile nu conteaza, ceea ce conteaza este ca exista). Exista, in existenta, la fel de sigur precum stelele pe cer.

Acum ne intrebam: putem face noi stele? Inca nu; putem face noi constiinta? Inca nu; In acest caz, al evidentelor si probelor de necontestat, ce putem face? Smerenia ar spune: recunoaste, recunoaste-te!

Percepe existenta lor! Nu este obligatoriu, nici necesar, pentru existenta stelelor, dar… cine stie…, poate este pentru tine! Asta daca nu confunzi stelele cu vip-urile! Am fost informat de nevoia de a intentiona constiinta unimii (o invitatie la aceasta). Oare fara intentionarea noastra, nu ar exista constiinta unimii? Ar fi ea in vreun pericol?

Constiinta unimii ar fi in pericol, sau noi? Oare, din reclamele care ne sufoca la propriu, peste tot, nu am invatat ca, strategia este de a inventa pericole (probleme, nevoi, comoditati)? …dar! Miracol! Solutia, este la mine, pe bani! Aceasta este strategia ego-centrismului, functionarea virusului. In existenta, suntem vulnerabili ca si copiii, dar ne vaccinam.

Sa mai facem o distinctie: daca onoram discernamantul, poate cine stie,discernamantul ne baga in seama si pe noi, si vom fi apelati “ce doamna (domn) distinsa!”, ca sa ne mai incalzeaca egocentrismul, pe cale de dispatritie.

Mai poate fi clar observat (sa distingem) vidul imens dintre dorinta si intentie.

“Lumea” nu este facuta; desi s-a straduit cineva s-o faca, de cand cu “facerea”, acum se demoleaza edificiul dorintei lui, la care a muncit de secole.

Dar, Miracol! Se demoleaza lumea facuta, se demoleaza facatura, ca sa ramana cea creeata. De ce ne-am stradui sa supravietuiasca facatura? In folosul cui? Pentru noi, nimenii de rand, este indiferent.

Intentia este in campul perceptiei si apartine inteligentei. Oricum inteligenta, ca si iubirea, ne sunt straine. Cum am putea sa facem o intentie, sau o iubire? Nu este mai simplu sa le percepem si exprimam? Le percepem, in perceptie exista, perceptia este casa lor, noi umblam pe afara. Edificiul perceptiei este creatia intentiei. Noi, cred ca suntem creatia refuzului: eu nu stiu decat sa doresc, nu stiu sa intentionez, ca atare daca nu cunosc, refuz. Eu fac ce stiu, ce nu stiu ma sperie! Daca nu stiu, ma amagesc ca ar trebui sa stiu si incep sa inventez. E o rusine sa nu stii… eeeeeh!!!